Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ArtCronica » Maricica Stroia: Vise de artist în minunata lume a Copilăriei – ANDREEA PAIZAN

Maricica Stroia: Vise de artist în minunata lume a Copilăriei – ANDREEA PAIZAN

Situată la 15 km de municipiul Adjud, cuprinzând câteva dealuri pe care trăiesc urmași ai plăieșilor lui Ștefan cel Mare – oameni destoinici, harnici,  buni gospodari – comuna Păunești este una dintre cele mai mari așezări rurale ale județului  Vrancea. Școala Gimnazială,  reunind toate unitățile de învățământ preșcolar și primar ale comunei (Bostănești, Novăcești, Surlea, Centru, Viișoara), s-a dovedit în timp, prin munca susținută a dascălilor ei, o adevărată pepinieră de talente, ce și-au adus contribuția la realizarea fiecărui număr al revistei școlii și, implicit, la sporirea prestigiului acestui templu al cunoașterii.

Indiferent  dacă vorbim despre  copii de grădiniță, de cei din școala primară ori cei din ciclul gimnazial, copilul ”în genere”  visează, crează și dăruiește picături din sufletul său curat, luminos, plin de iubire și frumusețe. Un astfel de copil talentat, cu o forță creatoare de invidiat, este ANDREEA PAIZAN, elevă în  clasa a VI-a. Sentimentele sale ”curg” în culori sau în tușe fine de creion, fiecare grafică având menirea de a crea secvențe  din frumoasa și efemera poveste a Copilăriei,  în care eroii nu sunt cei cu puteri supranaturale, ci personaje obișnuite, față de care Andreea simte o afecțiune specială – prietenii, colegii, familia.

Copilăria este cea care creează aceste armonii cromatic-senzoriale, din care se nasc norii, se fugăresc trombele de vânt, se  iscă furtuna sau se stârnește ploaia. În visele Andreei Paizan trandafirii sunt mai vii ca niciodată,  acolo se simte puternicul parfum al florilor, iar chipurile – mai mult sau mai puțin cunoscute – capătă dimensiuni reale.  Deși stăpânește și magica baghetă a culorilor (acuarela), Andreei i se potrivește mănușă grafica, realizată cu o expresivitate și finețe aparte.

Atenția pentru detalii, liniile trasate cu o lejeritate specială, contururile aparent dezordonate, dar studiate și minuțios așezate, curbele trasate cu eleganță, petele de culoare așternute peste secvențele alb-negru, toate aceste fac din Andreea un talent real. Ea este doar un exemplu din multele talentele evidente crescute de  școala păuneșteană, un destin care va înflori cu fiecare creație proprie. Sperăm ca pasiunea ei pentru culoare și formă va deveni vocație și, de ce nu, o profesie de viitor.  Prin culoare, până la urmă, se creează vise noi, pe care le dorim împliniri și certitudini. FELICITĂRI, ANDREEA!

prof. IPP Maricica StroiaGrădinița Centru, Păunești