Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » ȘTEFAN RADU MUȘAT – TREI POEME

ȘTEFAN RADU MUȘAT – TREI POEME

Împărtăşire

 

( când nu te visez, când nu te simt,  te trăiesc prin moarte…)

 

Prea mult de împărtăşit  n-a mai rămas

în prima noapte fără mine ;

mi-a trântit pământul inima din piept

şi bâjbâi cu un trup cleios întunericul sub pas,

ţărâna mă apasă în neştire ;

un elan izbit de pretenţia sărmană de a fi cu tine,

mă întoarse în nopţile în care nu visam

că pot deveni pâmânt însufleţit în lumina ta,

dar nicio îmbrăţişare nu-i eternă;

mi se stinge sângele -n mormânt,

plătind tributul cel dintâi,

şi anotimpul împrospătează florile sub care mă descompun ;

eu m-am iertat şi  te-am iertat demult,

tu care niciodată n-ai plecat din mine ;

adie trist a primăvară

în cimitirul bătut de clopote şi liturghii

şi nimeni nu priveşte în urmă,

spre lumea fără căpătâi …

 

De-ai să mă uiți, tu  să nu mori fără iubire,

în moarte nu rămân ;

timpul stinge clipa și orice împărtăşire ;

mi-a  rămas speranța şi parcă sunt mai demn

în adâncimea nimicului,

să-ţi spun cât te iubesc şi te trăiesc în moarte

sub crucea mea de lemn ;

trăiesc îmbrăţişarea ta

preaplin de tine, prea gol de mine,

chiar dacă  ţărâna mi-a zdrobit lumina de sub pleoape …

De m-ai regăsi

undeva, cândva,

în groapa cerului,

renăscut din ape,

atunci ai să ştii

că poţi respira din  mine  dorinţa şi durerea cuvântului,

tu care n-ai plecat din moartea mea,

să ne întrupăm din veşnicie şi abis…

 

 

 

 

Diminețile vânzătorului ambulant de trecut

 

Un șir prea lung de ani îi atârnă de picioare ca unui ocnaș,

condamnat să-și vândă trecutul ;

și-a pus costumul cel nou, de culoarea morții

la care s-a gândit după prima zi a privatizării  pe 1 (unu) leu.

Politicienii au hotărât atunci să nu mai subvenționeze aerul

care trece granița (dinspre-înlăuntru) și au dat frâu liber leilor.

 

La tinerețe a fost silit  să-și vândă viitorul,

acum la bătrânețe își vinde trecutul

pe ziare crucificate cu pietre ;

a vândut o îmbrățișare îngălbenită  în alb-negru,

pe care un trecător a văzut-o color…

 

Uneori moartea e îngăduitoare  primăvara …

 

Mai rămâne în gura târgului preț de 5 (cinci) tramvaie ;

ceva trecut mai are de vânzare…

Își nalță către cer setea de aer,

înghite o lacrimă de culoarea sufletului și tace ;

costumul e mult prea sobru pentru viața în groapa leilor.

 

În ochi îi pâlpâie o speranță cu  trupul prea subțire

prelungindu-i  existența cu o zi sau două ;

își poate cumpăra câțiva centimetri cubi de aer,

căruia un politician mai indulgent i-a redus TVA- ul la 9% …

Costumul îi strălucește în culoarea vieții …

 

Uneori moartea moare primăvara

când soarele îți zâmbește dimineața,

semn că îți mai rămâne ceva timp să vinzi o amintire …

poate două.

 

Uneori moartea nu vine primăvara ;

Dumnezeu a creat Pământul rotund

astfel încât muritorul să nu poată vedea ziua cea din urmă…

 

 

 

 

Atât de rece fără tine…

 

 

exişti în rădăcina oricărei lacrimi de câte ori mă cobor

în fericirea rece din adâncul fiinţei

să-ţi ascult şoaptele ;

să ştii că te-am iertat demult

pentru că m-ai  uitat fără tine în profundul timpului .

 

respir în reflecţia neputinţei mele

cu braţele obosite de gol

şi nu ştiu cât  mi-a mai rămas din suprafaţa lumii

să -ţi arăt că pot alunga  tristeţea cu o singură îmbrăţişare,

că te aştept  în singurătatea mea;

 

te chem în fiecare clipă

în care te văd pe umărul străin de tine

să-ţi mărturisesc bucuria că exişti în tot ;

chiar şi atunci când nu mi-a rămas nimic de visat

te iubesc fără regret, nedrept cu orice durere.

 

gândul că aş putea renaşte din nimic,

aş sângera cu tine din  fiecare atingere,

să ne dăruim o fericire tulburătoare

ca doi călători prin lumină, adăpostiţi sub aceeaşi clipă,

să uit de mine în abisul tău.

 

să-ţi dau din mine totul ;

de la prima speranţă până la ultima credinţă

pentru că am locuit în îmbrăţişarea ta şi n-am lăsat iubirea să plece,

iar acum mă simt prea mic pentru un eşec atât de mare

şi nu pot ascunde ceea ce îţi aparţine.

 

din ceea ce sunt astăzi,  atât de rece fără tine,

am stins eternitatea cu o lacrimă

în noaptea nesfârşit de albă

şi veghea mi-a rămas pe tâmple,

dar te iubesc total, nedrept cu orice durere…

 

 

 

Iubirea –  sublim ceresc cu miros de veșnicie,  fragment de univers …

ŞTEFAN RADU MUŞAT