Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » SPERANȚA MIRON – GLEZNA TIMPULUI (I)

SPERANȚA MIRON – GLEZNA TIMPULUI (I)

Trece vremea

 

Trece vremea,

Timpul trece,

Orele sunt tot mai scurte,

Şi singurătatea mea,

În curând, o să mă uite.

 

 

Ca-ntr-o duminică

 

S-a prăvălit un vis peste mine

Ca peste-o pădure aprinsă.

Un vis în care eu şi cu tine

Dormim pe o lacrimă ninsă.

O lacrimă ninsă de zori

Crescută din Cei ce-au plecat

O lacrimă plânsă cu flori

Într-o Duminică-n sat.

S-a prăvălit peste mine un vis

În care am mâinile strânse a rugă.

Iar fruntea-i plecată-n pământ

Visul, durerea mi-alungă.

 

 

Iatac

 

Din Lacrimi

Mi-am făcut iatac,

Dar parcă nu pot să-l încui.

Pe Zori de Zi eu m-am culcat,

Ca un copil al Nimănui.

 

 

Pădure despletită

 

Ca o pădure despletită

În plină iarnă acum alerg

Tulpina-mi este amorţită

Dar rădăcina e în VERB.

De aceea pe crengi se-aşterne

Iarna scrisă de poeme.

 

 

Azi

 

Am fost un zarzăr înflorit

Cândva într-o grădină

Azi sunt copacul desfrunzit

Cu fruntea în Lumină.

 

  

Copile,

 

Ce frumos mai creşte iarba!

Nu cumva ea este barba

Moşilor care-au plecat

Dincolo? Şi-acum li-e dor

şi vor să stea cu noi la sfat?

Totdeauna am simţit

Că din iarbă, din petale,

Ochii lor privesc cu jale

La cei, pe care i-au lăsat.

Poate că m-am înşelat.

Ce frumos mai creşte iarba!

Poate chiar ea este barba

Unui străbunic de-al meu

Ce, urcat la Dumnezeu,

Poate vine să îmi dea

Floare de Nu mă uita.

Poate vine să-mi arate

Că nu e plecat departe.

 

 

Imposibilitate

 

De ce nu mai am timp

Să descriu

Un alt anotimp?

Doar cheia e-n cui.

De ce?

Fiindcă am zăpadă-

n-zâmbet pur,

La urechi am promoroacă.

Păru-mi este nins cu greieri.

Mâinile-s de  stâncă, parcă.

 

 

Miez de copac

 

Am un loc preferat

Nu pot să-l părăsesc

Îmi simt sufletul

Miez de copac

Ale cărui flori le visez.

 

  

Aştept

 

Stau în faţa nopţii

Cu mâinile strânse  pumn

În care-mi ţin zorii de zi,

Ce ar  putea veni.

Stau în faţa nopţii îmbrăcată într-o petală de crin

Cu buzunarele pline de senin.

Sunt în faţa nopţii ca în faţa unei Mese Împărăteşti

Aşteptând

Cum aştepţi să te împărtăşeşti.

Sunt în faţa nopţii!

Aştept!

 

 

Vei reuşi

 

Va veni o vreme

Când  n-o să mai fiu.

Va veni o vreme

Când dintr-un pustiu

Tu va trebui să-nfloreşti un pom.

Poate-ţi va fi greu,

Dar dacă eşti OM,

Tu vei reuşi!

Şi vei deveni zor de zi

luminând

Lacrima de gri!

 

 

Certitudine

 

Mă sprijin

De-o amintire

Ca de-un basm,

De-o poveste,

Mă sprijin

De SUNT,

Fiindcă ştiu că

EL ESTE!

 

 

Ţipăt

 

Trupul lacrimei  mele

E pământul dintr-o stea

Sau tăcerea ce spintecă

Înaltul

Şi astfel Lacrima mea

Devine ţipăt.

 

 

Fantasmă

 

De pe-o geană de stea

De pe-o umbră de vânt

Văd Chipul Său răsărind

Din Cuvânt.

 

 

 

Iar este post

 

Iar este post şi nu se poate

Să te iubesc, să mă iubeşti,

Iubirea-i scrisă doar în CARTE

Nu-i scrisă-n legile-omeneşti.

Iar este post şi eu acum

Ar trebui să mă prefac

Că nu mai simt, ce simt într-una,

Că nu mai sunt ca un „Tratat

Despre Iubire şi Împăcare

Despre Dragoste şi Vis”,

Nu mai lucesc în Carul Mare

Acum îmi este interzis!

Fiindcă-i post!

Aş vrea să dorm

Până când postul se sfârşeşte.

S-aud atunci când mă trezesc:

Hai scoală tu, acum

Iubeşte!

 

 

 

Vis

 

Mi-aş dori

Să pot fi

Pleoapa unui zor de zi,

Stea

Ce ar putea luci

Doar o

Floare într-un pom

Poate-o

Literă într-un dom,

Lacrima

De sub o pleoapă,

Sau un pământ

Care îngroapă

Rădăcina unui neam.

 

P.S. A fost un vis…

Am flori la geam

 

 

 Copaci lunateci

 

Copaci  lunateci

Cu rădăcini în cer

Adorm pe pământ

Când stelele  pier.

 

 

 

Gânduri înzăpezite

 

Am gândurile-nzăpezite

Şi clipele sunt gata să se spargă.

M-am aşezat în iarnă, pe tăcute

Şi-acum constat că nu-i de şagă

N-am ştiut sau poate nu am vrut

Să înţeleg, că iarnă nu-i uşor să fii.

Acum sunt îngheţată bocnă

Oricând pot să mă sparg în mii şi mii.

 

 

 

Cămaşă

 

Mi-e noapte, mi-e ziuă,

Mi-e dor şi mă doare

Mi-e cald şi în albastru

Îmi este răcoare

Mi-e frig şi mi-e sete

Iar mi-e dor şi mă arde

Căldura cămăşii

Din petalele calde

A Florii de Soare

A Florii cea sacră

Ce-mi sfinţeşte lutul

Cu Lumină l-adapă.

 

 

 Timp

 

Alunecând pe creanga unui vis

Spice de grâu m-au nins.

 

Speranța MIRON (Galați)

din volumul GLEZNA TIMPULUI, Ed. Armonii Culturale, 2011


Etichete: