Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » MARIAN MALCIU: D’ALE POLIŢIEI (1-4)

MARIAN MALCIU: D’ALE POLIŢIEI (1-4)

        La instructajul obişnuit, înainte intrării în post a efectivelor din tura de noapte, inspectorul oferi grăbit câteva date, privind  minutarul ceasului aşezat pe masă la aproape fiecare opt-nouă cuvinte exprimate. La finalul expunerii, făcu înconjurul sălii cu privirea, oprind-o fugar pe chipul fiecărui poliţist în parte.

          Întrebarea porni scurt, fără comandă, pe un ton destul de ridicat, ca şuieratul fluierului folosit în alergare:

          – De fapt, ce înţelegeţi voi prin „situaţie operativă”? Ce presupune asta?

          Tăcere deplină. Se auzeau respiraţii grele şi nimic altceva. Contrariat, inspectorul de poliţie examină din nou chipurile subordonaţilor săi şi privirea i se opri pe chipul agentului Brumă Cornel. Nu se ştie din ce motiv. Poate pentru că acesta îl ţintea direct în ochi pe şef, afişând un zâmbet superior.

          – Agent Brumă, ascult răspunsul!

          – Am înţeles, domnule inspector! … Situaţia operativă? Este foarte simplu. Ea exprimă o situaţie existentă şi prezenţa unei echipe operative.

          În liniştea existentă deja, nu se mai auzea nici respiraţia oamenilor. Inspectorul îl privi stupefiat pe agent. Intenţionă să ceară date suplimentare, care să explice răspunsul, dar privirea i se lipi de acel zâmbet superior şi renunţă. Putea jura că zâmbetul se transformase odată cu formularea răspunsului: agentul Brumă îl privea batjocoritor! Inspectorul se ridică încet de pe scaun, fără să-l piardă vreo clipită din priviri pe agent, îşi îndreptă trupul cât era de lung, ridică bărbia peste orizontala locului şi vorbi, aparent calm, dar cu o voce în care se simţea furia.

          – Bravo. Măi, prăstăvanule! Îţi merge mintea, după cum văd…

          – Şi dumneavoastră, domnule inspector, să trăiţi! Aţi folosit o vorbuliţă lansată de Florin Piersic la radio şi pe scenă, dintr-un text scris de…

          – Nu ne interesează cine a scris, agent tontovan. Nu te obrăznici!

            – Am înţeles, să trăiţi! Nu asta era vorbuliţa, domnule…

          – Să taci, prăstăvanule! N-ai tu minte câte stele am eu pe umăr! se oţărî inspectorul, ieşind vijelios din sală, după ce-şi adună câteva hârtiuţe citite la instructaj şi simţi atingerea aspră a treselor ce indicau gradul profesional pe epoleţii bluzei.

          Se albi la faţă, auzind hohotele de râs ce izbucniseră în urma sa, dar nu se-ntoarse. Îi scăpă doar o înjurătură dură, adresată tuturor, în gând…

*

**

          Echipajul plecat la datorie, potrivit planificării aprobate de şeful Poliţiei Municipiului B…, era format din patru persoane, în seara aceea, fiecare aparţinând unor unităţi distincte, care aveau încheiat un protocol de colaborare şi intervenţie comună în domeniul ordinii şi liniştii publice.

         Şeful echipajului, agent-şef principal la Poliţia Municipiului B…, plin de importanţa misiunii şi, mai ales, de funcţia în care fusese numit pe timpul desfăşurării acesteia, după prezentările de rigoare, făcuse un scurt instructaj, înainte de a ordona îmbarcarea în autoturismul din dotare. Avusese în atenţie punctarea a trei probleme principale: executarea întocmai a sarcinilor de serviciu, respectarea ierarhiei stabilite şi ţinuta obligatorie a fiecăruia. Frecându-şi mâinile de satisfacţia ce-i umplea sufletul, dori să ştie dacă au înţeles cu toţii atribuţiile ce le au şi dacă sunt, cumva, temeri cu privire la executarea sarcinilor de serviciu:

         – Buuuun! Păstrând ordinea gradelor…,  vă rog să vă prezentaţi şi să raportaţi dacă aveţi, cumva, ceva, neclarităţi de probleme!

         – Sunt agentul Brumă de la Poliţia Locală. Permiteţi să…

         – Să trăiţi! Spune, agent Brumă, te temi de ceva anume?

         – În afară de dumneavoastră şi de Dumnezeu nu mă tem de nimic, domnule agent-şef principal, răspunse acesta dintr-o suflare.

         – Foarte bine, agent! Eşti apt de serviciu?

         – Sunt apt pentru serviciu, regulamentar echipat, odihnit, băut şi mâncat, să trăiţi!

         – Măi! Lasă asta cu „să trăiţi” în pace, că mă deranjează…

         – Scuzaţi, vă rog! Să trăiţi bine, şefu’!

         – Mda! Merge mai bine aşa… Următorul!

         – Sunt plutonierul Vijelie de la jandarmerie…

         – Lasă că ştiu de unde eşti, ce naiba?! îl întrerupse agentul-şef principal pe subofiţerul de jandarmi, care, îmbujorat la faţă şi greoi în mişcări, îşi regla catarama pe centura ce nu prea-i cuprindea uniforma-i purtătoare de buzunare şi buzunăraşe pline de articole de intervenţie rapidă şi de întreţinere personală. Ai ceva de raportat?

         – Nu am nimic de raportat. Dumneavoastră ordonaţi şi eu execut…

          – Bravo, plutonier! Ai înţeles foarte bine  situaţia… Următorul!

         – Eu …, eu sunt student, domnule agent principal, practicant la…

         – Băi, student! Băi, mă sinucizi cu chestii de-astea de umplutură. Unde eşti student? La Câmpina, Cluj, Slatina…?

         – Raportez: nu! Eu sunt…

         – Dar unde şi ce eşti, băi, student?

         – Sunt student la Academia de Poliţie…

         – Aha! Am înţeles, fii sigur, dar nu pricep de ce eşti atât de anemic în vocabular şi atitudine, student… Şi, dacă ai buletinul la tine, uită-te şi citeşte cum te cheamă!

         – Sunt studentul Bolnavu Ion, practicant…

         – Suficient! M-am lămurit… Următorul!

         Trei perechi de ochi vigilenţi făcură roată în jurul maşinii, cercetând cu atenţie. Nu mai era nimeni pe o rază de cel puţin treizeci de metri…

         – … Şefu’…, doar dumneavoastră nu v-aţi prezentat. Alţii…, nu mai sunt în echipaj, preciză agentul Brumă privindu-l ironic pe marele şef.

         – Mda! Cred că ai dreptate. Eu sunt agent-şef principal de poliţie, Furtună Samson, şefu’ vostru, de la Poliţia Română. Nu sunt probleme deosebite….

         – Foarte bine, şefu’! exclamă agentul Brumă. Pe cai!

         – Băi, agent! Nu suntem de la Poliţia călare. Suntem cu maşina din dotare… Dacă n-ai memorie, scrie…, dacă ai hârtie!

         – Hârtie n-am, dar… mi-am luat „tableta”. Pot înregistra pe ea orice… Pot să vă fac şi poză… Cu grupul, să avem amintire, ştiţi…

         – Faci poză cu tableta? Mă omori cu zile, băi, agent… Înghite-o, dacă nu te simţi bine! îl sfătui agentul principal. Ia apă de la chiuvetă!

         „Echipă cu mine nu mai faci tu. Nu iau la luptă toţi bolnavii şi neputincioşii”, hotărî Furtună Samson privindu-l cu o fărâmă de milă pe bietul agent, în timp ce deschidea cu şurubelniţa portiera autoturismului de serviciu…

 *

**

          Mulţumit că a deschis portiera autoturismului din dotare fără să folosească şurubelniţa, agentul şef-principal Furtună Samson îşi frecă mâinile, privind de sus la cei trei oameni în uniformă, care încercau din răsputeri să nu zâmbească. Observând cât de gravi sunt, se nelinişti, nu se ştie de ce, se încruntă şi aruncă întrebarea-nadă:

          – Preferaţi să patrulăm pe jos? Teritoriul de competenţă are o mare suprafaţă şi…

          – Cum ordonaţi, aşa mergem, domnule agent şef-principal, răspunse plutonierul Vijelie, întrerupându-l.

          – Inteligent răspuns, domnule plutonier, aprecie de îndată şeful patrulei, întorcându-şi privirea întrebătoare spre cel din stânga acestuia..

          – Nu avem timp să trecem în revistă toate obiectivele, şefu’, dacă mergem pe jos, interveni imediat agentul Brumă, de la Poliţia Locală, înţelegând că el urmează să-şi exprime opinia.

          – Mda! Nu-i rea judecata ta, agent. Înţeleg că propui să ne deplasăm cu maşina… Să ascultăm ce zice şi următorul!

          – Eu…, eu nu am putere de decizie, domnule agent-şef principal, dar gândesc că domnul agent are dreptate…

          –  Aha! El are şi eu nu am, vrei să zici, student!

          – Nu, domnule…, m-aţi înţeles greşit, să trăiţi! se fâstâci studentul Bolnavu Ion sub privirea cruntă a şefului de echipaj.

          – Vorba! … Ei bine, ca şef, am hotărât: mergem cu autoturismul din dotare. Am reparat încuietoarea de la uşă, nu mai avem nicio problemă… Îmbarcarea! ordonă scurt, privindu-i triumfător pe cei trei, oprindu-i, în secunda doi, pentru a stabili locurile. Agentul de poliţie, pe locul din faţă, să supravegheze tot ce se vede pe partea dreaptă a deplasării noastre; domnul plutonier şi studentul, pe bancheta din spate, să observe tot ce se întâmplă pe partea stângă a drumului. S-a înţeles?

          – Am înţeles! a fost răspunsul la unison.

          După nici trei minute de la punerea în mişcare, şeful echipajului a întrebat:

          – Aţi înţeles problemele pe care le-am explicat la instructaj?

          – Da! s-a răspuns la unison.

– Sunt clare precizările despre modul de acţiune în cazurile discutate?

          – Da! se auzi imediat răspunsul, tot la unison.

          Autoturismul rula cu cel mult 40 de kilometri pe oră. Privirile celor trei erau aţintite pe geamuri. Şeful, la volan fiind, murmura o melodie şi trăgea cu coada ochiului la ceilalţi, la intervale egale de timp, pentru a se convinge că fac observarea atentă a obiectivelor de pe laturile încredinţate. Vocea agentului Brumă îi întrerupse voia bună.

          – Dacă e nevoie să ducem la sediu nişte contravenienţi ce sunt puşi pe scandal…, cum facem, şefu’?

          – Adică, vrei să spui, domnule agent-şef principal, agent Brumă!

          – Da…, să trăiţi! Aşa am gândit, şefu’!

          – Dacă altfel nu se poate, îi bagi în portbagaj, agent. E clar?

          – Ar fi clar…, dacă aţi fi reparat şi încuietoarea lui, că ştiam că s-a blocat ieri noapte, răspunse agentul, continuând să observe partea dreaptă a drumului public cu toate clădirile şi mişcarea cetăţenilor pe trotuar, mai atent fiind să-şi ascundă zâmbetul ironic.

          Şeful echipajului îşi încleştă maxilarele vizibil pentru a se abţine să nu înjure, precum simţise că-i dictează primul impuls. Se calmă, reduse viteza de deplasare şi opri pe dreapta, regulamentar, după ce semnaliză ambele manevre. Se întoarse pe scaun să-l vadă bine pe agent, îi privi întrebător şi pe ceilalţi doi şi vorbi calm, sfătos:

          – Mai am un an până la pensie, dar eu nu am vorbit superiorilor mei aşa cum faci tu, domnule agent. Nu i-am jignit. Tu nu ai întrebat. Tu ai vrut să mă jigneşti. Eu răspund de maşină, dar nu răspund şi de reparaţii. Am raportat. Nu ştiu dacă s-au luat măsuri. Coboară şi verifică!

          Agentul Brumă ascultă atent, fără să clipească. Coborî, verifică portbagajul şi, surprins, constată că se deschide. În interior era, în schimb, o harababură de nedescris. Preşuri pătate de ulei şi vaselină, resturi de mâncare, cârpe murdare, un cric şi mai multe scule aruncate aiurea, o găleată de tablă murdară şi turtită, saci de plastic, o roată de rezervă cu anvelopa pe jantă… Înghiţi în sec şi se hotărî să nu vorbească. Raportă scurt, aplecându-se pe portiera şoferului.

          – Este reparată, domnule agent-şef principal. Vă rog să mă scuzaţi! adăugă el după ce-şi îndreptă trupul şi luă poziţia „drepţi”.

          – Mda! Este mai bine aşa… Sper că ai înţeles… Urcă!

          – Domnule agent-şef principal, cu permisiunea dumneavoastră, cum procedăm dacă infractorul are cal şi intenţionează să fugă călare? îndrăzni să întrebe studentul.

          Şeful patrulei îşi răsuci cu greutate trupul sub centură pentru a-l privi în ochi pe student:

          – N-ai fost atent la instructaj, student. Unde dracu’ ţi-e gândul când eu explic? Spune-i dumneata, domnule plutonier de jandarmi!

          – Am înţeles! strigă aşa de tare plutonierul, că-i sperie pe toţi ceilalţi. În situaţia dată vom proceda exact aşa cum aţi explicat, adică în felul următor: încătuşăm vinovatul, îl transportăm în maşină, pe banchetă sau în portbagaj, legăm calul de bara de protecţie spate şi plecăm să-l predăm la sediu.

          – Inteligent răspuns! Bravo, plutonier! Ai înţeles, student?

          – Am reţinut, să trăiţi! răspunse acesta privind nedumerit la agentul Brumă, care îşi umflase obrajii într-un râs blocat greu prin încleştarea maxilarelor.

          Mulţumit la maxim, agentul-şef principal Furtună zâmbi larg, porni motorul, semnaliză stânga, se asigură şi intră în trafic meditând: „Mâine voi cere, obligatoriu, să nu te mai repartizeze cu mine, amărât de agent ce eşti!” Îl mai raportase şi ieri, dar cererea i-a fost respinsă…

*
**
Agentul principal-şef Furtună Samson era aşa de adânc preocupat de un gând ce nu-i dădea pace, încât nici nu observă că întregul echipaj se adunase lângă maşină. Fiecare om în parte salutase la sosire, dar nu răspunsese niciunuia dintre ei. Cam aşa procedase şi în sală, înainte de instructaj. Parcă era „plecat cu sorcova”, după cum se exprimase plutonierul Vijelie, după ce a tras uşa după el. Studentul Bolnavu Ion îl auzise, dar nu şi-a permis să scape nici un zâmbet. De altfel, nici jandarmul nu clipise şi nu zâmbise, de parcă ar fi vorbit în gând, precum se obişnuise de ceva timp. În schimb, agentul Brumă, ca de obicei, a exclamat încet, ca pentru sine: „Cu sorcova n-a plecat, dar a fost sorcovit şi nu i-a căzut bine, că abia ne apropiem de Crăciun, iar cu sorcova se vine de Anul Nou. O mai fi dat şi ceva bănuţi acolo!” Nimeni nu a comentat imediat. După vreo două minute, plutonierul Vijelie se apropie de agentul Brumă, îl privi cu seriozitate, chiar încruntat uşor, se uită grijuliu în jur şi îi vorbi aproape de urechea dreaptă :
– Băi, băiatule! Nu uita că un om supărat poate reacţiona neaşteptat de surprinzător. Adică…, poate fi violent, am dorit să-ţi spun. Ai grijă! Şeful pare că este tare supărat şi, fără să mi-o iei în nume de rău, nu prea te vede bine…
– Da, domnule plutonier! Aveţi dreptate. Mulţumesc!
S-au mai scurs câteva minute, timp în care fiecare era plecat cu gândul, poate doar aparent, foarte departe, la alte probleme decât cele de serviciu.
Neaşteptat, de parcă nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat, agentul principal-şef Furtună Samson le aruncă o privire ironică, oarecum batjocoritoare, persiflându-i:
– Nu v-aţi plictisit cu atâta meditaţie, băi, fraţilor? Ori aţi uitat că trebuia să fim deja pe traseu? Hai! Îmbarcarea! dădu el ordin privindu-i cum se grăbesc să-şi ocupe locurile în maşină.
După abia cinci-şase sute de metri, beneficiind de spaţiul larg destinat unei staţii pentru autobuze, a tras maşina pe dreapta, a oprit motorul, a acţionat frâna de mână şi i-a privit atent pe cei trei prin oglinda retrovizoare. Aceştia i-au răspuns curajos privirii, în tăcere deplină. Liniştea a cuprins interiorul maşinii, de parcă prevestea un ceva rău…
– Băi, fraţilor! Ascultaţi aici, la mine! Băi! Vine Crăciunul, băi! Noi nu facem nimic pentru noi şi prietenii noştri? Pentru copiii noştri, băi, fraţilor! Suntem colegi de muncă sau nu?!
Cei trei au ascultat, au ciulit mai atent urechile şi au meditat în tăcere. Au continuat să-l privească în oglindă.
– Faceţi planuri? Hai să auzim ce propuneţi, băi, fraţilor! încercă domnul Furtună un compromis, deşi vocea sublinia un început de nemulţumire şi chiar de furie neputincioasă. Hai! În ordinea gradelor, vă rog!
– Dacă veţi fi mai clar…, să înţelegem şi noi cam ce doriţi…, raportăm îndată, domnule agent principal-şef, răspunse plutonierul Vijelie cu voce egală, liniştitoare.
– Chiar aşa, şefu’! Ce doriţi să…
– Băi, agent Brumă! Băi, băiatule! Răspunde regulamentar, omule!
– Am înţeles, să trăiţi! Ce doriţi să facem pentru copiii noştri, pentru prietenii noştri şi pentru noi, domnule… agent principal-şef?
– Păi, vezi? Aşa se vorbeşte, domnule agent… Uite, mă gândeam eu, la… un pom de Crăciun, băi, băieţi. Să procurăm unul, să-l împodobim, să chemăm copiii şi părinţii… Chestiunea este că avem nevoie de un pom mai mare, că sala de festivităţi este înaltă şi… înţelegeţi voi că, la preţurile astea… nu prea ne cade bine…, nu?
– Aşa este, domnule…,
– Vorba, student! Pe tine nu te luăm în calcul. Nu te supăra, dar nu ai salariu, nu ai niciun venit, vreau să zic…, nici obligaţii…
– Mergem la pădure, domnule? interveni imediat plutonierul de jandarmi.
– Ba, pe dracu’! Noi suntem infractori, domnule plutonier?! sări imediat, vădit deranjat, şeful echipajului. Băi, fraţilor! Să procurăm de undeva, fără bani, dacă se poate, mai procurăm şi ceva din alea… de agăţat pe crengi, nişte becuri, băi! Apoi… şi alte chestii… de agăţat printre crengi pe acolo, să facem bradu’ frumos…
– Adică, să mă scuzaţi, vă rog, să procurăm din banii noştri…, că altfel nu se poate…, îndrăzni plutonierul Vijelie, cu glas pierdut undeva pe canapeaua maşinii… Noi vom fi în misiune şi alţii se vor bucura de darul nostru…
– Ptiu, drace! Nu aşa am gândit eu, îl întrerupse Furtună, total nemulţumit, fremătând de mânie şi de neputinţă. Poate vă vine vreo idee, că de aia am pus problema în discuţie…
Linişte deplină. S-a dat ordinul de patrulare pe itinerariul prevăzut în planul de muncă al patrulei pentru ziua în curs şi maşina s-a pus în mişcare. Din nou, acea linişte apăsătoare, bună de tăiat cu cuţitul. Privirile se opreau în geamuri fără să vadă mai departe, împrăştiate pe sticla deloc prietenoasă, pe care primele semne ale gerului de afară desenau stranii figuri. Doar parbrizul era dezaburit cum se cuvine…
După aproape două ore de patrulare, maşina urca anevoios pe un deal destul de înalt şi râpos, gâfâind, cum s-ar spune, în extrema stângă a municipiului. Au coborât toţi la semnul şefului, după ce acesta a asigurat maşina cu frâna de mână şi cu maneta schimbătorului de viteze în treapta a doua. S-au deplasat în linişte la marginea dealului, lăsând mănăstirea Cetăţuia în spatele lor, uşor lateral, după ce s-au asigurat că nimic deosebit nu deranjează zborul liniştit al fulgilor de nea, care apăruseră dănţuind pe când maşina se afla la jumătatea dealului. Nu era ţipenie de om în jurul mănăstirii ctitorită de voievodul Gheorghe Duca, cândva, prin anii 1670… Turnul impozant şi zidul de piatră împrejmuitor, cu răni adânci pricinuite de trecerea anilor, adânceau liniştea în care cei patru slujitori ai ordinii publice admirau frumoasa panoramă a oraşului…
– Domnule agent principal-şef, eu am un plan…, dacă-l aprobaţi, sparse agentul Brumă liniştea nopţii şi liniştea interioară a colegilor de serviciu. Dacă mă învoiţi după ce coborâm în oraş…, mâine mă prezint cu bradul la… sediul organului ori… unde ordonaţi dumneavoastră…
– Iată-te, bre, că se poate! izbucni şeful echipajului cu toată bucuria lumii în voce. Ia spune, băi, băiatule, care-i planul tău!
– Domnu’ şef, nu-l spun, dar mă voi ţine de cuvânt şi…
– Adică…, iar cu domnu’ şef? îl întrerupse Furtună, înfuriat.
– Ce mai contează, şefu’, dacă rezolv?
Linişte deplină. Vijelie şi studentul Bolnavu îşi ascundeau în întuneric zâmbetele pline de satisfacţie şi veselie. Nu intenţionau să intervină, dar se amuzau copios, ca de fiecare dată când agentul Brumă încălca regulile de adresare faţă de superiorii în grad sau funcţie. Ei nici nu s-ar fi putut supăra, dacă i-ar fi fost şefi. Era prea simpatic în atitudine şi expresii tânărul agent şi, mai cu seamă, nimic nu era, în vorba şi gândirea sa, cu rea intenţie…
– De acord! Cu zece minute înainte de program, te prezinţi la mine cu bradul, să-l văd, să-l examinez, să-l aprob…
– Am înţeles, şefu’! Să trăiţi!
Nu i-a răspuns nimeni. Nici şeful în cauză. S-au privit încruntaţi prin întuneric, s-au îndreptat ca la comandă către spaţiul de parcare, s-au urcat în maşina de serviciu şi, până să coboare agentul şi să-i salute, nimeni nu a vorbit… Doar vântul şuiera uşor şi urmărea în joacă vârtejurile fulgilor de zăpadă ridicate în chip de stoluri de fluturi la lumina felinarelor…
A doua zi, exact cu zece minute înainte de program, agentul Brumă de la Poliţia Locală bătea în uşa de stejar înapoia căruia agentul principal-şef îşi privea ceasornicul de pe biroul vechi, mâncat de molii.
– Să trăiţi! Am executat dispoziţia dumneavoastră, domnu… şşş, domnule agent principal-şef!
– Unde este, agent? Nu-l văd!
– Este jos, domnule… Nu-l puteam urca aici, că este…, este cât clădirea…
– Ce spui, băi? Îţi baţi joc de mine? Cu ce l-ai adus?
– Mi-a aprobat şeful Poliţiei maşina de săltat autovehiculele parcate necorespunzător…
– Cum ţi-ai permis, agent, să soliciţi…
– Uşor, şefu’, că v-aude domnul comandant…! E pe scară…
După ce a ieşit afară, agentul principal-şef Furtună Samson şi-a rezugrăvit întreaga faţadă a chipului său în numai câteva fracţiuni de secundă. De la furie şi neîncredere, a trecut la surpriză de proporţii şi de aici la respect exagerat manifestat printr-o lovitură de călcâi a bocancilor săi cremuiţi proaspăt, ce nu s-a mai auzit de la revoluţia din decembrie şi până astăzi pe la vreun organ de miliţie sau poliţie… În faţa celor doi şefi de Poliţie, cu călcâiele lipite şi fără caschetă sau căciulă, cu vestonul desfăcut la nasturi, a luat poziţia „drepţi” şi a raportat sau… a dorit să raporteze regulamentar:
– Domnule…, domnule comisar şef, în timpul serviciului meu, nu… nu…
– Lasă, domnule, raportul! Nu-i nicio problemă, fireşte, l-a asigurat comisarul şef Vulpoi, şef al Poliţiei Municipiului… Te felicit pentru iniţiativă şi modul de lucru al grupei pe care o conduci! Agentul Brumă a raportat totul în legătură cu acţiunea de prindere în flagrant a acelor defrişatori de păduri de conifere… Am să vă citez prin Ordin de Zi pe Unitate… Bravo, domnilor! … Bradul va fi împodobit la sediul Poliţiei Municipiului şi împodobit de noi, prin contribuţia colegilor de muncă… Vă aştept pe toţi!
– Servim patria! a mai reuşit să strige Furtună Samson printre loviturile de călcâi, privind halucinat undeva, imprecis, pe deasupra tuturor, la bradul uriaş culcat şi prins cu grijă pe platforma unei autoutilitare din dotarea Serviciului Circulaţie.
După ce doi ofiţeri au dispărut din raza sa de observaţie, Furtună l-a ţintuit pe agentul Brumă secunde în şir, mut, admirativ. Într-un târziu, s-a încheiat la veston şi i-a întins mâna:
– Bravo, agent! Felicitări! Nu ştiu ce dracului ai făcut şi nici nu mă interesează, dar… vreau să ştii că-mi retrag raportul. Te vreau în echipajul meu, te păstrez, băi, băiatule! Hm! Nu eşti aşa… cum am crezut eu…
– Vă cred, domnu… şef! Nici dumneavoastră nu sunteţi cum am crezut eu… la început…!
Din nou, linişte deplină, câteva secunde. Apoi, ropot de aplauze şi râs în hohote. Tot echipajul şi alţi colegi erau de faţă şi se bucurau…
MARIAN MALCIU

Etichete:

6 Comentarii

  1. Olguţa Trifan

    Felicitări, domnule Malciu Marian!
    Felicitări, Revistei „Armonii Culturale” pentru publicarea acestui material extraordinar! Era interesant de publicat, incepând cu episodul unu până la cel de al şaptelea la care se află acum.

  2. admin

    Vă mulțumim, doamnă Olguța Trifan, pentru aprecierile sincere! Sigur că da, era interesant, dar vom face rost și de acelea, domnul Malciu ni le va trmite, cu siguranță. La noi a ajuns doar de la acest episod…

  3. Olguţa Trifan

    Vă asigur, sunt cel puţin la fel de interesante!
    Cu respect!

  4. Marian Malciu

    Mulţumesc frumos pentru felicitări, doamna Olguţa Trifan şi pentru… publicitate!

  5. Marian Malciu

    Domnului administrator, mulţumiri, pentru „încurajare”!
    Doriţi un singur document cu toate episoadele apărute până în prezent ori fiecare episod să fie în documentul său?

  6. admin

    Noi vă mulţumim, stimate domnule Malciu! Plăcerea este de partea noastră!”

Comments are closed.