Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » DOR DE LECHINŢA  In Memoriam VICTOR BUZILĂ, preaiubitul meu învăţător

DOR DE LECHINŢA  In Memoriam VICTOR BUZILĂ, preaiubitul meu învăţător

Se duce timpul, n-ai cum să-l opreşti,

Şi ia, cu el, tot ce a fost, cândva,
Copilăria plină de poveşti,
Bunici, vecini, ducându-i undeva.

Aud, şi-acum, bătăile din turn,
În inimă, neliniştea creştea,
Cine-a murit: un tânăr, un bătrân?
Cine-a plecat să doarmă într-o stea?

Iar veştile erau de-a dreptul proaste,
Aflând că Domnu-nvăţător s-a dus,
Cu scripca şi cu glasul lui, departe,
Acolo unde nu-i niciun apus.

Şi-n ziua-aceea neagră-am înţeles,
Că nu e veşnică decât Iubirea
Cu care Domnu-nvăţător glumind, ades,
Ne-a învăţat să preţuim Citirea.

Căci, fără cărţi, ce oameni am mai fi?
Şi cum am mai visa la Nemurire?
Studiind, scriind, putem nădăjdui
Că vom gusta un strop de Fericire.

Nu am cuvinte să îi mulţumesc,
Îi dăruiesc, în schimb, aceste versuri,
Crezând că, într-o zi, cum e firesc,
Vom căuta-mpreună nişte vreascuri

Pe care să le-aprindem, când e noapte,
Şi să citim din Cartea tuturor,
Privind, apoi, din Calea cea cu Lapte
Spre casa fiecărui muritor.

Şi dăruindu-le, tăcuţi, Lumina
Cu care-am fost, în taină, înzestraţi,
Vom auzi-n surdină mandolina,
Urcând noi trepte pân’ la cei curaţi.

Cluj-Napoca, 28 iulie 2015