Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Marina Glodici: Despre binecuvântări

Marina Glodici: Despre binecuvântări

În păşirea noastră fugară cotidiană, suntem antrenaţi de mulţimea care se înghesuie mereu să ajungă undeva (unii chiar nici nu ştiu care le e destinaţia) să vorbim mereu lucruri care oglidesc opiniile noastre ori sentimentele cu care trăim printre semeni. În general şi din păcate,  reacţionăm  sub imperiul imperfecţiunii caracteristice rasei umane. Există două moduri de percepţie privind tema de mai sus: binecuvântarea ca împlinirea unor dorinţe, idealuri materiale ori spirituale şi  cuvântarea de bine a celor din jur. Ne dorim succes şi considerăm că el ar constitui pentru noi o binecuvântare. Şi poate că ar fi un lucru pozitiv, însă dacă acel vis împlinit te-ar îndepărta de umanitate şi providenţă şi te-ar face să te simţi tu însuţi suveranul vieţii tale, cred că mai de grabă ar fi o tragedie.

    Mi-am propus să dezbat aspectul legat de acel mod de a gândi, vorbi şi acţiona în care purtăm mereu cu noi binecuvântarea în ambele sensuri sau blestemul. Şi veţi spune, probabil, că folosesc cuvinte prea mari ori prea arhaice, dar limba noastră veche şi dulce este profundă şi ascunde în ea caracterul de temerar al poporului nostru român. Şi nu mă refer la ceva legat, strict de  tradiţie, ci de credinţa şi înfăptuirea care animă o persoană pentru a fi el o adevărată binecuvântare ori a aduce o stare de graţie divină printre cei din jurul lui. Vorbirea noastră poate constitui un blestem, atunci când izvorâtă dintr-un resentiment bazat pe lipsa de caracter se revarsă ca un torent poluat cu acid peste imaginea cuiva, provocându-i o stare de tristeţe şi amărăciune, şi lezându-i bunul mers al vieţii. Asta înseamnă să fii un blestem pentru cineva pe care îl urăşti şi să nu fii o binecuvântare. Neiubindu-l fără condiţie şi  înmulţind, tu însuţi, răul în lume.

     Îmi amintesc de cineva, din perioada studenţiei, care avea un comportament plin de aversiune faţă de mine. După două decenii când l-am întâlnit, l-am întrebat politicos de ce mi-a pricinuit atâtea greutăţi şi mi-a răspuns senin şi dezinvolt că nu i-am făcut nimic numai că “nu mă poate suferi”. I-am recomandat că ar trebui să facă un efort în acest sens, deoarece în ţara asta avem loc fiecare. El nu a fost de aceeaşi părere, ameninţându-mă că va face tot posibilul să demostreze că “sunt un nimic”, iar eu i-am sugerat că ar trebui să demonstreze domnia sa că e ceva, deoarece ar fi mai eficient. Oameni şi oameni! Nici nu mai ştii cum să procedezi cu asemenea indivizi. Ei chiar că poartă blestemul prin gândirile lor, vorbele, atitudinile şi faptele  antisociale. Şi să nu vă gândiţi că nu a fost un om educat din punct de vedere şcolar, însă caracterul nu se învaţă în şcoală, ci se formează, începând din familie.   Iar buna credinţă şi respectul faţă de semeni (care oglindeşte şi onorabilitatea)  este alegerea fiecăruia. Şi nu a fost singurul care practica ameninţările. Au fost destui şi din toate păturile sociale.  Şi asta pentru că mi-a plăcut întotdeauna să pledez decent în societate, ceea ce a enervat pe câţiva care doreau  probabil o altfel de abordare în relaţiile sociale. Decenţa este un lucru important în stabilitatea şi frumuseţea relaţiilor interumane  care izvorâşte întotdeauna din curăţie şi sinceritate, favorizând o  atmosferă propice unei colaborări şi interacţiuni adevărate.

     Mulţi dintre cei cu care am schimbat păreri despre ceea ce poate însemna binecuvântarea şi buna cuvântare mi-au relatat că familia, realizările materiale şi spirituale sunt binecuvântari pământeşti de care se bucură, dar că, a fi un om pozitiv, a vorbi de bine pe toată lumea e un dar care într-adevăr aduce un alt suflu printre oameni.

 Cu toate acestea, a vedea şi părţile negative şi a le discuta pentru a le putea îndrepta este necesar, însă asta nu înseamnă că “ ne putem da drumul la gură” oricând, orice şi cum vrem noi, motivând că e “democraţie”. Că nu ţine de regim, ci de mentalitatea şi de moralitatea noastră care include şi decenţa şi seriozitatea de a te raporta la cei din jur. Să vrei binele şi să cauţi pacea şi armonia! Asta ar trebui! Şi este un însemn al binecuvântării şi ale bunei cuvântări atât interioare cât şi exterioare. Gândeşti frumos, vorbeşti frumos şi acţionezi potrivit cu normele unei societăţi umane. Ambiţii? Răutăţi? Duc la dezastrul tuturor! Preţuirea şi respectul conduc la legături temerare, la colaborări care generează idei bune şi nu în ultimul rând la progres şi bunăstare.

    Şi totuşi! Poţi fii o binecuvântare pentru toţi cei din jur atunci, când nu  înfrunţi răutatea cu aceeaşi monedă, o rabzi cu un surâs plin de răbdare şi compasiune. Da! Acesta este harul! Aceasta este graţia divină! De ce să nu vezi latura bună a oamenilor şi să încerci să o dezvolţi, dându-le celor din jur din darurile primite din partea provindeţei: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare? Asta în cazul în care le ai. În caz contrar, trebuie să te autoanalizezi şi să încerci să te lepezi de sinele egoist şi rău, ambiţios şi plin de răutate care se gândeşte doar la interesul propriu, ignorând pe cei din jur şi în primul rând pe Dumnezeu. Greu, nu-i aşa? Uşor de spus! Pentru unii da, pentru alţii e o mare realizare când pot spune că de fapt s-au regăsit în Fiinţa Creatorului şi s-au aliat pentru totdeauna cu El şi luptă contra răului care câştigă tot mai mult teren în vieţile muritorilor.  De ce să nu facem bună cuvântare despre cei care au succes, care sunt talentaţi şi au fost binecuvântaţi cu multe calităţi din partea providenţei? Asta înseamnă că trebuie să gândim frumos, să ne schimbăm mentalităţile axate pe egoism şi orgoliu, pe dispreţul celor din jur. Dar pentru asta trebuie să ne lepădăm de noi înşine, să  ne smerim în faţa lui Dumnezeu şi să începem o viaţă nouă. Sunt mulţi care se mint pe ei înşişi, practicând o modestie de paradă, dar purtând în ei sentimentul de superioritate faţă de alţii. În faţa Lui Dumnezeu “totul e gol şi descoperit”! Şi chiar dacă unii se prefac, răutatea lor va fi descoperită! Şi pedepsită, nu numai de justiţia umană ci şi de cea divină.

    Aşadar, fii o bine-cuvântare pentru cei din jur şi cere binecuvântarea lui Dumnezeu pentru cugetul tău ca apoi să poţi dărui mai departe tot ce ai primit de la EL! Fii binecuvântat şi fii o binecuvântare!

Marina Glodici

Cluj Napoca 19 mai 2015