Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Marina Angela GLODICI: SINDROMUL NETĂCERII (2) POEME

Marina Angela GLODICI: SINDROMUL NETĂCERII (2) POEME

ÎNTREBĂRI

 

Cum să mă despart de primăvară?

Şi să mă afund in iarna cea mai grea?

Când viaţa face-n mine pururea paradă,

Lăsând doar ghioceii bucuriei in urma sa.

Cum să mă despart de tinereţe,

Şi să mă afund în bătrâneţea grea?

Când sufletul renaşte-n mine clipa

Ce curge din eternul dragostei de ea.

Si-am să cultiv doar florile iubirii

Pe-ntinsele mănoase ale simţirii

Şi-am să-mpart buchete de lumină

La toţi drumeţii şi la toţi strănii.

Cum să mă despart de veşnicie?

Şi să mă definesc în efemer?

Că vreau să spun tuturor în lume

Că avem o mântuire, o singură credinţă

Şi-o viaţă veşnică în Dumnezeu.

Cum să mă întorc la vise din pământ

Când început-am să trăiesc ca-n cer

Şi lacrimile nasc mereu veşmântul

Eternităţii – treaptă ce o urc mereu?

Am să fiu în trecere precum sunt crinii

Prin văi, doar vers de cer am să rodesc

Şi voi trăi sperând prin anotimpuri,

Dar primăvara, n-am s-o părăsesc.

 

 

CĂLĂTORIND PRIN ANOTIMPURI

 

Am hotărât să mă prefac în ziuă

Să fiu aşteptat de străjerii luminii

Să fiu ascultat ca un susur de pace

În traiul fugar şi uitat al omenirii.

Dar n-am fost aşteptat de mulţi

În noapte adormit-au toţi străjerii

Şi doar o candelă arar mai văd

Şi câte un străjer al nemuririi.

Am hotărât să fiu un ghiocel

Să fiu aşteptat cu mare nerăbdare

Dar graba i-a cuprins ca o mantie

Şi alergau cu tristeţe-n privire.

Am hotărât să mă prefac în toamnă

Să aduc alaiul ei plin de belşug

Dar  searbădă le-a fost sărbătorirea

Şi fără bucurie şi faţa şi simţirea.

M-am hotărât să fiu o iarnă tandră

Flori de gheaţă să le-aduc la geam

Dar nu m-au aşteptat cum aş fi vrut

Şi cu zăpada împreună m-am topit.

M-am prefăcut atunci în vara caldă

Cu flori şi freamăt dulce de zefir

Dar nu m-au aşteptat cu drag drumeţii

M-au ocolit grăbiţi  ca pe un străin.

Atunci m-am hotărât să fiu eu însumi

Poet, pribeag prin stihuri şi Cuvânt

Şi să trăiesc cu dragoste şi pace

Iubind viaţa şi oamenii aşa cum sunt

 

 

ŞOAPTE ETERNE

 

Linişte! Vă rog, face-ţi linişte în voi!

Trece primăvara…

Cu paşii ei plini de înviere.

Vântul ceresc aduce lumină,

Cresc ghioceii,

Lăsând în urmă lacrimi de zăpadă.

Nu refuzaţi învierea!

E mângâierea divină peste lume!

Ascultaţi şoaptele ei eterne!

 

 

DOAMNE, MĂREŞTE-MI CREDINŢA

 

Doamne, măreşte-mi credinţa!

Să văd cum lucrezi pe pământ.

Revarsă-ntre noi pocăinţa

Şi toarnă din Duhul Tău Sfânt!

Lasă-Ţi lumina cerească,

Să pătrundă în noi luminând…

Şi gânduri şi minţile noastre

Pe toţi oamenii de pe pămân

Arată-Ţi, O Doamne, puterea!

Şi braţul Tău sfânt de Stăpân

Să ştie pe veci omenirea

Că Numele Tău este Sfânt.

Dreptate Tu faci în vreme

Şi călăuză eşti prin mările adânci

De Tine ascultă şi vântul

Ce-adie printre valuri şi stânci.

Arată-Ţi puterea şi du-mă

Pe stînca ce nu pot s-o ating

Pe veşnicia credinţei şi-a păcii

Căci Numele Tău este sfânt.

 

 

CÂNTECUL NETĂCERII

 

Un cântec dalb am în suflet

Născut din netăcerea vieţii

Ce înnoieşte zâmbetul pe buze

Ce pune soarele pe plânset..

M-am ascuns în frunza târzie

În mărul cel copt şi în viţa de vie

Şi în lacul albastru cu nuferi.

Viaţa strigat-a duios din mine

Şi paşii mi-a atins primăvara

Cu dragostea ce stă veşnic vie.

– Să taci, când  iubeşti ?

Poete, nu se poate! – mi-a spus.

Pământul răsună de vise cereşti

Când ai  cântecul nimb

Al dreptăţii şi al sfintei veşti.

Nu poţi  trăi fără a cânta!

Tăcerea nu e calea ta!

 

MARINA GLODICI


Etichete: