Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » IONEL MARIN – PICĂTURI DE TIMP

IONEL MARIN – PICĂTURI DE TIMP

Roua viselor

 

În pragul casei,

Roua viselor acoperă

Rana din inimi,

Păduri de gânduri, vuind

Peste şoaptele zorilor.

 

Rana din vise înăbuşă

Zâmbetul dorului,

Striveşte albastrul zilei,

Nevindecând sărutul Clipei.

 

Smerita lumină

Sparge povara cuvintelor,

Mister şi tandreţe

Roua dimineţilor spală

Zăpada  neagră de amintiri…

 

 

Strigătul memoriei

 

 

Prin uşile deschise ale sufletului

Îşi pleacă fruntea memoriei cu

Umbre, doruri şi ecouri…

 

Răni vechi, roua suferinţei,

Prin anotimpuri libere rătăcesc.

Gânduri, neucise de timp,

Caută răspântii de lumină.

 

Prin locaşurile memoriei

Regăsim umbre nestinse –

Ecouri ale neamului suspinând…

 

Deschide uşile prezentului

Ca să auzi strigătul memoriei.

 

 

 

Ca o rană, Planeta

 

Plânsul vremii,

Cu tăceri de venin,

uitate-n trup,

îngroapă doruri şi speranţe.

 

Păsări cu aripi frânte,

Vise cu fulgi de gheaţă, alunecă

Cu priviri inerte… în albastru.

 

Frânturi de gânduri fug

Prin veac şi cheamă

Inocenţa, armonia şi pacea.

 

Prea mulţi vânzători de-ntuneric,

Aruncă în lumina vieţii cu noroi…

Ca o rană, Planeta

Se vede din nori, neîngrijită.

Dragostea, vocea ei divină,

Ne întoarce la armonie!

 

 

Dincolo de poem, misterul

 

Dincolo de versuri,

Rupte din doruri, chem

Taine albastre,

Cu drag către tine.

 

Mă rog în fiecare Zi,

Încercând s-alung răul

Ce creşte fărădelegi.

 

Scânteia, candoarea, sublimul,

Pe poteci nestinse, mereu,

Terra s-o lumineze.

 

Putem de vrem, să răspândim

Lumină din Lumina Cuvântului,

În clepsidra sufletului

Să curgă…picuri de iubire.

 

Dincolo de şoapte, ploaie

Dincolo de poeme, dăruire

Dincolo de amintiri, izvoare.

 

Dincolo de un nou poem

Există altcineva,

Rămâne viu misterul.

 

 

Trupul veşniciei

 

Suntem o scânteie, o flacără

Din ziua şi din noaptea eternă,

Cascadă smerită de fiori.

Leagăn de vise

Între două lumi rătăcind,

Dragostea – luminând

Mărgăritarele zilelor…

 

Se stinge vremea în Cetate

Lacrimile alunecă pe obraz

Apoi dispar în rug celest,

La umbra veşniciei.

 

Născuţi spre a-nvia murim!

 

Visele putrezite se prefac

În lut, iarbă cerească,

Prădătorii neputând doborî

Memoria veacului, duhul nevăzut.

Suntem de clipe suspendaţi!

Mugurii Eului sărutând, doar

Înflorita clipă.

 

Ecoul tău, ecouri, ecouri,

Vin şi pleacă mereu în aer,

Din templul… amintirilor.

 

 

Poezia

 

Rană de cuvinte

Ce vindecă tăcerea clipei,

Cu fulgi de lumină,

Netopiţi de vise.

 

Umbră subţire,

În rug ceresc sângerând,

Luminează,

Cu flacăra inimii,

Freamătul viu al netimpului.

 

Din volumul de versuri PICĂTURI DE TIMP, Armonii Culturale, 2011

 


Etichete: