Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 296 (15 – 28 Februarie)

Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 296 (15 – 28 Februarie)

              Dragii mei enoriași!

              Satul în agonie. Zilele acestea m-am dus până în Șiroca. Vream să cumpăr niște var pentru văruitul bisericilor. Cred că n-am mai fost acolo de vreo 20 de ani. M-a surprins schimbarea extraordinară, pe care am constatat-o.

              Am cunoscut satul Șiroca prin familia lui Dumitru Achimescu, zis Dumitru Delafag. Cu fiul cel mare, Gheorghe, și cu cel mic, Nicolae, am fost coleg la seminarul din Craiova. Mi-au fost amândoi buni prieteni. Am participat la nunțile celor doi, la înmormântarea tatălui lor. Am rămas peste noapte în casa lor de mai multe ori, când mi s-a stricat mașina prin apropiere. Bietul Gheorghe avea o mașină mai hodorogită decât a mea. De multe ori mi-a bătut în poartă și după miezul nopții, cerându-mi ajutorul să repare sau să pornească mașina rămasă în pană pe cine știe unde. Puțin a lipsit ca să nu mă căsătoresc cu o codană din acel sat. Întotdeauna satul acela mă impresiona prin mulțimea tinerilor, prin buna dispoziție și ospitalitatea locuitorilor săi. Erau oameni muncitori, dar și când era vorba de petrecere, apoi petreceau în limitele bunei-cuviințe. Aveau în firea lor ceva din duritatea pietrei cu care se luptau cei mai mulți din copilărie până la bătrânețe.

              Șiroca era singurul sat din Mehedinți, unde era o exploatare de piatră de var și mai multe cuptoare de var. Tot satul trăia de pe urma acestei industrii, ale cărei secrete le moșteniseră din moși-strămoși. Fiind un sat defavorizat, unde nu se puteau face culturi de cereale din cauza reliefului muntos, scăpase și de ciuma colectivizării. Oamenii mai putuseră să-și păstreze vitele de povară, atelajele. Autoritățile comuniste mai închiseseră ochii și, în schimbul unei taxe, le permiseseră locuitorilor să prelucreze piatra muntelui și să facă din ea var. Aproape fiecare familie avea câte unul sau mai mulți membrii implicați în industria varului. Până și preotul, colegul meu Gheorghe Achimescu, avea cuptor de var. Scoteau bulgării de piatră de pe râpe în spate, cumpărau lemnele de pe unde puteau și obțineau în cuptoarele lor un var cum nu puteai găsi în altă parte. Mortarul rezultat din amestecul varului de Șiroca cu nisipul dădea un liant de o duritate apropiată cimentului. Mereu am auzit vorbindu-se, că specialiștii nu pot să stabilească din ce era alcătuit mortarul cu care a fost construită cetatea Drobeta. Aș sugera celor interesați să ia în considerație și varul de Șiroca în analizele pe care le fac. De la cuptoarele din Șiroca luau varul, la un preț modic, zeci și zeci de cărăuși din Șiroca și din satele din jur: Godeanu, Bâlvănești, Balta, Sfodea, Cireșu, Gornenți, Prejna etc. Carele și căruțele cu coviltir, încărcate cu var, colindau satele Mehedințiului până la Calafat, la Strehaia, la Motru, la Orșova sau Baia de Aramă. Strigătul lor inconfundabil tulbura liniștea satelor: ,, – Hai la var, mă, neică, mă!” Vândeau varul pe bani, dar și la troc, adică în schimbul porumbului sau grâului. Generații întregi au trăit de pe urma varului de la Șiroca.

              Prima senzație pe care am avut-o intrând în Șiroca azi, a fost aceea că am intrat într-un sat pustiu. Case îmbătrânite, uzate, liniștea absolută, lipsa oamenilor și a animalelor, ferestre și garduri sparte mă făceau să mă întreb ce s-a întâmplat acolo. Am ajuns în centru, unde era magazinul. Clădirea avea ușile și ferestrele lipsă. Școala ședea tristă, visând vremile de altădată, când în jurul ei roiau copiii. Biserica arăta bine; trei bătrâne ieșeau de la spovedit. Am strigat la câteva case, la poarta cărora am văzut câte o mașină veche, obosită, cumpărată la mâna a doua. Nu mi-a răspuns nimeni. Vedeam doar umbre alunecând în dosul geamurilor, parcă oamenii se temeau să iasă la poartă, să răspundă. Cu greu am găsit un locuitor și acela mi s-a părut a fi nițel  deranjat la cap. Abia am putut să smulg de la el o informație: nimeni nu mai are var de vânzare în sat, fiindcă nu mai sunt cuptoare. ,,- Poate nea Jorjică o mai avea!” Mi-a arătat cu mâna o uliță. Am pornit într-acolo. Cu greu am intrat prin noroi, dar era gata-gata să nu mai pot ieși. Undeva, spre  Sfodia, la capătul acelei ulițe, am găsit casa lui ,,nea Jorjică”. Era doar mama lui acasă, o femeie de aproape optzeci de ani. I-am spus cine sunt și ce caut. Mi-a vorbit sincer, deschis, ca unui cunoscut de-o viață. Avea o gândire lucidă și făcea o analiză economică de specialist: ,,- Părinte, nu mai căutați degeaba, că nu găsiți var la nimeni aici în sat! Fiul meu a făcut ultimul cuptor acum doi ani și abia a reușit să vândă varul pană la Crăciun, acum trei luni. Nu mai merge! Nu-l mai cumpără nimeni. Iau toți vopsele lavabile, nu mai muncesc să stâmpere varul, să se ardă, să se murdărească! Nu mai are cine-l căra. Nu mai sunt boi, nu mai sunt cai, iar cei care mai sunt nu au voie să meargă pe șosele. Nu mai avem mână de lucru. Cei care au lucrat, fie au murit, fie au plecat în lume să-și câștige o pâine. Acolo trebuie oameni tineri, puternici. În sat mai sunt doar babele ca mine. Noi nu putem munci. Nu cred că fiu-meu va mai face var anul acesta, iar dacă nu face el, nu mai face nimeni de aici!”

              Am plecat cu un gust amar de acolo. Un sat pustiu, o industrie țărănească pierdută pentru totdeauna, tristețe, o populație risipită pe pământ și pe sub pământ. Am ajuns acasă deprimat. Nu mi-a mai trebuit nici mâncare. Am deschis televizorul, ca să-mi mai schimbe gândurile. Pe un post central era prezentată doamna Udrea scărpinându-se la nas. Am schimbat, scârbit, pe alt post național. Acolo, politicieni, comentatori politici și ziariști de prima mână comentau cu patos, profesionalism și competență un eveniment de importanță planetară. Era vorba de faptul că în ziua precedentă doamna Udrea se scărpinase la ureche!

              Am închis televizorul. Îmi era lehamite. O lacrimă s-a strecurat sfioasă de sub gene. Am observat o carte pe masă cu poezii de Eminescu. Am deschis-o la întâmplare și am început să citesc: ,,Unde ești tu, Țepeș, Doamne, ca să pui mâna pe ei,/ Să-i împarți în două cete: în bandiți și în mișei./ Și în două temniți large, cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!…”

              Așa-i că scrie frumos Eminescu? Păi, nu?

*

              Sfaturi părintești.  Din cartea Părintelui Arsenie Boca,Cărarea împărăției, mai spicuim:

              ,,DESĂVÂRŞIREA – FINALITATE A OMULUI(Continuare). Deci, forţa instinctelor – forţele oarbe ale firii, altfel în serviciul vieţii rânduite -, creşte când degenerează în patimi, întrucât ele au slăbit stavila cenzurii raţiunii, iar de acum caută să o surpe cu totul şi lumina conştiinţei să o stingă.

              Conștiinţa însă, prin natura ei, nu aprobă niciodată viciul şi păcatul. Prin natura ei e de a nu se lăsa învinsă, chiar dacă frâna ei nu e luată în seamă şi firea decăzută săvârşeşte păcatul peste opreliştea ei. De aci vin mustrările de conştiinţă – ,,pârâşul tău, cu care trebuie să te împaci pe drum”, care ,,nu tace” până ce omul nu-şi revizuieşte înfrângerile sale şi nu se întoarce de la păcat, ca să poată primi iertarea lui Dumnezeu. În cazul când înfrângerile morale se ţin lanţ prin desimea sau gravitatea lor, urmează sancţiuni ale conştiinţei, mai grele decât mustrarea: dezechilibrul minţii – mai uşor sau mai profund – din care se mai poate reveni – schizofrenia, paranoia, nebunia acută şi, în final, sinuciderea. Toate acestea sunt urmarea în organic a capitulării conştiinţei, ca organ spiritual al omului şi, ca urmare, cufundarea lui în întuneric şi în muncă. Aceasta-i perspectiva lugubră a vieţii în păcat.

              ,,Gândurile”, oricât de ,,nebune” ar fi, încă nu sunt înfrângeri şi păcat, oricât ,,se impun”, muncind mintea. Păcatul începe de la învoirea spre faptă şi fapta propriu-zisă. Cu acestea înţelese, se limpezeşte şi deosebirea – cât o prăpastie – între trupul şi duhul păcatului şi între făptura cea nouă şi Duhul cel Sfânt. În cazul când omul cel vechi mereu se obrăzniceşte cu ,,drepturile” sale biologice asupra omului ceresc şi biruie, atunci deosebirea celor două naturi care trăiesc întreţesute în noi ajungând într-un contrast nelimitat, Duhul lui Dumnezeu se retrage din om şi vin pedepse colective cumplite asupra vieţii păcătoase. Aşa avem motivarea potopului: ,,Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani”(Fac., VI, 3). De asemenea, perversiunea sodomiei, care ,,strigă înaintea Domnului”(Fac., XIX, 13), a atras asupra Sodomei şi Gomorei prăpădul focului, care a ars pământul 400 m sub nivelul mării, formând Marea Moartă, radioactivă până în ziua de azi.

              Să ne apropiem acum de o analiză concretă a tensiunii dintre minte şi patimi. Care este mecanismul biologic, să zicem al instinctului de reproducţie? Alegem pe acesta, întrucât se luptă împotriva votului fecioriei. Instinctul acesta are ca obârşie materială o glandă endocrină, care varsă o substanţă chimică în sânge, care, la nivelul creierului, erotizează scoarţa cerebrală. Această erotizare constă în apariţia pe ecranul minţii a gândurilor şi a imaginilor în favoarea satisfacerii acestui instinct. Ele cer învoirea. Cenzura rezistă, le respinge. Conştiinţa, – care ocroteşte viaţa omului şi sub perspectivă transcendentă -, aduce ,,Numele lui Dumnezeu care arde pe draci” şi aduce Crucea Domnului: jertfa – lepădarea de sine, lepădarea de plăcere -,,armă asupra diavolului Crucea Ta ne-ai dat”, cântă Biserica. Aceste gânduri de rezistenţă, dacă sunt puternice şi luminoase, sunt afirmate cu toată credinţa şi ştiind cu certitudine că însuşi Iisus se luptă cu satana în locul nostru, atunci în organic se petrece o reacţie chimică în care substanţele endocrine din sânge, care erotizau scoarţa cerebrală, se neutralizează printr-o apariţie de anticorpi, care fac această neutralizare. În felul acesta ,,gândurile” şi ,,imaginile” şi ,,reprezentările”, toate pier şi se restabileşte un echilibru şi o linişte în minte, asemenea cu liniştea pe care a restabilit-o Iisus, când a venit pe mare la ucenicii Săi învăluiţi de talazurile înfuriate ale mării, care apoi s-au liniştit.

              Liniştirea unei furtuni de gânduri sigur că scoate mărturisirea: ,,Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”(Mat., XIV, 33). Mărturisirile străfunde de credinţă în Dumnezeu, de pe urma unei evidenţe divine, au ca urmare convertirea, strămutarea forţei oarbe neutralizate într-o energie de o altă calitate şi de o înaltă valoare: a iubirii de Dumnezeu şi de oameni în genere şi nicidecum nu mai rămâne iubire de vreun om, ca trup. Aşa prinde putere viaţa religioasă din chiar neputinţa omenească. Iată prilej de câştigat la nivel înalt. Şi totuşi talazurile mării înfuriate de patimi iarăşi vin şi izbesc în pereţii corăbiei şi în digurile portului… Trupul e indiferent şi forţele sale sunt oarbe. Chimismul endocrin nu e biruit – asimilat, neutralizat – decât după o ciocnire, criză; la obârşie, în glande, adică hormonii, se produc iarăşi şi iarăşi. Satana nu e definitiv biruit pe pământ; abia în împărăţia ce va să vie oamenii nu se mai însoară şi nu se mai mărită. Lupta de ,,gând” iarăşi începe. Omul, ca om, osteneşte; luarea prin surprindere poate fi aprigă; nevoitorul se sperie. Se vede învăluit, deznădăjduit chiar. Dar Dumnezeu nu te-a părăsit, chiar dacă pe ecranul minţii au apărut gânduri si imagini de hulă împotriva lui Dumnezeu şi te vezi în imposibilitate de a te mai ruga chiar. Răbdarea însăşi a războiului e ultima ta rugăciune.”

*

              Folclor din Mehedinți(LXII). Vom mai reda câteva cântece, pe care le-am cules la 15 Mart. 1981 de la Nicolae Tărăbâc  din Malovăț, născut la 27 iulie 1902, fost primar al comunei, deportat 14 ani în Siberia:

 

Ce mai drăguță aveam!

 

,,Nu știu an, ori în halan,

Ce mai drăguță aveam!

Că pe unde mă duceam,

Tot cu dânsa mă-tâlneam

Și de dragoste vorbeam.

Și-o-ntrebam că un-se duce,

Că-n deal la lemne se duce.

Singurică, singurea,

Să mă duc și eu cu ea,

Să ajut la ridicat,

La gură de sărutat!”

Spune, mândră, ori nu spui

 

,,Spune, mândră, ori nu spui,

Dacă la mine mai ții,

Ori să-mi cat alt căpătâi;

Alt căpătâi de durmit

Și-altă mândră de iubit!

Mândră, când erai a mea,

Toată lumea te cinstea,

Numa-n omenia mea!

Când te-ai luat cu-al prăpădit,

Toată lumea te-a urât!”

Foaie verde și-o lalea

 

Foaie verde și-o lalea,

Dorul de la mândra mea

Să-l vândă, l-aș cumpăra!

Toamna mi l-aș semăna,

Vara mi l-aș secera

Și l-aș face-un snop de grâu

Să-l poarte mândra la brâu.

Dorule și-o boală grea,

Fugi de la inima mea!

Mai du-te și la alta,

Să vază cât îi de grea!

Cine mă știe pe mine

Cu ce foc trăiesc pe lume:

Ziua trăiesc cu oftatul

Și noaptea cu sărutatul!”

Foaie verde solzi de pește

 

,,Foaie verde solzi de pește,

Unde apa se cotește,

Stă neica și se gândește.

Se gândește ne-ncetat

La mândruța lui din sat,

Ce-a lăsat-o și-a plecat.

Că pe mine m-a uitat,

Pe mine m-a părăsit

Și pe altul l-a-ndrăgit.

Să-mi puie mâna sub cap,

Să mă-ntrebe de ce zac!

-Neică, zac de dorul tău,

Când o să te mai văd eu?

Zi și noapte mă gândesc,

Cum să fac să te iubesc?

Gândind, mândră, la mata,

Mult mi-a secat inima,

Căci gândind, mândră, la tine,

N-a rămas inimă-n mine,

Nici ca-ntr-un pui de găină!

Și m-am uscat din picioare,

Ca un muc de lumânare,

Când arde aprins în soare

Și bate vântul mai tare,

De curge ceara la vale!”

Murgule, căluțul meu

 

,,- Murgule, căluțul meu,

Ce te-abați din drum mereu,

Ori ți-e greu trupșorul meu?

– Nu mi-e greu trupșorul tău,

– Dar mi-e greu năravul tău!

Pe la câte cârciumi treci,

Pe mine de gard mă legi!

Și-mi dai fân nuielele

Și grăunțe stelele!

Cum ți-e drag cu mândra-n pat

Și mie cu traista-n cap!

– Murgule, de ce stai trist?

– Am auzit că mă vinzi!

– Te vând, murgule, te vând,

Că văd c-ai îmbătrânit!

– Stăpâne, n-o fi păcat,

Că de trei ori te-am scăpat:

Te-am trecut Siret vărsat

În buiestru legănat!

Și-n ziua de Bobotează,

Când toți caii se nechează,

Eu eram despotcovit,

Dar de tare ce-am fugit,

Toți caii i-am întrecut,

Ție fală ți-am făcut!”

                                                                                     *

              File de jurnal – 8 apr. 1981. ,,Protopopul a plecat cu soția în U. R. S. S. Subalternii nu-i prea poartă grijă, spunând că au semănat deja în grădină semințe de protopop. La protoierie l-am găsit pe inspectorul Gheorghe Hâncu de la Culte și a trebuit să-l duc cu mașina până la birou. M-a chemat înăuntru și a trebuit să stau mai bine de o oră cu el. Mi-a vorbit de unele ,,apucături preoțești”, despre filme și romane polițiste, domeniu în care e foarte documentat. Actuala literatură care se publică la noi, în care se simte prea mult suflul de curaj și libertate, îl deranjează. Cei care o scriu sunt ,,pur și simplu, niște demenți.” Mi-a citat în acest sens romanul regretatului Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, poezia Analfabeții și volumulManifest pentru sănătatea pământului ale lui Adrian Păunescu. ,,Prea li s-a dat frâu liber, dom’le, și au început să-și ia lumea-n cap! Se face abuz chiar!”

              Domnul Hâncu a fost profesor de istorie undeva, la țară. A fost ,,adus”ca muzeograf la Muzeul ,,Porțile de Fier”, apoi, deodată, experimentându-se într-ale spiritului, a fost transferat la Culte. Acum spune că este ,,foarte greu”(deși, vorbă fie, după aspect, arată extra), că-i o ,,meserie”(cea de inspector – n.n.) foarte-foarte grea, că ar vrea să plece, dar, vezi, Doamne, nu-l lasă, iar dacă ar cere el, l-ar trimite cine știe unde, poate ,,la Ciorogârla sau la dracu-n praznic!” A spus că nu-i prea ajung banii, deși are și soția serviciu, deși și-a cumpărat apartament ultracentral, lângă poștă, deși trebuie să-i vină mașina… Se miră, totuși, cum pot ,,unii preoți” să-și țină soțiile acasă ,,și să se descurce foarte bine!” Fiind ocupat ,,până peste cap” cu problemele profesionale, nu are timp să se mai ocupe de cercetare istorică. De altfel, de asta nu s-a ocupat niciodată, fiindcă întotdeauna a avut lucruri mult mai serioase de făcut!…”

*

              Leac pentru hoție. Trăia în Prejna Ioniță Stoican. Om gospodar, muncitor, cinstit, cu situație economică de invidiat. Cuvântul lui era cuvânt, cârciuma îi era străină, casa-i era casă. Părintele Zoican era unul dintre puținii lui prieteni. Se vizitau reciproc, mai ales la nedei, se ajutau când era cazul.

              Întro zi, prejneanul i-a spus părintelui o întâmplare din copilărie, care-i marcase tot cursul vieții. I-a spus-o ca la spovedanie, asigurându-l că este singurul care o află și n-a uitat să-l roage ca să n-o spună mai departe, cel puțin atât cât el mai este în viață. A simțit nevoia, pur și simplu, să n-o mai poarte ca o povară.

              ,, – Părinte, zicea Ioniță Stoican, eram copil, prin clasa a cincea sau a șasea. Aveam părinții în viață, aveam vite multe în curte, înțelegere în casă, toți eram sănătoși, lucrurile mergeau strună. Aveam aici în sat un unchi, Teodor. Era vestit în Prejna și în tot Plaiul Cloșani ca martor de meserie. Decât să-i vrea da banii unui avocat, mai bine îi dădeai unchiului Teodor și el știa cum să câștigi procesul. Știa legile, cunoștea judecătorii, procurorii, știa cum să ungă osiile, ce să spună și te trezeai cu procesul câștigat. Parcă era angajatul tribunalului, căci rare erau zilele, când el să fie lipsă de acolo.

              Într-o zi, unchiul Teodor m-a chemat la el și m-a întrebat dacă noi avem miel de Paști. Era chiar în Săptămâna Patimilor. I-am spus că avem miei, dar sunt mici. ,,- Deseară, după ce se întunecă să vii la mine, dar să nu spui la nimeni!” M-am dus. M-a luat cu el și am trecut dealul la Izverna. Trecuse de miezul nopții, când am ajuns acolo. Ne-am apropiat de o casă mai izolată. Probabil el cunoștea locurile și oamenii. Mi-a dat o pâine mare și mi-a spus: ,, – Fii atent! Tu rămâi aici. Când vin câinii la tine, să nu fugi. Rupi din pâine și le dai. Aici să te găsesc!” A tușit și câinii s-au alarmat. Au venit spre locul unde mă aflam eu. Unchiul Teodor s-a pierdut în noapte. Mi-era frică, dar am făcut cum mi-a spus. Le-am aruncat pâine și câinii au mâncat. Atunci mi-am dat seama că pâinea era muiată în țuică tare. Foarte repede câinii au tăcut. Peste puțin, unchiul Teodor a venit cu un ied subsioară și mi l-a dat. ,, – Ia-l, nepoate, ține-l bine și așteaptă-mă, că mă duc să-mi iau și pentru mine unul!” Mi-a dat iedul și-a plecat. Eu nu am știut să-l țin de gură, ca să nu zbiere. Iedul a început să zbiere ca din gură de șarpe. Până l-am prins eu de gură, a auzit stăpânul din casă. Nu era atunci curent electric. Omul a aprins felinarul și a ieșit. În curte și în beci avea peste cincizeci de oi și de capre amestecate. Cele mai multe erau fătate. Era imposibil să le numere, deși vitele erau foarte agitate. S-a uitat peste tot. N-a văzut nimic. Unchiul Teodor se retrăsese în beci, iar când omul s-a îndreptat într-acolo, a intrat într-un streaz gol. Dacă a văzut că nu-i nimic, proprietarul s-a întors în casă și a stins lumina. Peste puțin a venit și unchiul Teodor cu un miel sub braț. ,, – Hai, nepoate, să mergem!” a zis el calm. Am ajuns în vârful dealului dintre Izverna și Prejna. Acolo, la lumina lanternei, unchiul Teodor a tăiat iedul și mielul, i-a jupuit, i-a pus în niște saci, pe care-i avea înfășurați la brâu. Atunci a pus mâna pe mine și m-a bătut, cum nu mă bătuse nimeni vreodată, nici până atunci, nici de atunci încoace. Am mai reținut doar din cele ce mi-a spus: ,, – Din cauza ta, nepoate, eu puteam să fiu mort acum! Tu nu ai ținut iedul de gură și eu puteam să fiu descoperit. Te bat, ca să ții minte. Cu greu am ajuns până acasă.

              Le-am spus părinților toată întâmplarea. Nu m-au bătut și ei. Au văzut în ce hal eram. Tata a aruncat iedul furat la câini. ,, – Noi avem ce tăia din curtea noastră, Ioniță, tată, nu furăm munca altuia! Să te rogi la Dumnezeu să-ți dea putere, să muncești și să-ți câștigi singur pâinea în viață, nu s-o răpești pe-a altuia!” În anul acela au trecut zilele Paștelui și eu am zăcut la pat. Nu am putut să mă duc cu ai mei la biserică, la horă. Am stat în casă, am suferit și am plâns. Niciodată nu mi-am putut ierta fapta aceea. Bătaia de la unchiul Teodor m-a ajutat să fiu cinsit apoi toată viața. Un adevărat leac!” Mda!

*

              Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Părintele Pr. Gheorghe Vasilescu din Torino(Italia): 1.103 lei; Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(AG): 850 lei; Doamna Corina Dănescu din București și Doamna Elena Popescu din București, fiică a satului Malovăț: câte 150 lei; Domnul Paulețu Iancu din Balotești(MH), fiu al satului Malovăț: 100 lei;   Domnul Mihai Eugen din Săsenii Noi(BZ): 90 lei; Doamna Porfireanu Elena din Mediaș(SB): 85 lei.

              Doamna Ivanovici Florica din București ne-a trimis vin, tămâie și o cruce de la Ierusalim. Am folosit pentru Sfânta Împărtășanie administrată credincioșilor din Postul Mare  acest vin.

              Domnul Luca Dumitru din Malovăț a achitat pentru contribuția de cult 100 lei; Domnii Avram Dumitru, Curea Petre și Doamna Curea Ioana, toți din Bârda, au achitat pentru contribuția de cult câte 50 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

              În luna februarie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbă astfel: 1 Febr.(Bârda): 120 pâini; 2 Febr.(Malovăț): 110 pâini; 8 Febr.(Malovăț): 280 pâini; 15 Febr.(Bârda): 120 pâini; 22 Febr. (Malovăț): 200 pâini. Așadar, în februarie au fost donate 830 pâini.

              În luna februarie am acordat câte un ajutor de 100 lei revistei ,,Viața Cultelor” din București și revistei ,,Appolon” din Slobozia(IL), la solicitarea acestora.

              În perioada 1-25 mart. Se desfășoară în toate bisericile și mânăstirile din țară  colecta pentru Fondul Central Misionar inițiată de Patriarhia Română. Orice donație este binevenită.

*

              Plăți. În această perioadă am efectuat câteva plăți mai mari, astfel:58 lei pentru curentul electric; 117 lei comisioane la bancă; 290 lei poștei pentru colete; 75 lei pentru încărcarea a patru extinctoare; 200 lei ajutor pentru revistele ,,Viața Cultelor” și ,,Appolon”; 150 lei transportul cărților de la Craiova; 300 lei protoieriei pentru icoane și tămâie; 311 lei un cartuș și toner pentru imprimantă; 82 lei patriarhiei pentru reparația unui potir; 561 lei impozit și altele mai mici.

*

              Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a mai publicat câteva materiale astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 295,  în ,,Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare(MM), 2015  7 febr., ediție on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2015, 15 febr., ediție și on-line(http://armoniiculturale.ro); Chipuri și măști, în ,,Națiunea”, București, 2015, 21 febr., ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); în ,,Omniscop”, Craiova, 2015, 23 febr., ediție on-line (http://www.omniscop.ro); Testul de inteligență, în ,,Națiunea”, București, 2015, 9 febr., ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); ,,Scrisoare pastorală” – 293, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2015, 23 febr., ediție și on-line(http://www.observatorul.com); ,,Mica Unire”, în ,,Buciumul”, 2015, 23 febr., pag. 5, ediție on-line(http://www.buciumul.ro/category/cultura); Oferta de carte – Ianuarie,  în ,,Bihon”, Oradea, 2015, 6 febr., ediție on-line(http://www.bihon.ro); în ,,Caon”, Reșița, 2015, 6 febr., ediție on-line(http://www.caon.ro); în ,,Tion”, Timișoara, 2015, 6 febr., ediție on-line(http://www.tion.ro); Măria Ta, Țăran Român(VI), în ,,Memoria Oltului și Romanaților”, Caracăl, an. IV((2015), nr. 2(36), febr., p. 2; prezentarea cărțiiAmintiri din paradis pe blogul Domnului Ben Todică din Sydney(Australia)(http://bentodica.blogspot.ro);

              În ,,Adevărul”(București, 2015, 2 mart., ediție și on-line:http://adevarul.ro/news/societate) se vorbește și de preotul Dvs. și de parohia noastră. Titlul articolului este deplasat: Supereroii României…  Să fim serioși!

*

              În această perioadă, parohia noastră a publicat volumul X din seriaChemări la Domnul a regretatului Părinte Grigore Maerean de la Mânăstirea Lainici(GJ).

               Scrierile Părintelui Grigore Maerean sunt un unicat în literatura de specialitate. El este un om venit din lume, lucrând în tinerețe în minele de pe Valea Jiului. S-a retras la Sfânta Mânăstire Lainici și aici și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu și studierii învățăturii creștine, în ciuda bolilor profesionale, pe care le căpătase în subteran. A citit cu aviditate multe și de toate și apoi a simțit nevoia să scrie. În ultimul capitol al volumului al zecelea dezvăluie că i s-a dat în mod minunat misiunea de a propovădui învățătura creștină într-o lume atât de debusolată și atât de încercată.

                   Spre deosebire de predicile menite să fie rostite în public de către preoți, discursul Părintelui Grigore Maerean se oprește asupra celor mai scabroase păcate care bântuie astăzi lumea, în special tineretul. Ca un chirurg, disecă fiecare astfel de păcat fără jenă,  cu curaj și cu conștiința că numai așa poate salva sufletul păcătosului. Aproape fiecare temă pe care o abordează face referire și la rătăcirile sectare, combătându-le și îndemnând părintește pe creștinii ortodocși să nu le dea urmare. Este aproape o obsesie combaterea ereziilor și sectelor în gândirea și scrierile Părintelui Grigore Maerean.

              Ne-am făcut o datorie de suflet față de Biserică, de autor și de credincioșii creștini, care vor degusta cu plăcere aceste cuvinte scrise de autor cu puțin înainte de Marea Trecere. Bucuria ar fi deplină, dacă aceste semințe de învățătură creștină ar ajunge pe pământ bun și ar da roade înmiite. Aceasta ar fi mană cerească și pentru sufletul autorului, ar fi o mângâiere bine meritată, după o viață plină de greutăți și privațiuni.

*

             Zâmbete. Proverb românesc: ,,Cine n-are bătrâni să-și cumpere; cine are să nu le dea cu piciorul!”

  • Examinarea unui elev cu pile: ,, – Ia spune, puiule, cum se numește automobilul papei?” ,,- Papamobil, domnule!” ,,- Bravo, puiule! Dar ia spune-mi tu, cum se numesc rudele papei?” ,, – Paparude, domnule!” ,, – Excepțional! Încă o întrebare și-ți dau zece: cum se numesc nașii papei?” ,, – Papanași, domnule!” ,, – Formidabil! Nota zece! Vedeți, bă? Cine știe, știe!”
  • Fiecare femeie are dreptul să hotărască singură câţi ani are!
  • ,,- Vă temeţi de criza financiară?”,,- După 30 de ani de căsnicie, nu mă mai tem de nimic!”
  • ,,- Cum se obţine lumina cu ajutorul apei?” ,,- Spălând geamurile!”
  • ,, – De ce nu se duc șefii în concediu în acelaşi timp? ,,-Să nu se vadă că merge instituția şi fără ei.”
  • ,,- De ce stă găina pe gard ?”  ,,- Să-i vadă cocoşul picioarele!”
  • ,, – De ce un cocoş cântă cu ochii închişi ?”,,- Să vadă  lumea că ştie versurile pe de rost!”>

*

             Inspecții. În ziua de 19 febr. parohia noastră a fost inspectată de ofițeri superiori de la ISU, pe linie de PSI, adică protecție contra incendiilor. Ne-am prezentat bine la ambele biserici. Situația a prezentat si aspecte comice, în sensul că a trebuit să lipim abțibilduri cu mențiuni de genul ,,Fumatul interzis”, deși toată lumea știe că în biserică nu se fumează; am indicat pe unde  este ieșirea, deși …. toată lumea o știe!

              Unde-i lege, nu-i tocmeală!

*

              Ședință. În seara zilei de 20 febr., la sediul Episcopiei Severinului, preotul Dvs. a participat la ședința care s-a ținut cu toți profesorii de religie din județ. Preotul Dvs. a susținut că soluția eficace în această problemă este un referendum.

*

              Emisiuni. Episcopia Severinului  l-a solicitat pe preotul Dvs. să participe în seara zilei de 24 febr.  la o emisiune la  Televiziunea ,,Datina” din Tr. Severin. Tema dezbătută a fost ora de Religie în școală.

*

        Excursii. Organizăm o excursie-pelerinaj la Mânăstirea Prislop din județul Hunedoara la data de 18 Martie. Prețul rămâne același: 45 lei/persoană. Înscrierea se face în momentul în care se achită banii.

*

              Lucrări la cimitir. Am reușit să facem curățenie generală și la cimitirul din Bârda. Rugăm pe toți enoriașii din cele două sate să-și sape mormintele. De asemenea, reamintim celor care nu știu sau  nu vreau să știe, că cimitirul nu este izlaz pentru vite. Pășunarea vitelor în cimitir înseamnă profanare de morminte și este incriminată de Codul Penal. Dacă cei vizați nu vor înțelege și vor mai pășuna vitele prin cimitire, vom sesiza poliția să-și facă datoria. I-am avertizat cu un ceas mai devreme, să nu avem păcat!

*

             Spovediri. Împărtășiri. În zilele rânduite, s-au spovedit 25+55=80 enoriași. Foarte puțini!

*

              Anunț. Facem înscrieri pentru făclii de Paști. Prețurile sunt de 15 lei și 25 lei bucata.

*

              Program. În cursul lunii Martie avem următorul program de slujbe: 1 Mart.(Bârda, sfințirea semințelor); 7 Mart. (Bârda-Malovăț); 8 Mart. (Malovăț);14 Mart. (Bârda-Malovăț); 15 Mart. (Bârda); 21 Mart.(Bârda-Malovă); 22 Mart(Malovăț); 25 Mart.(pomeniri dimineața, la Bârda; slujbă la Malovăț); 28 Mart.(Bârda-Malovăț); 29 Mart.(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la școală, acasă ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail:stanciulescubarda@gmail.com.   

                  Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

                                       Pr. Al. Stănciulescu-Bârda


Etichete: