Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » DUMITRU REMUS VINTILĂ: METANOIA CALEA DESĂVÂRȘIRII – Credinţa ca virtute a desăvârşirii în Hristos

DUMITRU REMUS VINTILĂ: METANOIA CALEA DESĂVÂRȘIRII – Credinţa ca virtute a desăvârşirii în Hristos

„Este un singur  Domn, o singură credinţă şi un singur botez” (Efeseni 4:5). Acest verset  dezvăluie necesitatea  trăirii noastre în Hristos, Cel ce  este calea adevărată a vieţii, prin   trăirea în dreapta credinţă creştină, „credinţa dată sfinţilor  odată pentru totdeauna” (Iuda 3), oferită încă din timpul apostolilor şi ne propune dăinuirea spirituală într-un singur legământ, deoarece există un singur botez în apă şi în duh pentru fiecare creştin. Să  căutăm calea păcii interioare! „Căutaţi şi veţi găsi!”, ne îndeamnă Mântuitorul, căutaţi cu speranţă, iar speranţa să fie  în credinţă, pentru că nu foloseşte la nimic sămânţa în pământul arid. Ce spune Domnul Hristos? „De-aţi avea credinţă cât un bob de muştar, aţi muta muntele”. Muntele, în acest citat, simbolizează obstacolul, care dispare prin credinţă în Dumnezeu.

În vremea aceasta, materialismul sfidează viaţa. Conducătorul Alexandru Macedon a fost  stăpânul unui  mare imperiu   şi ultima lui dorinţă a fost ca mâinile să-i fie lăsate să atârne pe lângă sicriu, pentru a le arăta oamenilor că a venit cu mâinile goale în această lume şi tot aşa pleacă din ea. Obiectele care ne transformă în obiecte, oare asta căutăm?! Unde sunt aurul şi argintul? Unde este mulţimea slugilor? Toate sunt ţărână, toate cenuşă, toate umbră. Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti, câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier. Timpul trece şi noi îmbătrânim mai repede decât trecerea lui. Căutăm perfecţiunea a ceva trecător şi de suprafaţă. Se trăieşte, din păcate, o viaţă plină pe dinafară şi goală pe dinăuntru. Sufletul este energie, este undă divină, este indiciul vieții și rădăcina sentimentelor, iar trupul este casa lui, de aceea trupul este templul ce nu trebuie batjocorit, prin vicii și dependențe negative. Un trup fără suflet nu poate exista, este o materie fără viață și interacțiune emoțională, echilibrul dintre suflet și trup este oferit de comuniune și credință în binele divin. Nu trebuie să trăim mai mult pentru trup decât pentru suflet. Trupul se va face stricăciune oricât de frumos ar fi, putrezind în cele din urmă în mormânt, dar sufletul are divinul în el şi poate ajunge din nou la Dumnezeu. Un suflet luminos are lumina lui Hristos. De aceea, pentru a putea avea o viaţă cât mai plăcută Lui Dumnezeu, trebuie să ne cunoaştem, să ne îngrijim tot mai mult sufletul. Sentimentele şi gândurile nu sunt materiale, nu au masă şi nici energie masurabilă, ele sunt spirituale.

 Prin iubire tindem spre ceea ce nu avem în noi înşine. Iubirea adevărată este demonstrată în situaţii limită. Iubire este Dumnezeu. Probabil pentru mulţi este greu să iubească ceva nevăzut. Un credincios desăvârşit îl vede pe Dumnezeu prin  existenţa lui, înţelege că dacă nu ar fi primit viaţă de la Tatăl Creator, nu ar fi fost el. Să căutăm veşnicia din omul de lângă noi, valoarea lui în infinit, nu trupul, nu banii, nu aparenţele. Dacă cineva ar calcula cât timp stă în oglindă, s-ar convinge că cel mai mult timp îl risipeşte pentru o faţă care se pierde, în timp devine asemenea unui pământ crăpat, îmbătrânirea, ca o lipitoare egoistă, îi absoarbe frumuseţea. Este adevărat! Şi sufletul poate să îşi piardă lumina, dacă se lasă întunecat de păcat.

 Problemele sau încercările apar la fiecare dintre noi sub diferite forme. Ne plângem că avem probleme, dar oare Dumnezeu ce spune când ne vede că trăim prea mult în răutate, batjocură faţă de semenii noştri, că tot mai mult creşte numărul cazurilor pruncilor avortaţi?!

Viaţa pământească este trecătoare şi de multe ori, noi înşine ne-o facem grea, o desfigurăm cu nepăsare şi mai ales cu păcate. Mai grav este că facem răni greu vindecabile şi celor de lângă noi. Iată că, multe din problemele acestea sunt din cauza noastră.

Să nu-i spunem Lui Dumnezeu cât de mari sunt problemele, mai bine să spunem problemelor cât de mare este Dumnezeu! Călcăm pământul, poate de multe ori, îi zdrobim nevinovatele insecte,  îi defrişăm copacii pentru bani şi multe alte rele îi producem. Inima pământului este rodul lui. Privind cerul, mă simt aproape de lumea divină, dorindu-mi enorm să Îi slujesc Lui Dumnezeu. Admirând, dar şi încercând să descopăr din tainele cerului, mă întreb, oare ce reprezintă? Vara, după apusul soarelui, adesea medităm. Universul este o expresie a infinitului sau, ateilor, sfârşit de drum? Sunt un om care Îl vede pe Dumnezeu foarte apropiat, Îl simt, mă mărturisesc Lui, ştiu că spaţiul şi timpul nu există când îţi doreşti să fii cu El. Cred că cerul este oglindirea sufletului nostru; măcar un punct de plecare avem: atât sufletul, cât şi cerul sunt nelimitate, sufletul un microunivers, iar cerul un macrounivers. Edenul este un tărâm unic, dăruit nouă. Am învăţat că Dumnezeu ne-a dat Edenul şi noi am ales pământul. Cum? Simplu: atragem ceea ce ne dorim cu un fel de magnetism emoţional. Duhul Sfânt are putere de a realiza orice lucru fără un corp uman. El a creat toate lucrurile. Duhurile demonice nu au aceeaşi capacitate. Ele depind de om pentru a-şi executa planurile perfide. Într-o crimă, stimulul vine de la forţa malefică, dar executarea sa este îndeplinită de un om.

Dumnezeu nu are nimic împotriva celor bogaţi. El vrea prosperitatea, belşugul şi fericirea copiilor Săi. Dumnezeu critică bogăţia vulgară, atunci când omul se înşeală şi constată prea târziu că, fără o viaţă cu Iisus, toate au fost deşertăciuni. Adevărata fericire nu constă în a avea mult, ci în a te bucura mult de ceea ce ai, dar şi de ceea ce au alţii. Bogăţia care aduce imensă bucurie, este credinţa. Ucenicii Mântuitorului, nu ar fi primit  moarte martirică fără credinţa în minunile pe care le văzuseră. Piramide, regate şi împărăţii s-au sfărâmat în faţa credinţei lor. Tot ceea ce mâinile omului clădesc are un început şi un sfârşit. Răspândirea cu rapiditate a creştinismului pe regiuni întinse, făcută de către oameni fără o pregătire academică, dar cu trăire spirituală, dovedeşte foarte mult. Banii clădesc imperii ce mâine cad prin voia naturii, dar sufletul clădeşte imperiul pe care natura, prin venire bruscă, nu face decât să-l ducă spre împlinire. Iubirea, neînţeleasă în adevăratul sens, este distrugătoare pentru viaţa şi sufletul omului.

 Iubirea a căpătat alte conotaţii, nu se mai conştientizează iubirea fără atingeri; mulţi îşi unesc trupurile, dar sufletele rămân îndepărtate. Toate acestea se întâmplă pentru că lipseşte înţelepciunea, iar înţelepciunea îşi are miezul în credinţă. Din atâtea iubiri ce există pe acest pământ, nu există iubire ca a Ta, Doamne. Totul este trecător, pătat, condiţionat, forţat. Şi totuşi, Tu ai fost om, iar în marea Ta lucrare ne-ai arătat unicul model. Nu există cunoaştere fără întrebare şi nici întrebare fără îndoială.

Nădejdia creştină are temelia în fagăduinţele lui Dumnezeu. Patriarhul Avraam a nădăjduit neclintit în Domnul şi a fost binecuvântat.

Credinţa este mai puternică decât speranţa, deoarece implică un anumit grad de convingere, chiar dacă aproape insignifiant. Speranţa face parte din atracţia spiritual-mentală. Împlinirea speranţei ţine de puritatea gândului, intensitatea sentimentului şi frecvenţa sufletului. Este vorba despre a spera corect, despre a aplica formula cu încredere.

Creştinii biblici au preferat să părăsească o formă alterată a religiei în care oamenii sunt plini de superstiţii, dar trăiesc fără o relaţie personală cu Hristos. Obiceiurile păgâne şi superstiţiile abat persoana de la a practica adevărata credinţă. Amintirile sunt comorile sau putregaiul sufletesc, depinde de ceea ce hotărâm să păstrăm sau să schimbăm. Prezentul este clădit pe acţiunile din trecut, iar viitorul va fi clădit pe acţiunile din prezent. Dumnezeu nu vrea o religie abstractă, El doreşte o relaţie părintească, bazată pe o credinţă autentică.          

Sfânta Scriptură este izvor de înţelepciune şi cunoaştere, hrana minţii dar şi a sufletului. Mulţi oameni confundă Sfânta Scriptură cu tradiţia populară, mitologia şi spiritul comercial. Biblia arată că este inspirată, însă nu putem constata că toate traducerile, transmiterile şi copiile Scripturii sunt în acord cu inspiraţia Divină. Sloganul „Crede şi nu cerceta” este fals, el a fost creat de păgâni pentru a-i ridiculiza pe creştini. Hristos ne spune: cercetaţi Scripturile pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică. Biblia este Cartea Cărţilor; noi putem să ne raportăm la orice părere, dar timpul, istoria, descoperirile au demonstrat că Biblia este reală.  Astăzi, ştiinţa demonstrează că Biblia este adevărată. Acum 3500 de ani, în epoca de bronz, concepţia despre univers era departe de adevăr. Vechii oameni nu-şi puteau măcar imagina că pământul este suspendat în spaţiu. Despre rotunjimea pământului este scris în cartea biblică a Pildelor, capitolul 8, versetul 31, acest fapt este relatat si de profetul Isaia în capitolul 40, versetul 22. În cartea lui Iov din Biblie, scrisă acum 3500 de ani, în aceeaşi epocă de bronz, este revelat adevărul: „El spânzura pământul pe nimic” (Iov 26:7). În Biblie există înregistrări şi despre mişcarea de revoluţie, care nu era cunoscută acum 3500 de ani: „Şi Soarele, ca un mire  care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz: răsare la un capăt al cerurilor şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui” (Psalmii 19:5). În Sfânta Scriptură este descris şi miezul pământului, lucru neştiut până în secolul al XIX-lea: „Pământul, de unde iese pâinea, este răscolit înlăuntrul lui ca de foc” (Iov 28:5). În cuvântul lui Dumnezeu găsim relatări şi despre circuitul apei: „Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în abur şi dă ploaia, pe care norii o strecoară şi o picură peste mulţimea oamenilor” (Iov 36:27). În cartea Ecleziastul, capitolul 1, versetul 6, se menţionează că vânturile bat în mişcări circulare. În zilele noastre ştim, bineînţeles, că fundul oceanului are văi şi munţi. În prima cartea biblică a regilor, capitolul 22, versetul 16, este scris tocmai acest lucru! La fel, atunci când s-a scris cartea lui Iov, din Vechiul Testament, cunoştinţa generală era că oceanele sunt alimentate doar de ploi şi râuri. Nimeni nu bănuia că există şi izvoare subacvatice, care alimentează, de asemenea, oceanele.  Biblia consemnează aceste revelaţii cu 3000 de ani înaintea oamenilor de ştiinţă, de exemplu, emoţiile umane cum ar fi iubirea, ura, gelozia, mândria. Trebuie să ne punem întrebarea: dacă nu există Dumnezeu şi noi nu suntem decât nişte „fiinţe mutante” provenite dintr-un amestec de substanţe chimice, cum se face că există o uniformitate de-a lungul anilor în ceea ce priveşte sentimentele de iubire, ură, gelozie, mândrie? De unde provin aceste sentimente, care este sursa lor şi cum evoluează ele? Şi mai ales, cum explicăm faptul că toţi oamenii, indiferent de epocă, au experimentat aceleaşi emoţii, aceleaşi sentimente? Viaţa nu ar putea proveni din ceva ce nu are viaţă. Odată ce ai descoperit şi înţeles iubirea de Dumnezeu, l-ai cunoscut pe El.

VA URMA…


Etichete: