Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » DOMINIC DIAMANT: OCTOGENARE (Versuri)

DOMINIC DIAMANT: OCTOGENARE (Versuri)

AMNEZICĂ

Ei, aţi văzut ce-nseamnă bătrâneţea ?

Când nici nu te aştepţi ea se înşeală

Şi declanşează, cât ai zice peşte,

Un râs şi-o veselie generală

Or, credeţi voi că mie-mi pică bine

Comediei să-i fiu acela care

O face să se nască din ruine

Şi-i vinovatul care vină n-are ?

He, he, voi nici nu ştiţi ce vă aşteaptă

Puteţi să râdeţi cât poftiţi de mine

Dar va veni şi clipa cea nedreaptă

Când veţi vedea cât vă va fi de bine

Aceasta-i cea mai cruntă ironie

De-a cărei pleasnă nimenea nu scapă

Şi-o suportăm, oricum ar fi să fie,

Purtaţi şi duşi de infinita apă.

***

UN HIDALGO CARPATIN

Eu ştiu că-s un hidalgo carpatin

Cu trăsături specifice etniei

Şi locului de unde eu provin

Ca mine, dacă unul dintr-o mie-i

Nu pot şi nici nu vreau să mă compar

Cu bunul meu confrate spaniol

Dar, din Curcania-n Dejagaskar,

Mi-am tot croit fantasticul obol

Ca nebunia mea de visopat

În care cred şi-mi dă aripi să zbor

Să tulbure cum rar s-a întâmplat

Prin sensul ei sublim şi-nălţător

Şi tot ce fac pentru triumful ei

Atâtea vămi şi monştri înfruntând

Să-i impresioneze şi pe zei

Cu jertfa-mi de iubire şi de gând

E mult, puţin, nu eu o stabilesc

Doar dragostea şi dăruirea mea

Contează pentru neamul omenesc

Aşa că Donchi, ştie el ce vrea.

***

PROIECTUL CONTELUI ARTHUR

Ca să nu cad dintr-un păcat în altul

O iau pe centru-n marele-mi proiect

Şi mă asociez doar cu Înaltul

Cu care-atac problemele direct

Nimic nu reuşeşte să m-abată

Din drumul meu pe care merg, imun

La oricare ispită necurată

Şi orice gând benefic mi-l asum

Continuu asaltat de noi ispite

Care de care mai pe gustul meu

Nu preget în pustiu a le trimite

Ştiind c-o să mă vadă Dumnezeu

Şi astfel, pas cu pas, şi cu răbdare,

Proiectu-mi magic capătă contur

Sperând să se distingă cât de mare

E dragostea eroului Arthur.

***

UNUI PREA BELICOS CONFRATE

Când, magistre, n-ai ce face

Pune mână pe o bardă

Altoieşte vreo bastardă

Şi mai lasă-ne în pace

Cu frustrările frecvente

Din pamfletele-ţi gregare

Răcoreşte-te în mare

Dacă la iubire… niente.

Tu nu vezi cât de ridicul

Poţi să fii ? Poate-ţi şi place

Dacă tot nu ai ce face

Dar… te biruie nimicul.

*******

DRAGOSTE TÂRZIE

Te-aş călări doar cât să-mi fie bine

Să m-amăgesc, iubito, tu ce-ai vrea

Când ştii că putirinţa nu mai ţine

Şi că-i pecetluită soarta mea

N-am fost eu zmeul visurilor tale

Şi nu mi te-am iubit ca un nebun

Făcându-ţi toate poftele vitale

Şi acceptând de drag să mă supun

N-ai dus-o tu ca-n Paradis cu mine

Şi nu te-am ocrotit şi menajat

Ca pe-o prinţesă, cum se şi cuvine,

N-am fost un cuplu demn de admirat

Atunci de ce ai fi o sclifosită

Şi nu mai m-ai primi la sânul tău

Măcar să-l mângâi, nu te mai excită

Prezenţa mea ? Iubito,-mi pare rău!

N-ai înţeles nimica din iubire

M-ai folosit doar cât te-am înălţat

Pe-un tron de aur. Azi să nu te mire

Dacă, respins, te detronez. Păcat !

 

DOMINIC DIAMANT