Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Germain DROOGENBROODT: ÎN FLUVIUL TIMPULUI – MEDITAŢII ÎN HIMALAYA – POEME (1), Traducere: Gabriela Căluţiu Sonnenberg

Germain DROOGENBROODT: ÎN FLUVIUL TIMPULUI – MEDITAŢII ÎN HIMALAYA – POEME (1), Traducere: Gabriela Căluţiu Sonnenberg

DROOGENBROODT Germain, poet flamand stabilit în localitatea spaniolă Altea. Publicist şi promotor al poeziei internaţionale moderne. Născut în 11 septembrie 1944 la Rollegem (partea flămândă a Belgiei) a studiat filologia şi limbile străine. Este Doctor în literatură (Honoris Causa – Universitatea din Egipt). Academia Mongolă pentru Cultură şi poezie i-a decernat premiul: Pegasus” pentru traducerile sale de poezie internaţională. A publicat 8 cărţi de poezie şi a tradus peste 30 de colecţii în germană, italiană, spaniolă, engleză şi franceză, incluzând antologii ale poeţilor Bertolt Brecht, Reiner Kunze, Peter Huchel, Miguel Hernández, José Ángel Valenţe, Francisco Brines şi Juan Gil-Albert. A promovat traducer de poezie din arabă, chineză, japoneză, persană şi coreana în limba olandeză. Fondator şi editor al „POINT Editions” (POetry INTernaţional) a publicat peste 80 de colecţii, majoritatea de poezie internaţională modernă, incluzând antologii ale unor poeţi modernişti din Taiwan publicate în limba olandeză, engleză şi germana. Împreună cu poeţii chinezi Bei Dao şi Duo do (aflaţi în exil) a format o nouă mişcare poetică numită „Neo-sensacionismo” (Neosenzationism). A organizat şi a co-organizat mai multe festivaluri internaţionale de poezie în Spania. În septembrie 2015 este invitat de către organizatorii să participe la Festivalului Internaţional de poezie „Mihai Eminescu” de la Craiova. (George Roca, RexlibrIs Media Group)

——————————————————

NIGLATH

Fii zăpadă topită

spală-te de tine însăţi.

Mavlana Rumi

E-aceasta fântâna

Vocea

ce prin buzele subţiri

ale ţărmului murmură mantre

sau vreun alt psalm?

Din tăcere se-nfiripă izvorul

ce devine râu

apă curată

împovărată cu lente umbre

se scurge spre noapte

sau spre o dâră de lumină

– cine ştie.

*

PRIN fierbintea amiază

îşi scrie râul urma de apă

umăr la umăr cântecele

̶  semne de oracol

rostogolite şi cumpănite

se abandonează sau se poartă

spre tărâmuri mai adânci.

LANCE ÎN ABISUL disperării

plasa de care atârnă viaţa

caută epava în aval

cuvintele de pe vremuri

spărgând liniştea

adună firmiturile

 în încrengătura

zorilor de zi.

CÂND BUZA DE CUVINTE-MI SÂNGEREAZĂ

(pentru Paul Celan)

Vântul îngheţat zdruncină cadranul

încovoaie către umbră

acele

tăios

în asfinţitul roşu

ţipăt de pasăre.

TRECĂTOR e tot ce-i însufleţit

veşnic dăinuiesc

doar cântecele de pe ţărm

– înscripţii de piatră

în fluviul timpului.

NELINIŞTE

Gândurile-mi sunt altundeva.

Ca flori de piersic purtate de ape

s-au dus spre alte climate,

spre-o lume străină, alta decât a oamenilor.

Umbrele nopţii

şi-au întins tentaculele

deşirând lumina

furară uleiul

din candela speranţei

ce pasăre din vară

sfidează liniştea

răpind minţii mai mult

decât o simplă nelinişte?

SPINUL DE GHEAŢĂ ÎNFLOREŞTE

În derivă

prin vâltorile mândriei

omul

în curând

doar amintirea mai poate consola

dedus din viitor

nerambursabilul timp stă ascuns

dincolo de hotarul vizibil.

NENUMIT fără nume

în cripta fiinţei

întâlnire

în cosmos

explozie de lumină

în ochiul orb

neconceput

rătăceşti prin labirintul

gândurilor mele.

IPERCEPTIBILĂ bătaia

scriitura inimii

de melancolie bătuta monedă

din cuprul moale

al nopţii

negre gânduri

săpând tuneluri

prin întuneric

risipindu-se tot mai mult

prin înaltul cer înstelat.

CE E MAI MULT

(„Totul este mai puţin decât

este, totul e mai mult” Paul Celan)

Ceea ce coţofana nopţii

cu ciocul ei negru a scris

nu se repetă în zori

gura lunii se-nchide

– înghiţită

căi aeriene se-ntretaie

şi şterg urmele

în retina profundă

nasc culori şi forme

lentă revelare

a vizibilului

care e mai mult

decât ce este.

DESPĂRŢIRE

(lui Pavan)

Neîntrerupt în roua dimineţii

ciripitul

mai apoi

zumzetul

unui stol de porumbei

o rafală de vânt

nelăsând nimic altceva

decât ceea invizibil

este.

PĂMÂNTULE,  eşti mai mult

decât o scânteie din lumina originară

o piatră deformată rătăcind

pierdută prin univers?

viţelul de aur

a smuls aripile îngerului

iar stăpânul

̶  deghizat în profet

răspândeşte minciunile-i, pretins adevăr

aproape insesizabilă persistă

zbaterea aripei

dubla bătaie a inimii.

SE VA-NĂLŢA cândva

– la soroc neştiut –

vântul

mai puternic

decât toate vânturile

dăruind corp

formelor invizibile

ochiului?

VA FI STRĂPUNS zenitul

traversat râul

ce nu cunoaşte nici punte nici barcă?

Se va face atunci auzită

o voce?

ASEMENI SISIFULUI

este omul

în zadar rostogolind

spre înalturi piatra

care-i conţine sensul.

PROFET

Sub un arbore bodhi* desfrunzit

şezând pe jumătate despuiat un orb

niciun cuvânt nu ajunge

până la buzele lui

doar corbu-i

croncăne blesteme sumbre

– în vânt.

———————————–

* Copacul bodhi este Arborele Vieţii la budişti (cunoscut şi ca ficus religiosa sau smochin sacru). La umbra lui s-a aşezat şi Budha pentru a medita de-a lungul mai multor săptâmâni, până la atingerea stadiului iluminării.

————————————————————