Temeri
în nestingherita libertate
a nisipului alb
caut contopiri repetabile
cu clepsidra învechită
de zăbave neadmise
lasă-mă egală în drepturi
cu tine şi nu-mi înregistra
opririle fără temei
închide ochii şi ai milă
de vremea mea cea rămasă
în pumnul de nisip
mă crispează şi valul şi ţărmul
şi-mi văd vieţi succesive
în jalnica mea oglindă
conspirativă cu tine
riguroasă clepsidră
Sihăstrie
Paşi duşi pe trepte bătute de năluci cunoscute printre ţinuturi
Strivesc fire de iarbă firave şi răscolesc mucegaiurile de pe jos,
Doar tălpile mele pline de spini caută alene ţărna de-atunci
Unde vărsam des apa izvorului să crească-n tăcere iubirea,
Urlă vântul printre crengile bătrânului nuc al bătrânului om
Plin de griji, dureri, nesprijin şi adunător de păcate grele
Şi nimeni nu vede himera ce rânjeşte a batjocoră la fereastră
Am tras rădăcini să nu-ncurce răbdarea femeii ucise iar şi iar
De remuşcări, de doruri, de neputinţe, de pustiu şi plâns
Ca să pot clădi o geometrie cu cărare spre locul de rugăciune
Nocturnă
cred că noaptea trecută
mi-a crescut o palmă la tâmplă
în timp ce mă rugam, inima plângea
şi strigătul ei răsuna între rugile mele
încâlcindu-mi cuvintele şi-aşa gâtuite,
din perna de gânduri dese, mi se scurgeau
întâmplări cu oameni necunoscuţi şi cam grăbiţi
apoi cădeau ploi în perdea şi toate erau cu meteoriţi
abia spre dimineaţă m-a trezit un miros de praf plouat
vrăbii ude, pământ otrăvit, gânduri amare, iluzii răscolitoare
iar lumânarea se stinsese-n candelă demult, demult, demult…
LILIOARA MACOVEI