Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » VASILE DAVID: Un fiu către părintele său

VASILE DAVID: Un fiu către părintele său

Dedic aceste simple rânduri tatălui meu care zace, aproape inconștient, pe un pat de spital, luptându-se cu un cancer păcătos…

 

Mi-aduc aminte, tată, de-a mea copilărie,
Când în candoarea-mi lină erai un arhiereu,
Păreai un rege dac ce purta din pruncie,
Pe umeriI săi falnici, pe însuși Dumnezeu.

Îmi amintesc, părinte, de poznele-mi trecute,
Că-n loc de moț în frunte îmi răsăriră coarne,
Vergile de bătut loveau atunci tăcute
Și din acea durere creștea în urmă carne.

Și n-am uitat, tataie, când îmi dădeai povață,
De-a fi în lume om…nu fals, nu pușlama,
Să fiu respectuos pentru ce-nseamnă viață
Și să nu contenesc tot răul a blama.

Să las politichia , că e plină de cutre,
Mi-ai ordonat odată cu vocea de stăpân,
Poporului nu-i place să vadă-aceleași mutre,
Partidele se duc, iar grijile rămân…

Atunci, în ochi-mi puri de biet copil de școală,
Hercule îmi păreai, ce sfarmă munții-ntregi
Și aș fi mers cu tine la luptă, la răscoală,
Căci te vedeam, tătucă, un Zeus printre regi…

Astăzi, eu însumi, mă simt sărman moșneag,
Iar pe la tâmple timpul se lăfăie cărunt,
Te voi iubi întruna, mi-ai fost atât de drag
Și… trece viața, tată, ca umbra pe pământ.