Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » ANGELA BURTEA: LITERELE ŞI DIRIGUITORUL

ANGELA BURTEA: LITERELE ŞI DIRIGUITORUL

              Ce situaţie! Fusesem chemată la apel. Apelul se făcea într-o sală micuţă, intimă aş putea spune, dar îmbâcsită de tutun. Încercam să ţin capul cât mai sus pentru a inspira din când în când câte-o gură de aer venită de nicăieri. Voiam să nu bag în seamă disconfortul în care încăpusem cu uşurinţă, încercând să răsfoiesc o carte. Dintr-odată, literele s-au împrăştiat în juru-mi. Cuvintele refuzau să se adune, fiindcă literele se jucau. Se săturaseră să stea cuminţi, îmbrăcând haina impusă de scriitor. Avem nevoie de puţină libertate, au strigat ele în cor.

               Le-am privit nedumerită. Câtă forţă! mi-am zis. Cât curaj încape în ele!

              – Tocilaro! a strigat cu putere un cuvânt dolofan. Ce nu-ţi convine? Avem nevoie de libertate. Ne-am săturat să stăm drepţi când tu ai chef de lectură. Acum e rândul nostru. Azi nu vrem să intrăm în hora ta! azi, nu! şi nici mâine! Auzi, ne-am săturat!

            M-am uitat într-o parte, apoi în alta. Celelalte tăceau. Încercau să bată în retragere, apoi să vină uşor spre mine. Cu paşi mici, şovăielnici, dar veneau. Aveau un motiv anume pentru care erau nesigure în decizii.

            – Hei, unde vă duceţi? Doar n-o să mă trădaţi tocmai acum! Nu, nu se poate. Avem dreptul la libertate. Trebuie să ne câştigăm un drept: dreptul libertăţii. Astăzi va fi ziua noastră liberă, strigă din  toată puterea cuvântul dolofan.

            Aha, mi-am zis eu, acesta e şeful. Şeful răzvrătiţilor. Imediat am făcut câţiva paşi înapoi, m-am rezemat de dulapul plin de dosare şi mi-am ferit privirea de furia închipuitei  puteri. Am întins apoi mâna spre o revistă. Mi s-a părut frumos colorată şi am vrut să mă bucur de coloritul minunat al imaginilor dispuse cu rafinament în fiecare pagină, sperând să scap de gura Dolofanului. Am gândit cu mintea mea proastă că revolta lui se termină odată ce mă vede că-mi croiesc alt drum. Greşit!

            Dintr-un colţ, o literă silfidă se mişca graţios de pe un picior pe altul. Îmbrăcată în rochie de borangic alb, ca o mireasă a primăverii, se juca cu pletele-i cârlionţate, mai mult să aibă o preocupare, decât să pară interesată de vocea diriguitorului. Câtă falsitate! Se vedea de la o poştă cât se victimiza, neştiind cât să dea pe-afară şi cât să se abţină.

Indignată, am continuat să privesc pe paginile revistei, în speranţa că îmi voi clăti retina într-un mod plăcut, uitând chiar şi de mine. Nici n-am apucat să zâmbesc frumuseţii care mi se deschidea altruist că Dolofanul îmi dădu peste mână, iar cuvintele se împrăştiară prin tot locul. Doar nişte imagini revoltate din cauza presiunii impuse, începuseră a se apăra.

– Cu noi nu-ţi merge! strigară ele. Noi avem alt statut, tu vezi-ţi de treaba ta şi lasă-ne în pace. Ştim bine care este menirea noastră. Cine îţi dă dreptul de a ne împovăra şi pe noi cu regulile tale?

            – Cutezaţi a vă împotrivi dogmelor mele? Aţi uitat că eu şi surorile mele vă susţinem?  Nesocotitelor! Şi cât v-am apreciat! Voi sunteţi crema, sarea şi piperul, dar fără noi omenirea ar fi oarbă. Ce-ar fi o imagine fără cuvinte? Vă rog să vă aliniaţi, altminteri nu-i de joacă.

            Resemnate, imaginile s-au adunat şi s-au aliniat din nou, chiar dacă unele din culori păliseră.

– Vreau să vă văd unite! spuse mieros diriguitorul. Vă adunaţi la apelul meu şi vă risipiţi, ca într-o vacanţă, tot la comanda mea.

            Silfida începea să capete forţă sub o altă oblăduire. Îi venea în forţă şi cu greutate una mai bătrâioară, unsă cu mai multe alifii spre a rezista ispitelor de tot felul. Întărea spusele silfidei, ameninţând o biată literă apărută în context mai târziu. Nici celelate n-au săpat de ameninţările ei. De, greutate mare când puiul stă pe lângă lup!

            Un semn de întrebare sparse gălăgia. Venit din lumea castelelor fărâmate de vremuri nestatornice, semnul privi mirat spre suratele lui. Părea că se metamorfozează, de parcă acum era întrebare, acum mirare, iar la urmă punct. Nu era nici de ieri, şi nici de azi prin sălile vaste ale cancelariilor, asemenea vânzătorilor de iluzii, iar rangul lui rămânea verde fiindcă deprinsese de la tinereţe meşteşugul datului din coate.

            Punct şi de la capăt, altă poveste cu litere răzvrătite sau supuse, cu imagini de firmă şi cuvinte bombastice sau deşelate de atâta folosinţă, cu sonorităţi mioritice auzite pe la asfinţit de drum, dar niciodată pierdute pe drumurile tranziţiei româneşti.

            Litere, cuvinte, imagini şi semne de punctuaţie asemănătoare oamenilor servili ori verticali. Alături de ele ne ducem veacul îmbrăcaţi în haina singurătăţii sau în alămuri, spre a rezista viforelor apărute la fiecare răscruce de drumuri.  Oare?

ANGELA BURTEA

21 ian 2015


Etichete: