Autor: THEODOR RĂPAN
Titlu: PAS ÎN DOI (de trei ori 33 + 1 Icosonete), SemnE, București, 2014
PUR ȘI SIMPLU (154 contrasonete), SemnE, București, 2014
Theodor Răpan – un virtuoz al sonetului! El vine din înzestrarea-i de stea generoasă, din cetirea în străvechi papirusuri și testamente christice, toate altoite pe trunchiul obârșiei noastre de departe, îmbogățindu-ne. La știința-i de meșter al îmbrățișării cuvintelor, Poetul așează ăuiri orfice și percepte sapiențiale, moșteniri de la Zamolxe trimise, nouă dăruindu-ni-le într-o statornică hărnicie. Da, rapsodul împătimit întru frumosul esențial, și-a zidit ființa spirituală în statuare ediții, asemeni unor evanghelii de timp modern, în care, nu o dată, ne place să ne descoperim cu uimire! La PAS ÎN DOI, un gând de prețuire colegială sonetistului de marcă al faptelor sale care îi veghează trecerea luminoasă și netrecerea”… acad. RADU CÂRNECI
”Această nouă apariție editorială a poetului THEODOR RĂPAN este o carte a rafinamentului expresiei, care se adresează, în egală măsură, cugetului și ochiului, un adevărat catehism al iubirii, ca sentiment nepereche, pe care îl trăiește Omul prin cuminecarea legăturii cu Universul! Vocea distinctă a creatorului mizează pe prospețimea și pe valoarea noutății stilistice, trăsături fundamentale caracteristice acestui spirit care de o viață slujește, ca un adevărat sacerdot, în templul sacru ce se numește Poesia!”… prof. dr. NICOLETA MILEA
Un premiu special pentru senzaționalele grafice ale artistului DAMIAN PETRESCU, cel care semnează ilustrațiile ambelor volume.
LXXX
**********
”Then if the drive and I be cast away,
The worst was this, my love was my decay”
Stângaci îmi e sonetul… O mai știe
Doar inima! Aflară toți dușmanii
Că umbră-ți fac de-un secul tocmai ție,
Stăpâna mea! Cum mai trecură anii…
Și gândul tău ajută a mea navă,
Ithaca e departe, mă avântă,
Opaițul cu flacăra-i firavă
În crucea nopții calea mi-o descântă…
Nici țărmure, nici semn c-aș fi pe lume,
Doar lotca mea și-a ta sunt în derivă,
Ocheanul minte? Clocotindă-n spume
Cea mare, Doamne, mi-este împotrivă!
Spre tine vin la fel ca un orbete!
Mă vezi ori nu? De știre dați, trompete!
Din volumul Pur și simplu (154 Contrasonete)
Incredibil de aproape de conceptul, ideea, forma, esențializarea, profunzimea sonetelor shakespeariene. Felicitări, stimate domnule Răpan, a fost o surpriză fantastică și o mare plăcere să vă cunosc personal! Vă mulțumesc, pentru că mi-ați făcut această clipă de bucurie!