Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » VALERIAN MIHOC: Interviu cu Maestro Eugen Doga (II)

VALERIAN MIHOC: Interviu cu Maestro Eugen Doga (II)

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu…” (Ioan I, cap I), apoi pentru al alina pe om, ce se află încontinuu în‘’treceri şi prigoniri pe pământ, prin prezenţa scopului de al împăca cu sine – Cuvântul s-a transformat în Muzică!

„Primul lucru pe care l-a pus Dumnezeu la dispoziţia omului a fost naiul, prin care a vorbit cu lumea lui prin note muzicale – instrumentul acesta având ecouri abisale! Posibil, de aceia primul om nici nu a înţeles… Avantajul muzicilor este că nu avem nevoie de ‘’traducere pentru a le înţelege. În special azi când sunt atâtea mijloace tehnice, noi vorbim şi poate ne auzim chiar în Cosmos, dar nu ne putem înţelege… uneori. Muzica, în schimb, constituie acest suport spiritual care pătrunde direct în inima ascultătorului, este un avantaj curent foarte puternic pentru comunicare!” – maestro Eugen Doga

„A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit’’… (Ioan 11)

„Eu caut muzica ce nu se aude, la fel cum o ascultam pe mama care mai mult îmi vorbea cu ochii… Ţintea cu privirea şi te putea privi minute întregi, fără să clipească. Din ochii ei veneau romane întregi, simfonii, trăsnete, descărcări electrice cereşti, mângâieri, dar şi dulci reproşuri. Aceasta este Muzica!” -mărturiseşte Eugen Doga

http://vimeo.com/101160330

 – Maestro, anterior noi toţi aceia care am citit cu grija profană de a nu pierde vreun înţeles dintre rândurile dvs., plăcut surprinşi de dăruirea, talentul şi coloratura emotivă din scrisul dvs. ce se distinge măiastru, în ciuda faptului că aţi comentat despre îndeletnicirea de a scrie – „Eii, iluzii amatoriceşti!”.. Se observă că nu e întocmai aşa. De unde aveţi şi talent, cred că el poate fi „atras’’ şi către o altă latură creativă, nu numai spre muzică. Aşa după cum tot dvs. aţi spus că: altceva decât compoziţiile muzicale v-ar plictisi, căci Muzica este treaba dvs. strictă! Posibil, scrisul nu prea departe ar fi.. Vă rog, puteţi detalia?

 

Maestro Eugen Doga: Sunt convins că talentul e de la Dumnezeu. De la EL cred că vine toată această energie, ce se implantează într-un cip de ordinul micronilor odată cu conceperea viitorului om şi care este o” substanţă” energetică de natură cosmică care se poate dezvolta în primul rând, se poate direcţiona, specializa, dezvălui, ori dimpotrivă, chiar din start, se poate ucide. Nu întâmplător există vorba din popor (care deseori adevăr grăieşte prin prisma experienţei), anume că ‘’Dumnezeu dă, însă trebuie să mai ştii şi să primeşti acest dar’’. Omul trăieşte o viaţă întreagă şi nici nu ştie ce zace în el. Având un copil, părinţilor de nu le-ar atrage atenţia ’apucăturile’ acestui micuţ care, jucându-se alege un obiect, sau altul, doreşte să se joace într-un anumit fel şi nu aşa cum i se spune. Ori, poate sta pur şi simplu să ”mediteze” liniştit într-un colţişor din foişorul de joacă, orientându-şi privirile la o jucărie şi nu la alta, despre care s-ar presupune de către un părinte că ar ’trebui’ să-l atragă mai mult. În copilaşi deja se dezvăluie substanţa de natură cosmică, din ei poate creşte sămânţa genetică ce la timp trebuie observată şi stimulată. Copilul se apucă curios de toate şi asta-i bine. Lăsaţi-l să se preocupe de toate, dacă prin joc ajunge să facă ceva concret şi” conştient”.

http://tvri.tvr.ro/eugen-doga-omul-mileniului-joi-la-tvr_9537.html

Adesea aceste” apucături” copilăreşti reprezintă semnele unor înclinaţii specifice, a ’vocaţiei’ în faşă, sau a unei alte dimensiuni a vieţii omeneşti. Ţine în mâna muzicuţa, chiar de zice doar ‘la, la, la’, pentru el e muzică, ori altfel, dacă nu doreşte muzică, nu-l chinui. Se pierde timpul fără niciun rost. Istoria omenirii cunoaşte multe personalităţi ce au avut manifestări de mici pentru diferite domenii şi chiar mai multe direcţii/domenii deodată: Leonardo da Vinci, Einstein, Borodin, Bernstein, fiecare cu direcţie sa de succes, însă au avut libertatea deciziei lor personale. Eu la un moment dat am simţit că trebuie să mă dezic de la mai multe ‘apucături’ ca să-mi sporesc forţele pentru muzică. Am apucat să mă văd trecând prin ‘şcoala’ politică, fiind deputat, administrator la minister, redactor la o editură, apoi pedagog, dar şi în vecinătate – interpret în orchestră, dirijor. Mai şi scriu… nu numai acum, am poezii ‘de taină’ aş spune. Am şi câteva picturi. M-am dezis de toate şi mi-am lăsat mie numai muzica şi scrisul.

Vă mulţumesc pentru împărtăşirea a unor aşa lucruri frumoase! Ne-ar interesa acum, precum acea curiozitate ce o suscită pe alta, cum arată sau care vă este fondul dumneavoastră afectiv atunci când sunteţi dispus să compuneţi muzică?  Ori, pentru că pe 1Martie împlineaţi vârsta onorabilă de 78 ani vă urez: La mulţi şi Fericiţi ani, plini de încă multă muzică încântătoare!!

 

Maestro Eugen Doga:Mulţumesc!  Afecţiunea, da, ea mă ”paşte” mereu şi o am când scriu, atunci când compun muzică, sau chiar atunci când stau cu cineva la discuţie. Dar mereu mă preocupă ceva în timpul discuţiilor… căci, deseori încep să caut muzicalitatea vocii interlocutorului, caut rădăcina sonoră a cuvântului cutare ori a frazei muzicale, şi atunci” anatomizez” gândul ori idea exprimată încă la început de expunere, dar instantaneu o asociez sunetelor aferente. Fac aceasta pentru a scăpa de asocieri comune, de stampe, de canoane, sau banalităţi. Fireşte, în măsura posibilă şi raţională fug de citate prea uzitate, încercând să caut propriile dezvăluiri şi conotaţii a situaţiei cutare ori a sensului abia cifrat.

https://www.youtube.com/watch?v=tNVWgV-lCl0

    –Impresionant, Maestre! Poate fi explicabilă o astfel de ‘’deformare profesională’’ pentru un om de factura dvs., atât de preocupat de muzică. Dacă ne-aţi înfăţişa tabloul comparativ aproximativ complet al fondalului afectiv, cam cum s-ar înfăţişa asemănările şi diferenţele dintre afectivitatea ce o aveţi legată de momentele în care scrieţi cu acelea în care compuneţi? 

Maestro Eugen Doga: Afectivul creşte progresiv odată cu măsura de realizare a proiectului, a dezvăluirii ideilor ce stăteau acolo undeva în mine ori din eter ca să-mi coboare prin creaţie. Câteva note mult aşteptate şi găsite în mod strălucit te aprind, îţi dublează forţele de imaginaţie creativă, apoi îţi mai aduc încă o doză de dragoste şi nu te lasă apoi deloc în pace, vrând a te stoarce până la capăt… Atunci, tu nu ai cum să te împotriveşti… fiindcă  îţi şi cam place asta ţie creatorule!

‚‚Muzica este o formă subtil-perfectă de comunicare universală.’’- domnul Eugen Doga

Da, fără plăcere, chiar fără un pic de dragoste nu se face nimic bun…! Eu îmi amintesc momentele scrierii baletului” Luceafărul”, compoziţie proprie după capodopera Ilustrului nostru Poet – Mihai Eminescu. Mai mare fericire eu nu am mai trăit niciodată!! Cinci sute de pagini de partitură cu sute de mii de note le-am scris în două luni şi jumătate. Eu săream în sus de bucurie, dansam de unul singur, zâmbeam, plângeam… Toate acestea din cauza succesiunilor fericirilor ce mă cuprindeau pe măsura ‘dezvăluirilor’, sau din cauza torentului cela afectiv-inspirativ  – ”din nu ştiu care şi nu ştiu de unde”, ce mă mişca continuu şi nu-mi dădea odihnă deloc. Era destul să dorm câte 15 minute pe zi…!? Câtă plăcere apoi parcă nici că nu mi-ar fi făcut foiţele partiturilor terminate..!

http://danielroxin.blogspot.ro/2014/07/unesco-consideră-valsul-unui-român-din.html

  Ele îmi fac impresia că m-am despuiat de haine grele, c-am aruncat din mine nişte pietre sau apăsări din piept. Când iau în mâini partiturile acestea şi le privesc, le văd ca pe nişte tablouri minunate, sau precum o mulţime de oameni dragi ce sunt toţi acolo în grup, ori separat. Privesc partitura ca o hartă a câmpului de luptă din războiul mult prea greu câştigat. Abia după mult timp observ dacă ceva lipseşte în tabloul acesta şi atunci încerc să-l restudiez, să-l completez… Hm, chiar şi atunci după această ‘luptă’ minoră iarăşi mă flutur mândru cu foiţele de partituri…:) Se întâmplă, uneori, că mă aprinde un singur cuvânt din toată poezia pe care mi-o propune cineva pentru a scrie muzică. Am o lucrare vocal-simfonică chiar, în care am folosit numai titlul poemului prezentat ce era dintr-un singur cuvânt -” fericire”…

 –Felicitări, Maestro! Mândreţea dvs. pentru o aşa operă colosală este foarte justificată! Dumneavoastră ce părere aveţi, care dintre toate artele lumii consideraţi că ar fi cea mai eficientă art-terapie, dătătoare de pace sufletescă, linişte, împăcare cu sine, şi care poate împlini d.p.d.v. spiritual mai mult? 

Maestro Eugen Doga: Toate artele, ca şi toate medicamentele de altfel, toate florile, sau fetele oamenilor, toamnele târzii, ori primăverile timpuri, toate au specificul lor aparte. Se recomandă plimbări în natură unde se pot auzi ciripitul păsărilor, sau cum murmură izvoraşul, ori unde se poate vedea cum zboară de la o floare la alta albinile. Natura e cea mai desăvârşită artă, de unde vin şi propunerile acestea : Să aspirăm aer proaspăt!

Altul doreşte să stea în faţa unui tablou, care la momentul acela reprezintă cel mai potrivit ‘om de încredere’ căruia i se destăinuie, doar în faţa tabloului; ori, în faţa oricărui alt obiect, unii oameni, sufleteşte vorbind, se potdoar acolo  ’dezbrăca’ de ceea ce-i apasă ca să-i iasă toate bolile cuibărite în el, ce-l presează, ori îl toacă din interior… Poate fi din cauza emoţiilor. Sau invers, se poate ca acest tablou îl alimentează cu energie nouă, aprinzând scânteiele amorţite în el, care încă sunt pline de viaţă.  Altul ca să ’vadă’ mai bine se izolează undeva, unde este linişte şi ascultând muzica preferată, cea pe care o dorea s-o audă şi care îl poartă prin toate labirinturile firii sale cu toleranţă, când cu furie, ori cu acele unde sonore ce îi pot atinge un punct din simţiri, asemenea chinezului cu acupunctura, şi-l poate duce virtual hăt, spre infinituri.

Artele nu se pot compara între ele, fiecare fiind de sine stătătoare, creând o lume specifică sau aparte, originală şi completă. Dar în schimb, ele pot conlocui, ori să provoace inspiraţii pentru creaţie în alte genuri, sau în alte domenii. Ştim foarte bine suita extrem de frumoasă a compozitorului rus M.Musorgsky, ce a fost scrisă după o vizită a expoziţiei unui pictor. Ştiu multe cazuri, spre exemplu, de oamenii de ştiinţă lucrând pe muzica ce se cânta foarte încet la player-ul de pe masa de lucru.

http://www.youtube.com/watch?v=wrf_gHKP6h8

  Medicii o folosesc şi ei în timpul operaţiilor. Cosmonauţii ascultă muzică pentru a se simţi ei cumva mai aproape de pământ, mai aproape de aceia dragi lor cu şi printre toatele simţiri pământeşti. E drept, eu vizitez teatrele, vizionez o mulţime de filme, dar încărcătura lor ideologică şi amestecul între diferite genuri de arte, textele lor auzite mă abat de la un singur fir, ori sentiment pe care îl caut, îl aştept… şi, pe care găsindu-l, uneori mi-l acoperă vocile străine de mine, ori mişcările şi dansurile de la spectacole puse aiurea. Muzica, după mine, e cea mai perfectă formă de expresie! Dar, ea poate fi perturbată uşor…

În completarea ei cam rar găseşti ceva adecvat. Muzica e asemenea cu acea singulară şi unică imagine, cea mai dragă fiinţă, care te cucereşte şi, fiind de ea ‘’necuprins, te simţi fericit. Nişte bătăi puternice din timpani îi ridicau pe ostaşii lui Ştefan cel Mare la lupte. Şi le câştigau. De asemenea, oşteni cu voce puternică de ai lui Vlad Ţepeş, scoteau noaptea sunete stranii şi puternice menite de a speria marea oaste a lui Mahomed, ce şi aşa era terifiată de pustietate, foamete, ţepe şi atacuri neaşteptate. Orfeu cu fluierul său fermecător căuta s-o salveze pe Euridica din infern – acestea sunt exemple de ’sunete salvatoare’…! Of, dar cât de mult depind bătăile din timpane cu purtarea arcuşului pe strunele viorilor! Uneori asculţi o melodie foarte simplă, cunoscută de mult timp şi care nu a lăsat impresii deosebite. Şi, iată că auzită de altcineva, ce altfel se apucă şi o interpretează piesa de te pune… să zbori, te face să încerci să cuprinzi lumea întreagă, să te îndrăgosteşti de tot şi de toate ce cuprind această lume reală, cât şi cea virtuală.

 ‘’Muzica este liantul de încântare sufletesc, de irigare a profunzimilor, inspiraţia ideaticăşi creativă din Izvorul Nesecat al Spiritului, dar şi ‘’materia cea mai solidă de  ‘construcţie’ a psihicului. – v.m.

Cu alte cuvinte, aceste „iluzii” nu sunt întocmai astfel pentru dvs., ci împliniri depline! Credeţi dvs. cumva că, este mai bine să ai multe aşteptari de la viaţa proprie (sau de la alţii?), ori ai putea spune că dacă sunt multe, atunci poate că tot multe împlineşti..? Ori, ca să fi un om de succes trebuie să ai doar un singur ţel, încercând cu stăruinţă să-l împlineşti pe acesta? 

Maestro Eugen Doga: … Fără iluzii, fără miraje de tot felul, fără speranţele îndreptate spre ceva important pentru viaţă ta, uneori chiar fiind ele prea departe de realitate, nu există mişcare înainte, nu există cuceriri spre cele mai înalte culmi, nu există creaţie…! Nu este nici chiar dragoste. Călătorii de prin deşerturile Africii or din Cara-Cumului mergând zi şi noapte spre o ‘’punte’’ în faţa lor , ce este de fapt nu altceva decât un miraj, ei conştient continuau calea determinaţi de această inconştiinţă  până ce în sfârşit ajungeau la o oază. Iată mirajul prin care se scapă cu viaţă! Uitaţi-vă la această  ‘’oază’’, visul de a ajunge la ea ajută să învingi toate obstacolele din cale!! Dacă încercau să ocolească aceste miraje, erau să se prăpădească în nisipurile pustii şi necruţătoare. Mai este şi o vorba în popor: să nu te ‘’alungi după doi iepuri, că n-o să prinzi nici unul…’’ J Eii, şmecherii de iepuri, unul fuge la stânga, iar altul la dreapta şi tu te pomeneşti la mijloc unde deja nu mai este alt iepure… :)) Eu nu sunt vînător de iepuri şi de aceea mi-am ales o singură cale, m-am ‘prins’ de una singură, de care cred că e vocaţia mea, cu care chiar numai cu ea unică – greu mă descurc. Da fireşte, trebuiesc avute în vedere multe aşteptări de la viaţă dintre care una să fie – ţinta, calea sau menirea deja avută în interior. Dar dacă aceste ‘’aşteptări’’ stau ca nişte ‘mămâi’ şi nu te mişcă spre ele, aşa şi vor rămâne – ceea ce mimai… Numai că tu nici Sfincs n-o să mai fii vreodată, căci este unul deja şi gata.

http://www.youtube.com/watch?v=juNPdUw9FqE

Aveţi dreptate! Lumea ce este în conştinţă de cauză afirmă că trio-ul profesional şi nu numai dintre dvs., Maestre, fiind compozitor, împreună cu un mare poet, Grigore Vieru, şi un regizor nu mai mic ca importanţă, Emil Loteanu, răposaţi din păcate… a fost un fenomen de amploare colosală în domeniul creaţiei..?! Dacă nu ar fi dificil, ne-aţi putea comenta varianta dvs.?

Maestro Eugen Doga: – Desigur. Să zic că într-un anumit timp pe Vieru, cât şi pe Loteanu, îi ştiam de mai multă vreme, de dinaintea cunoaşterii noastre personale. Le citeam poeziile, îi vedeam la diferite întâlniri şi la uniunile de creaţie, îi întâlneam chiar şi pe străzile Chişinăului. Îmi amintesc de Emil Loteanu, care venind prin anii 50 la Bucureşti cum era el elegant, cu o anumită coafură pufoasă, ce galeş se flutura deasupra feţei lui. Cu fularul roşu ce era peste umerii paltonului de piele, cu geanta tot de piele, se juca venind în urma lui, ori pe palton şi geantă, mergea victorios pe străzi mândru de sine, de li să făcea rău fetelor ce i se nimereau în cale. Vorbea o limbă românească frumoasă, care pentru noi, ‘prăpădiţii de sovietici'( 🙂 ), era o descoperire a altei lumi. Nu o singură dată îi ascultasem poeziile recitate la aceste reuniuni. Încă de la început era proiectat  în el pentru toată viaţa lui, Emil Loteanu – un mare poet romantic, un fantezist, un îndrăgostit şi un cutezător!

Maestro, Eugen Doga, este inclus în lista celor 200 cele mai mari personalităţi ale lumii! – Breaking News

Cunosc mulţi poeţi care se alimentează din imaginile terestre, iar alţii de la cele extraterestre, cosmice. Emil Loteanu în poeziile sale uneşte pămîntul cu lumea extraterestră (”m-am logodit cu cea mai îndepărtată stea”). El pictează cu pensule de veveriţă, dar în acelaşi timp bate cuie în stavila timpului ca să-o facă mai tare, mai puternică. Eu deseori îl vedeam în curtea studioului ”Moldova-film”, unde dânsul a început cu succes să filmeze filme documentare şi artistice. Câtă frumuseţe şi câtă inspiraţie a depus Emil în filmul său poetic ”Poienele roşii”! Acolo pentru prima dată a fost filmată Svetlana Toma, eroina celebrului film ”Şatra”. Şi aici, dar şi în următoarele filme Loteanu s-a consacrat ca un poet, ca un romantic, ca un îndrăgostit de frumuseţea omului şi a naturii.

http://svpressa.ru/culture/article/100241/?rss=1

Pe Grigoge Vieru personal l-am cunoscut mai târziu. Însă, cântece pe versurile lui pentru copii scriam de mult. Auzeam numai că dumnealui scrie ceva important ba cu unul din compozitorii din Moldova, ba cu altul şi nici nu mă prea preocupa problema cunoaşterii acestui Vieru. Chiar un pic mă supăra această risipire a poetului… spre deosebire de Loteanu, care era concentrat numai într-o direcţie în creaţia sa. Şi, iată că în 1979 destinul a făcut, să mergem împreună la Bucureşti pentru a începe lucrările la filmul ”Maria Mirabela” regizat de Ion Popescu Gopo, un mare om de cultură şi un mare regizor. Pe ambii ne-a ales dumnealui pentru acest proiect fiindcă suntem basarabeni, cunoaştem rusă şi ne va veni mai uşor a lucra cu ruşii de la Moscova. Era să fie o colaborare româno-rusă-sovietică la acest film combinat.

‘’Muzica e cea mai perfectă formă de expresie!’’ – compozitorul Eugen Doga

Atunci pentru prima dată au fost într-un cadru eroii jucaţi de actori şi cei desenaţi de pictori. Vieru, sărmanul, cel care era obişnuit să lucreze liber, pentru prima dată s-a ciocnit de problema limitelor, a condiţiilor legate de timp, a caracterului impus de scenariu, de ritmul de lucru şi multe altele despre care el nici nu bănuia că există. Eu am păstrat o mulţime de schiţe făcute de Vieru atunci pentru acest film. El de obicei scria repede şi foarte rar când mai făcea variante. Noi petreceam ore întregi la pian în doi, ori cu Gopo până ce el era să fi găsit varianta cuvenită. Îmi mai amintesc de cele zeci de probe pentru începutul cântecului principal al filmului ”Maria Mirabela”, până într-o dimineaţă când vine bucuros Vieru cu frumoasa sa metaforă – ”sub cerul ca umbrela…”. Melodia apoi, singură parcă a mers la mine ca pe sine de tren accelerat, care ne-a bucurat pe noi şi care i-a venit pe plac şi lui Popescu Gopo. Era un mare poet Vieru! Şi un mare român!

”Ce în mare se varsă/ Cale întoarsă nu are./ Apropiatu-m-am de cântec,/ Ţara fiind departe” – Grigore Vieru

Pe versurile lui am scris foarte multe cântece care au avut şi mai au şi azi succes la cântăreţi şi la public. Cu el am lucat şi la o cantată pentru cor de copii şi orchestră simfonică, care a fost cântată şi în România la Iaşi în vara aceasta (2014). Vieru şi Loteanu mi-au fost sursă de creaţie, de simţ artistic, artizanism pe încercări serioase în arta comună. Cu ei am trecut traseele necunoscute atunci de mine în ale creaţiei, asemenea lui Columb ori Maghelan în drumurile lor pe mări, către ţinuturile ulterior descoperite. Am ajuns astfel şi eu de a scrie muzică la capodopera poetică ”Luceafărul” de Eminescu, după libretul lui Loteanu, ori un cântec-recviem la moartea mamei de Vieru… A fost o încercare spirituală puternică, care putea să aibă loc numai pornită de la marele talente, sau de la marile forţe creative artistice după cum erau aceşti doi trimişi al Domnului în calea mea, dar şi pentru toată cultura românească şi cea universală.

https://www.youtube.com/watch?v=tNVWgV-lCl0

  Eu mereu le simt lipsa…… mie mereu nu-mi ajunge nici acum tăcerea lui Vieru, pe care o ascundea el acolo în adâncul lui, în comoara lui spirituală, energia cea cosmică, care se prefăceau în bijutării poetice!  Îmi lipseşte şi Loteanu….El era un –‘Un Vulcan’- căruia i-au stopat ‘erupţia’ aceia care se temeau de lava lui fierbinte, ce venea precum torentul cel puternic care şi aşa a rămas numai abia pe jumătate a fost descoperit şi explorat… Dar ce jumătate!!! Să dea Domnul aşa ”jumătăţi” la mai mulţi!

„Cântec pentru tine

În mine iarăşi dorul se aciuă/Te chem să vii, tu, cea, în care cred,/Frumoasă ca un revărsat de ziuă/Şi blândă ca o inimă de ied./

În numele dumbrăvilor pletoase,/Ce-ţi scutură flori de tei în păr,/Eu zmulg azi vălul vorbelor frumoase/Şi muşc adânc din crudul adevăr.” – de Emil Loteanu

Cu plecarea lui a dispărut şi filmul poetic romantic. De atunci nu mai scriu nici eu muzica care mi-a creat cândva o anume carieră, m-a făcut cunoscut şi solicitat pe tot globul pământesc. Din acest triunghi creativ, a rămas doar o singură – bară – în care s-a strămutat pentru totdeauna memoria anilor petrecuţi împreună. În mine s-au adunat sclipirile astrale pe care le-am cules de la aceşti mari artişti şi le-am împletit împrerună într-o cunună de diamante, o coroană pe care noi am pus-o pe capul neamului nostru şi aşa dezbinat şi anevoios cu speranţa… Cine ştie oare dacă această cunună se va mai încununa cândva cu marea noastră familie a neamului nostru întregit, ce anume i-ar putea aduna la o masă rotundă (?), la care noi trustrei am petrecut copilăria şi am gustat mămăliguţa galbenă ca floarea soarelui… S-ar putea vreodată, cândva…?

Maestro, nu întâmplător am ales un citat din Ioan… Dvs. sunteţi cunoscut de către cei din domeniu pe mapamond, de oamenii de culturăşi nu numai, este cunoscut şi faptul că aveţi din ce în ce mai multe invitaţii la evenimentele importante din România ca invitat special. S-ar spune că românii abia acum vă descoperă, însă existăşi zidul de netrecut al indiferenţei… el este pentru cultură în genere şi nu faţă de dvs. . Care este de fapt relaţia dvs. reală cu ţara mumă din care se trag strămoşii dvs. şi cam care vă sunt impresiile faţă de oamenii ei în ceea ce va priveşte personal şi mai ales în ceea ce reprezintăaprecierea muzicii dumneavoastră?

Maestro Eugen Doga : Timpul m-a despărţit de muzica mea… Ea şi-a câştigat prieteni pemapamond, a unit generaţiile omeneşti de peste tot, fiindcă o ascultă toate vârstele a pătruns până în subterane, în ’podurile’ lumii, în cabinele cosmonauţilor ori în şcoli la baluri de adio, în lume cât şi în ţară. Nu mai vorbesc de miile de însurăţei, care o dansează ca primul dans de nuntă. ”Cascada de Paris” am auzit-o în Shanghai cântată la acordeon de un chinez, iar valsul din filmul ”Mândră şi tandră mea fiară” – am auzit-o personal la intrarea în Luvru (Paris) ca ‘’vals vechi franţuzesc’’,după cum mi-a spus cerşetorul ce-l cânta la vioară. Eu ce puteam să-i spun…?

http://www.rgnpress.ro/rgn_12/categorii/eveniment/7622-maestrul-român-basarabean-eugen-doga-omagiat-la-ateneul-român.html

  Şi totuşi acest ‘mare’ pârăiaş, care este Prutul este mai puternic decât tancurile ce vor să-l facă să dispară, fiindcă nu l-a putut trece muzica mea pe timpul comuniştilor şi parcă nici acum cu democraţii. Am vrut să fac măcar un CD cu muzica mea din filme la ”Electrecord”, dar după doi ani şi ceva de tăcere am fost anevoit să-mi retrag înregistrările gata făcute în Rusia. Aceştia din Chişinău nu m-au invitat nici o singură dată pentru plecări în România la/cu concerte ori fără ele. Chiar după marele succese pe care le-au avut filmele ”Şatra” şi ”Maria Mirabela” nu s-a schimbat nimic. Graţie doar Ateneului Român din Bucureşti, mi-a fost propus în anul 2008, ca în cadrul orchestrei filarmonicii ”George Enescu” să-mi sărbătoresc jubileul de naştere. Guvernul României, în frunte cu domnul Popescu Tăriceanu pe atunci, şi cu ajutorul personal a neobositei reprezentante în Guvernul României pentru Relaţiile cu Moldova, doamna Ambasadoare Iuliana Gorea Costin, prin concursul conducerii filarmonicii, să aibe loc concertul ce pentru prima dată a avut loc aşa şi astfel a lăsat frumoase impresii la spectatori.

“Celebrul vals din filmul “Gingaşă şi tandră mea fiară” este una dintre cele mai faimoase compoziţii muzicale ale secolului XX, preşedintele american Ronald Reagan considerându-l drept cel mai bun vals al secolului respectiv” –Jurnalul.ro

 În ciuda piedicilor ce mi le-au pus cei din Chişinău din conducerea comunistă, s-a întâmplat aceasta. Dar şi în ciuda colegilor însă, despre care n-aş spune că nu m-au trădat înainte cu două zile de a se petrece concertul. S-au speriat de conducerea de vârf şi nu au venit niciunul la Bucureşti, ori măcar să mă fi prevenit cumva cineva dintre ei, nu… Ce e drept, că şi azi aceşti lingăi ce stau cu conştiinţa liniştită, sunt deja favorizaţii altei conduceri. Nici nu le doare capul pentru onoarea lor, ori a aceluia ce la vremea cuvenită i-a susţinut să facă carieră. Şi, totuşi, situaţia să schimbă. Am mai avut concerte mari şi mai mici la Ateneul Român, la Iaşi cu colectivele operei române de acolo, în parcul ”Titan-Parcul Muzelor” din Bucureşti, la care am fost de curând cu ocazia celebrării Limbii Române, la invitaţia Primăriei sectorului 3 prin persoana domnului Robert Neguţă, şi a conducătorului artistic al Casei Artelor de la acest sector, doamna Alice Barb. Am înţeles că mă doresc cu concerte cei de la Craiova, cei de la Piatra-Neamţ, dar şi din alte părţi, însă cam din partea cărora slăbuşor am auzit c-au mârâit, fiind ei nu prea siguri, căci puţin ne cunoaştem. Anul acesta (2014) am fost decorat cu Ordinul ”Pentru serviciul cinstit în faţa Patriei” şi înalţat în grad de ofiţer de către Preşedintele României, domnul Traian Băsescu. Surpriza mai mare mi-a fost pentru mine că m-au primit recent ca Membru de Onoare în Uniunea Interpreţilor din România. Asta da!! Ceva se schimbă. Păcat că e cam târziu… Cineva a spus: pentru ca să iubeşti, trebuie să cunoşti. Sper că ne vom cunoaşte mai bine de acum şi se vor mai limpizi apele Prutului, care posibil ne va servi drept portativ pentru scrierea noilor muzici, despre care să sperăm va completa Hora Mare de la munţi şi pân- la mare, ceea ce aşteaptă cu nerăbdare TIMPUL nostru al românilor.

https://www.facebook.com/video.php?v=657620640988905&set=vb.209872512430389&type=2&theater

  Am convingerea, însă, că numai apariţia unei singure persoane poate determina prin cazul său particular, ca mergând în beneficiul oamenilor şi al Comunităţii să aducă pacea. Printre concertele ce se petrec în Chişinău, Moscova, Sankt-Petersburg, sau în Kursk, ori în Bucureşti, nu conteaza unde, ele servesc exact întocmai acestei idei: de ai aduce pe oameni împreună, consolidându-le idealurile, muzica fiind menită să-i aducă la o aşa natură mai tolerantă, iertătoare, gratificantă, la acea stare din care au înflorit florile, sau la Graţia prin care zboară fluturii, ori aceia care drimuieşte cursul omenirii ca fiind cuprins numai de împăcare, înţelegere, şi, se pare că, din care soarele iese mai luminos. – compozitorul Eugen Doga.

A consemnat Valerian Mihoc


Etichete: