Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » VASILE BELE – POEME TÂRZII

VASILE BELE – POEME TÂRZII

La poarte sărutului

 

 

La poarta sărutului

e granița dintre urât și frumos

e cărarea pe care vameșii o calcă în fiecare

zi doar cu picioarele

traficanții nu au ce căuta

să-și vândă iluziile în altă parte

probabil poate o aripă de fluture colorată

precum clovnul circar

îți mai aduce aminte de brațele

în care te-a ținut mama

 

adn-ul corespunde în totalitate

dar poarta are un zăvor

nu uitați cu glasul tremurat te zidești

singur în lumea ta

peste timp mă zidesc și eu

căci fiecare suntem încredințați

că pustiul va dispărea

atunci când ne vor înghiți apele

 

carul mare nu se va îneca

și nici banca pe care am stat

în urmă cu ani și ani

și ne-am sărutat prima oară

era începutul și sfârșitul unei vieți

de-atunci la poarta sărutului nu pot rosti

niciun cuvânt

și toate astea din cauza sărutărilor.

 

Baia Mare, februarie, 2015

 

…………………………………….

 

 

Să  nu credeți că istoria se scrie așa ușor

 

Să nu credeți că istoria se scrie

așa ușor dimpotrivă totul curge precum timpul

clipă cu clipă secundă după secundă

stând pe-o băncuță de vorbă

cu necunoscutul din mine

realizez că lacrima curge

singură fără a putea opri

curgerea ei

primul vals dansat împreună

a fost un răsfăț al dragostei

dar ținându-ne de mână

în ritm de vals

așteptam curgerea clipei și a istoriei

 

regele și-a alugat

regina de la bal supușii săi

din lacrimi au știut că trilul

păsării este salvarea până

la întâiul cântat al cocoșului

atunci am făcut cu mine o promisiune

că nu te voi alunga

precum a făcut regele ci te voi ține

de mână chiar dacă

nu vom mai dansa valsul vienez

privirea ta și lacrimile tale

m-au convins că atunci am scris

și noi istoria noastră

 

de-atunci am rămas pe vecie împreună.

 

Baia Mare, februarie, 2015

 

……………………………………….

 

 

Și trenul s-a oprit în halta goală

 

Și trenul s-a oprit în halta goală

ploaia și gheața au umplut chitara elevului

rămas pe treptele vagonului

greutatea clipei nici nu mai

contează ci numai chitara

și cuvintele ce curg din ea

cerșind tinerețe fără bătrânețe

îți dai seama cum îți cresc

copiii zâmbind

zăpada de atunci

s-a topit a adus ghiocei

iar chitara a îmbătrânit

 

câinele din gară ce-și mai aduce

aminte și el poate spune

,,ce frumos era odată …” și ce repede a trecut

totul cu fragilitate corzile au îmbătrânit

clădindu-se biserici de cuvinte

doar cuvântul încrucișat a uitat

să fie răstignit a scăpat

sub privirea unui psalm

n-a stat lumea în genunchi

doar acum fără trenuri și gări

fără cuvinte și chitară

 

elevul de-atunci a devenit

pământul pe care-l calci tu.

 

Baia Mare, februarie, 2015

…………………………………..

 

Albul întotdeauna mi-a dat curaj

 

Albul întotdeauna mi-a dat curaj

sufletul alb din tinerețe încet

s-a transformat în negrul iadului

căci am uitat să rostesc la ceas de taină

până și sfânta rugăciune

 

mâinile dibace au devenit

crengile unui copac ce nu mai înflorește

de foarte multă vreme

gura care nu înceta să rostească

la ceas de sinceritate decât

vorbe calde și sincere

acum a devenit mută

ochiul născut să fie albastru

e și el negru pătat doar

libertatea mi-a rămas am câștigat-o

gustând din aghiazmă

 

la poarta iadului se stă la rând

iar doamna cu coasa mereu

îmbrăcată în negru transpiră

din greu făcându-și meseria

nu peste multă vreme va sosi și rândul meu

căci nu voi rămâne pe-aici

decât preț de un secol

 

mă vor îmbrăca în alb și mă vor trimite

spre negrul pământului

din care am fost plămădit

atunci la Facere.

 

Baia Mare, februarie, 2015 

 

………………………………….

 

M-ai strigat dar niciodată nu ți-am văzut fața

 

M-ai strigat dar niciodată nu ți-am văzut fața

parcă eram într-un joc

de-a baba oarba și viteazul din

povestea cu feți frumoși și zâne

ne jucam cu albul

ne jucam cu negrul

fără să ne dăm seama ca amândoi

suntem goi

iubirea și uitarea

visul și iertarea ne-au arătat

drumul pe care rătăceam în tăcere

din apa de mare s-a născut o umbră

apoi a început să ardă totul

și albul și negrul și apa

 

nu ne-am mai strigat multe veacuri

pentru că negrul mi-a furat limba

am rămas cu gheața din inimă

cu zăpada

din suflet dar degeaba acestea

sunt albe ca și iubirea ca și inima sinceră

ca și sufletul nepătat

 

mi s-a înnegrit doar ziua

în zborul spre mâine.

 

Baia Mare, februarie, 2015

…………………………..

 

La răscruce de drum întotdeauna stă iubirea

 

La răscruce de drum întotdeauna stă iubirea

mereu întrebându-se încotro să meargă

spre soare și lumină deja cărarea s-a astupat

de negură și spini

spre lună e mult negru și mereu întuneric

ce nu se lasă străpuns de ziuă

spre sinceritate strigă cineva

la piață se vinde la kilogram

dar e cam scumpă

pentru cel ce nu a luat salariul

 

rădăcinile se uscă fără

a da în rod

în foarte puține cazuri ajunge în floare

și-și împrăștie sămânța pe cărările

dorului toamna ce va să vină cât de curând

geme de greutatea poverii

târziu în noapte toamna rămasă singură

privește luna și stelele

rugând să ocrotească

floarea sincerității măcar în acest an

sămânța din floare să nu se mai piardă

 

poate o vor găsi doi tineri

ce stau la răscruce de drum în această clipă

jurându-și că vor fi

la fel de sinceri și peste trei secole.

 

Baia Mare, februarie, 2015

 

…………………………

 

Marmura strălucește sub clar de lună

 

Marmura strălucește sub clar de lună

iar garda se schimbă din patru în patru ore

semaforul își schimba regulat culorile

dar de fiecare dată sunt doar trei

roșul – ce te oprește

galbenul – care nu-ți permite

verdele ce-ți dă dreptul să treci spre lumină

spre ziua de mâine spre viață

spre lumea ce ți-o dorești

aștepți la semafor în speranța

că verdele va apărea cât de curând

dar întârzie mereu din cauză că

marmură strălucește sub clar de lună

 

nu pot să spun nimic pentru că a trecut

îmbrăcată în alb o blondă frumoasă

e prea tânără

să-mi leg viața de pasul ei

gându-mi stă și la culoarea verde

ce o aștept

mă uit în spate spre blonda care-și schimbă

înfățișarea din zece în zece metri

sub clar de luna

 

la a treia privire din frumoasă

a devenit urâtă din blondă a devenit roșcată

apoi bruneta care a uitat de ceva vreme să-și

pieptene părul

mă mai uit spre

marmura ce strălucește sub clar de lună

la garda ce se schimbă din patru în patru ore

așa-mi dau seama că verdele semaforului

se arată din ce în ce mai rar

întârzie din cauza marmurei ce strălucește

sub clar de lună.

 

Baia Mare, februarie, 2015

…………………………………


Etichete: