Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » AUREL CHIOREAN: TĂRÂMURI (Moment liric)

AUREL CHIOREAN: TĂRÂMURI (Moment liric)

Ai clipa 
Ai clipa sădită iubire în dor,
rădăcina din ea are fructe vezuvii,
o vrajă curată, ca ploaia din nor,
răsfățată lumină, la coaceri de fluvii.

Durerea trăirii, e lumină în oglindă,
cuvântul rostit, e vămi la hotare,
o rugă privirea, ce la porți se perindă,
miracol rostirea-ți, ce naște împăcare.

Rostești un cuvânt pe buze ca lege,
sub arsiti mai grele, câte poate să îndure,
surâzi în tăcere un răspuns ce alege,
un drum ocoliri, ce-are margini pădure.

Ți-e clipa surâs, de acuma lumină,
doar dorul mai are ca vis o împlinire,
ești maluri la ape, în larguri o vină,
frumusețe născută, Universul să-l mire.

 

Tărâmuri 
Mai sunt încă tărâmuri ce vorba mi-o adună
sub abur de ețer neprihănit sau ploi
în adevăr din suflet, ca datină străbună
sau rugă-abia rostită,de-un suflet sfânt din noi.

Mai sunt și vieți preasfinte, în dorul meu comori
luând de prin adâncu-mi milenii de alean
licoarea sfântă a vieții-n fântâni la Zăcători
la poartă de cetate, cu dorul meu oștean.

Mai sunt pe lumea asta și realități frumoase
când zarea îmi așează oglinda ei în gând
cu valuri nepătate peste atâtea case
din cochilii întregi în vise spumegând.

Mai sunt iubiri, păcate, mai ești și tu și eu
mai sunt și flori și spini și trandafiri și lotuși
speranță și iubire și dor de Dumnezeu,
și dăruirea vieții, trăirea ei…și totuși.

 

Cât de frumoasă 
Cât de frumoasă-i vremea în care eu mai stărui
sub strigătul iubire, cel care ne pătrunse
de sub credința noastră în patima-mi ce-o nărui
gând repetat sub haina, lovirilor ascunse !

Cât de frumoasă ești, trăirea mea ca seva
cea care curge-n trunchiu-mi ca dragoste de Tată
și mândră și curată la fel că prima Eva
sau gândul cel curat și nerostit vreodată.

Ești visul meu ce curge, pe pante sfinte, blânde
trăirea ce te cheamă din lumi ca s-o auzi,
făptură neatinsă sub patimi și osânde,
un Univers ce-atârnă, sub ochii mei cei uzi.

 

De-ar fi … 
 

De-ar fi să răsară amurguri,
vor plânge și pomii în doi,
în freamăt de vânturi pe ruguri,
cad frunze pierdute în ploi.

Vor fi ruginite în vis,
sau reci vor dansa un trecut,
un loc de tăcut ce-a cuprins,
de mână statuia de lut.

De-a fi să răsară sub pleoape,
căldura ce-o dă o iubire,
un vals dintr-o toamnă aproape,
ne va fi în etern mântuire.

De-ar fi să răsară din vânt,
licoarea la porți ce o vreau,
mi-ar rămâne pe buze-un cuvânt,
de iubire din taina ce stau.

 

AUREL CHIOREAN