Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » Emil Druncea sau „Militantismul – pus în slujba valorii şi autenticităţii poeziei”

Emil Druncea sau „Militantismul – pus în slujba valorii şi autenticităţii poeziei”

Aşa după cum se ştie, omul modern este „veşnicul” încorsetat al interminabilelor dificultăţi cotidiene. Un cotidian sisific, ce face din „eul” particular şi colectiv, un invalid, aflat – de cele mai multe ori – în „metastaze” existenţiale. Fără a generaliza, dar neputând face abstracţie de „fenomenul” în sine, se poate spune că poezia modernă exagerează, întreţinând cauzele acestei ubicue stări depresive. Utilizând decadenţa şi teribilismul fără scrupule, „lirica” modernă le impune ca trepte sigure către „afirmare”, ignorând valenţele profund-pozitive ale poeziei – în genere. Ca efecte imediate ale acestor modalităţi de abordare, omul modern face gesturi ori fapte inimaginabile, ce îl pot conduce către drame cotidiene. Acestei „autoproclamate” decadenţe a poeziei moderne, încearcă să-i opună rezistenţă poetul Emil Druncea. Pe un ton laconic, el supune atenţiei cititorului său, o poezie calină, neabrutizată de exprimări ori forme indescifrabile. Un palimpsest liric, fără îndoială.

Mesajele inspirate de poemele sale sunt pozitive, de bun augur, pentru sufletul celui care mai are – încă – puterea de a recepta poezia. Existenţialist – prin abordare – Emil Druncea construieşte, cu persuasiune, un univers dilematic – precum un referenţial, în aplicarea teoriei relativităţii. Tematicile abordate sunt diverse, cu un substrat amintind de subtilul umor ascuns într-o simbolistică minulesciană, ori „trădând” iubirea – ca fe-nomen universal, benefic şi înălţător – o predilectă temă ro-mantică, de altfel.

Liniştea inspirată de versurile poetului ialomiţean este – de cele mai multe ori – liniştea ţărmului însorit al „Insulei de cuvinte” (după o furtună marină) sau magia nopţii, acoperită de lumina selenară. Se recunosc, în poeziile cărţii, toate momen-tele existenţei umane, între cele două mari limite: naşterea şi trecerea în nefiinţă. Încercând regrete sau reverberând doruri, poetul doreşte să recontituie amintiri, ca punţi de suflet între trecut şi viitor. Apar, astfel:  inocenţa copilăriei, celeritatea adolescenţei şi înţelepciunea maturităţii. Toate, îngemănate într-un buchet liric expresiv, pozitiv şi plin de lumină.

Emil Druncea valorifică fiecare experienţă umană, convertind-o într-un perpetuum mobile al acţiunilor viitoare, valorizând fiecare clipă printr-o trăire intensă şi revelatoare. Unele dintre poemele sale amintesc de concentratele haikuuri care – prin arhicunoscuta lor fineţe – exprimă ceea ce altfel nu poate fi exprimat. Acceptă cuvântul ca pe un dar, ridicând – apoi – pas cu pas, marmoreele trepte (versurile) ce duc spre patria tacit murmurată – sufletul.

Tonalităţile ideatice sunt varii personaje, ce-şi joacă rolul pe scena vieţii, cu devoţiune şi talent. Insula pe care o construieşte Emil Druncea este un tărâm realist-magic, ascuns de insinuantele-i ceţuri lirice. Pe această insulă a cuvintelor, supusă intemperiilor, se poate găsi refugiu şi, implicit, protecţie. Subtilele sale personaje îşi exersează abilităţile, creînd magia prin care realitatea este esenţializată, valorizată. Fără a abuza de un limbaj pseudo-erudiţionist, „Insula de cuvinte” construieşte stări, tensiunea manifestând un evident crescendo liric. Fără a intenţiona să delimiteze graniţa dintre realitate şi ficţiune, prin confruntarea dintre eul auctorial şi eul autobiografic, poemele „Insulei de cuvinte” împrumută din „lirismul” reprezentărilor lui Kush, ori chiar din „dilematica” pânzelor lui Molev. Abstract şi real, într-un amalgam plin de forţă şi culoare, peste care va străluci, cu siguranţă, pânza unui (mult)aşteptat curcubeu: poezia autentică.

Gheorghe A. Stroia

Membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe


Etichete: