Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » EMILIAN MARCU: CUIBUL CUVINTELOR

EMILIAN MARCU: CUIBUL CUVINTELOR

Invocaţie către Augusta

Cules-am din uitatele smârcuri,
Din văgăunile somnului
Flacăra florii pentru tine, Augusta.
Mâinile mele arse de dor –
Cupe-s să te îmbrace-n parfumuri
Încet te descoperă dintre stelare cenuşi
În beţia acestor miracole.

Numai pentru tine, Augusta, numai pentru tine,
Din smârcuri şi din roua deşertului
Flacăra florii albe cules-am.

Aura sărutului tău mă devoră,
Cum clipa devoră nisipul şi taina.

Cules-am trandafirul mirositor
Să te-ncing în puritate şi-arome
Aşa cum pruncul putere culege
Din privirile tale setoase de dragoste.

Cules-am, cules-am, cules-am
Florile acestea, Augusta, doar pentru tine.
Lumina sărutului, în dimineaţa de vară
Putea-va,Augusta, să mă înlumine.

 

 

Oraşele albe

Ciorchine aprins, ciucure de fruct oriental
Strâns, rostuit prin scobiturile munţilor,
Case acoperite de mari frunze de ferigă
Iradiind din florile acestea inefabile,
Albe case din oraşele albe
Privirilor noastre se-arată.

Aşezări minuscule, aproape de nebănuit.
Păşeşti pe străzi ca pe un tărâm selenar
Apoi deodată imensitate.

Casele toate se bulucesc în imaginii,
Nici nu ştii din care parte.
O adevărată explozie, o benefică ploaie.

Treci peste toate de trei ori,
Şi iar de trei ori şi iar de trei ori…

O adiere de vânt printre palmieri şi tăcuţi mandarini.
Ciorchine aprins, ciucure de frunct oriental
Oraşul cel alb izvorând din adâncuri –
Semn ireal pe retină – călătorie imaginară
În afundul Hispaniei – ca într-o scoică
Casele acoperite cu nouri şi cu frunze de ferigă-
Ţiglele uşoare şi mozaicuri pe partea nevăzută a lunii
Sunt izvoare răcoroase în tentacula verii.

Zafra, Spania, 15 august, 1990

 

 

Cum naşterea ne fură

Mînjii cum tulbură cu botul cald în jur,
De frig buza de jos le tremură uşor,
Li se aspreşte părul şi parcă sînt mai blînzi,
Aburul se ridică de pe pieptul lor,

Picioarele subţiri rezistă tot mai mult
Lungilor şiruri de mişcări greoaie;
Se clatină o vreme pe moile copite,
Pieliţa de pe gură li se-nmoaie,

Cînd vin pe lume şi dau năvală-n cîmp
Şi se topeşte zăpada de căldură
Îi sprijinim cu palma şi simţim
Cum naşterea aceasta de-a pururea ne fură.

 

 

 

Cuibul cuvântului…

Cuibul cuvântului în stupul legendar
Putere-mbracă blând în tainica rostire
De secole şi-i strajă împlinită la hotar
În preacurata vrajă, sfântă logodire.

Mierea-n ştiubei se-aprinde tot mai des
Să lumineze-n vremuri şi-n icoane.
Străbunul gând din cuib ia înţeles
Că vraja toată-i limpede-n canoane.

Sămânţa limbii din bucoavne iar
Prinde înaltul spic în chingile de ceară
Şi cu sărutul gurii, merge la altar
În grai curat să fie-o sacră primăvară.

Cuibul cuvântului de gură logodit
În respirarea strămoşească a nuntire
Rodu-i mustind în buză-a infinit
E temelie-n veşnic româneasca ei rostire.

Lumina lui dă buzna-n luminiş
Să se-mplinească-n vechile icoane.
Şi unde-a fost să fie, iată, un brădiş
Zăpada lui a înălţat plăcute poame.

Cuibul cuvântului în stupul legendar
Putere-mbracă-n vatra cea străbună
De secole şi-i strajă şi-mplinire la hotar
Când corn domnesc temeinic ne adună.

Sămânţa limbii din bucoavne iar
Lumină-mparte-n vis, şi în tăcere
Ea cu sărutul gurii merge la altar
Şi-i este jurământul candelă de miere.

Sângele limbii tot simţind exod
Sub avalanşa anilor ca un blestem sub case
Îşi are în grafie strămoşescul rod
Şi-n umbra crucii rănile le coase.

Tăişul lamei săbiei lucinde peste zări
Îmbracă rana-n ceară, şi-n rostire
Cuibul cuvântului putere ia şi aşteptări
Şi-apoi se-ncheagă-n veşnică rodire.

Cuibul cuvântului în spic a împlinit
Sămânţa limbii ce-n bucoavne doare
La Cernăuţi cuvântul este mit
Şi se înalţă-n veşnică, subtilă, întrupare.

Sămânţa limbii din bucoavne-ncet,
Şoptind cu dor o doină pentru ţară
Prin românescul: gândul daco-get
Prinde lumină caldă-n candelă de ceară.
August 2008