Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Marina Glodici: Despre vorbirea de rău (2)

Marina Glodici: Despre vorbirea de rău (2)

Vorbirea este una dintre calităţile specific umane ce reprezintă cel mai rapid şi uşor mijloc de comunicare dintre membrii societăţii. Şi pentru că e una dintre cele mai uzitate metode de a transmite gânduri şi idei, poate fi şi cea mai facilă cale de a greşi. De aceea se spune că dacă nu greşeşti în vorbire te poţi considera un om perfect. Nu mă refer la corectitudinea gramaticală ori a folosirii adecate a cuvintelor  din dicţionar, ci la subiectele dezbătute. Nu că nu ar fi foarte important să vorbim corect limba română, dar mai ales, să practicăm buna credinţă.

    Unii dintre noi, nu numai că greşesc, dar o fac intenţionat şi uneori, deloc subtil.  Şi vorbind tangenţial de preocupările mentale, unii chiar şi-au făcut un mod de viaţă abuziv, privind denigrarea altora şi arătarea “paiului din ochiul semenului”, ignorând total “grinda” din ochiul propriu. Se consideră ajunşi la un “nivel” de “îmbogăţire” materială ori privind poziţia socială, de la care nu-şi mai pot “îndrepta privirea la cei mai prejos decât ei”. Şi vorbim multe,  unii chiar pentru a se autoauzi şi critica mereu pe alţii. Tentaţiile de a vorbi aspecte negative despre o persoană care nu e de faţă sunt foarte mari. Vorbirea de rău poate fi considerată din punct de vedere legislativ ca o infidelitate a unuia dintre soţi şi poate constituie un motiv de divorţ. E rodul lipsei de loialitate dintre prieteni şi înseamnă trădare.    Aşadar, unele lucruri mai puţin plăcute chiar dacă ar fi adevărate, am putea să le discutăm în faţa celor vizaţi. Dar “ferice” este atunci de cei cărora le sunt atribuite anumite “lucruri urâte şi neadevărate”, deoarece, adevărul iese întotdeauna la lumină. Ambiţii? Răutăţi? Au fost de când e lumea! Poate vor spune mulţi. Dar să fii atât de rău încât să nu vrei să respecţi pe cineva numai din simplu fapt că îl invidiezi e o stare diabolică. Şi ce bine poate fi mascată! Chiar şi “satana se poate îmbrăca în sutană”, vorba unui mare lider religios. Cât de uşor poate viciul înfăşura făptura umană! Am citit undeva, că în lume, circulă un proverb, potrivit căruia, unii oameni sunt “ca pisicile, se spală cu limba”. Ei crează adevărate “pietre de poticnire” în relaţiile sociale. La tot pasul întâlneşti nechibzuiţi care trag concluzii pripite, se răzbună prin denigrări, pe urmă vin să îşi ceară scuze, de faţadă, când sunt descoperiţi. Alteori, liguşitorii vin cu expresii mieroase şi urmăresc să manipuleze pe cei din jur. Şi în fine, sunt criticii care judecă mereu pe alţii, neacordând niciodată prezumţia de nevinovăţie şi nelăsând nimănui şansa de a se apăra. Numai că, bârfa (acuzaţie neîntemeiată la adresa cuiva) este ca noroiul aruncat pe un perete alb care deşi nu se lipeşte, lasă urme care pot dura toată viaţa. Adică, probleme pe termen lung şi să aducă multă amărăciune şi tristeţe.  Şi asta e lipsă de viaţă! “Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii”. Poate aduce unire sau despărţire. Poate crea legături armonioase sau devianţă.

    Părerile celor cu care am schimbat opinii sunt împărţite. S-a susţinut că ipocrizia stă la baza unei vorbiri de rău, competiţia nedreaptă, neînţelegerea dintre oameni cauzată de un anumit decalaj de cultură ori chiar spiritual, negativismul care îi fac pe unii inşi să vadă doar defectele, anulând calităţile. Unii vorbesc pe alţii de rău din plictiseală, necitind nicio carte (şi asta poate fi mai periculos decât analfabetismul). Alţii se cred foarte deştepţi pentru că au bani mai mulţi şi îşi permit să vorbească cu dispreţ semenii, care poate sunt mai cinstiţi şi cu un sistem de valori bun. O parte din interlocutori a fost de părere că anumite persoane se simt în disconfort când nu pricep şi nu poate intra în interacţiune şi reacţionează respingător prin denigrare de teama de a nu fi eclipsaţi. Însă, mi-a plăcut mult, expresia unuia dintre cetăţeni: “ Nimeni nu e perfect. Dar atunci când lucrezi la propriile tale slăbiciuni, nu vei mai avea timp să bârfeşti pe nimeni”. Cât adevăr!

    Desigur, că, critica este bună atunci când e făcută de oameni abilitaţi şi când subiectul de discuţie se bazează pe realitate şi poate fi demonstrat, e legitim şi vizează un interes major, fiind spre binele atât a celor criticaţi cât şi a întregii comunităţi pentru evitarea unui fenomen infracţional.  Şi atunci nu mai este vorba despre greşeală în vorbire ci de  atitudine civică legitimă.

    Revenind la fenomenul de vorbire de rău, ar trebui să ne gândim mai mult atunci când ne raportăm unii faţă de alţii. Pentru că aici se oglindeşte respectul de sine şi faţă de cei din jur, ceea ce înseamnă onoare. Suntem noi oameni de onoare?  Aţi vrea să vorbească lumea despre voi aşa cum vorbiţi voi despre alţii? Trebuie să cugetăm! Fiecare trebuie să ne autoaeducăm privind la această slăbiciune. Toţi greşim în multe feluri, însă… autoanalizarea poate fi benefică şi poate aduce schimbarea.  Dacă ne ocupăm mai mult de noi, vom descoperi că avem multe lucruri de pus la punct. Şi în concluzie, nu contează atât de mult ce spun oamenii despre noi, cât opinia noastră despre noi înşine şi a lui Dumnezeu, în primul rând. Să ne păstrăm o conştiinţă curată este mai de preţ decât toate comorile de pe pământ pentru că înseamnă odihnă, pace şi viaţă adevărată, ce aduce fericirea mult căutată. Aşadar, să avem un suflet incandescent, “să aprindem focul în vatra lui” , să ieşim afară şi să ne urmăm viziunea cu pasiune! Orice ar spune oamenii  despre noi,  să nu stingem făclia dragostei care iartă, credinţei ce înseamnă încredere şi speranţei curate şi întemeiate pe promisiunile divine!

Marina Glodici

Cluj Napoca, 11 mai 2015