Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » GHEORGHE A. STROIA: „Patria inimii mele” sau Magia unui gând, ofranda unui suflet

GHEORGHE A. STROIA: „Patria inimii mele” sau Magia unui gând, ofranda unui suflet

Adesea, oamenii sunt întrebaţi simplu, de către alţii: „De unde eşti? Din ce loc?” Şi cel mai probabil, oamenii vor şti să răspundă: „Din oraşul X, din comuna Y, din satul Z”. E normal ca un astfel de răspuns să îi vină prin minte aproape instantaneu, oricărui muritor. Dar… să fie oare valabil acest lucru şi în cazul poetului? Recunoaşte poetul un loc, o regiune sau o ţară anume? Ori locul poetul este, prin poezia lui, întâi în cerurile albastre ale inspiraţiei sale şi mai apoi, înflorirea şi înrodirea rugurilor sale creatoare îşi caută un loc anume, pe pământ? Să accepte poetul că locul lui este, de fapt, într-o patrie a inimii? Un loc îndepărtat de priviri indiscrete, dar aproape de porţile, uneori neferecate, ale sufletului şi pe al cărui nume nici măcar nu-l poate pronunţa, ci doar şopti în gând, reverberând emoţii, trăiri, amintiri, cânturi disipate-n nostalgii?

Aceasta pare să fie şi motivaţia lui Ionel Ilie de a publica, în toamna vieţii, o carte proprie de poezie. Mai mult, există nesiguranţa de a-şi fi găsit locul acela sublim de pe pământ, pe care să-l poată striga convins, ca fiind Patria inimii mele? Dacă da, cu certitudine în acest loc, binecuvântat de Dumnezeu, oamenii împrumută aripi de îngeri, ca zborul să le fie mai lin şi mai dulce, mângâierea să le fie mai moale, atingerile pe suflet să fie făcute cu blândeţe, iar ochii să vadă lumina nestinsă a infinitului celest. În această patrie a inimii sale se odihnesc osemintele sacre ale strămoşilor, căci multe sfinte moaşte vor mai fi fiind în acest pământ respirând jertfă.

Tematica lucrării nu este singulară, ci este împărţită în mai multe nuanţe: adoraţia pentru ţară, iubirea de părinţi şi străbuni, „peisagistica” altor locuri de pe mapamond, instantaneele istorice, lirica militantă (ofensa adusă de realităţile prezentului). Fără a fi separate total, tematicile se întrepătrund, poetul trecând deseori de la tonul cald, evocativ, la tonul aspru (dur), caracteristic revoltei, accentuând reproşul adresat „epigonilor”.

Elementele constitutive ale prozodiei sunt neconvenţionale, versurile insinuând – uneori – mersul ondulat al şarpelui, alternând – alteori –  cu sacadări de ritm intenţionate. Rimele (şi implicit metrica), nu întotdeauna cele mai inspirate, pot fi asociate inerenţei începutului. Toate acestea fac din versurile lui Ionel ILIE, o respiraţie poetică simplă, fără pedanterii excesive, cu grad moderat de transcendere a sensurilor,  nivel relativ al expresiei metaforice. Acest fapt rezumă ideea că, prin trăire şi vibraţie, lirica prezentei se apropie mai mult de naturaleţea şi de sinceritatea ţăranului român (perpetuu elogiate de Coşbuc, Creangă, Goga, Grigorescu sau Baba). Şi pentru că poetul (Lucian Blaga) spunea odinioară că „veşnicia s-a născut la sat”, subscriind acestei idei, Ionel Ilie se identifică cu satul românesc, a cărui simplitate şi frumuseţe fără seamăn, incumbă veşnicia: Acolo, în codrii seculari m-avânt/ Să mă întâlnesc cu veșnicia (Satul meu cu dor). În acest ritualic rural decor, portretul mamei, o justificată nostalgie, gravează adânc în suflet icoana sfântă, chipul de lumină. Încadrată în ambientul vetrei părinteşti, protejată de fermitatea paternală, mama devine o dulce amintire dar şi o simplă nevoie de înveşnicire: Mamă, pe prispa casei părintești/ A înflorit muşcata,/ Şi mă întreabă unde ești/ Şi unde este tata? (Mama).

Precum setea neostoită de părinţi, cântecul codrilor năpăstuiţi – o rană verde din care se scurge sângele gri al nepăsării – aduce în sufletul poetului, nimbat de un extraordinar simţ civic, revoltă, furie, însă cu măsură şi condescendenţă: Am învăţat din moşi strămoși/ Că-i frate codrul cu românul,/ Dar azi privim neputincioși,/ La codrul secerat ca fânul (Codru-i frate cu românul?) sau În tihna codrilor de brazi/ Aş sta o veșnicie,/ Să uit că mulţi n-au pâine azi,/ Să uit că-i sărăcie… (În tihna codrilor).

Printre dedicaţiile fierbinţi pentru pământul natal (mirajul codrilor şi al iubirii), poetul ţese pânze-pastel, ce supun atenţiei „Patria inimii” sau alte ţinuturi (exotice, chiar) ale lumii, urmând filonul poeziilor natural-descriptive: Filarmonica pădurii,/ La sfârșit de stagiune,/ Şi-a închis porțile arămii./ Când o să mai vii minune? (Toamna) sau Plouă mărunt,/ Peste ţara încinsă de soare,/ Freamătă curmalii/ Şi florile însetate… (Deşertul libian).

Dincolo de lumi, ţinuturi îndepărtate sau intime, o altă valenţă sensibilă a vieţii – Copilăria – revine ca laitmotiv în scrierile poetului vrâncean (prin naştere), accentuându-se nevoia copilăriei fericite pe tărâmul de basm, străbătută (însă) de zborurile terifiante ale păsării cu clonţ de fier (războiul), o nedreptate făcută umanităţii în toate perioadele istoriei, ce a curmat vise şi a gonit mult prea devreme îngerii Pământului către cer: Vreau înapoi copilăria,/ Furată de război şi sărăcie,/ Aş vrea din nou ca bucuria/ Să intre în casă pe vecie. (Vreau înapoi copilăria).

Un război nedrept, care, fără voia noastră, devine parte a istoriei naţionale. Recursul la istoria abundând în figuri ilustre, războinici fără de teamă, voievozi înrudiţi cu divinitatea, denotă patriotismul lui Ionel ILIE, explicabilă, dacă privim retrospectiv activitatea diplomatului de carieră, cunoscător al altor tărâmuri, dar rămas fidel inconfundabilelor meleaguri mioritice: Din Cer Zamolxe ocrotește/ Pământul Daciei străbune,/ Cu glas de tunet poruncește:/ AURUL e pentru Voi, nu pentru Soare-Apune! (Aurul dacilor).

Fiorul dulce al rădăcinilor, vibraţia pentru tot ceea ce se referă la Patria inimii sale, excursul prin istorie, îndemnurile de revitalizare morală şi spirituală, trezirea din starea de „somn al raţiunii”, toate aceste dileme din poezia lui Ionel ILIE, fac din prezenta lucrare un început timid, dar promiţător, care va câştiga cu timpul expresivitate şi pondere valorică.

Gheorghe A. STROIA

Membru corespondent ARA


Etichete: