Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Alexandra MIHALACHE: POEME NECUPRINSE

Alexandra MIHALACHE: POEME NECUPRINSE

INFINIT

 

Stele cad în marea vremii

Strălucind  prin infinit,

Inimi ţes fără de temeri

Versuri vii în răsărit.

 

Timpul mângâie tăcerea

Ce domneşte-n amintiri

Răscolind în val iubirea-

Dor nescris în nemuriri.

 

Gândul rătăceşte-n ceruri

Printre norii grei, de plumb,

Sufletul dezmiardă ţeluri

Care-n flori de rouă plâng.

 

A rămas doar ceasul serii

Ce măsoară aşteptări,

Iar la porţile durerii

Bat secunde-n nerăbdări.

 

Trece pasărea iubirii-

Zbor ţesut în veşnicii,

Elixir al fericirii

Presărând melancolii.

 

Curge un izvor de vise

Împletind cărări de dor,

Pietrele adorm aprinse

De-un fior nepierior.

 

Mai suspină câte-o floare

În mătase lăcrimând,

Vântul treieră prin boare

Bobul de nectar plăpând.

 

Clipe-au îngheţat în stele

Conturând nemărginiri,

Se strecoară prin inele

Focuri ce aprind iubiri.

 

 

CÂNTECUL IUBIRII

 

Inima cântă astăzi la vioară

Un cântec renăscut de primăvară;

Un sunet magic îmi străpunge timpul

Şi-n flori curate îmi aprinde câmpul.

 

Te cânt, iubire, azi, dansând cu norii,

Te cânt şi mă strecor din nou cu zorii,

Însă iubirea – gânduri şi dorinţă,

Îmi cenzurează stele şi credinţă.

 

Te cânt, iubire, rătăcindu-mi timpul,

Te cânt, iubire, căutând Olimpul;

Caut iubirea-n picături de ploaie,

Zidind cuvântul care nu se-ndoaie.

 

Când inima se pierde în visare,

În paşi mai caut o îmbrăţişare

Când inima îmi cântă veşnicii,

Chemându-te mereu, aici, să vii.

 

Tu, cântec sacru al iubirii mele,

Doineşte înălţându-te la stele,

Povestea vieţii mele îmi pătrunde

În serile târzii, pe calde unde.

 

Şi cântă inimă, cântă mereu

Povestea ta – a sufletului meu.

Şi cântă-mi tu, cântă nevinovat

Povestea sufletului meu curat.

 

 

DACĂ

 

Cerul tău dacă ar plânge

Frământările din zori,

Aripile mi s-ar frânge,

Cum te-nvăţ, apoi, să zbori?

 

Dacă marea ta tresare

Într-un val de amintiri,

Cum să te cuprind în zare

Pe un ţărm de nemuriri?

 

Dacă steaua ta dispare

Într-o noapte, fără sens,

Cum să mai găsesc în soare

Al iubirilor imens?

 

Dacă vorba ta e rece

Şi mă doare  rostul ei,

Cum să te învăţ a trece

Prin tărâmul dragostei?

 

Dacă  inima ţi-e stâncă

Iar privirea asfinţit,

Într-o  lacrimă adâncă:

De ce, oare, te-am iubit?

 

 

TINEREŢE

 

Oh, viaţă, încotro mă duci

În trenul tău fără oprire?

Tu, tinereţe, unde fugi

Vrei să rămâi o amintire?

 

Fii tânăr suflete al meu

Şi-nalţă-te prin nemurire,

Să fie viaţa mea ecou

În vremurile de iubire!

 

Oh, viaţă, încotro mă-ndrepţi

De timpul simt că mă presează?

Tu, tinereţe, unde-alergi

Şi inima mi te urmează?

 

Fii tânăr suflete al meu

Trăieşte doar pentru-o iubire

Să fie viaţa mea muzeu

Iar arta sa – o fericire!

 

Tu , viaţă, dă-mi un timp să fiu

Tânăr, ca azi, întotdeauna

Şi voi cânta la ceas târziu

Readmirând în taină luna.

 

Tu,  viaţă, dă-mi …nici nu mai ştiu

O tinereţe, mai devreme

Poate atunci o să mai fiu

Rispitorul tău de vreme.

 

 

DECLARAŢIE

 

Sunt vântul ce adie la fereastră
Şi cerul unde visele-ţi înalţi,

Sunt gândul tău ce fuge-n zarea-albastră

Cu mine te-mplineşti şi te împarţi.

 

Sunt floare răsărită după rouă,

Cu mine veşnicia o trăieşti,

Sunt haina ce-o îmbraci atunci când plouă,

În mine tu renaşti şi te sfârşeşti.

 

Sunt marea ce-o veghezi cu dăruire,

Ţi-am făurit în stele adăpost,

Cu tine sunt bolnav de fericire

Şi să mă vindec n-are niciun rost.

 

————————————

Alexandra MIHALACHE

februarie 2015

Bucureşti


Etichete: