Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » HAIKU » GHEORGHE VICOL: FRUNZE DE TRIFOI (I) (TRISTIH & SENRYU & HAIKU)

GHEORGHE VICOL: FRUNZE DE TRIFOI (I) (TRISTIH & SENRYU & HAIKU)

Haiku-ul este o artă lirică pe care nu foarte mulţi o stăpânesc, având în vedere exigenţele genului raportate la statutul său originar. În mâinile lui Gheorghe Vicol, haiku-ul prinde culoare şi surprinde în mod plăcut prin chintesenţele-i narativ-descriptive. Prezenţa discretă a kigo-ului (anotimpului) şi metrica japoneză (5-7-5) a terţinelor le sporeşte valoarea, fiecare nou haiku fiind de fapt prezentarea unor circumstanţe temporale sau spaţiale bine definite. – Gheorghe A. Stroia

*

Soarele stingea

cu podul palmei sale

întunericul

*

Ochii albaştri

mângâie prin lunetă

drumul zeilor

*

Am pus un bemol

să pot trage luna jos

între flori de crin

*

Un tatuaj mic

de sub dantela zânei

deforma basmul

*

Picta femeia

cerându-i curcubeului

culorile

*

Cântecul broaştei

se oglindea în lacul

cu ramă de stuf

*

Versurile sar

gardul şi fug la fata

cu rime în sân

*

După ureche

soarele îşi prinsese

floarea de cireş

*

Copilul avea

prieten un greieruş

c-un picior beteag

*

În călimară

tocul îşi primea-n vară

botezul laic

*

Trestia tăia

în felii dimineaţa

numărând fluturi

*

În primăvară

pământul se bărbierea

cu lame de plug

*

Strângeam amândoi

stelele şi nucile

care cad în zori

*

O păpădie

îşi plăteşte cu aur

zbuciumul în vânt

*

Cu buzduganul

zmeul vroia să facă

otava pe deal

*

Deşi-i colţuros

zarul se dă peste cap

schimbând destine

*

Gondole suple

pe obrazul mărilor

instigă briza

*

Cocostârcul vrea

să-şi scoată umbra din lac

prinzând-o în cioc

*

Cu ochelarii

vezi mai mari literele

nu şi opera

*

Pioşi sihaştrii

reconstituiau crucea

cu aşchii de psalmi

*

Drepturi depline –

garantate de ziduri

au deţinuţii

*

Am rămas uimit

privind cum merge un melc

pe cărări de gând

*

Pe lacrima mea

păianjenii de apă

trag linii frânte

*

Analfabetul

are o colecţie

de maşini de scris

REPERE BIOGRAFICE GHEORGHE VICOL

NUME: VICOL
PRENUME: GHEORGHE
DATA ŞI LOCUL NAŞTERII: 12.06.1949,
com. Vutcani, jud. Vaslui
DOMICILIUL: str. Unirii nr.80, bloc V11, etaj 1, ap.5,
mun. Vatra Dornei, jud. Suceava
TELEFON: 0742 029732
E-mail: gvicol49@yahoo.com
STUDII: Liceul Pedagogic Suceava
PROFESIA DE BAZĂ: învăţător
SPECIALIZĂRI: Definitivarea în învăţământ, 1975
Gradul didactic II, 1982
Gradul didactic I, 1992

DEBUT LITERAR: Revista „Clopoţei”, Ed. Aramis, Bucureşti, 1993 – poezii pentru copii.

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ:
– peste 80 de exerciţii şi probleme în Gazeta matematică – Bucureşti;
proze şi poezii în revistele şcolare Clopoţei şi Învăţătorul – Bucureşti, Floare de colţ – Şcoala Nr.4 Vatra Dornei, Mărţişor – Şcoala Nr.9 Suceava, Crenguţe de arini, Şcoala Dorna Arini;
– proze şi poezii în revistele Ţara fagilor – Suceava, Moldova literară – Iaşi, Agora literară – Cluj-Napoca, Vatra Veche – Târgu Mureş, Constelaţii diamantine – Craiova, Haiku – Constanţa, Armonii culturale – Adjud, Plai românesc şi Zorile Bucovinei – Cernăuţi, Gazeta de Herţa; almanahul Bucovina literară – Suceava, Regatul Cuvântului – Craiova, Bucovina literară – Suceava, Confluenţe Literare, Confluenţe Româneşti – Bucureşti, almanahul Ţara fagilor – Cernăuţi; Singur, Reţeaua literară, Esenţe, Starpress internaţional – publicaţii on-line.

CĂRŢI PUBLICATE:
– Matematică pentru ciclul primar – culegere de exerciţii şi probleme, Editura  Elna H SRL, Bucureşti, 1994 şi Editura Scorpion 7, Bucureşti, 1996 (ediţia a II-a );
– Probleme de matematică în versuri, Editura Axa, Botoşani, 1996;
– Ghicitori, Editura Axa, Botoşani, 1995;
– Legenda cerbului – poezii pentru copii, Editura Axa, Botoşani, 1996;
– Motanul – fabule, Editura Axa, Botoşani, 1996;
– Toamna juca şotron – poezii pentru copii, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1997;
– Academia şoriceilor – proze pentru copii, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1998;
– Catedrala – poezii pentru copii, Editura Muşatinii, Suceava, 1998;
– Regele iepurilor – poezii pentru copii, Editura Muşatinii, Suceava, 1998;
– Poveştile lui Nicuşor – versuri, Editura Muşatinii, Suceava, 1999;
– Legende din Ţara Dornelor, Editura Cuvântul nostru, Suceava, 1999;
– Să ştii, puiule de om ! – poezii pentru copii, Editura Cuvântul nostru, Suceava,1999;
– Coroana de aur – poveste în versuri, Editura Muşatinii, Suceava, 2001;
– Catedrala Sfânta treime între ziua împlinirii şi început de ctitorie duhovnicească, Editura Muşatinii, Suceava, 2002;
– Făt-Frumos împărat – basm în versuri, Editura Muşatinii, Suceava, 2002;
– Zâna dinţilor de lapte – poezii pentru copii, Editura Cuvântul nostru, Suceava, 2003;
– Ţara de piatră – poveste în versuri, Editura Axa, Botoşani, 2003;
– Legende din Ciocăneşti – Bucovina, Editura Bucovina istorică, Suceava, 2005;
– Legende din Dorna Arini, Editura Mioriţa, Câmpulung Moldovenesc, 2005;
– Ecouri din copilărie – poezii pentru copii, Editura Axa, Botoşani, 2006;
– Logică şi perspicacitate pentru ciclul primar, Editura Axa, Botoşani, 2006;
– Însemnări de cârcotaş, Biblioteca Naţională, Suceava, 2007;
– Prinţul păpădiilor – poezii pentru copii , Biblioteca Naţională, Suceava, 2007;
– Oul de aur – legendă, Biblioteca Naţională, Suceava, 2008;
– Flori de salcâm – antologie, Editura George Tofan, Suceava, 2009;
– Legende din Valea Gurghiului, Editura Nico, Târgu Mureş, 2009;
– Pe prispă cu greierii – poezii pentru copii, Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”, 2009;
– Parfumul dimineţii – poezii pentru copii, Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”, 2011;
– Invitaţie – poezii pentru copii, Editura Singur, Târgovişte 2012;
– Fulgii de argint – poezii pentru copii, , Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”, 2012

PREMII LITERARE:
– Premiul pentru carte de poezii pentru copii – Fundaţia Culturală a Bucovinei, Suceava, 1999,
– Diplomă pentru literatură pentru copii – Societatea Scriitorilor Bucovineni, Suceava, 2002;
– Diplomă de Excelenţă – Societatea Scriitorilor Bucovineni, Suceava, 2003;
– Diplomă pentru literatură pentru copii – Societatea Scriitorilor Bucovineni, Suceava, 2004,
– Medalia aniversară a Fundaţiei Culturale a Bucovinei, Suceava, 2004;
– Diplomă pentru literatură pentru copii – Fundaţia Culturală a Bucovinei, Suceava, 2004;
– Diplomă de excelenţă – Asociaţia Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor, Vatra Dornei, 2004;
– Diplomă pentru participare la simpozionul interjudeţean „La Putna lumina nu s-a stins” – Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, 2004;
– Titlul de „Cetăţean de Onoare” al comunei Ciocăneşti – Primăria comunei Ciocăneşti, 2005;
– Diplomă de Excelenţă – Primăria Dorna Arini, 2005;
– Premiul III la concursul naţional de poezie religioasă „Daniil Tudor”, 2006;
– Premiul de Excelenţă al Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor, Vatra Dornei, 2006;
– Diplomă pentru literatură pentru copii – Societatea Scriitorilor Bucovineni, Suceava, 2006;
– Diplomă de Excelenţă – pentru promovarea culturii, Ciocăneşti, 2007;
– Medalia „Oul de aur” – Festivalul naţional al ouălor încondeiate, Ciocăneşti – Bucovina, 2007 şi 2008;
– Diplomă de Excelenţă, Ciocăneşti, 2008;
– Menţiune – concursul naţional de creaţie (poveşti) „Ion Creangă”, Iaşi, 2009;
– Menţiune – concursul de creaţie la festivalul internaţional de poezie „Mihai Eminescu”, ediţia a VIII-a, Sociaţiunea Transilvania pentru literatură română şi cultura poporului român – Despărţământul „Teodor Muică” Sângeorgiu de Pădure, jud. Mureş, 2009;
– Premiul pentru carte de poezii pentru copii „Pe prispă cu greierii” – Fundaţia Culturală a Bucovinei, Suceava, 2010;
– Premiul I pentru literatură pentru copii – Liga Scriitorilor Români ,2012
– Premiul III – Festivalul Internaţional de poezie Starpress, 2012
– Medalia VIRTUTEA LITERARĂ – Liga Scriitorilor Români, 2013
– Premiul pentru literatură pentru copii – Liga Scriitorilor Români, 2013

TITLURI:
– Membru titular în Liga Scriitorilor din România – Filiala Iaşi;
– Membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni;
– Membru în Societatea de Haiku;
– Membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor;
– Membru în Despărţământul „Astra” Valea Gurghiului – Mureş;
– Membru al cenaclului literar „Nectarie” – Vama, Filiala Academiei „Păstorel”, Iaşi

REFERINŢE CRITICE:
– Cecilia Popescu Latiş – „Crai Nou”, „Candela”, „Monitorul de Suceava;
– Doina Cernica – „Crai Nou”;
– Ion Cozmei –„Ţara Fagilor”, „Crai nou”, postfaţă la „Să ştii, puiule de om!” ,
„Legende din Ciocăneşti”;
– Marcela Peneş – „Tribuna învăţământului”;
– Emilian Marcu – „Convorbiri literare”;
– Ion Beldeanu – „Făt-Frumos împărat”-postfaţă;
– Gellu Dorian – „Ţara de piatră”-postfaţă;
– Vasile Zetu – „Crai Nou”;
– Liviu Popescu – „Crai nou”;
– Ioan Dumitru Puiu – „Logică şi perspicacitate pentru ciclul primar”;
– George Stanca – „Adevărul”; emisiune TV „Carte cu linguriţa”;
– Elena-Brânduşa Steiciuc – „Prinţul păpădiilor” ;
– Paraschiva Abutnăriţei – „Experienţe de lectură”;
– Carmen-Veronica Steiciuc – „Flori de salcâm” – cuvânt înainte;
– Dumitru Covalciuc – „Flori de salcâm” – postfaţă;
– Alexandru Ovidiu Vintilă – „Scriptum” nr.1-2, 2008, Biblioteca Bucovinei;
– Maria Toacă – „Ce minune: greierii cântă!”;
– Mihai Sultana Vicol – „Un poet al universului copilăriei”;
– Mihai Păstrăguş
– Al. Florin Ţene
– Horaţiu Catalano
– Constantin T.Popescu
-Anica Facina
-Victor-Ovidiu Cîrceie, Emilia-Sanda Cîrceie
-George Timu – Cu blocnotesul printre bucovineni, vol. lll

APARIŢII ÎN ANTOLOGII LITERARE:
– Radu Cîrneci – „Poezia pădurii”, vol. IV, pag. 340, 341, Editura Orion, Bucureşti, 1999;
– Emil Satco – „Bucovina – contribuţii cultural-ştiinţifice”, pag. 439, 440, Suceava,
Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”, 2000;
– Emil Satco – „Enciclopedia Bucovinei”, vol. II, pag. 572, 573, Suceava, 2004;
– Gheorghe C. Patza – „Poeţi dorneni”, pag. 141-150, Editura Axa, Botoşani, 2007;
– George Istrate, Graţian Jucan – „Câmpulungul Moldovenesc şi împrejurimile lui – contribuţii
bibliografice”, pag. 318, 319, 320,321, Pre-Text, Câmpulung Moldovenesc, 2009;
– Boris Crăciun, Daniela Crăciun- Costin – „Dicţionarul scriitorilor români de azi”, Iaşi, 2011;
– Anda Dejeu – „Liga Scriitorilor Români – Dicţionar bibliografic, vol. I”, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011;
– Constantin Toni Dârţu – „Personalităţi române şi faptele lor 1950-2010”, vol. LIII, Ed. Studis, Iaşi, 2012;
– Ştefan Doru Dăncuş – „Poeme Hai Hui”, Ed. Grinta, Târgovişte, 2012;
– Ştefan Alexandru Băişanu, Carmen Veronica Steiciuc, Alis Niculică –Sol omnibus lucet,
Societatea Scriitorilor Bucovineni,Editura Lidana, Suceava 2012

– MERIDIANE LIRICE – ARIPI DE VIS (113 poeți contemporani), Editura Armonii Culturale 2013;

– EPOSS MERIDIANE (78 de prozatori contemporani, Editura Armonii Culturale 2013;

– Ligya Diaconescu-Românii sunt deştepţi, elevaţi şi talentaţi, Ed. Fortuna,2013
– Ligya Diaconescu-Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume, Ed. Fortuna, Râmnicu-Vâlcea, 2013


Etichete: