Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » AL FLORIN ȚENE: Visul poetului Gheorghe A. Stroia și “Sete “ de viață pe “ramura verde “

AL FLORIN ȚENE: Visul poetului Gheorghe A. Stroia și “Sete “ de viață pe “ramura verde “

Am primit prin poștă de la poetul Gheorghe A. Stroia trei cărți de poezie cu prietenești cuvinte, din care, în limita modestiei, reproduc doar o dedicație: ”Cu prețuire, distinsei familii culturale Al. Florin și Titina Nica Țene, o carte despre Aspirațiile și Temerile Vieții. Semnătura autorului, Adjud, 30 iulie 2015“.

Cărțile, intitulate “Sete “, cu o prefață de Marin Ifrim, “sunt…visez…rămân “ (carte bilingvă, traducere în italiană de Luca Cipolla ) și același volum tălmăcit în limba franceză de Virginia Bogdan, ne dezvăluie un poet al cărui eu își pune problema existenței, croind cărare prin sinele dezorientat de avalanșa lipsei câmpiilor “răsfățate de râuri,/ câmpiile cu soare lipseau…” ( câmpiile cu soare lipseau…).

Există o alunecare aforistică, în partea de jos a micro poemelor palpită carnea răspunsurilor evidențiate în partea de sus, umplând clepsidra cu lumina cântecelor ”născute/ din sunetele ploii…/ copacii muriseră de sete… “ (copacii muriseră de sete… ). O răsucire obligă, o piruetă a versului și povestea dansului liric al cuvintelor începe rotunjindu-se în setea din spațiul dintre metafore. Poeziile lui Gheorghe A. Stroia sunt imagini surprinse de ochiul sensibil al poetului, punând întrebări cărora le dă răspuns. Această poezie se caracterizează prin viziunea antropomorfiză și dăruire în desfășurarea acestei viziuni. Pământul, pădurea, bălțile, luna, ordonează întreg spațiul, unde contopirea și schimbul elementar par un ritual cuprins de o solară sete: ”O sete cruntă,/ o sete tot mai aspră/ mi-e din ce în ce mai sete,/ simt, doar, că mi-e sete,/ o sete încărcată cu flori!“ Expresia este un ceremonial (ramura verde ), sau imaginea unei “firești “ osmoze, în buna tradiție a poeziei noastre, dintre natură și om: ”rămân/ ramura verde/ împărtășită/ cu poame în pârg” (ramura verde ).

Poetul simte nevoia unei „corespondențe” cu conștiința lucidă, în prezentul său și qui-pro-quo-urilor sociale și istorice; este nevoia de dialog cu eul său, ajungând în infernul plângătoarelor sălcii fără sălcii, fiindcă poetul visează la „o matcă lină/ săltând/ peste pietre. “ Acest infern ce-l străbate nu poate fi străbătut decât rămânând “infinitul/ de apă sărată/ cu lacrimi dulci“.

La Gheorghe A. Stroia înțelegerea se retrage în superioritatea sa întemeiată ontologic pentru că universal real din jur cunoscut nu în particularitatea sa, ci în generalitatea sa e impalpabil, intangibil, invizibil: ”ardeau în pete mari, vineții,/ iarba, transformată/ în vâlvătăi purpurii“ (bălțile, pline de pești odinioară… ) Tema bălților o întâlnim la Ioan Flora, dar și la Arthur Rimbaud, unde intră în imaginea abstractă a poetului frisonat de mediul înconjurător, din convingerea că mântuirea îi va veni din sine însuși. Tema mediului înconjurător o găsim la Eugenio Montale în Lămâi din volumul Oase de sepie, unde poetul, asemeni lui Gheorghe A. Stroia, se lasă cuprins de ardoarea scormonitoare a adevărului din mediul înconjurător și sesizează starea de libertate a lucrurilor, strict necesară cercetării secretului lor structural.

Citind volumele colegului de Academie, mi-am adus aminte de cuvintele lui Nietzsche: ”Creația… singurul surâs al tragediei noastre“, stropi de înțelepciune ce se potrivesc ca o mănușă poemelor din cărțile comentate.  Remarcăm grafica și pictura maestrului humoreștean Radu Bercea care suplimentează frumusețea, adâncind înțelegerea poeziilor prin metafora lor, din volumul “sete “.

În cărțile comentate, descoperim în Gheorghe A. Stroia un poet sensibil, responsabil pentru proprietatea cuvântului scris, un talent autentic, dar și un editor pe măsură.

Al. Florin Țene 

Membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe