Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » MAESTRUL CORNELIU LEU A PLECAT LA CERURI. POPAS LA VIRTUALU – PAGINA LUI MARIAN ILIE PE PORT@LEU

MAESTRUL CORNELIU LEU A PLECAT LA CERURI. POPAS LA VIRTUALU – PAGINA LUI MARIAN ILIE PE PORT@LEU

POPAS LA VIRTUALU’ – aşa ar fi urmat să se intituleze pagina alocată mie mie de Maestrul Corneliu Leu în revista sa PORT@LEU. Zilele astea urma să mă deplasez la Poiana Ţapului, să punem la punct ultimele detalii. Când Theo Rapan m-a sunat şi mi-a dat trista veste a plecării Maestrului dintre noi, tocmai redactam comentariul de mai jos, cu care îmi propusesem să deschid pagina. Vom vedea ce vă mai fi. Dumnezeu să-l ierte pe Maestrul Leu şi să-l ia alături drept consultant în problemele pământeşti – că tare ancorat la realitatea Lumii acesteia mai era!

Ooof, cum să nu critici ţara asta, atât de frumoasă – în care însăşi Europa îşi are rădăcinile – cu un trecut fabulos şi un prezent atât de incert, de alambicat! Condusă de nişte ispravnici neisprăviţi la suflet şi la minte, incompetenţi dar lacomi de bani, certaţi până şi cu legile naturii, fără frica lui Dumnezeu, temători doar de sclipiciul de licurici, România stă să-şi dea sufletul – când ar fi putut să fie un tigru, în junglă asta globalistă.

Turiştii străini nu ne ştiu nici istoria, nici geografia şi nici cultura. Hagi şi Nadia, da, sunt nume de referinţă în ceea ce ne priveşte, numai că turiştii nu prea au ce afla nou despre ei. Vor în schimb să afle cât mai multe despre Ceauşescu şi Dracula, celelalte două nume de referinţă, însă cu o rezonanţă deosebită de a numelor celor doi sportivi. Nu, nu tocmai la polul opus; în ciuda a tot ce s-a scris şi se mai scrie despre ei pretutindeni, în ciuda reclamei nemeritat defavorabile pe care le-o facem noi, Ceauşescu şi Vlad Ţepeş fascinează, în primul rând, prin faptele lor.

Oricât de adânc ne-am strădui noi să îngropăm comunismul, Bucureştiul le apare turiştilor ca un oraş frumos, modern, cu străzi şi bulevarde largi, cu un centru istoric precum un magnet (atât prin aspectul său desuet, cât şi prin forfota lui aparte) şi cu un centru civic bine gândit şi proporţionat, străjuit de impunătorul Palat al Parlamentului. Aşadar, începuturile Bucureştiului, date de prima sa atestare documentară, sub pecetea lui Ţepeş, şi Bucureştiul la zi, purtând încă vie pecetea lui Ceauşescu – la o azvârlitură de băţ unul de cealalt.

Sunt rare grupurile de turişti străini care să nu viziteze Palatul Parlamentului – o adevărată sinteză a construcţiilor de palate „domneşti” din ultimele două secole, un impozant Dolmabahce comunist, pe care doar Pentagonul îl întrece, între clădirile administrative din Lume – ca suprafaţă, nu şi ca statură. A fost sau n-a fost necesară construcţia acestei cladiri-piramidă? Ce mai contează, spiritul faraonului rămâne îngropat între zidurile sale, învelit în sudoarea unui popor truditor, care n-a ştiut decât rareori în istoria sa să-şi făurească şi preţuiască domnitorii. Pentru turistul străin Ceauşescu rămâne o legendă, un Împărat Roşu într-o lume terorizată de zmei călări pe rachete balistice intercontinentale. Cele mai mărunte detalii din Palatul Parlamentului sau din centrul civic al Bucureştiului poartă amprenta lui. Mai ales în Palatul Parlamentului, sunt nenumărate lucruri captivante, mărturii ale forţei de creaţie a acestui neam aşezat de Dumnezeu la răscrucile istoriei, care îl fac pe turist să uite de coadă şi controlul draconic de la intrare, de regulile stricte dar şi de bâlbele organizatorice ale celor ce răspund de accesul în Palat al turiştilor. Mai la margini de Bucureşti, fostele platforme industriale par a se strădui să ascundă pecetea Împuşcatului, în timp ce imensele hipermarketuri şi mall-uri pe unde bucureştenii scăpaţi de la înec îşi vantură timpul ca nişte marionete dintr-un film de reclamă consumerist au şters total urmele acelui trecut nu prea îndepărtat al marilor producători care au fost până acum 25 de ani românii – marii consumatori de azi!

Cu Ţepeş Voda lucrurile stau ceva mai altfel. În conştiinţa străinilor el este un fel de avatar, este vampirul Dracula, al cărui (!) Castel de la Bran atrage zilnic sute şi mii de turişti. Sunt câteva decenii de când ne minţim pe noi înşine cu ideea că atragem turişti doar prin aceasta minciunică. A fost o vreme când Castelul încă păstra urmele istoriei sale medievale, care mai rezona cât de cât cu povestea vampirului inventat de Bram Stoker. De câţiva ani însă, de când cu retrocedarea cea îmbârligată, ceea ce poate vedea turistul în Castelul Bran nu mai are nici o legătură cu evul mediu, întreg interiorul său expunând doar obiecte legate de anii în care a aparţinut de familia regală – etajul reginei, cel al regelui, etajele copiilor etc. Ca ghid de turism trebuie să ştii ceva istorie, ca să poţi face faţă întrebărilor turiştilor – care se încăpăţânează să ia miciunica drept adevăr istoric. În comparaţie cu luxul din Castelul Peleş, ce rememorează tot viaţa familiei regale, austeritatea spaţiului de la Bran dezamăgeşte, de regulă, turistul.

N-am să-nţeleg niciodată de ce specialiştii şi decidenţii din turismul românesc n-au făcut nimic spre a încuraja şi facilita accesul turiştilor la Cetatea Poenari. Sunt 1800 de trepte de urcat, după cum vedeţi în flmuletul de mai jos. Aici să fi făcut Madam Udrea o telegondolă, ar fi avut, zău, sens. N-a făcut-o şi nici n-o va face cineva cât de curând. Cine a bătut în ultimii ani drumurile României a putut constata că nimic din ceea ce aminteşte de trecutul storic al romanilor nu s-a bucurat de vreo astfel de iniţiativă; din puţinii bani alocaţi turismului s-au reparat sau restaurat castele şi mai ales cetăţile Transilvaniei, în care turiştii afla detalii despre regii unguri, imperiul austroungar, comunităţile săseşti etc. Luaţi de exemplu Cetatea Alba Iulia, excelent restaurată, şi comparaţi-o cu cetăţile dacice din Munţii Orastiei. Vai, dac-ar fi să învie Vlad Ţepeş şi să vadă cum ne batem joc de memoria lui…

Iată şi linkul care ne duce în Cetatea Poenari:
http://www.bazarfun.com/video-1-480-de-trepte-efortul-necesar-pentru-a-vizita-cetatea-poenari/