Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Tóth Mónika: POEZII (I)

Tóth Mónika: POEZII (I)

şoapte
călcându-mi umbra
oamenii şoptesc sunt
o păpuşă de ceară
o hartă
o statuetă ciobită
o ipoteză
o haină zdrenţuită
amintirea unui flacon cu parfum
tac  buzele sunt ecou

strălucește țara

strălucesc
doinele bătrâne
lacrima curată
tinerii plopi
munții cu flori
somnul lin
timpul
icoanele
și țara mea dulce

lui Gheorghe

în grădină masă albă plină de sânge
peisaj trist şi singuratic
sufrageria plină de mucegai
niciodată nu e primăvară în sufletul meu
cade suferinţa ca perlele din pom
fără tine iubite
trupul meu e flămând mereu

vreau să joc

joc de-a  v-aţi ascunselea
iubite
te strig
te caut
nu eşti
în lipsa ta
până diseară voi  tăia
crengile moarte ale cireşului
din inimă

haiku

cerul albastru
un copil abandonat
pe lângă hambar

dragostea

ce este dragostea?
cel mai alb coridor
o coroană în flăcări
seminţe de busuioc
lucru curat
compotul de piersici
un corp în univers
esenţă şi aromă

pe masa vieţii

iarna a mai îmbătrânit
florile din grădinaăs-au ofilit
versul  nu mai găseşte liniştea
fără tine sunt tristă şi deprimată
ai plecat departe
şi nu pot să-ţi fiu
aripa ori umbra
numai o bucată de carne  nesănătoasă
pe masa vieţii

aş vreau să-ţi fiu

stâlp arzător
frunte arsă de bucurii
chip de văpaie
furtună de argint
limbă de foc
cel mai mult
coşmarul tău ciudat

expoziţie

azi
o mână uscată
vântul sălbatic
toamnă  dezmoştenită
castanele coapte şi
o frunză abătută
admiră creaţia sculptorului

lumea

lumea ta e plină de fluturi,flori
lumea mea e plină de noroi,gunoi
am uitat culoarea curcubeului
parfumul iubirii nu l-am simțit o vreme
tu niciodată nu ai uitat  culoarea fericirii
parfumul vieții
iubite
ce păcat
că lumea mea
nu poate fie ca a  ta
ce noroc că lumea ta
nu e ca a mea

pe buzele tale

pe  buzele tale
cu miros de cireșe
trupul meu subțire și obosit
se odihnește în pace
ce-ți mai place să te răsfeți

caut

mereu caut
atâtea  câte am pierdut
privesc în oglindă
privesc în jur
privesc pe cer
mereu caut
un fir de păr
poza cu tine
o secundă rămasă  în mine
mereu caut
peste umbra mea din carte
trec

iubirea plouă

cu creanga de măr
înflorită din mână
vin către tine
iubite

sunt singură

ca unui câine vagabond
 noaptea luna plină
îmi mângăie  spatele
dimineţii ploioase o furnică-i
ţine umbrela
nu înţeleg de ce
numai tristeţea palidă
este alături de mine mereu

ştirea zilei

o veste
cutremurătoare
s-a sinucis
poezia

aşteptare

încă mai aştept
un  semn
o mângâiere
o călătorie
un vis măreţ
de la tine iubite,
 mi-ai promis
înainte  de a mă naşte

Etichete: