Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » MARIN SCARLAT: Cazul ION PENA, perceptorul – scriitor

MARIN SCARLAT: Cazul ION PENA, perceptorul – scriitor

Prozatorul Constantin Stan, membru al USR, în articolul său despre scriitorul teleormănean –  belitorean, Ion Pena, „Un caz ciudat”, publicat în „Ziarul de Duminică”, suplimentul „Ziarului Financiar”, din 28 septembrie 2001,  îl citează pe Ov. S. Crohmălniceanu care spunea că : „Vei exista, dacă exişti în timpul vieţii tale !”

Fiind oale și ulcele, în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, Pena nu mai răzbate să-și zică oful  neputinței și amărăciunii trăite,  rănit fiind, pe patul spitalului militar de unde urma să plece neîmpăcat. Trebuia să se însoare după război. N-a mai apucat, se dăruise patriei. O floare de femeie a rămas strivită toată  viața. Patria, să trăiască !

Ion Pena a existat plenar în perioada interbelică. Și totuși, poet și epigramist, publicat și apreciat în acei ani, este un necunoscut astăzi. Ciudat. De ce oare?

Pena a creat și s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istoriei României și a Europei; etapă, însă, urmată de epoca regimului comunist – perioadă ce a dus la scoaterea acestuia în afara circuitului public prin includerea sa în „Fondul special – interzise” între 1945-1989. Ei bine, da, chiar și mort fiind, Ion Pena a fost aruncat de ciracii cenzurii în uitare totală si apoi au înghițit cheia. Nu le-a scăpat aproape nimic. Până în 2000 nu s-a știut mai nimic de el. Doar epigramiștii seniori își mai aminteau epigramele lui Pena în care-l creiona pe Păstorel. In schimb, în UNIVERSUL LITERAR, suplimentul celui mai popular si influent ziar din perioada interbelică, UNIVERSUL, Ion Pena era catalogat  „Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți”, „astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, așezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere … „versurile lui trebuiesc citite cu toată atenția. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu și deslușit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Și nu mă înșelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit și pe ei, prin simpla lectură, fără reverențe și fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.”

Printre colegii de publicații i-a avut pe Leonida Secrețeanu, Ion Caraion, Alexandru Lungu, Ștefan Augustin Doinaș, Coca Farago, s.a. De ce oare nimeni, atâta amar de vreme, n-o fi pomenit nimic de el ? Pe lângă cei care băteau la poarta străbunicilor ca să ciugulească ceva, au fost, se pare, și câțiva oameni bineinteționați, precum scriitorul Teodor Scarlat, coleg la UNIVERSUL LITERAR, și profesorul Ion Voiculescu din Pitești.

Au existat două scăpări după „dezghețul ideologic” din deceniul al șaptelea, când Ion Pena a fost inclus în antologia „Epigramiști romani de ieri si de azi” a lui N. Crevedia, din 1975 – Editura Eminescu. Iar in ziarul „Teleormanul ”, din 29 septembrie 1979, Gh. Filimon și I. Bâlă în articolul „Fișe de istorie literară : Ion Pena” consemnează curajos pentru acea vreme: „Printre condeierii teleormăneni se numără și Ion Pena, poet delicat și plin de talent, pe nedrept, poate uitat astăzi”.

***

Ion Pena s-a născut pe 25 august 1911 într-o familie de țărani agricultori din comuna Belitori  (azi, Troianul) județul Teleorman, fiind primul din cei șapte copii ai familiei Chiriță (Firică) Pena (1888 – 1963) și Alexandra (Lisandra) Polimbiada Pena (1888 – 1971).

Anti-bolșevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice, în Revista „Păcală”, al cărei motto era: „Iar când la Patria Română/ Râvnește hidra bolșevică/ Nesățioasă și păgână,/ Ia și o armă, că nu strică!.”

Deși până în anul 1943 înmormântaseră patru copii, pe  Lina, Fănica, Nicu și Costache, străbunicii mei si-au dat acordul ca ceilalți trei băieți, care le mai rămăseseră, Gheorghe, Petre si Ion Pena, să meargă pe Frontul celui de Al Doilea Război Mondial. Scriitorul a fost al cincilea copil, pe care Firică si Lisandra Pena i-au condus pe ultimul drum. Ce trebuie să fi fost în sufletele lor, ce-o fi fost în sufletul lui bâtu’ Ioniță ? O tragedie imensă se abătuse asupra lor, grea povară de purtat prin anii vieții. Acest erou necunoscut, alături de cei doi frați ai săi, a mers pe front și pentru Romania ta.  Viața lui Ion C Pena s-a desfășurat sub zodia tragicului, ca să nu zic a blestemului. A avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani.

Câți dintre voi, dintre noi, în caz de amenințare a țării, ar lăsa în urmă cafenelele, mașinile bengoase, vilele luxoase, orgoliile, lasitatile și sprițurile lungi pentru a se înrola într-un război – Doamne, ferește ! – care ar trebui să fie al nostru, al tuturor ?

Bănuind răspunsul, vă sugerez să luați aminte și să faceți ceva pentru ca povestea acestui scriitor – erou să nu se piardă. Deși a fost unchiul mamei mele, din motive obiective, abia în anul 2000, în urma unor documentări in  „Biblioteca Academiei Române”, „Biblioteca Națională a României” și „Arhivele Nationale ale României – filiala Alexandria”, aveam să descopăr o parte din scrierile fratelui lui Petre Pena, tatal mamei mele.

Acum, gratie documentarilor pe care le-am facut, este o certitudine faptul că Ion Pena publica poezii, epigrame si proză, fiind apreciat în marile publicații bucureștene „UNIVERSUL LITERAR”,„Păcală”, „Prepoem”,  „Epigrama”,  „Vremea”,  în revista buzoiană „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion si Alexandru Lungu, cât și în cele teleormănene „Oltul”, „Drum”, „SO4H2(Acid sulfuric)”, „Graiul tineretului” …

Sunt lucruri putin stiute. Pentru mine aducerea la lumina a vietii dramatice si a scrierilor lui Ion Pena este oxigenul existentei mele incepand din aprilie 2014, cand am inceput sa dau din nou din aripi.

***

Ion Pena a urmat cursurile „Școlii primare de baieți, Vasile Alecsandri”, în satul natal, Belitori. A continuat cu „Școala de Comerț Elementar” din Roșiorii de Vede și, ulterior, cu „Școala de Comerț Superior” din Turnu Măgurele. În aceste școli, i-a avut printre colegi pe viitorul publicist și primar  Nicolae Stănescu – Udrea (1909 – 1983) din Roșiorii de Vede și pe viitorul pedagog, poet și prefect al județului Teleorman – Florian Crețeanu (1908 – 1972) din Turnu Măgurele.

***

A fost membru activ al Grupării literare „Drum” din Roşiorii de Vede, asociaţie a tinerilor publicişti teleormăneni, înfiinţată în 1935 sub preşedinţia de onoare a scriitorului Zaharia Stancu, preşedinţi activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea şi Florian Creţeanu.

***

Ion Pena a fost un vizionar, așa că acum, în 2014, noi putem să cumpănim povestirea utopică „Moneda fantazienilor”, scrisă la Sichevița, jud. Caraș, în 1937-1938, în care Pena merge cu anticipația până la 1 ianuarie 2000. În povestire, previziunile autorului au mari analogii, surprinzătoare, cu colectivizarea și cooperativizarea (coop-uri, grădinițe, ..), dovedindu-se un bun analist social de anticipație.

Prozatorul Constantin Stan vorbește despre faptul că Ion Pena prin aceasta povestire  îl devansează pe Orwell. În volumule sale „Fotografii la periscop” și „Secvențe de istorie literară – opera omnia – publicistică și eseu contemporan”, care cuprind studii și articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Șt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda și Mircea Scarlat, cunoscutul publicist și istoric literar, Stan V. Cristea, membru al  USR, îl numește pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptățit.

Așa cum spunea profesorul, publicistul și prozatorul Victor Marin Basarab : „Povestirea „Moneda fantazienilor” ar trebui pusă în circulație și așezată într-o exactă comparație cu proza urmuziană, într-o corectă întelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian”.

                                         ***

Tot Stan V. Cristea consemna în revista „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie. Îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”, iar în ziarul „Drum” din 17-23 august 2001, acesta sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo de graba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui Ion Pena ne dezvăluie un poet adevărat și sensibil, care a putut să meșteșugească destule versuri memorabile.”

                                           ***

Profesional, ca finanțist(perceptor), a funcționat timp de aproape patru ani și zece luni la Sichevița – jud. Caraș, actualmente Caraș Severin, între 1936 – 16 iulie 1941, ca delegat de agenție. Aici înființează „Caminul cultural – Lumina”, cu sediul în incinta Primăriei. Donează căminului cultural un aparat radio, iar bibliotecii din localitate cărți în valoare de mii de lei. Ulterior, împreună cu sătenii procură un aparat de proiecție.

 Apoi, la Domnești, jud. Muscel, actualmente Argeș, din iulie 1941, Pena lucrează ca agent administrativ. Aici înființează, în 1941, „Biblioteca Modernă” prin care caută să satisfacă cerințele de lectură ale localnicilor, implicându-se puternic în activitatea de culturalizare a sătenilor. În Domnești se împrietenește cu Gheorghe Șuța, care-l și găzduiește până la plecarea pe front. Acesta era președintele Partidului Național Țărănesc, din Domnești, mare industriaș și comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara, participantă activă la „Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș – Haiducii Muscelului”.

Prezentam la început citatul lui Ov. S. Crohmălniceanu care spunea că : „Vei exista, dacă exişti în timpul vieţii tale !”  Ion Pena n-a fost căsătorit si n-a avut copii. Totul se pierdea. Am decis sa mă implic în recunoașterea sa, chiar și după 70 de ani. Am bătut la multe uși literare care nu s-au deschis. Din fericire începutul de mileniu ne oferă instrumente noi de promovare in lumea Internetului: wikipedia, google +, facebook, s.a. Telul meu este  sa aduc la lumina scrierile, atâtea cate au mai scăpat, si viața tragică a lui Ion Pena. Este un arc in timp. Cazul Ion Pena a fost redeschis. El poate exista din nou prin dumneavoastră. Consider că scrierile sale pot vorbi cel mai bine despre perceptorul – scriitor. Iată câteva din poeziile sale, care se găsesc în volumul postum „Scrieri” de Ion Pena, apărut  în 2011, la 100 de ani de la nașterea sa, din care am și folosit câteva pasaje:

Alpinism ( 1928)

Pe piscuri goale, fără viaţă,

Unde nici vulturi nu s’avîntă

Eu mi-am tîrît povara sfîntă

A trupului flămînd de viaţă.

Cu patimă m-am strîns pe stîncă

Strîngînd spasmodic piatra tare …

Şi-i drept că gura-mi, nu arare

Cerşea un sprijin de la stîncă.

Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,

Guri de-abia înfiorătoare,

Dar prins de culme cu ardoare,

Am rîs şi eu – la fel – sarcastic …

———————-

Publicată în „SO4H2”, anul  I, nr. 1, din 15 aprilie 1932

 

Anii   mei

Anii mei ca merele toamnei trec

Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;

Peste calendar, peste zile m-aplec

Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.

Visez ades la biserica din copilărie,

Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;

La bâlciuri o fată, o menajerie

Şi eu evoluând, între ele, Irod.

Drumuri în apă, berzele călătoare,

Feerie de primăveri şi uimire.

Blândul Isus între copii, sunătoare

În frunza de plopi – aninată vuire.

Anii mei, lunile şi zilele mele,

Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea

Merg către unde? Şi vă scutur nuiele

În sufletul negru cum este cernirea.

________________________________________

 Publicată în „DRUM”, anul  III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937

Poetul din urmă

Pe-aici poetul este rătăcit,

Prin hârburi de anafură şi besnă,

Heralzii în tăcere i-au murit

Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.

De vreme îndelungă-i călător –

Cu pietrele şi roua din grădină,

Cu pulberea, cu norul tunător,

Cu toamna îmbrăcată în rugină.

A năzuit o ţară de poveşti –

Naiade în albastră legiune,

Luceferi în betele îngereşti

Şi verile cu umbră de cărbune.

Să fluture alaiele în zob,

Pe lanuri să se scuture belşugul,

Din cupe să hălădue –  şi rob

Ca neaua să-i  lucească meşteşugul.

O ţară de lumină şi de vis

Poetul peste ani a căutat-o;

I-e sufletul de negură, închis

Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.

________________________________________

Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941

Opriţi-vă

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,

În carnea mea cu târnăcoape.

Am să vă dau mistere şi arginţi,

Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean.

Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.

Opriţi-vă cu sufletul ochean

Să beţi înfiorarea hăbăucă.

Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri

Să vă înalţ o clipă, să vă doară.

Crepuscul de altare şi zefiri

Şi vorba peste moarte să vă moară.

Nu închinaţi cu mine rugăciuni

Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,

Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.

Deschis îmi e pătulul ca o carte.

Eu voi rămâne singur, vagabond,

Un cerşetor de soare şi de vise.

Voi ocoli destinul rubicond

Ca porţile de marmură, închise.

________________________________________

Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942

 

Hei, moarte

Hei, moarte, ce treci ca un vânt,

cu zile de cer şi pământ,

opreşte trasura dealatul cu noi,

dealatul atâtui gunoi.

şi stai ca să bem un cotnar

magnific de bun şi de rar,

cotnar bătrânesc,

cu pulpă de lut românesc.

Hei, moarte, ursuză şi rea,

cu fruntea de negură grea

deshumă focoşii cârlani

să bem un milion de ani,

să bem sacadat şi urât

cu toată durerea în gât.

Tu, moarte, nimic nu câştigi

că noaptea în ochi mi-o înfigi

şi-alături de-atâţia nebuni

un hoit obosit mai aduni.

Tu, moarte la fel hăueşti

cu lupii şi câinii cereşti,

că omul în viaţă adastă

o vârstă mai vastă.

Ci lasă porunca eternă

şi vino cu noi în tavernă

la mese bălţate şi mici,

cu turme de palizi calici.

Petrece cu noi şi te joacă,

bizară, hidoasă, potroacă,

retează-ne palma, ne fură din bile

dar lasă-ne sacul de zile.

Ah, iată şi iată – n’asculţi

ruga atâtor desculţi.

Hei, moarte, aceeaşi rămâi

în legile astea lălâi …

un rece tăcut negustor

pe-al vieţii pridvor.

Te bucuri s’adoarmă drumeţul

dai preţul.

şi-alături cu fraţii şi naşii

îi iei chiuitul şi paşii.

Hai, trage’n bătătură,

să mă sui în trăsură.

________________________________________

Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 şi în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942

Scrisoare  din  oraş

Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,

Cu linişti mari, cu case de argilă,

Prin visul meu, prin alba dimineaţă

Te năzăresc îndepărtată şi umilă.

Eu am plecat în larguri de migdale

Din anii mici ca nasturii şi melcii

Tu ai rămas pe coastele ogale

Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.

Poate-i mai bine, dreaptă în natură

Să stai aşa de dor de catapeteasmă,

Arar să-mi joci în orele de sgură

Pe canavaua gândului mireasmă.

Prin jurul meu e colb amar şi trudă,

În creştet nici-un înger nu coboară

Cu bozi în păr nu văd o paparudă

Şi chiar regina vântului e chioară.

Căsoaie mari, cu pântece bălţate

Sudalme sure bucură peisajul,

Poemele sunt frânte, lăbărţate,

Pe vârfuri e actor cabotinajul.

Şi nimeni nu visează o minune.

Un boloboc de logică e traiul,

Pe-aici e mort şi timpul în tăciune

Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.

Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie

Dar eu te simt, comună de pe zare.

Luceafăr înălţat în veşnicie

Cu Dumnezeu în frunte şi altare.

______________________________________

Publicată în  „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău, placheta 3 şi „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10, din 7 martie 1942

 

Portret

Eu sunt sălbatec ca un vis

Ce noaptea liniştea sugrumă,

Ca un profet păgân închis

În carapacea mea de humă.

Eu sunt înalt ca un stindard

Ce-i ros de umbră şi de glorii,

Ca un păcat spălat de nard

În patruzeci de purgatorii.

Eu sînt pribeag ca un strigoi

Ce scuipă lumea cu blesteme,

Ca un nebun cu pumnii goi

Şi tidva plină de poeme.

________________________________________

Publicată în „PREPOEM”, an II, seria II, nr. 19 din iunie 1941

Metamorfoze

Acest drumeag de lespezi încâlciţi

Îmi rupe carnea goală şi trufaşă

Pe urmele a mii de neofiţi

Şi cu azur durerea mă înfaşă.

Nestăvilit’nainte mă îndemn

Urcat pe uriaşe crepuscule,

E lumea ca o amforă de lemn

Şi fluer în sărăciile-i pătule.

Hei, suflete deapururea hoinar

Opreşte la o margine de vară

Şi soarele luându-l felinar

Să trecem peste margine afară.

Voi ocărâ de-acolo, fără cosorog

Acest pământ aidoma cu-o sferă

Şi voi scuipa pe mersul lui olog

De brută prăbuşită în holeră.

Nu-i voi mai cere niciun dumicat,

Nicio tingire doldora de varză

Ci-a ferecat în foame şi păcat

Îl voi lăsa să urle şi să arză.

Târziu în veacuri, poate, rătăcit

Voi reveni pe urme vechi, halucinat,

Cu altă zestre iar de peticit

Şi fi-voi jaguar sau împărat.

________________________________________

Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,

an I, nr. 10 din 7 martie 1942

 

Roşiorii de Vede

E-o viaţă, mai vânătă, mai stinsă

În burgul vechi de care îmi legai

Adolescenţa mea trudită şi învinsă –

Năvod de stele, vis şi putregai.

Îmi pare toamna mai fără conture

Cu miros de răşini şi de inert

Decât altdată barca ei uşure

Ce reteza nădejdile pe sfert.

Alţi oameni defilează pe’nserare

Ca să-şi înghită porţia de timp.

Burghezi mărunţi, ei nu duc în spinare

Nici besne mari, nici ţăndări din Olimp.

Încătuşat pe-o rână în restrişte

A amuţit şi parcul ca un gând.

Pe bănci nu’ncearcă nimeni să mai rişte

Să-i gâtuie tristeţile, râzând.

Şi totuşi câtă pulbere subţire

Nu se cernea din soare pe aici.

O! burgul meu frumos din amintire

Azi parcă din cavouri te ridici!

________________________________________

Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,

an I, nr. 25, din 20 iunie 1942

Către Don Quijotte

Cules din mituri, însuţi tu un mit,

Biet pelerin cu inima bolnavă

De uriaşa visului otravă –

În piscul tău cu râvnă m’ai primit.

Sărac şi bleg prin holde de pământ,

Contrariu cum canoanele învaţă,

Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă

Sub nu ştiu care straniu legământ.

În jur, încet, trăgându-mi azi hotar

Eu ignorez pogoanele de spaţiu.

Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu

Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.

Surpat ades în vânturi şi restrişti

Nu m’am sculat un ceas pentru tăgadă,

Ci mi’am purtat tot visul meu grămadă,

Cu ochii veseli, niciodată trişti.

Întrezăresc în tine, ireal

Erou de comedie zăpăcită:

Străfundul omenirii ce palpită

Mereu, după un fir de ideal.

________________________________________

Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,

an I, nr. 30, din 25 iulie 1942

Şes natal

Şi, Doamne, eu fui pe aici.

În ţara cu luceferii înalţi,

Văzui catapetesme cum ridici

Şi floarea cu parfumuri cum înalţi.

Văzui însămânţările cu rod,

Stupinele cu miere, dimineţi

Cu mândre aurore în năvod

Şi falnică sburarea de ereţi.

Zimbirea călărea peste obraz,

În vine se rotiau chiuituri,

Ţâncaş cu mămăligă şi cu praz

Creşteau peste hotare sărituri.

În urnă tresăriau şi mai adânci

Pâraele cu apă şi cu har,

Credeam în ele, Doamne, că tu plângi

Şi eu eram pe margine pândar.

Cu visul mă culcam şi mă sculam,

Irod între coteţe şi cârlani,

În gene bucuria o ştiam …

Aveam atuncia 12 ani.

________________________________________

Publicată în „VREMEA”, an XIV,

  1. 676, din 29 noiembrie 1942

 

 

Lucifer

Eu navighez pe marile genuni,

Pe anii răi, pe temple de dureri.

În cîrca mea duc haite de nebuni,

Bătrîne răni şi secolii de ieri.

Cu linişti aspre nopţile întind

Strigoii-mi sar atuncea din hambar,

Arhangheli albi în stele se aprind

Şi dorul mă încearcă fără har.

De veşnicii mă sbat şi mă întorc

Să prind de cer şi aprig să-l sugrum.

Aceleaşi ape vrăjile îmi torc

Şi stau golaş în veacuri şi în drum.

Bolnav mi-e iadul plin de mucegai

Săracă fierăria de cătuşi,

Mă sfîşie mînia ca un scai

Şi blestem pe Isus de după uşi.

________________________________________

Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 4 din noiembrie 1943

 Paşte 

Lepădaţi căpestrele

Deschideţi ferestrele

Să intre binecuvântarea

Cât Golgota, cât zarea.

Am fugit de pe cruce

Cu picioarele năuce

Şi-am venit înapoi

Să vă dau anafura vieţii d’apoi.

Să fiţi cuminţi toţi

Miniştri, cerşetori şi idioţi;

Cu roua, cu deşertăciunea

Faceţi-vă zilnic rugăciunea.

Eu am să plec imediat.

Satan e concediat

Aşa că veţi trăi fără frică

Şi om şi măgar şi pisică.

Voi mai veni odată

La Învierea cea adevărată.

Să-mi pregătiţi hlamidă

Fără pălămidă.

________________________________________

Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 9 -10 din

aprilie – mai 1944

Iubirea

Mario, sărut dimineaţa ochilor tăi.

Sufletul tău urcă în mine.

Munţilor, deschideţi magice căi

Să treacă iubita cu gesturi feline.

Hei, arcaş fioros al zădărniciei

Nu mă cutremură hohotul tău.

Păzit de fericirea iubitei

Trec mândru şi-ţi zic: nătărău!

Ştiu, mâine va fi un apus

Caraghios, banal, îndoliat

Totuşi mă voi lăuda cu fruntea sus:

– Ceasul fericit a existat.

Placheta  „SIMPLE NIMICURI” – 1940

Intrus

Nu era nicio sanctitate în cer.

Lipsea marele cavaler,

Arhanghelii, îngerii deopotrivă.

Numai eu rătăceam cu silueta costelivă.

Ciupercile, crizantemele, bujorii

Îşi fardau fără jenă obrăjorii.

Berzele şi rândunicile

Dănţuiau ca furnicile.

Până unde, până unde se vedea

Brazii, palatele erau de acadea.

Poveştile, vorbele cu paturi de puf

Lungite suveran în zăduf.

Nu ştiu cât am mers, nu ştiu cât am stat

Dar la urm’ un gândac m’a acostat

Şi mi-a ordonat cu voce barbară:

– Eşi afară, eşi afară!

Placheta  „SIMPLE NIMICURI” – 1940

Mai multe informatii pe:

https://plus.google.com/+IonPena/posts

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Pena

https://www.facebook.com/profile.php?id=100008765688862

 

Marin Scarlat


Etichete: