Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Adrian GRAUENFELS: STAREA TÂRZIE A POEZIEI

Adrian GRAUENFELS: STAREA TÂRZIE A POEZIEI

POEMUL DE DIMINEAŢĂ
M-am trezit brusc, prea devreme
De un ceva ce s-ar putea să fie
Un şoarece umblând prin cursă.

Am o tuse nervoasă
Ascult paşii intrusului,
Dute vinoul tensiunii în timpane
ţin  ochii strânşi – nu vreau să-i deschid
în lumina de lapte afumat.

Arunc o privire spre cer
e sângeriu şi bat în lemn
încă o zi de calendar
14 ore trăiesc
6 dorm
4 ore lipsesc, cineva mă fură, sunt jefuit
e gândul? imaginea ta pe pânză, pe cerceafuri?

pernele de puf sunt calde încă..
ce fac mai departe cu mine ?
e doar 06.05

 

 

ORAŞUL DEŞERTĂCIUNILOR

în zare, uite oraşul
un an am mers prin deşert căutându-l
am ocolit oaze cu apă şi palmieri
opresc şi cuget, prin ce poartă să întru
fiecare te duce la alt destin
o poartă e pentru negustori
alta pentru militari, soldaţi şi politicieni
poarta joasă pentru cei umiliţi
tinerii sar gardul
amanţii se târăsc pe sub poduri
poeţii şi gânditorii nu au poartă
să rămână afară cu şacalii
pictorii, artiştii, saltimbancii sunt bine veniţi
pentru ei s-a făcut o alee pavată cu mamură
fetiţe-muze împart dulciuri
femeile?
de ele chiar au uitat edilii
mamele au găsit o crăpatură prin care să arunce pruncii înăuntru

maternitatea nu e o virtute
dragostea îţi lasă nisip amar în gură
de aceia trebuie scoasă în afară legii
oraşul  să fie scufundat
ars şi dărâmat
eu aici nu întru, pentru nimic în lume.

 

FRICA NO 1
Frica e un sentiment binar
de fapt ne este frică de viitor
ce a trecut e clar şi descriptibil
natura a inventat frica – un mecanism al apărării
liniştea vine de la siguranţă
de la anticiparea unor soluţii
rezolvarea unor gânduri incerte

mă iubeşte sau nu?
să dormi sau să mori?
a fi e mai înfricoşător decât a nu fi
ce zice Hamlet?
to be !

eu sunt pentru a fi
şi pentru fetele fără sutiene
hainele dracului îţi strică bucuria
ce animal poartă haine? nimeni
doar popii şi coşarii se dau cu negru ca să
mascheze ipocrizia coşurilor de fum
ele, de fapt visează să fie coşuri de Titanic
sau măcar tren somptuos în Orient
chestie care nu se întâmplă

oricât ai aştepta în gară

Vezi? asta înseamnă adevărata frică..

FRICA NO 2
mi-e frică de mare
de oamenii care o bântuie
înecaţii
masculii care caută sex
fetele cu bikini provocativ
e un clocot care nu prevesteşte calmul
furtuna din noi se amplifică
corabile se scufundă la mal
din sandale curge nisip şi scoici deluviene
sunt mereu singur la mare
chiar dacă am pus cortul spre soare
şi ştiu să pescuiesc meduze

cel mai greu e cu fetele de pe plajă
nu-ţi poţi lua ochii de la portocale
coapte sau nu
rămân fascinante
pe mal uit să înot
ma înec fără cuvinte
pentru ce merg eu la mare
oare?
EMULSIE ALB-NEGRU

Am stat sub pozele tale ca sub o salcie
ce atinge pământul
ce mângâiere crudă
bate vântul a zile fără cer
nu mi-ai vorbit..
erai toată sepia şi lumina unei eclipse
învelită într-o pânză de Samarkand
se auzeau doar picăturile ploii pe emulsie
se ştergeau amintirile de pe faţa mea fără grai

nici nu ştiu de ce te ascunzi
ce corăbii poartă sufletul tău captiv

unde să bat? nu e nici o casă în jur

doar umbra unei iubiri fugare
lăsată să treacă prin ochiul camerei
în alt ochi
aproape închis…

REPETIŢIA CA METODĂ

Repetiţia este o metodă puternică în poezie
ceva repetat e ceva amintit
amintit înseamnă că e important
importantă e viaţa, iubitul, copiii, pisica, farfuria de supă
sănătatea mentală a cuiva e bazată pe speranţe
neîmplinirea lor e depresie
aşteptăm ceva care nu se întâmplă
te îmbraci frumos, te parfumezi, semnalizezi:
I AM READY
şi toţi trec mai departe
iei un creion şi o bucată de hârtie
te desenezi: uite-mă! sunt aici, îmi rod unghile, deci exist
dar el nu te vede
e ocupat cu vânătoarea
cu paharul lui de vin
cu egoism, comoditate, laşitate, indiferenţă, pe scurt inexistenţă
ai rămas singură să plângi în palmele tale pline de vopsea şi furie
în jurul tău tot universul

priviţi de departe suntem cazuri pur statistice
plasaţi într-un grafic colorat al nefericirii globale
acest punct albastru eşti tu
un punct negru la capătul curbei Gaussiene este el
între voi cam 30 cm de vid
Lungimea unei mâini întinse în speranţa unei îmbrăţişări.
TE MAI INTERESEAZĂ NOAPTEA?

Freamătul lăcustelor la capătul stepei
mestecenii spânzuraţi de cer
şoseaua pe care rulăm în tăcere
picior peste picior stăteai cu fusta scurtă
în vântul polar, mansarda mult prea mică
treceam pe roşu ca un asteroid beat de tine
împroşcam cu smoală tot universul cunoscut
dublam viteza luminii pentru tine
câmpurile magnetice se ruşinau, timidele

aşa treceam vijelios
în jurul parcului cu statui decapitate
îmi pierdusem capul de atâta fericire nesperată
îmi ardea în inimă un bec ultraviolet cât Carul Mare
şi nu, nu voiam să se termine noaptea
fără un sărut la marginea abisului sărat…

NIRVANA 
Ca un anonim ce sunt
cercetez un nor interior cu tente mov de ploaie
stau şi număr fulgere
apoi caut poştă
iar nu mi-ai scris
într-o zi o să dispari
iubirile vin şi pleacă din gările lui Delvaux
te urci în tren şi dai de alt om
o călătorie nouă începe
un univers mai altfel şi iarăşi eşti sedusă de vorbe,

ca un enoriaş la o misă catolică
hipnoticul e de vină, îţi spun
proiecţia idelalului, speranţa nesăbuită a Nirvanei
statuile renaşterii
eu simt istoria în spate, nu am învăţat nimic din căderi, mă ridic
ca să pot cădea din nou
cât mai adânc
pentru o nouă resurecţie.

ZEN
Absolut Zenul
greblate gânduri pe nisipul alb
adiacent statuilor pasive
culori demente de nebun legat
şoptesc:
parcul acesta e surpat

nu viaţa-i greu de străbătut
ci neatingerea sublimului
perfecţiunea unei litere
zbaterea aripii în zbor

O lacrimă sărată-i orizontul
miracol sânul tău în palmă aşezat
o mângâiere ca o briză
Zenul departe, ca un gând furat

DISCUŢIE DESPRE „LA BELLE EPQUE”

Cândva cavalerii făceau piruete cu sabia
şi nevestele leşinau după duel
apoi găteau purcel în sos de vin
şi îmbrăcau combinezon
aveau jupon, aveau palton
feminismul va devastat
aţi vrut egalitate de palat

**
priveşte tu copilăria
ups – down, zburdăm ferice
sub fuste mă uitam şi sub carice
eram precoc, sau nu mai ştiu, citeam pe-ascuns pornografie
mă încălzeam la o vedere vie
te aşteptam, te intuiam
fumam ţigări sub bagdadie

**
am făcut un tablou cu samurai
femeia lui e ca un pai, delicată, palidă şi mută
precis c-o bate că e tare slută
în zilele de post budist
ce vis avui cu-n poliţist
un dadaist nebun
tragea în mine cu-al sau tun
şi m-am trezit
tu nu erai
în braţele cuiva te tăvăleai..

**
ultima poză e subtilă
femeia statică, nubilă
asteapata un iubit, o scară
ar vrea să evadeze din viaţă ei precară
afară-i frig, plin de invidii şi grosolănii
rahat de porumbel, parşive viclenii
servite omului naiv, în cap totul se-nvârteşte
nori grei plutesc la orizont
soldaţii au plecat pe front turcesc
ah.. eu cu cine tot zadar vorbesc?

Declaraţia sentimentalului

este privită că o schemă desuetă non mecanică,

non lineară şi deci neavenită istoric.
O tempore! Vreau înapoi copilăria !

AVID
mă priveai cu ochi de mantisă carnivoră
te plimbai pe mine într-un dute-vino absent
ca în mijlocul unui poem
lipsit de cuvinte

încercai să eviţi ploaia
sub buza mea insipidă
aşa că am aşteptat tramvaiul 5
amândoi zgribuliţi

cineva ne-a dat din milă o umbrelă ruptă
se vede cerul zicea, voi aveţi nevoie
firmele Mango luceau
tolănite pe oraşul lucios, plin de vicii

visez mereu de atunci
mandibulele tale lungi
în jurul trupului meu
avid de atingeri

PLAGIEZ ŞI EU HAIKU
plagiez şi eu
mă auto plagiez
caut rădăcini, feelings, ce-a rămas din mine
n-am planuri
nu fac catedrale
am renunţat la bilanţuri, nu arată bine
succesul ce e aia?
reuşita? gloria? vorbe goale
nimic nu întrece anticiparea unei revelaţii
aşteptarea ei, speranţa, îndoiala
apoi vine căderea
nimic nu se întâmplă..

aş vrea să fiu un samurai
totul să fie tăcere şi privire ascuţită
ca elocvenţa tăişului de sabie
apoi cele 15 silabe
ale eternului.
————————————–

Adrian GRAUENFELS

Rishon LeZion, Israel

4 Martie 2015


Etichete: