Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PASTORALA » Scrisoare pastorală: Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 300 (16 – 30 Aprilie)

Scrisoare pastorală: Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 300 (16 – 30 Aprilie)

Dragii mei enoriași! Hristos a înviat!

             ,,Scrisoarea pastorală” la ceas aniversar. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns la numărul 300 al ,,Scrisorii pastorale”.  Când am pornit la drum, nu m-am gândit că vom ajunge vreodată la o asemenea performanță. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru puterea, sănătatea și răbdarea pe care mi le-a dat să duc această sarcină! Vă mulțumesc Dumneavoastră, enoriași și susținători ai parohiei noastre de aproape și de departe, fiindcă mi-ați asigurat baza materială! Mulțumesc tuturor celor ce s-au ostenit să răspândească în parohie această ,,publicație”. Aș menționa în acest sens, în mod deosebit pe Motreanu Elena, Curea Ioana, Luca Mihai, Gheran Paraschiva, Coman Elena, Gârbovan Aurica și Șonea Floarea și alții din Bârda; Bobiț Gheorghe, Boncioc Daniel, Popescu Maria, Iordache Mihai, Coman Gheorghe, Voican Ion, Pera Dumitru, Oproiu Elisabeta, Popescu Valeria, Paicu Domnica, Dima Vasile, Bazavan Constantina, Meilă Ioana, Borugă Norica, Oprișan Elena, Surugiu  Vergina, Haidamac Miroana  și alții din Malovăț, care s-au străduit să răspândească din casă în casă ,,Scrisoarea Pastorală”. Mulțumesc conducerii unor publicații din țară și din străinătate, care au preluat ,,Scrisoarea pastorală” integral sau parțial și au răspândit-o mai mult decât ne-am fi închipuit, când am plecat la drum. Menționăm în acest sens revistele ,,Observatorul”(Toronto-Canada), ,,Bibliotheca Septentrionalis”(Baia Mare – MM), ,,Națiunea”(București), ,,Omniscop” (Craiova), ,,Appolon”(Mizil), ,,Appolon junior”(Mizil), Fereastra(Slobozia-IL) și lista ar putea continua. Mulțumesc celor ce ne-au încurajat să continuăm, când puneam sub semnul întrebării dacă se merită sau nu acest efort.

              Dacă a fost de folos sau nu, Dumneavoastră, cititorii, puteți aprecia. Personal, regret că nu am putut s-o  fac mai bună, mai de folos sufletesc. Cu siguranță, că ar fi trebuit mult mai mult material religios. Am ținut seamă de preferințele celor mulți și am căutat s-o fac cât mai accesibilă și cât mai plăcută, pentru a atrage cititorii. Am fugit de limbajul de lemn, specific atâtor publicații de acest gen; am introdus rubrici de larg interes, cum ar fi cele legate de aspectele sociale, culturale, de folclor, de istorie, pagini memorialistice, numeroase știri legate de viața parohiei și de activitatea preotului. Am publicat pagini de zidire sufletească, de întărire în credință, materiale în care am luat atitudine față de prozelitismul sectar. Am analizat, pe cât ne-a stat în putință, numeroase aspecte sociale, politice și religioase din țară și din străinătate, trecându-le prin filtrul de gândire al omului de la țară, nepoluat de ideologii politice și de partid. Am avut mereu în centrul atenției interesele țării, ale Bisericii, ale neamului românesc, ale comunității locale. Am valorificat, pe cât ne-a stat în putință, comoara folclorului mehedințean, scoțând la lumină, pentru prima dată, culegeri pe care le-am făcut pe teren în urmă cu peste 40 de ani. Prin paginile memorialistice am conturat adevărate fresce de epocă, am readus în actualitate oameni, fapte, întâmplări de altădată, zugrăvind astfel personalitatea oamenilor din aceste părți, concepția lor despre lume și viață, contextul politico-social prin care au trecut, greutățile, necazurile și bucuriile lor. Multe dintre materialele publicate în ,,Scrisoare pastorală” au alcătuit cărți tematice. Chiar primele 240 de numere au apărut în șase volume, al șaptelea fiind în prezent la tipar.

              ,,Scrisoarea pastorală” rămâne o mărturie, că Biserica are și azi un rol important în peisajul religios, cultural și social al satului românesc în special și al societății în general, că se poate realiza ceva chiar și la nivelul unui sat, dacă vrea Dumnezeu și oamenii depun un pic de strădanie. Regretăm că nu am putut să-i oferim o altă haină, un aspect de revistă propriu-zisă, dar aceasta a fost formula cea mai potrivită și mai ieftină pentru ca să rezistăm. Dacă ,,publicația” ar fi apărut în condiții mai pretențioase, n-am fi putut să suportăm cheltuielile necesare, ca s-o răspândim gratuit cititorilor. Vasile Alecsandri are o nuvelă, Galbânul, în care scoate în evidență, că mult mai mult circulase și mult mai mult folos adusese o monedă de valoare foarte mică, de cinci bani, decât un galben greu și dolofan, care fusese ținut ascuns prin nu știu ce cotloane de un singur proprietar. Fie ca și ,,Scrisoarea pastorală” să fie asemenea acelei monede ieftine, care să ajungă în mâinile și sub ochii a cât mai mulți cititori, care să fie mulțumiți de ea.

              Sperăm să putem continua editarea ,,Scrisorii pastorale” mulți ani de aici înainte! Doamne ajută!

*

               Frumusețea misiunii. Anul acesta este anul dedicat Sfântului Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului. A trăit în secolul al IV-lea și este unul dintre cei mai mari teologi ai creștinismului. A avut multe necazuri în viață cu autoritățile statului, fiindcă întotdeauna își asuma riscuri enorme, luând apărarea celor mulți și obidiți. A fost surghiunit, pedepsit în fel și chip și a murit tânăr. A lăsat însă în urmă o operă uriașă. A scris cărți de mare profunzime teologică, care impresionează și azi și stau ca niște piloni puternici în edificiul Bisericii. A apărat creștinismul de erezii, de ingerințele factorilor politici în viața Bisericii. A scris Sfânta Liturghie, care se săvârșește și azi aproape tot anul în bisericile ortodoxe. Vorbea superb. Predicile sale sunt adevărate perle ale oratoriei creștine. A scris o carte neegalată până azi despre Preoție. Despre el el se poate vorbi mult și se poate scrie mult.

             Ne vom referi în câteva cuvinte, la felul cum vede el preoția. O socotește misiune, nu profesie sau meserie. O socotește taină sfântă încredințată omului pe pământ. Este cea mai înaltă dintre misiunile date omului vreodată de Dumnezeu. Analizează multe aspecte ale preoției, dar prin două i se pare că se ridică la cea mai înaltă măreție. În scaunul duhovniciei, la Sfânta Spovedanie, preotul are puteri mai mari decât îngerii, arhanghelii și serafimii. Preotului i s-a dat puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor, nu acelora. Culmea, Dumnezeu ia în seamă decizia preotului: ,,Celor ce veți ierta păcatele le vor fi iertate și celor ce le veți ține, ținute vor fi”. Cel de-al doilea moment în care Preoția se dovedește a fi o misiune mai presus de orice altă activitate omenească este Sfânta Liturghie, când, la rugăciunile săvârșite de preot, pâinea și vinul sunt transformate în Trupul și Sângele Mântuitorului, adică în Sfânta Împărtășanie. În acel moment, Dumnezeu coboară pe pământ, îl sfințește pe preot când se împărtășește, iar preotul sfințește pe credincioși, când îi împărtășește.

           Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, preoția nu este o treabă simplă, ci dimpotrivă. Cine vrea să facă preoție cu adevărat, are de înfruntat multe și mari greutăți și primejdii. Aseamănă preoția cu un munte, cel mai înalt dintre toți munții. La poalele muntelui e marea. Cei mai mulți dintre preoți se mulțumesc cu plaja. Acolo pot să pescuiască, să se odihnească, să lenevească chiar. Unii merg mai sus. Pe tăpșanele de la poala muntelui sunt pajiști întinse, unde preoții sunt chemați să are, să semene, să cultive, să ridice grădini, holde, livezi de pomi și vie. E muncă grea, frumoasă, dar și plină de rod și mulțumire. Sunt unii preoți, care urcă mai sus. Vor să se bucure de liniștea dumbrăvilor, de umbra cetinilor de brad, să asculte susurul izvoarelor și cântecul păsărilor, să se desfete cu  perspectiva piscurilor ce se văd în depărtare pierzându-se cu vârfurile în nori. Sunt puțini, tot mai puțini, care nu se opresc aici. Vor să escaladeze înălțimile. Pornesc la drum. Combustia care le alimentează voința și puterea este Sfânta Scriptură și credința puternică. Călăuzele sau șerpașii, cum se spune prin Himalaia, sunt Sfinții Părinți și scrierile lor. Potecile spre vârful celui mai înalt vârf sunt puține, tot mai înguste și tot mai primejdioase. Stâncile sunt abrupte, prăpăstiile amețitoare, picioarele nesigure. Vegetația se împuținează, vântul e tot mai puternic și e tot mai frig.  La un moment dat încep zăpezile, alunecușurile, avalanșele, poate și cutremurele. Viața alpiniștilor e foarte dură și privată de multe bucurii și plăceri ale vieții. Și, totuși, sunt și din cei care nu renunță. Dacă reușește vreunul să ajungă în vârful muntelui și să înfigă acolo crucea vieții lui drept steag, pe acela îl socotim sfânt. Poate și Dumnezeu îl socotește la fel.

              La un moment dat, în cartea sa despre preoție, Sfântul Ioan Gură de Aur, are o expresie, care m-a cutremurat: ,,Doamne, ce blestem a căzut pe Biserica Ta, ca unul ca mine să-i fie preot?” Dacă marele Părinte al Bisericii, analizându-se pe sine, ajungea la o asemenea concluzie, ce să mai zic de un preot de rând, ca mine sau ca mulți alții! Cu toate acestea, expresia aceasta mă face să înțeleg și altceva: Biserica nu este creația preoților sau a episcopilor. Ea a fost înființată de Mântuitorul pe cruce și apoi a luat formă văzută la Pogorârea Sfântului Duh. Indiferent de vrednicia sau nevrednicia preoților și ierarhilor care o slujesc, ea va naviga pe marea vieții până la sfârșitul lumii, fiindcă este opera lui Dumnezeu.

              Sărac este preotul care nu citește tratatul despre preoție și omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur!

*

                Sfaturi părintești.  Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăției, mai spicuim:

              ,,LUCRAREA PORUNCILOR STINGE CRIZELE VOINŢEI. ,,De abia fapta aruncă o decizie în cumpăna acestor balansări şi care, mai ales prin repetare, aduce definitiv câştig la cauza tendinţelor bune. Nu degeaba virtutea însemnează etimologic bărbăţie. Ea a adus o soluţie bărbătească a vieţii. ,,Astfel, activitatea voluntară, rupând fără încetare echilibrul interior al vieţii, dezvăluie ceea ce se agită confuz sub suprafaţa sentimentelor aparente. Fără îndoială, automatismul, deja călăuzit de o raţiune obscură, ajunge să provoace în noi aceste contraste de imagini şi dorinţe, care fac posibil exerciţiul reflexiunii; dar iniţiativa cugetării şi efortul acţiunii determinate sunt cele care constrâng tendinţele ignorate să se manifeste prin protestarea intensă (persistentă) a chiar acelora pe care am fi vrut să le nesocotim sau să le distrugem. Iată de ce acţiunea, ca o sabie tranşantă, deschide privirii o pătrundere până în profunzimile tenebroase, unde se pregătesc marile curente ale vieţii interioare…

                Şi uneori chiar ardoarea voinţei face să se nască, ca printr-un fenomen de interferenţă, neputinţa şi indecizia. Cine n-a cunoscut în împrejurările cele mai critice această durere a incertitudinii inactive !… S-ar spune că ajunge să vrei, pentru ca îndată să nu mai vrei şi că, profitând de o hotărâre deschisă, se descoperă în umbră o putere ocultă şi influenţe. Nu facem  un pas fără ca să se ridice înaintea noastră şi să ne asalteze o mie de duşmani care pândesc. Şi sentimentele noastre cele mai profunde sunt de asemenea cele care ne divizează şi ne surprind cel mai mult ca nişte necunoscuţi. Ceea ce am dorit mai mult ne înspăimântă, de îndată ce trebuie să-1 dobândim. Ni-e teamă să părăsim condiţia de mizerie în care ne găsim… Şi uneori e suficient să ne temem de un act, pentru ca pe neaşteptate o năuceală să ne antreneze în săvârşirea lui. E starea pe care o provoacă tendinţele ce se văd ameninţate de acţiune cu nimicirea iminentă. E ultimul lor asalt, dat cu toată disperarea. De aceea, când acţiunea se produce, ea cade ca o sabie biruitoare, ca un sorţ ce-a fost aruncat. Însă, cine nu păşeşte la ea, nu poate trece mai departe spre culmile desăvârşirii. Acela rămâne în ,,acea mare mulţime de oameni, care se acoperă cu florile intenţiei şi care nu aduc niciodată fructul actelor, fără ca ei înşişi să remarce acest continuu eşec.

               Să ne amintim de osânda rostită de Iisus asupra smochinului lipsit de roade. De cele mai multe ori omul este ca un tablou, totdeauna cu sabia ridicată asupra vrăjmaşului, dar nedând niciodată lovitura. Când mai face el ceea ce vrea, mergând până la capătul hotărârilor sale cele mai sigure şi cele mai stăruitoare, fără devieri şi fără întârzieri ?…Cu cât hotărârile sunt mai numeroase, mai largi, mai înalte, plutind pe deasupra amănuntelor de realizare şi a reformelor precise, cu atât sunt mai primejdioase; căci omul îşi închipuie că se ameliorează cu atâta şi nu face decât să se privească într-o ficţiune din ce în ce mai iluzorie… Deci, în acţiunile noastre există o deficienţă habituală. Noi nu facem, aşa-zicând, niciodată tot ce vrem, cum vrem; rezistenţe neprevăzute, ciocniri, contraste uzează, ştirbesc şi deviază voinţa. Te cunoşti bine în general, dar în fiecare clipă, în orice ocazie singulară te ignorezi; şi acesta este momentul care decide actele. Dorinţele noastre adesea ne ascund adevăratele noastre dorinţe. Sunt două inimi în inima omenească; şi una nu ştie gândurile celeilalte. Dar, prin simplul fapt că s-a luat o decizie şi că s-a încercat un efort, situaţia interioară s-a schimbat; oaspetele ascuns în noi se dezvăluie.”

*

              Folclor din Mehedinți(LXVI). Continuăm să redăm cea mai completă variantă de Colocășenii din Mehedinți, pe care am cules-o la 18 iunie 1974 de la Stănescu P. Victor(născut 1918) din satul Stănești, de sub Munții Mehedințiului:

,,Iar dvs., cinstiți socrii mari,

De ne credeți niscai tâlhari,

Avem firman de peceție

De la-mpărăție!”

(Le arată steagul)

,,Cine știe carte latinească,

Să vină să ne citească,

Iar cine nu știe să nu vie

Și ca de foc să se păzească!

Să ne-aducă socrii mari

Omeni cărturari,

Vreun popă cu barba deasă,

Să ne citească carte aleasă.

Să nu fie cu barba rară,

Să ne ție pân’diseară!

Să fie unu cu barba ca fusu,

Să ne dea răspunsu.

Răsplata noastră este

Trei pahare cu vin,

(Vine soacra cu trei batiste

cusute. Pune în piept una

vornicelului, una nașului

și una stegarului)

,,Cincizeci de ie de in,

Cusute cu arnici,

Cum se găsesc pe aici!

Pot să fie și cu scămătură,

Numai să fie cu voie bună.

Poate să fie și cu mătase,

Că ălea sunt mai frumoase,

Numai să fie din casă,

De la cinstita mireasă!

Să nu fie de la vecine,

Să pățim vreo rușine,

C-atunci va fi necinstea

                             noastră

Și ocara dumneavoastră!

Socrii mari,

Noi am vrea să descălecăm,

Dar jos n-avem pe ce să ne

                                     dăm,

Căci nu suntem ciobani de la

                                         oi,

Să descălecăm în noroi,

Ori niscai morari beți,

Să descălecăm în scaieți!

Ci suntem boieri mari,

Nepoți de generali,

De-acolo, de lângă mare,

De unde soarele răsare.

Nouă să ne-aduceți scară de-

                                    argint,

Să descălecăm pe pământ,

Sau să ne-aduceți covor,

Să descălecăm în pridvor!

Iar la caii noștri

Să le dați ghizdei verde,

Cosit în noaptea de Sf.

                          Gheorghe,

Strâns în sărbători

De două fete surori.

Caii noștri să mănânce,

Din cap să nu miște;

Caii noștri să bea,

Din cap să nu dea!”(Va urma)


*

              File de jurnal- 9 apr. 1981(Continuare): ,,Am dormit cum am putut la clasa a II-a. Era multă aglomerație și mizerie. Am plecat din Timișoara la 4.34, cu zece minute întârziere față de programul normal. Am mers în compartiment cu un bătrân de vreo 65 de ani din părțile Huedinului. În dulcele stil ardelenesc, mi-a vorbit tot drumul despre drama țăranului în general și a sa în special. Priveam amândoi pe fereastră cu multă durere în suflet și vedeam mii de hectare de recoltă distrusă  de apa băltită pe locuri, de bucăți de teren nesfârșite rămase în paragină. Spunea bătrânul, calm și sfătos, cu accente de revoltă adeseori, că au fost deposedați toți cei mai înstăriți de prin sate în perioada exproprierilor și au fost deportați aiurea. Au fost luate atelajele și vitele de muncă și au fost aduși ca ,,șefi” cu munci de răspundere pentru a administra averi de mii de hectare  cei care nu fuseseră în stare să-și administreze propriile lor peticele. Din an în an au ieșit cu deficit de milioane, dar nimeni nu s-a sinchisit de asta. Li s-au iertat unele datorii, au făcut altele. Pământul e lucrat în bătaie de joc, vitele abia se mai păstrează la număr în ceapeuri. Altădată, toate își aveau o rânduială a lor, de la care nu se puteau abate cu o singură zi măcar, nici oamenii, nici recoltele, nici vitele. Or, dacă inginerul a terminat facultatea și n-a știut că boul are coarne până și-a luat postul în primire, dacă s-a dus la agronomie doar fiindcă au fost mai multe locuri și mai ușor de intrat, apoi ,,țâpă drace-n chelea lui, că din ăla agricultor n-ăi mai vede până-i hăul!” Dacă s-a ridicat într-o ședință  vreunul și a spus că nu-i bine și de ce nu-i bine, noaptea i s-a oprit duba la poartă, l-au luat în izmene, cu nădragii pe boată și pe-aici ți-e drumul, neicuțorule!

              De la fereastra vagonului vedeam grădinile oamenilor  lucrate și aranjate, de-ți râdea sufletul privindu-le.

              Îmi mai spunea bătrânul, c-au rămas satele pustii. Tot tineretul a fugit în lume să-și caute norocul. Oamenii  s-au angajat, cu gândul la o pensie, singura care le mai putea asigura o bătrânețe liniștită. ,,Mi-au mâncat viitorul meu și al copiilor mei”, a fost concluzia bătrânului. Faptul că fiul său avea un serviciu pe la Baia Mare, din care realiza un câștig frumos, nu valora nimic pentru bătrân: ,,S-o dus copilu meu slugă, dom’le!” După părerea bătrânului, nici în douăzeci de ani agricultura noastră nu s-ar mai putea reface. Lipsesc oamenii ,,cunoscători ai rânduielilor”, lipsesc vitele și utilajele. Pământul nu-l mai ispitește acum pe țăran. A ajuns vremea, zicea bătrânul, când îl cheamă la muncă, să întrebe și el: ,,No, da’ cât îm’ dai? Apăi, dacă-i așe, să nu mă minți, că-ți pun pălăria-n par, asta di la mine s-o știi, că nu-i de șagă!” ’

                Povestea cu durere, cum li se spune ,,trântori” și ,,vagabonzi” țăranilor care stau la coadă să cumpere pâine. Pentru el, imaginea țăranului cumpărând pâine de la oraș era culmea decăderii.

              Mi-a mai povestit bătrânul de tinerețele sale, când a umblat prin Oltenia. Se minuna și acum, că în Oltenia ,,cu bogdaproste trăiești mult și bine!” Se minuna cum bea vin pe săturate în crâșmele de la Drăgășani, plătind ,,câte doi lei de burtă!”

             E frumos Ardealul! Acum e vremea când auzi mugurul pocnind și colțul la iarbă dând. Crișul Repede a făcut  mari ravagii în primăvara aceasta. Am aflat, de asemenea, de târgul de la Negreni, de la sfârșitul lunii octombrie. Vin acolo ,,din toată țara”, cu mașini, cu căruțe și cu ,,străiști”, ca să cumpere, să vândă și să petreacă(…)”(Va urma).

*

             Condurașii mamei. Dintre numeroasele amintiri ale Părintelui Stelică Zoican, mai spicuim una:

               ,,Parcă m-a mai slăbit dintr-un zâmboc dl. director în clasa a VI-a, dar, ştiindu-i de frică, mă duceam cu lecţiile învăţate. Părinţii erau la câmp, toamna, ba la cules de porumb, ba la scosul cartofilor şi așa mai departe, iar eu când veneam de la şcoală, după ce gustam dintr-o damigeană o gură de ţuică, mâncam şi mă apucam de lecţii, printre misiunile pe care le primeam şi le aveam de făcut.

      Într-una din zile, cotrobăind printr-o magazie, în spatele casei, am găsit o pereche de pantofi de-ai mamei, care nu erau rupţi, ci doar uscaţi de atâta vreme. Nu-i mai purta mama pentru că o strângeau şi nu mai încăpea piciorul, aveau baretă. I-am spălat mai mult timp în apă pentru a deveni flexibili, i-am băgat în picioare şi erau foarte potriviţi ca mărime la piciorul meu.

      Seara când a venit mama, am rugat-o să-mi spună istoria lor şi dacă îmi dă voie să-i iau în picioare. Mi-a dat voie, gândind, biata mamă, că îi iau acasă. Mi-a zis că erau cumpăraţi din tinereţile ei, cu 15-20 ani în urmă de la Severin, dar, fiind din piele de capră, foarte repede s-au uscat, iar prin uscare s-au micşorat.

 ,,- Aşa că, puiul mamei, poţi să faci ce vrei cu ei, mie nu-mi mai trebuie!”

 Atât mi-a trebuit, căci a doua zi am plecat cu ei la şcoală. Cine era ca mine?! Până atunci nu purtasem decât opinci, ba de porc, ba de vacă, ba de cauciuc. Nici papuci de cauciuc nu pusesem în picior.

 Mergând spre Balta, spre școală, ziceam în sinea mea: „În sfârşit, ajunsei şi eu precum colegii de la Balta, cu pantofi în picioare!“

 Am intrat în clasă la prima oră, puţin întârziat datorită distanţei. Exista această toleranță pentru noi cei din alte sate şi ne spuneau profesorii să intrăm în clasă, chiar dacă mai întârziem puțin. Stând în bancă, fetele din faţa mea, Ana Vulpescu şi Lenuţa Sitaru, le-am observat că se uitau pe sub bancă şi râdeau. Acest râs era din ce în ce mai mare.

 Cu cât râdeau mai cu poftă şi se uitau la picioarele mele sau la mine, cu atât roşeam la faţă şi parcă mă sufocam. În sinea mea am crezut că am călcat în vreo mizerie, pe care ele o zăresc şi de aceea râd. Abia am aşteptat să sune clopoţelul de ieşire, că am zbughit-o la fântână, în faţa şcolii, să mă spăl, lucru pe care, făcându-l, m-am uitat şi pe talpă, dar nu era nimic murdar. Le-am spălat cu apă bine-bine şi tot în sinea mea mi-am zis: „Cred că nu mai râd, că nu mai au motiv!“

 Am intrat ultimul la oră, ca să nu le mai dau prilej de râs. De unde! Fetele mai tare râdeau. Mi-am luat inima-n dinţi şi le-am întrebat: „- De ce râdeţi fetelor?“ ,,- De tine, a zis Ana, că ai pantofi de femeie în picioare. Unde mai pui că au şi barete cu care-s legate. Ale cui sunt?” ,,- Ale mamei!”

Am răspuns apăsat, ca să nu creadă că le-am furat. Oricum, fetele aşa au ţinut-o în râs, până am plecat de la şcoală. Eu primul am cam luat-o la fugă, să nu mă ajungă ceilalţi.

Când am ajuns acasă, am aruncat acei pantofi ai mamei de nu s-au mai văzut, iar eu am respirat uşurat.

Mi-am încălțat din nou opincile și, amărât, fără să gust o lingură de mâncare, am luat vitele și am plecat cu ele la iarbă! Of!

*

              Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații astfel: Doamna Ing. Melania Caragioiu din Laval(Canada): 200 lei; Doamna Paraschiv  Anica din Fulga de Sus(PH): 150 lei;

            Doamna Haidamac Miroana din Malovăț a achitat până acum pentru contribuția de cult 125 lei; și 100 lei pentru lucrările de la biserică.

              Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Joi, în Săptămâna Luminată, am reușit să organizăm o vizită la Căminul de bătrâni și bolnavi de la Ilovăț(MH). Au participat următorii enoriași: din Malovăț: Borugă Norica, Cioabă Gheorghița, Cioabă Andreea, Ciurel Eugenia, Ciurel Valentin, Dima Cornelia, Manolea Nicolae, Minune Constanța, Oproiu Elena, Surugiu Vergina, Paicu Domnica, Voican Ion; din Bârda: Anghel Nicolae, Coman Elena, Rolea Maria, Coman Elena, Rolea Maria, Ivașcu Domnica, Ivașcu Ioana, Ivașcu Ion, Luca Ana, Luca D. Maria, Mema Ana, Mema Ion, Mema Păuna, Motreanu Elena, Popescu Valeria, Pr. Stănciulescu Alexandru, Stănciulescu Petronela, Tănase Maria; din Tr. Severin: Michescu Petre.

Fiecare a dus ce-a putut, în special mâncare și haine. Am dus și din partea parohiei mai multe, așa că și pentru cei ce n-au mers s-a făcut un pic de faptă bună. A fost o experiență excepțională pentru participanți și sperăm s-o mai putem repeta.

Dumnezeu să răsplătească fiecăruia jertfa ce-a făcut-o!

*

În cursul lunii aprilie, la câteva dintre slujbele oficiate, cât și la azilul de bătrâni, am donat pâine, astfel: 5 Apr.(Malovăț): 320 pâini; 9 Apr.(Malovăț): 170 pâini; 16 Apr.(Ilovăț): 100 pâini; 19 Apr.(Bârda): 60 pâini; 26 Apr.(Malovăț): 220 pâini. Așadar, în luna aprilie s-au donat 870 pâini.

*

            Plăți. În ultima vreme, am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 124 lei pentru Coca-Cola și carnea tocată necesară pentru sarmalele duse la azilul de la Ilovăț; 50 lei var stins; 609 lei pâinea donată în aprilie; 330 lei hardisc pentru calculator; 2.095 lei vopsea și celelalte materiale necesare pentru vopsitul acoperișurilor și văruitul exterioarelor celor două biserici; 469 lei cartușe și toner pentru imprimante; 2.000 lei acont tipografiei pentru vol. VII din Scrisoare pastorală, aflată la tipar; 112 lei un covor pentru biserica de la Bârda; 116 lei internetul pe aprilie, mai, iunie și iulie; 90 lei bere și suc pentru cei ce au făcut curățenie generală la biserici; 1.150 lei ajutoare de Paști la diferite familii(plus taxele poștale); 449 lei o imprimantă; 61 lei curent electric; 276 lei hârtie de scris; 3.550 lei protoieriei pentru lumânări; 168 lei pentru colete; 550 lei manopera pentru văruitul bisericii de la Bârda; 550 lei manopera pentru vopsirea acoperișului bisericii de la Malovăț; 258 lei protoieriei pentru cărți și reviste; 71 lei băncii pentru  comisioane; 577 lei impozit, cât și altele mai mici.

*

              Lucrări la biserici. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să vopsim acoperișul, jgheaburile, burlanele și tâmplăria bisericii de la Malovăț. A ieșit o lucrare bună. Am folosit și vopsea de foarte bună calitate.

*

             A devenit o adevărată tradiție în parohia noastră, ca după Sâmbăta Luminată să facem curățenie generală în biserici. Și anul acesta am reușit să facem acest lucru. Au contribuit cu munca lor următorii enoriași, astfel:

                – la Bârda: Ivașcu Vasile, Luca Vasile, Luca Lala, Luca Ana, Luca Constantin, Luca Virginia, Șonea Floarea, Luca D. Maria, Luca Gh. Maria, Luca Mihai, Avram Polina, Stoichină Ecaterina, Sfetcu Maria, Gheran Paraschiva, Răulescu Eleonora, Tănase Maria, Pană Elisabeta, Coman Elena, Gheran Nicolița, Gârbovan Aurica, Rolea Maria și Ivașcu  Domnica;

               – la Malovăț: Oproiu Elisabeta, Popescu Gheorghița, Popescu Niculina, Oprișan Dana, Haidamac Miroana, Tărăbâc Elena, Pera Maria, Badea Violeta, Coman Elena, Geaucă Diana, Popescu Elena, Cotea Dorina și Pera Dumitru.

             Dumnezeu să  le răsplătească tuturor efortul depus!

*

 Publicații. Preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Iluzia apropierii, în ,,Omniscop”, Craiova, 2015, 24 apr., ediție on-line(http://www.omniscop.ro);

*

            Zâmbete. Din perlele dragilor  elevi de pretutindeni, spicuim câteva:

  • Profesorul: ,, – Domnule elev, religia a ajutat artele să se dezvolte, iar artele au ajutat religia să se exprime. După opinia dumneata, care dintre artele majore s-au dezvoltat în Biserica noastră?” Elevul: ,, – Teatrul și dansul!”
  • Profesorul: ,, – Domnule elev, prin ce fapte rămâne Constantin Brâncoveanu în istoria Bisericii noastre?” Elevul: ,, – Prin sculpturile sale, precum: Coloana Infinitului, Masa Tăcerii și Poarta Sărutului!
  • Dintr-o lucrare de control: ,,Poemul Luceafărul exprimă expresia absolvită pe care le atinge gândirea poetului”; ,,Este prima poezie de factură romantică a lui Eminescu în care iubita îl invită la iubire”; ,,Motivele poeziei ar fi iubirea”; „Prin excelenţă, Eminescu rămâne un poet romancier”; “Subiectu constă în fermitatea poetului în contrast cu natura”, etc. etc.

*

Botezuri. Înmormântări. În ziua de 18 apr. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Lupșa Francesca-Cristina, fiica Domnului Lupșa Claudiu și a Doamnei Lupșa Simona-Adelina din Malovăț, pe 19 apr. pentru Orodan Demi-Nicole, fiica Doamnei Orodan Maria din Malovăț, iar la 26 apr. pentru Munteanu Robert-Alexandru, fiul Domnului Munteanu Iancu-Sorin și al Doamnei Munteanu Mirela din Malovăț. Să le trăiască! În ziua de  30 apr. am oficiat slujba înmormântării pentru Gergely Sabina(89 ani) din Malovăț. Dumnezeu s-o ierte!

*

Program. În cursul lunii Iunie avem următorul program de slujbe: 1 Iun(Malovăț);  6 Iun. (Bârda-Malovăț); 7 Iun.(Bârda);  13 Iun.(Malovăț-Bârda); 14 Iun. (Malovăț); 20 Iun.(Bârda-Malovăț);  21 Iun.(Bârda), 24 Iun (Bârda – Malovăț); 27 Iun.(Malovăț-Bârda); 28 Iun.(Malovăț); 29 Iun.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la școală, acasă ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. 

    Hristos a înviat!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda