Împărtăşire
( când nu te visez, când nu te simt, te trăiesc prin moarte…)
Prea mult de împărtăşit n-a mai rămas
în prima noapte fără mine ;
mi-a trântit pământul inima din piept
şi bâjbâi cu un trup cleios întunericul sub pas,
ţărâna mă apasă în neştire ;
un elan izbit de pretenţia sărmană de a fi cu tine,
mă întoarse în nopţile în care nu visam
că pot deveni pâmânt însufleţit în lumina ta,
dar nicio îmbrăţişare nu-i eternă;
mi se stinge sângele -n mormânt,
plătind tributul cel dintâi,
şi anotimpul împrospătează florile sub care mă descompun ;
eu m-am iertat şi te-am iertat demult,
tu care niciodată n-ai plecat din mine ;
adie trist a primăvară
în cimitirul bătut de clopote şi liturghii
şi nimeni nu priveşte în urmă,
spre lumea fără căpătâi …
De-ai să mă uiți, tu să nu mori fără iubire,
în moarte nu rămân ;
timpul stinge clipa și orice împărtăşire ;
mi-a rămas speranța şi parcă sunt mai demn
în adâncimea nimicului,
să-ţi spun cât te iubesc şi te trăiesc în moarte
sub crucea mea de lemn ;
trăiesc îmbrăţişarea ta
preaplin de tine, prea gol de mine,
chiar dacă ţărâna mi-a zdrobit lumina de sub pleoape …
De m-ai regăsi
undeva, cândva,
în groapa cerului,
renăscut din ape,
atunci ai să ştii
că poţi respira din mine dorinţa şi durerea cuvântului,
tu care n-ai plecat din moartea mea,
să ne întrupăm din veşnicie şi abis…
Diminețile vânzătorului ambulant de trecut
Un șir prea lung de ani îi atârnă de picioare ca unui ocnaș,
condamnat să-și vândă trecutul ;
și-a pus costumul cel nou, de culoarea morții
la care s-a gândit după prima zi a privatizării pe 1 (unu) leu.
Politicienii au hotărât atunci să nu mai subvenționeze aerul
care trece granița (dinspre-înlăuntru) și au dat frâu liber leilor.
La tinerețe a fost silit să-și vândă viitorul,
acum la bătrânețe își vinde trecutul
pe ziare crucificate cu pietre ;
a vândut o îmbrățișare îngălbenită în alb-negru,
pe care un trecător a văzut-o color…
Uneori moartea e îngăduitoare primăvara …
Mai rămâne în gura târgului preț de 5 (cinci) tramvaie ;
ceva trecut mai are de vânzare…
Își nalță către cer setea de aer,
înghite o lacrimă de culoarea sufletului și tace ;
costumul e mult prea sobru pentru viața în groapa leilor.
În ochi îi pâlpâie o speranță cu trupul prea subțire
prelungindu-i existența cu o zi sau două ;
își poate cumpăra câțiva centimetri cubi de aer,
căruia un politician mai indulgent i-a redus TVA- ul la 9% …
Costumul îi strălucește în culoarea vieții …
Uneori moartea moare primăvara
când soarele îți zâmbește dimineața,
semn că îți mai rămâne ceva timp să vinzi o amintire …
poate două.
Uneori moartea nu vine primăvara ;
Dumnezeu a creat Pământul rotund
astfel încât muritorul să nu poată vedea ziua cea din urmă…
Atât de rece fără tine…
exişti în rădăcina oricărei lacrimi de câte ori mă cobor
în fericirea rece din adâncul fiinţei
să-ţi ascult şoaptele ;
să ştii că te-am iertat demult
pentru că m-ai uitat fără tine în profundul timpului .
respir în reflecţia neputinţei mele
cu braţele obosite de gol
şi nu ştiu cât mi-a mai rămas din suprafaţa lumii
să -ţi arăt că pot alunga tristeţea cu o singură îmbrăţişare,
că te aştept în singurătatea mea;
te chem în fiecare clipă
în care te văd pe umărul străin de tine
să-ţi mărturisesc bucuria că exişti în tot ;
chiar şi atunci când nu mi-a rămas nimic de visat
te iubesc fără regret, nedrept cu orice durere.
gândul că aş putea renaşte din nimic,
aş sângera cu tine din fiecare atingere,
să ne dăruim o fericire tulburătoare
ca doi călători prin lumină, adăpostiţi sub aceeaşi clipă,
să uit de mine în abisul tău.
să-ţi dau din mine totul ;
de la prima speranţă până la ultima credinţă
pentru că am locuit în îmbrăţişarea ta şi n-am lăsat iubirea să plece,
iar acum mă simt prea mic pentru un eşec atât de mare
şi nu pot ascunde ceea ce îţi aparţine.
din ceea ce sunt astăzi, atât de rece fără tine,
am stins eternitatea cu o lacrimă
în noaptea nesfârşit de albă
şi veghea mi-a rămas pe tâmple,
dar te iubesc total, nedrept cu orice durere…
Iubirea – sublim ceresc cu miros de veșnicie, fragment de univers …
ŞTEFAN RADU MUŞAT