Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » OTILIA BRĂDUȚEANU – CHIȘINĂU: DOR DE PRIMĂVARĂ

OTILIA BRĂDUȚEANU – CHIȘINĂU: DOR DE PRIMĂVARĂ

DOR DE PRIMĂVARĂ

Miroase-a primăvară sfioasă şoapta ta,
Când braţele-ţi vânjoase ating făptura mea.
Un nu ştiu ce mă-ncearcă şi-abia de-l stăpânesc…
Dorinţa mi-o divulgă un simplu ,,te iubesc”.

Clipa nervos se zbate în ochii mei şi-ai tăi,
Plăcere şi păcate se-amestecă în ei
Îmbujorată luna se-ascunde după nor,
Suntem singuri în noapte şi ambii numai dor.

IUBITE, TOAMNELE NU PLÂNG

Iubite, toamnele nu plâng,
Ele ascund suspinul lor
În zborul frunzelor ce mor,
In stropi de ploaie, stropi de dor

Iubite, toamnele trăiesc
Tristeţi în bucurii divine
Sunt rugăciune ochii lor,
Iar braţele – zile senine

Iubite, toamnă-am fost şi eu
Cât nu te cunoşteam pe tine –
O rugă către Dumnezeu,
Destin din frunze şi suspine

Iubite, toamnele se duc,
Tulburător li-i mersu-n zare
Eu le privesc trist şi tăcut,
Mă trec precum o lumânare

DORINŢA

Vreau să topesc dorinţa mea în tine
Şi să brăzdez oftatul tău cu un sărut,
S-apuc de plete dorul şi suspinul
Şi să-l învârt până devine mut…
Flămând să te-ncolţesc pe tine
Şi să te devorez treptat-treptat …
Să dezgolesc prin patimă, iubirea
Şi să o venerez neîncetat…

POVARĂ SUBLIMĂ

Sunt firul unui gând ce te atinge
Vibrând nisipul călător din tine…
Aş strangula cuvântul care doare
Grădina mea cu flori, te rog, nu plânge

Eu ţi-aş aşterne inima cărări
Şi aş ciopli dorinţa ta în mine
Iubirea mea, şirag de întrebări,
Urcuş spre bucuriile Divine

Eşti brazda începuturilor toate,
Povară despletită a luminii
Te-aş împleti izvoare-nvolburate-
Prin vene să-nflorească trandafirii

MI-E INIMA CLEPSIDRĂ

Mi-e inima clepsidră
Cu vise-mbobocite
Atinge-mi dorul muguri
Să crească floare-n floare
Coboară-n mine ploaie
Şi urcă Cer, iubite,
Revarsă-te prin vene,
Minune şi mirare

APRINDE-TE

Aprinde-te în mine
În mii de felinare
Să ardem împreună,
Să nu visăm pe rând
Din inima-ţi – grădină
Cu trandafiri în floare
Voi împleti cunună
Ca să apun iubind

SĂRUTUL

S-a copt sărutul între buzele-perechi
S-a scurs timid printre oftaturi
A înflorit pe glezne de iubiri
Şi a străpuns neobservat înalturi…

Au tresărit atingeri jucăuşe,
Amestecând iubiri neastâmpărate
Au coborât atâtea primăveri
Printre plăcerile demult uitate…

S-a copt sărutul între buzele – perechi
S-a scuturat petale, rânduri, rânduri
Am încrustat în trupuri doruri vechi
Să nu mai rătăcească printre gânduri…

SĂ-ŢI DAU DIN IUBIRI NEMURIREA

Prin vene curg lacrimi, nu sânge
Se scutur în noi clipe-vise
Atinge-mi un gând, să nu doară
Cuvintele-flăcări neplânse

Mă cerne prin nopţi fără tine
Mă cheamă, să cred că se poate
Să-ţi dau din Iubiri nemurirea
Sau măcar o zi, fără moarte…

CLIPE

Sunt clipe care mor-formate embrioane,
Doare secunda Facerii, în noi
Ne-am înălţat – frumoase lampioane –
N-am apucat să coborâm decât străini şi goi

Sunt clipe care nasc mistere
Şi clipe care nasc erori
Mă-ntreb si cuget in tăcere
Ce fel de clipă am fost noi ?

PUSTIU

Aş vrea să iubesc, şi nu pot…
Rănit zace sufletu-n mine.
Zilele-mi par ca de plumb,
Inima nu mă mai ţine.

Aş vrea să iubesc, cum iubeam,
Sălbatic şi fără regrete,
Când visele se răzvrăteau,
Iar noi le-mblânzeam pe-ndelete.

Aş vrea să iubesc, dacă-ai şti…
Atâta căldură-i în mine…
Şi-atâta ardoare şi dor,
Şi-atâta pustiu… fără tine.

BLESTEM

E un blestem să te iubesc pe tine
Şi nopţile să le ascult plecând,
S-aştept o zi când vei fi lângă mine
Şi alte sute să tresar visând

E un blestem să ne iubim în taină,
Şi, nu ştiu cum s-ar face, să te uit,
Când te împart cu alta, ca pe-o haină
Eu, care nu trăiesc din împrumut.

E un blestem să nu fii a mea soartă
Când simt că ne iubim cu-adevărat
Şi inimile nu mai ştiu să tacă…
Iubirea noastră oare e-un păcat?

IUBEŞTE-MĂ

Iubeşte-mă cu jumătăţi de gură
Şi soarbe-mă cu jumătăţi de cer
Sărută-mă cu jumătăţi de lună
Frământă-n mine-un „azi” şi-un „ieri”.
Goleşte-mă între un „azi” şi-un „mâine”
Şi sapă-n mine cu atingeri moi
Un umed cântec din priviri sublime
Şi-o rană, să ne rupă pe-amândoi …

STRĂINĂ FĂRĂ TINE

Te iubesc si gândul mi-i la tine,
Te iubesc, de-ai şti cât te iubesc…
Toate-n lumea asta-mi par străine,
Dacă-n ele nu te regăsesc.

Te iubesc şi nopţile barbare
Fără tine sunt, iubitul meu,
Dacă-ai fi cu mine, doar cu mine
Fericiţi am fi şi tu, şi eu.

Te iubesc şi toate-n lumea mare
Par pustii-pustii, de nu eşti tu.
Fără tine viaţa suflet n-are,
Nici culoare, fără tine – nu!

DOI STRĂINI

Se-aşterne noaptea peste noi
Tăcută şi retrasă.
Cândva o aşteptam în doi
Acum? Nici că ne pasă.
Cândva nebuni, îndrăgostiţi
Credeam în fericire…
Azi ne privim ca doi străini,
Străini pentru iubire.
Cândva altare-am ridicat
Din dragoste şi vise…
Nici nu ştiu când le-am dărâmat,
De parcă-au fost doar scrise.

ÎNTRE DOUĂ INIMI

Plouă între două inimi,
Plouă între doruri stinse…
Nu mai credem în iubire,
N-a rămas nimic din vise.

Nu mai suntem împreună,
Plouă sufletul în mine,
Nu mai suntem împreună…
Plouă inima din tine.

Plouă între două inimi
Plouă cu singurătate.
Plouă între doruri stinse
Vorbele demult uitate.

Ochii tăi sunt numai lacrimi,
Ochii mei – cărări bătute…
Am pierdut iubirea toată,
Am uitat ce nu se uită…

CÂT AM IUBIT

Pustiu şi rece trece timpul…
Necruţător, mereu grăbit…
El s-a oprit doar pentru-o clipă –
Atât cât ambii am iubit.

Atât cât n-am cerşit iubire,
Săruturi şi îmbrăţişări,
Cât n-a contat ce va fi mâine,
Cât n-a durut ce a fost ieri…

SUFLET PRIBEAG

Desculţ, prin amintiri răzleţe,
Şi cu norocul zăpăcit
Am pribegit printre iluzii,
Şi-atâtea vise am zdrobit…

Încovoiat de doruri multe,
Cu ochii ridicaţi la cer,
Am tot cerşit un strop de suflet,
Eu alta n-am ştiut să cer…

Cu aripile schilodite,
Păreri de rău am adunat…
Şi gândurile plictisite
Le-am tot cernut şi afânat.

Ai apărut în clipa-n care
Nu mai visam să te-ntâlnesc.
Atât de dor mi-a fost de tine…
Atât de mult vreau să iubesc.

NOSTALGII

Printre stropi de ploaie rece caut ochii tăi fugari
Nu simt ploaia cum mă bate, când pe suflet mi-i amar,
Caut ochii tăi de înger, care m-au iubit cândva
Şi atâta de senină viaţa toată îmi părea.
Ai plecat şi-ai luat cu tine zile pline de fior,
Nopţile cu gingăşia şi cu nebunia lor.
Serile ,scăldate-n vise, ameţite de iubiri,
Când ne alintam cu şoapte, coborâte din priviri.
Cât mi-e dor de-acele zile care nu se mai sfârşeau,
Ne iubeam şi lumea toată la picioare o aveam.
Ochii tăi, ştrengari odată, vreau să-i mângâi, să-i sărut
Să ne dăm o altă şansă şi s-o luăm de la-nceput.

DESTIN

Am iubit într-o durere şi-am trăit între căderi…
Mi-am dorit o mângâiere şi-am aflat numai trădări…
Cerul prăvălit odată peste chipul meu senin,
Nu mai naşte bucuria începutului Divin…

NIMIC FĂRĂ TINE

Azi am murit. Nimic nu este veşnic fără tine.
Tăcerea dintre noi, mă minte rău.
Şterg lacrimile şi adun suspine.
Cobor în iad, şi totodată urc la Dumnezeu.

Azi am murit. Târziu pentru regrete.
Ce-a fost cândva, a fost, a fost odată… .
Azi lacrimile se prefac în pietre
Pentru mormântul… care mai aşteaptă.

COBOARĂ CERUL

Coboară cerul mai aproape,
Coboară cerul printre noi,
De vrei, ascunde-l sub pleoape
Unde e loc doar de-amândoi.

Coboară cerul între inimi,
Între destinul meu şi-al tău,
Uşor, sa nu striveşti iubirea
Şi dorul, zbuciumat mereu.

DIN DORURI FAC NIMB

În ochii tăi mi-am găsit aripile
Atârnate de o Troiţă uitată
Respiră nervos silaba gânavă
Cerşind clipele de-altă dată.
Adun paşii în palmă cu gândul la tine
Genunchii, plămădiţi din metanii,
Calcă lutul din mine
Ruginită, uitarea potriveşte pumnalul flamând
Mă aştern ca o toamnă
Din doruri fac nimb.

DACĂ-AI UITAT

Dacă-ai uitat să mă iubeşti
Lasă deschisă măcar uşa
Să vânturăm pe-ascuns cenuşa
Iubirii care a plecat…

Nu cântări doruri apuse,
Nici te opri din calea ta,
Nu potrivi măşti de pe-aiurea
Şi nu cerşi iertarea mea.

Dacă-ai uitat să mă iubeşti
Şi inima s-o porţi cu tine –
Tu ai ales cărări străine
Pe care n-ai să mă-ntâlneşti.

RISIPĂ
Mi-am luat cimitiru-spate
Şi-am împrăştiat morminte
Printre suflete de oameni
Şi prin staţii de cuvinte

Înglodat, murdar de gânduri,
Am împrăştiat tăcere
Să văd dacă NEcuvântul
Îmi ştirbeşte din durere

Am găsit o cruce ştearsă
La un capăt de cuvânt
Avea inima zdrobită-
Semi gând, semi pământ

Şi-am văzut pribeag Destinul
Ochilor ce i-am pierdut
Căutând printer morminte
Ce-am iubit şi m-a durut

SĂ-ŢI DAU DIN IUBIRI NEMURIREA

Prin vene curg lacrimi, nu sânge
Se scutur în noi clipe-vise
Atinge-mi un gând, să nu doară
Cuvintele-flăcări neplânse

Mă cerne prin nopţi fără tine
Mă cheamă, să cred că se poate
Să-ţi dau din Iubiri nemurirea
Sau măcar o zi, fără moarte…

PLEC

Eu plec din viaţa ta , fără să plec.
Rămân, fără a mai rămâne.
Iubesc, fără să pot iubi, oricât aş vrea…
Trăiesc, fără să pot trăi, în lumea asta fără tine.
—————————————– 

BRĂDUŢEANU Otilia, poet, scriitor, jurnalist, din Republica Moldova, născută la Chişinău la 9 iunie 1977. Studii: Liceul român-englez „Ion Creangă” din Chişinău. Absolventă a Universităţii de Stat din Moldova, facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. Experienţă profesională: între anii 1991-2002 colaborează la ziarul ,,Viaţa Satului”, ,,Dialog” şi revista ,,Moldova”. Reporter la secţia de ştiri din cadrul postului local de televiziune „AVM” Edineţ (1999-2002). Antreprenor (2002-2009). Consilier de reintegrare socială a persoanelor eliberate din detenţie la Institutul de Reforme Penale în cadrul Centrului de Justiţie Comunitară Edineţ (2007-2009). Muzeograf la Muzeul Ţinutului Edineţ (2009-2010). Ştirist, redactor, moderator al emisiunilor cu caracter socio-cultural-politic la TV locală Edineţ. Specialist principal în domeniul Biblioteci din cadrul Consiliului Raional Edineţ (2012 până în prezent). Distincţii: Menţiune pentru participare la concursul de creaţie literar-artistică „Pădurea-o şansă pentru viitor”, desfăşurat în anul Internaţional al Pădurilor, susţinut de Agenţia MoldSilva -2octombrie 2011. Colaborează la reviste: „Natura”, „Confluenţe Lierare”. (George Roca, Rexlibris Media Group, ianuarie 2015) 

Etichete: