Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » BIOGRAFII » BIOGRAFII: DUMITRU ICHIM

BIOGRAFII: DUMITRU ICHIM

ICHIM Dumitru, n. 14 august 1944, comuna Dărmăneşti, judeţul Bacău. Poet, eseist şi prozator. Fiul lui Dumitru Ichim, cântăreţ bisericesc, şi al Elenei (n. Cămară). Soţul poetei Florica Baţu. După cele opt clase elementare, urmează cursu­rile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţu (1959-1964). Liceul teoretic, fără frecvenţă, la Moineşti. Licenţiat al Institu­tului Teologic de grad universitar din Bucureşti (1969). Teza de licenţă e susţi­nută cu profesorul Petru Rezuş. Între 1968 şi 1970 urmează cursuri pentru doctorat, secţia Teologie sistematică, la catedra Teologie dogmatică, sub îndrumarea pro­fesorului Dumitru Stăniloaie. Studiază la Seabury-Western Theological Seminary, Garett Methodist Seminary, ambele din Evanston, Illinois (Statele Unite), şi la McCormik Presbyterian Seminary, Chica­go, Illinois (1970-1972). Continuă studiile ca bursier al Consiliului Mondial al Biseri­cilor la Princeton Presbyterian Seminary, Princeton, New Jersey (1972-1973). Îndrumătorul tezei de doctorat, susţinută în 1973, e teologul american James McCord. Titlul tezei: The Orthodox Liturgy and the World. În 1974 este hirotonit preot al parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Kitchener, Ontario (Canada).  Împreună cu Florica Baţu, conduce emisi­unea bilunară de cultură şi spiritualitate românească („Romanian Kaleidoscope”), transmisă pe canalul de televiziune patru din Kitchener (1975-1985). Îîn 1978 se transferă la parohia „Sfântul Ioan Boteză­torul” din acelaşi oraş. Desfăşoară o susţinută şi rodnică activitate în rândurile comunităţii româneşti din Kitchener, con­tribuind esenţial la înfiinţarea Centrului Cultural Românesc şi la zidirea unei noi biserici ortodoxe române (sfinţită la 14 august 1994). Din 1979, face parte din Colegiul redacţional al Cuvântului româ­nesc (Hamilton, Ontario, Canada), unde publică eseuri de teologie şi filosofie, poezii şi cronici literare. A colaborat la Amfiteatru, Gazeta literară, Luceafărul, Studii teologice, Telegraful român, Vatra (Germania), Revista Scriitorilor Români (Germania), Comuniunea românească (Statele Unite), Drum (Statele Unite), Solia (Statele Unite), Luceafărul (Canada) etc. Editează revista literară Orpheus (din 1988), buletinul parohial Rădăcini şi colecţia Vestitorul român canadian (Romanian Canadian Herald). Debutează editorial cu volumul de poezii De unde începe omul (1970), urmat de Sub umbra Sfinxului (1975; în colaborare cu Petru Rezuş), Constantin Brâncoveanu (1981), Melcul (1981), Vinerea Mare (1981), Agape (1982; în colaborare cu Nicolae Novac şi Florica Baţu), Biserică şi religie la români (1985; în colaborare cu Horia Stamatu), Apariţiile Maicii Domnului la Medjugorje (1989). Autor a trei volume de poeme haiku (Valea nisipului de aur, 1977; Urmele, 1977; Fântâna luminii, 1993) şi a doua volume de poeme tanka (Dar în silaba Luminii plângeam orfan şi greier, 1987; Pasărea cu şapte aripi, 1993).

Volumul de debut De unde începe omul (1970) anunţa un poet bântuit de nelinişti existenţiale şi de blagienele suspinuri lăuntrice, puse toate sub semnul luminii. Fiinţa divizată între pământ şi cer (între lut şi vis, ar fi spus Arghezi) dobândeşte iden­titatea în transcendent prin participare şi vocaţia divinului. Îndoiala carteziană e doar punct de plecare şi prilej de a gândi o suprarealitate spirituală, ilustrată metaforic prin dumbrava purităţii paradisiace. Căutarea, tăgada, întrebările privesc regăsirea de sine în veşnica esenţă a omu­lui ca templu (Sfânt Duh). Un trup fizic locuit de altul („Şi sunt doi care se luptă; / Eu cu eu, mine cu mine”) şi ambele reve­late în trupul Cuvântului (mirele sau crinul cosmic). Tăria pe care o jefuieşte poetul e un dincolo al firii aureolate, nu al nopţii împrejmuitoare. Iar vederea, contemplarea ţinutului ascuns („ochiul de aproape”), ontologic reprezintă bucuria comuniunii umane cu divinul „înainte de a fi”. Exilul n-a alterat cu nimic această viziune de aspiraţii teandrice. Dimpotrivă, tot ce a scris Dumitru Ichim după 1975 stă sub semnul nostalgiei sacrului. Atât în cele trei volume de poeme haiku (Valea nisipului de aur, 1977; Urmele, 1977; Fântâna luminii, 1993), cât şi în poemele tanka (Dar în silaba Luminii plângeam orfan şi greier, 1987; Pasărea cu şapte aripi, 1993) expresia, transfigurând aceleaşi gesturi argheziene ale ridicării „spre bolţi”, nu mai reprezintă decât suportul verbal al unor iluminări interioare („Pe cruce Iisus / Grâul în pământ. Noi toţi / Oaspeţi ai crucii” sau: „Abis dedesupt / Altul dea­supra la fel / Ce rece-i frica // Şi cum mă soarbe în ea / Ameţitoarea punte”). Vo­lumele următoare: epistolarul Sub umbra Sfinxului (1975), poemul istoric Constan­tin Brâncoveanu (1981), scenele în versuri din Melcul (1981), prozele din Agape (1982) ori eseul din Biserică şi religie la români (1985) sunt meditaţii pe tema lui „a fi” în eternitate şi „a sta”, concomitent, în lumea reală (divină) a binelui şi a fru­mosului. Bucuria trăirii în zariştea Logo­sului este întotdeauna exprimată prin cuvinte cu valoare apoftegmatică.

OPERA: De unde începe omul, versuri, Bucureşti, 1970; Sub umbra Sfinxului, Kitchener, Ontario, Canada, 1975 (în colaborare cu Petru Rezuş); Valea nisipu­lui de aur, poeme haiku, Kitchener, Ontario, Canada, 1977; Urmele, poeme haiku, Kitchener, Ontario, Canada, 1977; Constantin Brâncoveanu, poem istoric, Kitchener, Ontario, Canada, Romanian Canadian Herald, 1981; Melcul, şase scene în versuri, Kitchener, Ontario, Canada, Romanian Canadian Herald, 1981; Agape, versuri şi proză, Kitchener, Ontario, Cana­da, Romanian Canadian Herald, 1982 (în colaborare cu Nicolae Novac şi Florica Baţu; secţiunea semnată de Dumitru Ichim se intitulează: Planeta Ichthys); Biserică şi religie la români, Hamilton, Ontario, Canada, Cuvântul românesc, 1985 (în colaborare cu Horia Samatu); Dar în sila­ba Luminii plângeam orfan şi greier, poeme tanka, München, Revista Scriito­rilor Români, 1987; Apariţiile Maicii Domnului la Medjugorje, Kitchener, Ontario, Canada, Rădăcini, 1989; Fântâna luminii. 100 plus poeme haiku, Bucureşti, Editura Apollo, 1993; Pasărea cu şapte aripi, poeme tanka, Bucureşti, Editura Apollo, 1993. Poem imaginar dramatic în cinci tablouri, Cluj-Napoca, 2003. Floarea fantanilor pierdute, versuri, Vancouver, Canada 2003

REFERINŢE CRITICE, V. Rebegea, în Amfiteatru, nr. 1, 1971; George Muntean, în Revista de istorie şi teorie literară, nr. 2, 1978; Dictionary of International Biography, Cambridge, Anglia, 1986; Men oj Achivement, Cambridge, Anglia, 1986 (1988); Personalities of America, 1986; George Băjenaru, în Universul (Holly­wood, Statele Unite), nr. 259, 1996; idem, Între sublim şi tragic. Eseuri literare, însemnări, convorbiri, 1998 (reprodus din Cuvântul românesc, Hamilton, Canada, nr. 243, 1996; versiunea engleză a apărut în ARA-Journal nr. 21-22, 1996-1997).

Aurel Sasu

Dicţionarul Scriitorilor Români din Statele Unite si Canada


Etichete: