Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » ANGELINA NĂDEJDE: Nenuntitele femei

ANGELINA NĂDEJDE: Nenuntitele femei

Tristeţi ferecate cu o mie de uşi
Flămânde iubiri mor zilnic ascunse,
Pe chipuri de ceară stinghere păpuşi,
Fardează cu zâmbet dureri nepătrunse.

Femei nenuntite pun vieţii peceţi
Când trupuri cu mană aşteaptă rodirea,
Văd noaptea albastră prin ochi de asceţi
Şi ţin în sertare ascunsă-amăgirea.

Trăiesc cu speranţe şi vise firave,
Se leagă de ele cu funii de dor,
Dar fără iubire zac inimi bolnave,
Ucis e-n tăcere năvalnic fior.

Le sunt ancorate iluzii în porturi
Şi-n taină aşteaptă corăbii cu voal,
Dar soarta le este stăpână în forturi,
Iar jalea din suflet un plâns de caval.

Angelina Nădejde – poezie din volumul ” Suflet la ofertă”, Armonii Culturale, 2014


Etichete: