Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Carmen NOROCEA: SUSPINUL FLORILOR DE CRIN (1) POEME

Carmen NOROCEA: SUSPINUL FLORILOR DE CRIN (1) POEME

andy.toma22@yahoo.ro

TRENUL VIEŢII MELE

 

Am prins un loc în trenul vieţii mele
Dar, din păcate, fără loc şi-n ultimul vagon,
În geamantan am pus doar dorurile mele,
Necazul şi durerea le-am lăsat pe peron…

 

E trenul care duce spre-o nouă viaţă,
Încă nu ştiu în ce gară am să cobor,
Dar vreau cu orice preţ şi cu speranţă
Să trec peste obstacol cu optimism, uşor.

 

Am să-mi urmez de-acum destinul

Şi chiar am să-l înfrunt, de este cazul,

Sătulă sunt de tot ce-nseamnă chinul,
M-am hotărât să schimb… macazul.

 

E loc sub soare pentru fiecare,
Mi-e imposibil să cred că nu-ntâlnesc
O gară cât de mică în inima mea mare,
Un suflet cald pe care să-l iubesc.

 

E timpul pentru o schimbare,
E viaţă scurtă şi n-o mai irosesc!
Şi fiecărei clipe am să-i dau culoare
Din curcubeul vieţii ce-l trăiesc.

 
SUSPINUL FLORILOR DE CRIN

 

Imaculatul alb al florilor de crin
Se ofileşte azi puţin câte puţin,
Parfumul lui ce-a dăinuit cândva,
Nepreţuit se pierde
În ziua care va urma…
S-au întâlnit, s-au cunoscut
Şi au făcut cunună
Ca două flori frumoase
Împreună;
Ea era CRIN cu parfum pătrunzător,
El TRANDAFIR atrăgător.
Şi s-au iubit
Iubire sângerândă!
Ca un nebun, ca o nebună
A strâns-o-n braţe cu suspin
Uitând că mai avea şi spini.
Şi fiecare mângâiere
Era un strigăt de durere
Petale-nsângerate în alb amestecat.
N-avea cum să dureze-n timp,
Aşa că… vinovatul a plecat
Lăsând floarea de crin
În lacrimi şi suspin…

 

 

ŞIRAG

Am strâns în viaţa mea cu dor iubire,
Am înşirat toţi anii într-un frumos şirag
Şi-n fiecare am pus câte-o sclipire
Din tot ce-am avut mai bun şi drag.

 

În fiecare perlă-am pus mereu speranţă,
Cu bucurie mi-am propus nestăvilit
Să merg pe-acelaşi drum cu cutezanţă,
Să nu mai fiu de soartă adesea umilit.

 

Să îndrăznesc mai mult de-i cu putinţă,
Să nu mă las uşor învins de greutăţi,
Sunt oameni ce ascund în a lor fiinţă,
Mascaţi de-un zâmbet fals, atâtea răutăţi.

 

Din dragoste eu mi-am croit un scut
Şi chiar dacă au vrut să mă lovească,
Am dăruit cu sufletul curat câte-un sărut
Şi n-am lăsat amărăciunea să umbrească.

 

O viaţă-avem, nimic mai mult şi e păcat
Să nu putem ajunge să ne respectăm,
Avem o raţiune, un ţel şi poate-un pact,
Cu demnitate prin iubire, să o demonstrăm!

 

 

EU SUNT AROMA TA

 

Eu sunt cafeaua vieţii tale, sunt fierbinte
Şi te servesc în neuitate dimineţi
Când razele de soare intră-n casă
Şi somnoros tu te trezeşti.

Mă sorbi încet şi-n fiecare înghiţitură
Simţi gust plăcut: sărutul meu pe gură…
Şi, evident, mai vrei o porţie rezervă
Din trupul meu care te ţine-n vervă.

Eu sunt aroma vieţii tale aburindă
Şi te pătrund adânc în fiinţă ta,
Tu mă adulmeci lin şi în oglindă
Vezi chipul unei boabe de cafea.

Tu eşti de mine dependent,
N-ai să mă laşi vreodată…
Căci ţi-am intrat în sânge ca un stend,
Eu sunt cafeaua ta, aroma ta de fată…

 

 

PORUMBIŢA

 

M-am transformat în porumbiţă
Şi-n nopţi tăcute rătăcesc în zbor,
Am sufletu-ncărcat de-atâta umilinţă,
Iar rănile adânci aşa de rău mă dor.

 

M-a umilit destinul şi nu l-am înţeles,
O viaţă răvăşită e tot ce am cules
Şi am ascuns durere şi lacrimi nevăzute,
Cu zâmbetul pe buze şi lumii neştiute.

 

Mă-nalţ uşor spre-a cerului grădină
Pe-un val de vânt ce rănile-mi usucă
Şi în speranţa unei raze de lumină
O mângâiere şi iubire să-mi aducă.

 

Simt inima cum bate şi-i parcă-năbuşită,
Mă simt a nimănui, trăiesc o viaţă irosită
Şi zbor, mă-nalţ şi plâng amar cu dor,
Gândul mă chinuie dar nu aş vrea să mor…

 

 

VIAŢA CA O CORABIE

 

Viaţa este ca o corabie încărcată
Cu bucurii, iubiri, necazuri şi dureri.
Mereu se luptă în vâltoarea ei tumultă
Să ajungă la liman din cele patru zări.

 

Venirea ei pe lume, de Dumnezeu ştiută,
Îşi poartă-ncărcătura cu tot ce-i hărăzit
Şi se înclină-n valuri mereu neobosită,
Durere, fericire şi lacrimi mereu a împărţit.

 

Ţinută-n mâini de Cel de Sus şi ocrotită,
Se scurge-n picături în fiecare zi cu dor,
E greu şi bine şi nu întotdeauna fericită,
Inima ei timona o trage-n timp cu zor.

 

Cât, cum şi unde se îndreaptă e de neştiut,
Destine şi alegeri în trecut, prezent şi viitor,
Cu toţii o viaţă-ntreagă ne luptăm, bine-i ştiut,
Fie că e furtună sau soare, se luptă până mor…

 

 

 

BALADE DE IUBIRE 

 

Iubite, îţi voi cânta balada de iubire
Nascută din inima mea pentru tine,
Arcuşul uşor se-nalţă pe corzile fine
Lăsând un dor aprins numit fericire.

 

Cu mine începe noua povestea de-amor,
Sunt clipa din toamna ce-abia a sosit,
Tu eşti lumina, raza de soare ce a răsaărit
În mantia ruginie a sufletului plin de dor.

 

Ascultă cum sună duioasa-mi cântare
Ş inima se frânge de dor suspinand,
Te caut cu ochii în zare şi, lacrimând,
Vioara aduce cu strunele ei încântare.

 

Dragostea mea răsună în surdină,
Cuvintele sunt de prisos, te iubesc
Este tot ce pot să îţi spun şi, firesc,
Sunt floarea vieţii din a ta grădină!

 

 

SĂ TE VISEZ

 

În noapte amintirile se-adună
Şi dau năvală în inima pustie,
Nu pot, n-am cum să le alung
Şi mă cufund în liniştea târzie
Uitând de mine.
Aud un zgomot la fereastra mea,
Să fie, oare, îngerul de noapte?
Sau poate-i gândul tău,
La ceas târziu să vină
La căpătâiul meu…
Dar sunt atât de singur,
Mai singur ca oricând
Şi sufletu-mi se zbate
Şi-adorm cu ţine-n gând.
Să te visez acum
E tot ce mi-a rămas,
Să te cuprind pe-o aripă de înger,
Să mă trezesc cu tine-n glas,
Şi să rostesc numele tău…
Te strig, dar, oare, cine aude?
Tu eşti aşa departe şi mi-e dor,
Atâta dor că sufletul îmi plânge,
Din ochii mei pe pernă
O lacrimă se frânge…
 

ULTIMUL TANGO
 

Şi am dansat cu tine ultimul tango,
Iar muzica se răspândea-n surdină,
Eram ca două picături de stea
Ce străluceau sub bolta cea senină.

 

M-ai strâns la piept cu braţe tremurânde,
Iar mâinile vibrau ca două frunze,
În pas de dans mă atingeai uşor,
Parfumul meu se contopea cu-al tău.

 

Eram un singur trup şi un pian…
Acorduri de tango noi respiram,
Privirile, când se-ntâlneau, se sărutau,
Obrajii-mbujoraţi parcă ne-ardeau.

 

Aveam de împărţit destine separate,
Doar muzica şi dansul ne uneau,
Trăirile din suflet erau mascate,
Doar mâinile şi ochii se iubeau.

 

 

MAI DĂ-MI O ŞANSĂ

 

Nu îţi cer prea mult:
Aş vrea să-mi dai cu împrumut
Sărutul tău
Şi îţi voi da dobândă înzecită…
Mai dă-mi din ochii tăi
O rază de lumină
Să pot fi fericită,
Să văd cum sufletul se zbate
De dorul tău în miez de noapte!
Mai dă-mi o şansă, numai una,
Îţi cer prea mult,
Sau ţie îţi e totuna?
Eu nu glumesc, de ce-aş glumi
Când, fără tine, ştiu decât atât.
Nu pot trăi.
Mai dă-mi o şansă, dragul meu,
Că viaţa e aşa de scurtă…!
Sărutul tău să fie-al meu,
Eu viaţa ta tumultă…
Nu-ţi fie teamă, n-ai să-l pierzi,
Vei câştiga a mea iubire,
E tot ce am mai bun, de crezi,
Nu e o amăgire…

—————————————

Carmen NOROCEA

10 februarie 2015

Craiova


Etichete: