Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » NOI APARITII » NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – 23 IANUARIE 2015

NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – 23 IANUARIE 2015

COLECȚIA LIRIK: APOSTU PANAITACHE VULTUREANU – TĂCEREA CUVINTELOR (versuri, A5, 92 pagini)

 

Deşi, prin vârstă, ar aparţine generaţiei poeţilor optzecişti (mă rog, ce etichetă artificioasă, nefericită, ca şi cum  „zarea interioară” a unei opere ar putea fi explorată pornind, exclusiv(ist), de la anul naşterii şi morţii autorului ei!!!), totuşi, prin relativa întârziere a debutului său editorial, Apostu  Panaitache Vultureanu se înscrie în generaţia douămiiştilor; lucru pe deplin explicabil, de altfel, dacă ar fi să luăm în considerare personalitatea sa rebelă şi substanţa poemelor sale absolut neconforme cu spiritul unei epoci în care toate scrierile sărite din tiparul ideologic erau sortite sertarului.

Din punctul acesta de vedere, poetul TEX, aşa cum îi spun şi îl alintă prietenii apropiaţi, nu s-a dezis niciodată: el a scris dintotdeauna şi scrie şi în prezent o poezie a sensurilor absconse ale lumii şi omului, sensuri care – simte el – nu pot fi descifrate decât cu mijloacele inefabile ale artistului repliat spre propria sa lume interioară şi, prin aceasta, în însuşi miezul lucrurilor.

Or, în viziunea lui Apostu Panaitache Vultureanu, fiecare lucru din lume are un miez adânc al său: miezul ascuns al Plecării este Neliniştea, miezul ascuns al Pietrei este Ospăţul, al Geamătului este Ecoul, al Vieţii  este Visarea şi al Luminii este Setea. Mă refer chiar la cele cinci cărţi publicate până acum, într-un ritm din ce în ce mai alert dar şi cu un câştig din ce în ce mai mare în privinţa realizării artistice. (PAUL SPIRESCU)

Aşteptăm autorii interesaţi să ne contacteze, pe adresa editurii, la următoarele date de contact: Editura ARMONII CULTURALE, Str. Siret, 28/30, Adjud, jud. Vrancea, fix: 0374-064.594, mobil: 0741-078.627, e-mail: geocosynus@gmail.com. 

ARMONII CULTURALE – ÎNCĂ UN VIS ÎMPLINIT!

În curând la Editura Armonii Culturale… Rodica Popel (Iaşi), Dragoş Daniil (Bucureşti), Valerian Mihoc (Bucureşti), Cornel C. Costea (Cluj-Napoca), Vasile Bele (Baia Mare), Mihaela Gudană (Tecuci), Gabriel Dragnea (București), Margareta Chiurlea (Wolverhampton, UK), Mihai Leonte (Moldova Nouă, Caraş-Severin)… și multe alte noi apariţii editoriale!

Armonii Culturale

23 Gerar 2015


Etichete: