Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » MĂLINA ROMIȚA CONSTANTIN: FOȘNETUL UNEI ROCHII DE MĂTASE

MĂLINA ROMIȚA CONSTANTIN: FOȘNETUL UNEI ROCHII DE MĂTASE

foșnetul unei rochii de mătase

iată, îmi voi păstra vârfurile tinere
cu o jumătate de cer strigăt
și turnuri urcătoare pe înțelesul păsărilor

trebuie să recunosc
uneori mi se pare că aud sunete ieșite din tipare
pe care mă strădui să le răsucesc în fir de mătase
până la aiurare
dar ei mă învață liniștea
pentru că înțelepciunea se întinde prin copilărie
și se poartă din muguri în semințe

deși crezi că doar pieptul munților cerne bogăția
în fire de iarbă se află fructe înfiorate și transparente
pe care doar ochii veșniciei le poate pătrunde…

neînțelese arderi roiesc
până lepăd durerea aceea goală în care sufletul se dezghioacă
câte peregrinări pe cruce
și câte scrisori către Tata
câte ghemuiri închipuite în pântecele Mamei
și câte miresme în căderi…

se spune că trezirea e o ucidere lentă
tributară pentru a atinge nemurirea
iată, îmi voi răsfira în carne semințe
pentru vârfuri tinere

 

 

tic tac, tic tac

azi noapte s-au răstignit fluidele
s-au prefăcut într-o mistuire care pulsează în brumă
așternuturile noastre au întins ramurile pe una din șoselele cu lună vânată
mi-am zis; ce iubiri închipuite stau în stol de parcă sunt inamicii stelelor?
nu știe nimeni să își potolească înfometarea
nu știe nimeni…

s-a adunat iarna în mine

dragostea e o insulă plutitoare
pe care două turnuri gemene se înalță până la cer
numai eu am uitat scăderea
și strâng la piept un mort căruia nu îi găsesc picioarele

am pierdut pământul
bărbații intră în mine tot mai tăcuți cu încă un nume
nu mai există nici o femeie să-i întâmpine

m-am gândit dacă pot gusta tandru ninsoarea
sau dacă alături crește un copil cu un avion de hârtie patinând
universul se învârte ca o rolă de film prin care trece lumina
iar ochii
ah, ochii
se așează căpătâi sub bănuțul celui mort

am fost născută dintr-o ucidere
întâi spaima mi-a lărgit porii cât să încapă pâinea înmuiată în vin
apoi ceva fluid mi-a dizolvat măștile de carnaval
a spart clepsidra plină de vicii
și a stins torțele cu care păcăleam noaptea

s-a făcut întuneric

prietenii mei au dispărut
ce simplu!

apoi am dormit pe spatele unui marș forțat
cadențat
tic tac, tic tac…

deși nu mai aveam piele
mă ustura aerul prin somn
un motiv bun pentru a călca pe ștaiful bocancilor
apăsat
ca un ritual ce trebuie însemnat pentru cei vii
,,sunt aici” am strigat prin călcâie până au crăpat…

apoi nu îmi mai amintesc nimic

v-am spus; sunt născută dintr-o ucidere
acum cresc
am mâncărimi în palme
dar nu numai
mi-am cumpărat o stea pentru o bătrânețe fericită

cineva îmi tulbură inima

e simplu!

MĂLINA ROMIȚA CONSTANTIN