Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PORTOFOLIU » Scrisoare pastorală, Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 301(1 – 15 Mai)

Scrisoare pastorală, Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 301(1 – 15 Mai)

Dragii mei enoriași! Hristos a înviat!

Concursul de pile.  Nicăieri nu am găsit o istorie a pilelor din societatea românească, deși cred că ar fi necesară o asemenea lucrare. Așa cum s-a realizat o istorie a prostiei, de ce nu ar fi și una a pilelor. Desigur, nu mă refer la acele unelte nelipsite din gospodăria oricărui cetățean harnic și priceput, ci mă refer la acel fenomen atât de încetățenit la noi de a apela pentru rezolvarea oricărei probleme din viață la intervenția sau la protecția unei cunoștințe cu o poziție socială, politică sau economică mai bună decât a noastră. Nu știu dacă fenomenul este prezent  în viața și istoria altor popoare, dar la noi, din păcate, înăbușă oamenii de valoare, le stopează avântul, hărnicia, pofta de viață și de muncă, făcându-i să-și ia lumea în cap. În același timp, fenomenul blestemat promovează tot felul de nonvalori, de nulități, pe trepte tot mai înalte ale piramidei sociale. Oameni care nu se remarcă cu nimic a fi mai presus de plevușca socială se trezesc peste noapte beneficiarii a tot felul de  ,,succesuri” care mai de care mai pompoase. Undeva, ascunsă după culise, veghează grijulie o rudă, un tovarăș de cârdășie, un individ mituit să facă asta. Nu contează că persoana în cauză nu are nici o pregătire în domeniul în care este pusă ca să ia decizii, să controleze sau să conducă, important este că ,,are pile”. Când pila i se rupe, nulitatea se prăbușește ca un balon dezumflat și, cel mai adesea, o vedem mustăcind de după gratii. Se întâmplă și situații de ,,conflict de interese”, când pilele însele se iau la trântă pentru protejații lor. Parcă am asista la o luptă între zeitățile Olimpului pentru a favoriza pe unii sau pe alții, persoane, grupuri politice, sociale sau chiar popoare întregi.

Există în mentalitatea populară o adevărată megalomanie cu privire la pile. Fiecare se mândrește cu pila lui: cât e de mare, de tare, de proțăpită mai bine în trunchiul social, cât îi este de apropiată. Unii, mai buni de gură și cu mai mult tupeu, fac o adevărată afacere din ,,distribuirea și utilizarea” pilelor. Ei știu totul, pot să rezolve totul, li se deschid toate ușile, vorbesc toate limbile, au poze cu tot felul de potentați ai zilei jucând fotbal, sau poker, făcând plajă, sau pupându-se, pur și simplu, ca niște amici la cataramă. Îți rezolvă orice și oricum, nu te întreabă ce pregătire și competență ai, important e să le dai bani, cât mai mulți bani, ca să ungă osiile și ușile să nu scârțâie. În rest, îi privește pe ei. Îți rezolvă totul, începând de la sosirea în gară, până la obținerea locului în cimitir, iar, dacă ai pretenții mai mari, pot să-ți aducă și acte de proprietate semnate și parafrate pentru câteva hectare în rai. Te pun în legătură cu medici, cu procurori, cu judecători, cu politicieni și parlamentari, cu universitari, cu clopotari, cu femei de serviciu chiar, ce mai, îți oferă tot ce vrei și cum vrei, numai bani să le dai. Am putea spune chiar că există meseria de pilă, iar cei care apelează la serviciile ei se numesc piloși. Și pe unii și pe alții îi întâlnești la tot pasul. Câteodată se ascund de ochii lumii și lucrează în subterane, după cortine și în umbra nopții, alteori, fără teamă și rușine, sfidează semenii, societatea, statul, legea, buna-cuviință, pe Dumnezeu Însuși, etalându-și averile, podoabele, relațiile, faptele.

Înainte de 1989 statul se structurase ca o imensă piramidă. Fiecare, începând de la baza societății, de la opincă, avea câte o pilă: la partid, la miliție, la securitate, în administrație, la spital etc. Exista o adevărată mafie subterană, bazată pe pile, relații, telefoane. Puteai rezolva orice, oricând și cu oricine, dacă aveai ,,omul potrivit”, care ,,să te arunce în scăldătoare”. Un  telefon era destul ca să-ți deschidă uși grele de plumb, să-ți pună pe-o hârtie o semnătură, să obții un sac de făină, o canistră de benzină, un litru de ulei, un loc la liceu,  facultate,  la o întreprindere. Un telefon te punea în posesia unor bunuri îndelung visate de oamenii de rînd, fără pile,  precum o butelie, un televizor color, un apartament, o mașină. Era destul să se afle de tine că ești ,,nepotul” lui ,,tov. cutare”, că nici directorul instituției nu-ți trecea pe dinainte. Era destul să se afle că ești ,,protejata” lui ,,tov. cutare”, că aveai toate șansele să ajungi sus-sus, chiar dacă miroseai a bârsană mioritică.  Nepoțica sau nepoțelul, ca să nu mai vorbesc de prințese și coconi, chiar și din rasa bălțată românească, ajungeau departe, în structurile cele mai înalte, tocmai fiindcă ,,prezentau încredere”, ,,nu făceau probleme”, ,,aveau origini sănătoase”, ,,dosar beton”!

După 1989 a urmat o scută perioadă de haos. S-au prăbușit structuri politice, încrengături mafiote, a dispărut de pe scenă o anumită categorie de oameni și cu ei tone întregi de pile. O mare parte a concetățenilor noștri s-au trezit deodată complet descoperiți. Idolii în care crezuseră, care le asigurau protecția și perspectivele de viitor au fost demolați, coborâți de pe socluri. Mulți dintre noi am bâjbâit o vreme, parcă eram legați la ochi, fiindcă nu puteam înțelege cum este să mergem pe picioare proprii, fără umbrele de protecție, fără pile, fără relații. Unele pile dispăruseră, altele încă nu crescuseră! Unii se entuziasmau de libertate, de perspectivele nevisate pe care le sperau în viitor, alții plângeau după vremurile când își formaseră păienjenișuri întregi de pile și de relații. Alte vremuri, alți oameni! Din păcate, ,,altă Mărie, aceeași pălărie!” Noile mărimuri ale zilei, hămesite și însetate de putere, de avere, de plăcere, au focalizat repede în jurul lor câte o rețea tot mai numeroasă și mai stufoasă de ,,fani”, de ,,piloși”, ,,de favoriți” și ,,favorite”. O întreagă pleiadă de rude, de faliți și parveniți au ocupat cu repeziciune posturile ,,călduțe” și bine plătite. Mult trâmbițata economie de piață a făcut ca să fie scoase la vânzare ca niște zdrențe de mâna a doua: cinstea, dreptatea, sănătatea, cultura, școala, creierele etc. Analfabeți  notorii și-au cumpărat diplome de la ghișeu, ne-au cumpărat voturile cu o sticlă de bere și ne-au reprezentat în foruri-cheie din țară și din străinătate. Oameni a căror cultură se rezuma la răsfoirea câtorva ,,almanahe” s-au atârnat când de-o pilă, când de alta, fie că a fost vorba de indivizi, fie de formații politice, și au ajuns în protipendada țării, în structuri de conducere, au ajuns să învârtească banii cu lopata.

Ne mai mirăm, că atâția medici, intelectuali de marcă, inventatori și alte categorii de elită pleacă în cele patru zări să-și câștige pâinea; ne mai mirăm, când aflăm că atâția care până ieri erau adevărate vedete pe scena socială sau politică nu au fost decât niște escroci și infractori ordinari!

Sistemul de pile și relații a fost și rămâne la înălțime! Întrebarea e: până când?

*

                Sfaturi părintești.  Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăției, mai spicuim:

 ,,LUCRAREA PORUNCILOR STINGE CRIZELE VOINŢEI(Continuare):Dar acestea sunt caracteristicile stărilor dinainte de păşirea la acţiune, sau ale unor acţiuni care nu sunt executate din toată inima. ,,Funcţiunea normală a acţiunii este să asigure coeziunea, să convertească şi să construiască forţele difuze într-un edificiu personal, să pregătească expansiunea ulterioară a fiinţei noastre, care nu se consolidează în sine, decât acţionând asupra sa pentru a se răspândi mai bine şi a se dărui generos cu atât mai multă extensiune cu cât viaţa fiecăruia are mai multă intensitate în ea însăşi. Acest rol arhitectonic al acţiunii nu poate fi îndeajuns pus în valoare… Oricare ar fi în noi puterea care ia iniţiativa în momentul în care un act este consimţit, în momentul în care se împlineşte, atunci o colaborare intimă asociază chiar tendinţele opuse şi stabileşte o solidaritate efectivă între toate părţile organismului fizic şi mintal, împrăştiind efortul central al gândirii şi al libertăţii în confuzia acestui organism, s-ar părea că acţiunea diminuează oarecum şi fărâmiţează intenţia, fără ca această obscură difuziune să fie compensată… Dimpotrivă, acţiunea uneşte într-un mănunchi toate forţele împrăştiate ale vieţii pentru a servi de mediatoare între toate formele activităţii corporale şi spirituale…

             Nu există unitate în organismul nostru complex decât prin coeziune, şi coeziune numai prin cooperare. Acţiunea e cimentul din care suntem modelaţi: lenea produce disoluţia, moartea produce descompunerea. Fiat al voinţei nu e numai lovitura decisivă care taie toate incertitudinile cugetării, care dă unei reprezentări încă flotantă şi multiplă o unitate, o soliditate, o precizie definitivă, care separă radical prezentul de trecut şi realul de posibil; de asemenea, sub formă particulară şi determinată, este funcţiunea generală şi aşa-zicând generatoare a vieţii organizate… În lucrarea care mişcă organele există între mădulare o legătură inevitabilă… Nu există deci decât un singur mijloc de-a cuprinde, de-a ordona şi de-a întrebuinţa energiile împrăştiate în noi şi chiar impulsiile rebele ale concupiscenţei: acela de a le capta în sistemul unei activităţi generale şi de a le face să conveargă prin muncă la integritatea vieţii individuale… Tânărul, pentru a-şi domina simţurile şi a preveni monstruozităţile unei culturi inegale prin care uneori se rupe după bunul plac echilibrul funcţiunilor nervoase, are nevoie de acţiune, acordând forţelor sale tinere expansiunea uniformă care le menţine în ierarhia lor naturală. Nici şcolarul nu-şi formează inteligenţa şi nu-şi mobilizează activitatea mintală decât printr-un exerciţiu, şi anume un exerciţiu sistematic al facultăţilor sale.

Important nu este, deci, numai să remarcăm utilitatea sau necesitatea acţiunii, ci de a vedea unitatea pe care o prezidează şi pe care o produce. Fără îndoială, acţiunea nu este eficace şi normală decât dacă este o sinteză, şi iată de ce educaţia fizică şi intelectuală trebuie să fie generală: ,,Special bestial” spunea un proverb şcolar. Omul nu este om decât prin ce are în el ca viaţă universală. De voie de nevoie, acţiunea are acest caracter universal şi oricât de restrânsă am presupune-o ea se exercită întotdeauna sub specie ,,universi, etiam in singularibus”. A lucra numai cu capul, ca ,,cerebralii”, înseamnă adesea a lăsa bestia să trăiască şi să crească în partea de jos a noastră, împreună cu haita de pofte nesănătoase şi gusturi degenerate. Cu cât cineva e mai incapabil de-a acţiona, cu atât devine mai înverşunată văpaia dorinţelor, pentru că echilibrul între vise şi practica de fiecare zi se rupe tot mai mult… Dimpotrivă, în muncă, capacitatea fizică de a îndura ostenelile, e semnul, preţul, suportul vitejiei interioare a unei voinţe obişnuite să depăşească măsura. Viaţa aspră a ţăranului e mai puţin folositoare întreţinerii naţiunii prin alimentele pe care i le procură, decât prin seva puternică a temperamentului şi a caracterului ce i le dă omului contactul cu pământul; şi dacă trebuie să venerăm aceste membre active care se angajează vitejeşte în sarcinile necesare, o facem pentru că în forţa, în frumuseţea, în sănătatea muncii corporale ei exprimă şi realizează deodată însănătoşirea morală, pacificarea lăuntrică şi vigoarea voinţei.”(Va urma).

*

              Folclor din Mehedinți(LXVII). Continuăm să redăm cea mai completă variantă de Colocășenii din Mehedinți, pe care am cules-o la 18 iunie 1974 de la Stănescu P. Victor(născut 1918) din satul Stănești, de sub Munții Mehedințiului:


 

,,Socrii mari,

Când se saltă soarele în zare,

Mare oaste vă-mpresoară!

De n-ați avea bucate de-ajuns,

Să aveți buți cu vin,

Care cu fân, boi grași!

Și s-aveți, socri mari,

Și lăutari!

Să vie tot satul,

Să se veselească-mpăratul!

Altceva, socrii mari,

Să dați de-ndată

Opt boi, șapte vaci,

Apoi să rabzi și să taci!

Socrii mari, vom descăleca

Și-om sta de-om mai ura,

Dar ne e frică c-om însera

Și-avem de-a trece

Stânci cu văi adânci,

Munți cu brazi-nalți,

Mari și-ntunecoși,

 

Bine v-am găsit sănătoși!”

(Vornicelul ia plosca de

la cumnatul de mână și strigă:)

,,- Ia aminte, socru mare,

Astă broască țestoasă,

Mare și spătoasă,

Pe-aici lată, pe-aici lată,

Da-i cam bolboșată,

Ia s-o săruți, soacr-odată!

Dar să n-o săruți tare,

Căciula din cap îți sare!

S-o săruți mai binișor,

Să-ți pară mai dulcișor!

Beți, fraților, și vedeți,

C-asta-i țuică de Pitești,

Când bei, te veselești!

Nu-i rachie de-a

               dumneavoastră,

Zeamă multă,

Când bei, te umfli în burtă!

Faci burta tobă,

Te bagi după sobă,

Stai cu greierii de vorbă!

Dar tot urând noi, socri mari,

Vedem c-ai de la spate,

Rămaseră cu gurile căscate,

Iar cei dinainte

Cu gurile proțăpite!

Aduceți, dar, un coș

Cu prune uscate,

Să dăm la cei cu guri căscate”

(Ies fetele de la mireasă și

aruncă poame peste nuntași)

,,Și-un putinei cu lapte bătut,

Să dăm la cei dintâi pe gât!

Aduceți vreo câțiva usturoi

Să dăm pe la ciocoi,

Fiindc-au poftit pe la noi

Și-o strachină de poame,

Să dăm pe la cucoane,

C-au slăbit de foame!

Munți înalți, luminoși,

Bine v-am găsit sănătoși!”


*

              File de jurnal- 9 apr. 1981(Continuare). ,,Ajuns la Cluj, am căutat  o mașină. Taxi-urile au fost aproape desființate. Deși sosisem cu un tren în care erau cuplate un accelerat și un rapid, un tren aglomerat cu peste 16 vagoane, în gară nu se afla nici un taxi. În schimb, erau câteva sute de particulari porniți pe ,,afaceri”  din suplinirea taxi-urilor. Te umfla râsul, văzând cum se coboară oameni ,,ca lumea”, cum le spunem noi, oameni cu profesii nu întotdeauna modeste, cum te lingușesc în fel și chip, doar te vor putea prinde client(…). Domnul Acad. Ștefan Pascu era la Institutul de Istorie și Arheologie, al cărui director este(…). Acolo am așteptat în antecameră vreo jumătate de oră până a ieșit altcineva.

             Întrevederea cu Domnul Pascu a durat vreo două ore. Nu știu ce să cred: ori așa face cu toți cei care-l vizitează, ori are o stimă deosebită pentru mine. Spun aceasta, gândindu-mă cu câtă greutate îmi rup eu din timp pentru a discuta cu cineva și încă un timp atât de îndelungat. M-a întrebat cu toată bunăvoința de preocupările mele, de proiecte și realizări.  A privit cu toată seriozitatea proiectul cu etnoistoria românilor. A încercat de vreo 5-6 ori până a reușit să prindă la telefon pe directorul Muzeului de Etnografie și Folclor din localitate, scriitorul Tiberiu Utan. I-a spus că va veni la dumnealui un ,,coleg de-al meu oltean, care ar dori să studieze inventarul arhivei de  folclor”. A încercat iarăși de câteva ori să-l găsească pe Domnul Ion Taloș, directorul de la Centrul de Studii Folclorice și Etnografice din Cluj, dar nu l-a găsit. A apreciat articolele mele cu cronografele, Transilvania și Ioan Alecsandri, pe care i le trimisesem mai înainte. Spre nenorocul meu, lucrarea cu Nicolae Iorga e într-o situație critică. Deși în urmă cu câteva zile, dumnealui îmi spusese că referatul și prefața sunt gata, cu o zi înainte, nefiind dumnealui acasă, doamna a împachetat toate cărțile, dosarele și hârtiile în lăzi, astfel încât în dimineața zilei de azi, deși a căutat ,,aproape o oră”, i-a fost imposibil să găsească lucrarea mea(…).

             Am vorbit de congresul de la vară(Congresul internațional de Istoria Științei). Dânsul va conduce o secție. Am vorbit despre Bibliografia istorică a României. Pentru perioada 1900 – 1944 nu s-a realizat încă o bibliografie completă, ci doar încercări mărunte, sporadice. Apreciază revista ,,Biserica Ortodoxă Română” și ,,Mitropolia Ardealului”(…). M-am dus apoi la Muzeul de Etnografie și Folclor. L-am găsit pe Domnul Director Tiberiu Utan. A fost foarte amabil. A rămas surprins, aflând că sunt preot într-un amărât de sat. Mi se pare, totuși, că omul acesta e bolnav psihic, sau l-am găsit eu într-o perioadă de extenuare. Mi-a sugerat să cumpăr ,,Anuarul Muzeului” pe aii 1974-1975, în care se află inventarul arhivei muzeului. Arhiva constă, de fapt, din vreo 498 caiete cu răspunsuri la Chestionarul lui Romulus Vuia. Din conspectarea acestui inventar, mi-am dat seama că în doar vreo 4-5 asemenea caiete pot găsi material care mă interesează(…).

             De la Cluj am cumpărat 10 litri de ulei pentru motor. În  Severin nu se găsește de multă vreme!(…).

            M-am înfruptat cu niște plăcintă cu varză și cu doi biscuiți. Din Simeria am plecat cu un accelerat. Era aproape ora 23. Am avut ,,norocul” de-am nimerit cu niște bețivani în compartiment. Au mai venit câțiva de aceeași categorie și s-au așezat pe coridor. Cântau, fluierau, țipau, strigau, băteau în valize și în uși, se înjurau și se băteau între ei. Am trăit un adevărat calvar. Erau țapinari(tăietori de lemne) și se duceau acasă, pe undeva prin Gorj. M-a îngrozit atâta lipsă de cultură și de bun simț.

              Din Tg. Jiu am mers cu doi mineri de pe Valea Jiului. Se duceau acasă, unul în Buzău și altul în Pitești. Au povestit despre greutățile muncii lor, despre lipsa unor mașini, care să le preia o parte din muncă. În urmă cu vreo două săptămâni avusese loc o surpare de galerie, în care și-au pierdut viața peste 40 mineri. Despre asta nu s-a vorbit nimic în presă. Spuneau minerii aceia că se câștigă bine, dar e o muncă grea și foarte periculoasă”.

*

              Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnișoara Prof. Univ. Dr. Georgeta Ionașcu din București, fiică a satului Malovăț și Domnișoara Dragomir Iulia din Timișoara, fiică a satului Bârda: câte 100 lei; Doamna Crăciunescu Valeria și Domnișoara Nisioi Mihaela, amândouă din Câmpulung-Moldovenesc(SV): câte 50 lei;

             Domnul Badea Constantin din Malovăț a achitat pentru contribuția de cult 100 lei; Doamna Dragomir Virginia și Doamna Gheran Polina din Bârda au achitat pentru contribuția de cult câte 50 lei.

             Domnul Ing. Octavian Cudalbu, patronul firmei Conseco din Baia-Mare(MM), ne-a trimis trei cartușe pentru imprimantă, în valoare de aprox. 200 lei.

             Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

             Din vol. V al cărții Viețile Sfinților s-au donat 312 exemplare. În ședința Consiliului Parohial din 24 mai am hotărât să întrerupem operația de donare. De la 1 decembrie până acum, cine a vrut să-și ridice cartea ar fi putut s-o facă. Exemplarele rămase vor fi puse în vânzare. Prețul pe exemplar este de 25 lei.

*

             Lucrări la biserică. În această perioadă am reușit să vopsim și acoperișul bisericii din Bârda. Amândouă bisericile arată ca la zi de sărbătoare. Pentru lucrările efectuate nu am cerut nimănui bani. Ca să fie lucrurile clare, facem următoarea înțelegere: dacă cineva se supără că nu i-am cerut bani, îi tăiem nasul; dacă cineva vrea să dea bani și preotul se supără, îi tăiați nasul. Ca-n povestea lui Tândală! E bine?

*

              Mulțumesc lui Dumnezeu, că am avut parte de enoriași ca Dumneavoastră! Spun aceasta, gândindu-mă că astă-vară am participat la o înmormântare într-un sat oarecare din județ. Eram mai mulți preoți. Ne-a fost teamă să slujim în biserică. Dintr-un moment într-altul se putea prăbuși. Am oficiat slujba afară, în umbra bisericii. Cimitirul nu era în curtea bisericii, fiindcă biserica nu avea curte; era în spatele bisericii, într-o pădure de mărăcini. Noroc că mormântul defunctului a fost la marginea cimitirului, fiindcă altfel nu știu cum am fi pătruns. În loc de clopotniță, era un clopot atârnat într-un pom, pe care îl bătea o bătrână din apropiere! Preotul locului era foarte bine dispus și bucuros de oaspeți. Eu mi-aș fi dat demisia! Of!

*

           Umbra colonelului.  Părintele Stelică Zoican ne-a povestit o întâmplare de demult. Iat-o: ,,Pe dealul Natameni, la ieşirea din satul Balta, existau patru case locuite. Într-una din ele locuia o foarte bună credincioasă, care venea la biserică totdeauna şi se chema Ana Pastenie (porecla Vlaica).

             De câţiva ani îi murise soţul, Ion Vlaica. În căsnicia lor de oameni credincioşi şi gospodari au făcut de toate. Dumnezeu le-a dăruit doi băieţi şi două fete, dar de acum erau fiecare era la casa lui. Cel mai bine ajunsese Gogu (Gheorghe) şi anume colonel în armata V-Transilvania, la  Cluj-Napoca.

Maica Ana se gospodărea singură în cuibuşorul ei, înconjurat de masive plantaţii de pomi, meri, peri, pruni, nuci, cireşi etc. La acestea se adăugau oile, vacile, păsările, porcii şi altele.

Maica Ana aducea totdeauna la biserică prescură făcută în ţest cu pecetea IS/HR/NI/KA bine aşezată. Dădea acatiste, sărindare, pomeniri şi pomelnice la Sf. Paşti la biserică pentru pomenirile necesare. Sărindare slobozea fie în primăvară, după Sf. Paşti (în luna mai), fie toamna.

Iată-mă în 8 noiembrie, la Sf. Arhangheli, după Sf. Liturghie, ducându-mă cu şareta, împreună cu dascălul Ilie Meteleaucă, la casa lui maica Ana, pentru a slobozi masa de praznic şi două sărindare, de morţi şi de vii. În faţa casei erau mulţi pomi, iar lângă ei o grămadă de 3-4 t de pere, mere şi prune de toamnă. După terminarea slujbei, am fost poftiţi la masă, cu care ocazie, am întrebat-o ce-i cu fructele acelea.

Maica Ana mi-a răspuns că are contract cu Vin-alcool Tarniţa (Baia de Aramă) să predea 3 t de fructe.

,,- Păi cum, maică Ană, ai contract, când primăria noastră a raportat anul acesta, că nu sunt fructe şi cazanele nu merg?”

,,- Așa este, zice dânsa, dar iată ce s-a întâmplat!” Și a început să-mi spună povestea.

,,- Maică!  În luna iunie, eu, spre deosebire de ceilalţi din sat, am avut foarte multe cireşe galbene, oltane, cum le spunem noi. Culegând la ele, a oprit o maşină mică, din care a coborât un domn şi mi-a cerut voie să mănânce şi el cireşe. Cireşii mei erau lângă marginea drumului judeţean. Mâncând el cireşe, ne-am luat la vorbă şi, printre altele, m-a întrebat ce fac cu atâtea cireşe. I-am spus că fac ţuică.

,,- Păi, e bună ţuica de cireaşă?” m-a întrebat el.

Eu i-am detaliat, că e foarte bună, chiar recomandată de medici pentru dureri de stomac. M-a întrebat de cazan, dacă am unde le face.

,,- Maică, i-am spus, eu am cazan bun, de pe timpuri, din aramă, de ţi-e mai mare dragul să faci şi să bei ţuică!”

,,- Nu aveţi cazanele sigilate?”

,,- Ba da, dar sigiliul eu îl iau şi îl pun când vreau, adică îl pot face şi desface! Aici am greşit foarte mult! Nu trebuia să-i spun acest secret. Mi-a zis să-i fac şi lui vreo 10 litri de ţuică şi vine peste 2-3 săptămâni să o ia, bineînţeles cu bani!”

Domnul cu care vorbise maica Ana era directorul Vin-alcoolului Baia de Aramă. Acesta a mers la Primăria Balta, la primarul Marinescu, și i-a reproșat că i-a  trimis o adresă la Vin-alcool, cum că nu are fructe în comună, iar cazanele sunt sigilate, încheind aşa:

,,- Tov. Marinescu, peste vreo 3 săptămâni vă dau ţuică de cireaşă de aici de la Balta şi vă arăt şi cum merge cazanul sigilat!”

Marinescu, înnegrit şi plin de furie, l-a rugat pe director să-i spună unde şi cum a găsit aşa ceva. În felul acesta a descoperit-o pe maica Ana şi a venit val-vârtej la ea. După ce a făcut-o cu ou și cu oțet și a înjurat-o de toţi sfinţii, a obligat-o să facă contract de 3 t fructe, cu predare la 20 octombrie.

Iată de ce maica Ana avea grămadă de fructe, toamna, în faţa casei, sub cerul liber.

Ascultând cele relatate am întrebat-o:

,,- Maică Ano, dar directorul Vin-alcoolului ştie că ai un băiat colonel, care conduce armata a V-a Transilvania de la Cluj-Napoca şi că s-a înrolat voluntar în războiul din Vietnam, de unde a venit victorios, reprezentând acolo armata şi statul român?”

,,- Nu ştie, maică!” zice dumneaei!

,,- N-a știut atunci, maică Ana, dar fi sigură că a aflat între timp și nu va veni în vecii vecilor să-ți ia poamele. Aşa că, maică Ano, dacă ai un streaz, punem fructele bătute, cu apă caldă peste ele și cu greutate și în câteva zile fermentează. Hai s-o facem! Eu cu dascălul te ajutăm! De la masă când ne ridicăm, trecem la aranjatul fructelor, iar în caz că vor veni, zic, prin absurd, le dai din streaz, motivând că le-ai pus acolo să nu se strice!”

Zis şi făcut! Avea un streaz de trei tone, pe care l-am umplut până seara. Deasupra am pus apă caldă, ca să fermenteze mai repede.

A doua zi m-am dus la primărie. L-am găsit pe primarul Marinescu. Eram în relații bune cu el. L-am luat de-o parte și i-am spus de bătrână, amintindu-i și de fiul  de la Cluj, că n-ar trebui să-l supere. A zis:

,, – Mă, Stelică, mă! Directorul de la Vin-alcool nu știe pe ce lume este. Aici în comună nici primul secretar nu dă ordine fără știrea mea. Eu cunosc oamenii și problemele lor. Păi, ai crede că mă leg eu de baba asta? Da-i afurisită, că nu-și ține gura! I-am spus și lui fiu-său, când am vorbit cu el la telefon. Baba spune totul în sat și oamenii cred că o favorizez. Vorba ăluia: Nu da-n câine, până nu întrebi al cui este! Trebuie să lucrez cu grijă, ca să nu compromit partidul. Bă, Stelică, bă! Anul trecut umbla vorba că ungurii se pregătesc să ne ia Ardealul. La o ședință de partid, la județ, a venit un general să ne prelucreze. A vorbit de problema asta. Știi ce-a zis, mă? ,,- Tovarăși, țineți minte, că vă vorbește un militar, care are acces la informații secrete. Dacă comandantul suprem dă ordin, în două ore Armata a V-a de la Cluj intră fluierând în Budapesta. Acesta e raportul de forțe. Numai să nu fie în spatele lor altă putere! Bă, Stelică, bă, când am auzit așa, am început să plâng ca un copil. Știam că la conducerea acelei armate este consăteanul și colegul meu, mă! Cum aș putea eu să-i iau două găleți de cireșe mamei lui, mă?! Dacă poți, du-te tu și fă-i cu cazanul. Vream să mă duc eu noaptea, da cotoroanța ar umple satul a doua zi!”

Perioada de fermentare a fost de la 8 noiembrie la 6 decembrie. La Sfântul Nicolae, zăpada fiind la genunchi, toate drumurile erau închise. Maica Ana mi-a trimis vorbă, că au fiert poamele.

,,- Mumă, ai avut dreptate! îmi zicea dânsa. Nu mai vin ăștia să le achit contractul, n-au cum veni, e drumul închis şi au aflat și de colonel!”

Împreună cu dascălul, ne-am apucat de treabă şi am scos 400 l ţuică. Maica Ana a zis să o împărţim pe 3 părţi, 130 l de fiecare! I-am dat replica:

,,- Noi am venit să te ajutăm, nu să-ţi luăm ţuica! Atunci am fi tot un fel de Vin-alcool. Aşa că, maică Ano, noi luăm 50 l (eu şi dascălul), restul e a dumitale!”

Abia am reuşit să o împăcăm cu această idee, că munca noastră la atât se raportează.

Cum nu era ţuică în sat în acel an, toată suflarea mergea la maica Ana să cumpere. Iată de unde a reuşit maica Ana să cumpere 50 de saci ciment, i-a donat bisericii şi așa am putut să facem aleea din faţa bisericii.

Dumnezeu să-i primească jertfa şi s-o răsplătească în împărăţia Sa!”

*

Publicații.  În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Aberații legislative, în ,,Datina”, an. XXIII(2013), nr. 6005(2 oct.), p. 1; Nostalgici și nostalgii, în ,,Omniscop”, Craiova, 2014 , 26 aug., ediție on-line(http://www.omniscop.ro); Oferta de carte – septembrie 2014, în ,,Cititor de proză”, 2014, 8 sept., ediție on-line (http://cititordeproza.ning.com); Prima zi de școală, în ,,Apollon”, Urziceni,  an. I(2014), nr. 9(sept.), p. 13, ediție și on-line(www.revista apollon.ro); Amintiri despre Tudor Vladimirescu(I), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6397(20 mai), p. 1,3; Oglinda zilei, în ,,Datina”, an. XXV(2015), nr. 6396(19 mai), p. 3; Pomeni electorale, în ,,Datina”, an. XXV(2015), nr. 6396(19 mai), p. 1; Semne apocaliptice, în ,,Datina”, an. XXV(2015), nr. 6396(19 mai), p. 3; Nevoia de Referendum, în ,,Datina”, an. XXV(2015), nr. 6398(21 mai), p. 1, 5;

*

           Cerc pedagogic. Vineri, 8 mai, preotul Dvs. a participat la cercul pedagogic semestrial, care s-a ținut la Liceul din Baia de Aramă.

*

           Înmormântări. În ziua de 5 mai  am oficiat slujba înmormântării pentru Luca Elena(87 ani),  iar în ziua de 9 mai pentru Manolea Natalia(78 ani), amândouă din Malovăț. Dumnezeu să le ierte!

*

Program. În cursul lunii Iunie avem următorul program de slujbe: 1 Iun(Malovăț);  6 Iun. (Bârda-Malovăț); 7 Iun.(Bârda);  13 Iun.(Malovăț-Bârda); 14 Iun. (Malovăț); 20 Iun.(Bârda-Malovăț);  21 Iun.(Bârda), 24 Iun (Bârda – Malovăț); 27 Iun.(Malovăț-Bârda); 28 Iun.(Malovăț); 29 Iun.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la școală, acasă ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. 

Hristos a înviat!

                                    Pr. Al. Stănciulescu-Bârda