Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » GHEORGHE A. STROIA: LA CINA FĂRĂ DE TAINĂ – CORNEL BOTEANU

GHEORGHE A. STROIA: LA CINA FĂRĂ DE TAINĂ – CORNEL BOTEANU

Arta poetică purtătoare a unui cifru special de individualitate, orientarea predilectă spre eposul ancestral, traducerea înțelesurilor existenței, abundența de mitologic în prozodia, în aparență simplă, atenta construire a versificaţiei, toate acestea fac din lirica lui Cornel Boteanu, un act creator sinergic-inovativ, dar discret în egală măsură, în literatura română a prezentului. Microdioramele ce fac legătura între real și imaginar, palpabil și transcendent, liniaritate și spectralitate, se succed în alternanţe perceptive ce facilitează reconstruirea mesajului per ansamblu.

Dacă în apariţiile editoriale anterioare ale lui Cornel Boteanu predomina atmosfera calmă a introversiunii-reflexive, a meditației, arhitectura poetică realizându-se ca într-un veritabil joc de suprafețe orizontale, în prezentul volum (mai ales în a doua parte – teodikeia) se produce o înrolare graduală în spațiul existenței, acolo unde istoria pulsează viu și conștiința omului resimte fiecare seism al timpului, epocii și condiției sale, generând revoltă – manifestată, totuşi, într-o tonalitate condescendentă.

Poeziile sale se construiesc singure, pe suportul elastic, flexibil, al inovaţiei, fără canoane formale prea acuzate (a se vedea recuza completă a punctuaţiei în versificaţie), ce fac din parafrazele sale, un limbaj expresiv de valori, susținute dinlăuntrul lor de un fluid invizibil, cu o dinamică specială a curgerii. Subtilităţi compoziţionale ce amintesc de opera avangardistului polonez de la debutul de secol XX – Mieczyslaw Jastrun, care, într-unul dintre monologurile sale tăcute, scria: Spionați de inimă,/ săpăm noaptea în adâncimea timpurilor noastre/ zăcând în umbrele noastre ca-ntr-un mormânt,/ ca să strălucim iarăși în zori,/ zodie opusă umbrelor,/ acolo unde viii îi îngroapă pe morți,/ morții îi îngroapă pe vii, / și morții pe morți.

Ori, ca să extindem registrul, se poate constata respiraţia unei anumite rigori etice, urmărită de o culpabilitate imanentă – fond obsesional prezent în opera multor scriitori moderni – ceea ce implică întemeierea substratului pe valoarea imediată a concretului, pe forţa lui de a reconstitui ambianța materială a vieții, o valenţă poetică manifestată şi în creaţiile lui Uuno Kaillas, care, în „Casa”, mărturisea: Casa mea crește în beznă./ Cine a clădit-o, știe Dumnezeu./ Poate că-ntunecatul Axeman/ va fi înălțat-o// Casa mea e rece, pustie,/ ferestrele ei dau spre noapte,/ focul de gheață al deznădejdii/ arde-n cămin. // Casa mea n-are uși/ pentru prieten sau oaspete./ N-am decât două uși,/ două: spre somn și spre moarte.

Lirica lui Cornel Boteanu reprezintă un întreg confesional liric, transparent, coerent și cu o intensă putere de expresie, un act creator ce poate fi înscris în ceea ce poetul denumește, simplu,  teodikeia – dreptatea divină, căreia îi putem atribui, acum, bucuria de a lectura și, de ce nu, de a respira poezie de calitate.

 

GHEORGHE A. STROIA

Membru al ARA


Etichete: