Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PASTORALA » Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 307(1 – 15 August)

Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 307(1 – 15 August)

Dragii mei enoriași!

Maica pălmuită(I). În ultima vreme întâlnesc, din păcate, tot mai mulți concetățeni, în special tineri, care spun, cu hotărâre, fără nici o jenă sau remușcare: ,, – Mi-e rușine, că sunt român!” Zilele trecute, aflându-mă la poștă, înaintea mea era un tânăr ca de vreo douăzeci și cinci de ani, care venise să plătească o taxă către o instituție oarecare. Oficianta i-a spus, respectuos, că acea taxă trebuie plătită la ghișeul instituției respective, fiindcă poșta nu are contract să preia plățile de acel gen. Nimic mai civilizat, ca model de comunicare. Totuși, tânărul a izbucnit, ca un cazan sub presiune: ,, – Sunt de doi ani în Germania, dar în viața vieților mele nu mai vreau să aud de România și de porcăriile de aici!” A făcut stânga împrejur și a plecat, lăsându-ne pe toți, clienți și funcționari, stupefiați. Pe alții îi aud înjurându-și țara, fiindcă sunt nemulțumiți de anumite situații, de anumiți oameni, de anumite realități.

De câte ori asist la astfel de cazuri,  am aceleași trăiri ca atunci când un fiu își înjură sau își bate părinții,  ca atunci când aud pe câte un rătăcit înjurând de cele sfinte. Mă întreb mereu, de unde până unde atâta lipsă de respect, de dragoste de patrie, atâta indiferență și dușmănie față de propria țară? Parcă cineva din umbră urmărește să cultive în mod sistematic asemenea sentimente și atitudini. Parcă cineva promovează prin mijloacele de presă tot ce-i mai urât, mai reprobabil, în societatea românească, cineva scoate pe gard, în văzul lumii, tot gunoiul, toate cârpele adunate de prin bălegar, pentru a trezi repulsie, dispreț. Un hoț de buzunare prins în flagrant este mediatizat zile în șir pe aproape toate posturile de televiziune, în multe ziare, dar despre copiii olimpici, despre inventatorii români și oamenii de cultură, de artă, de știință nu se spune mai nimic, încât ne vine să ne întrebăm dacă aceștia mai există în peisajul societății românești. Să fie familia de vină, fiindcă nu cultivă dragostea de patrie odraslelor? Să fie școala de vină? Să fie autorii de manuale de istorie, că nu fac din disciplina aceasta o poveste frumoasă, care să înflăcăreze, să trezească sentimente de mândrie și de dragoste față de înaintași? Să fie Biserica de vină? Să fie de vină clasa politică? Alte instituții? E greu de spus că una dintre acestea sau toate la un loc. Tocmai de aceea, voi încerca, într-un modest serial de articole, să analizez fenomenul, ca o datorie sfântă ce-mi revine în calitate de preot și de cetățean. Este un semnal de alarmă, pe care vreau să-l trag către toți intelectualii români, către toți oamenii de presă, către toți oamenii politici, să facă fiecare ce depinde de el însuși, pentru a replanta și a reclădi în sufletul concetățenilor noștri, în special al celor tineri,  sentimentul patriotic, dragostea de țară, pentru că altfel, într-un viitor nu prea îndepărtat, țara și națiunea sunt  în pericol. Ceea ce încă mai putem face azi, e prea târziu să mai facem mâine.

Patria este mama, este tata, este bunicul, bunica, frații și surorile, rudele, prietenii de joacă, colegii de școală, colegii de muncă, cunoscuții, consătenii, concitadinii, toți cei care trăim între granițele statului român, toți cei care suntem departe de fruntariile țării, dar păstrăm în suflet dorul de cei scumpi rămași acasă, ori duși spre alte zări. Patria este casa părintească în care ne-am născut și în care am copilărit, în care am trăit bucuriile și tristețile alături de cei dragi ai noștri, este curtea casei în care ne-am jucat la umbra nucului sădit de stră-străbunicul cu frații, cu vecinii, cu jucăriile noastre atâtea câte au fost, cu cățelul, cu pisica, cu bunica. Patria este grădina casei în care am văzut primele flori, primele albine, din care am gustat primele fructe sau legume. Patria este părculețul dintre blocuri cu cele câteva băncuțe și alei, pe care se joacă cei mici, se plimbă adulții. Patria este grădinița în care învățăm alfabetul vieții, colegii, băncile, educatoarea, jucăriile de tot felul. Patria este școala cu toate treptele ei, învățătoarea, profesorii, colegii mai mari sau mai mici, clipele de bucurii și de necazuri inerente vieții de elev, de student. Patria este covorul de câmpii, de dealuri, de munți, de văi și de piscuri împodobite de păduri seculare, de livezi cu pomi, de podgorii de vii, de culturi de cereale de tot felul, de râuri și pâraie. Patria este Dunărea și marea,  este pământul cu toate bogățiile ascunse în sânul lui, este cerul cu stelele, turmele de vite domestice și sălbatice, păsările și peștii. Patria este limba românească plămădită și adusă prin veacuri de multe-multe generații ca un cadou sfânt pentru noi și pentru urmașii noștri. Patria este cântecul popular, este doina care ne răscolește sufletul, este portul românesc atât de minunat, este jocul nostru care ne avântă spre înălțimi, este credința creștină, care ne-a dat speranța și tăria să pășim prin veacuri. Patria este biserica din sat, din cartier,  mânăstirea dintre munți, cimitirul cu crucile și amintirile din el.  Patria este hora din vatra satului, sărbătorile, hramurile, nedeile, rugile. Patria este istoria noastră de milenii, este lungul șir de eroi știuți și neștiuți,  care au sfințit cu sângele și oasele lor pământul țării. Patria este slova cărților, sudoarea ostenitorilor într-ale culturii și artei. Patria este poezia, muzica, literatura, pictura, sculptura, teatrul, știința românească și reprezentanții lor, care s-au înscris demult în universalitate.

            Cel care înjură Patria, cel care spune că-i este rușine că s-a născut român este un sărman orfan, copil de prin canale, copil al nimănui, sau, mai rău, o brută care-și pălmuiește Mama.

*

Sfaturi părintești.  Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăției, mai spicuim:

         ,,LUPTA DUPĂ LEGE(Continuare).  ,,Și iarăşi va avea mintea putere să vegheze asupra inimii şi să o păzească cu toată străjuirea, încercând să pătrundă în cele mai dinlăuntru şi mai netulburate cămări ale ei, unde nu sunt vânturi de-ale gândurilor rele, – care împing cu sila şi sufletul şi trupul în prăpăstiile voluptăţii şi le aruncă în fântânile de smoală -,  şi nici vreo cale largă şi încăpătoare, pardosită cu cuvinte şi cu chipuri de ale înţelepciunii lumeşti, care să vrăjească pe cei ce pornesc pe ea, oricât de înţelepţi ar fi. Cămările acestea curate, care sunt cele mai de dinlăuntrul sufletului – şi care sunt casa lui Hristos – , nu primesc nimic din lucrurile goale ale veacului acesta, fie că sunt raţionale, fie că sunt neraţionale, fără numai pe acestea trei, pe care le-a numit apostolul: credinţa, nădejdea şi dragostea.

              Deci cel ce este iubitor de adevăr şi primeşte osteneala inimii poate să nu fie atras în afară nici de obişnuinţele vechi în felul în care am arătat, ci să vegheze asupra inimii şi să străbată tot mai înlăuntru şi să se apropie numai de Dumnezeu, fără să se teamă de ostenelile atenţiei şi ale stăruinţei. Căci nu poate să nu se ostenească cu inima cel ce ia aminte la împrăştierile gândului şi la plăcerile trupeşti, având să stea mereu închis în anumite hotare (să se circumscrie), nu numai în cele dinafară, ci şi în cele dinlăuntru. Mai ales că acele împrăştieri şi plăceri adeseori abat şi cugetul şi fapta. Prin urmare, e drept că momeala, ca gând simplu, exercită o putere silnică atunci când stăruie, chiar dacă e urâtă. Dar convorbirea gândurilor ce se adaugă atârnă de voia noastră liberă. Aceasta au arătat-o şi cei ce n-au păcătuit întru asemănarea călcării lui Adam, întrucât momeala n-au putut-o împiedeca, dar convorbirea prietenoasă cu ea au lepădat-o cu totul. Încă din Vechiul Testament se cunoaşte războiul cel de gând, despre care David scrie acestea: ,,Fiica Babilonului (înţelegeţi: Satană), dornică de pustiire, ferice de cel ce-ţi va plăti după fapta ce ne-ai făcut tu nouă; ferice de cel ce va lua şi va lovi de piatră pruncii tăi”. Gândurile celui rău, nălucirile lui, idolii lui (ideile fixe ale lui), momelile sale, aceştia sunt pruncii vaviloneşti, sau ,,puii de drac”, după cum îi numeşte Sf. Maxim Mărturisitorul. Iar piatra este Hristos sau credinţa în El, temelia cetăţii sufletului, piatra cea din capul unghiului, pe care zidarii vremii de atunci n-au băgat-o în seamă. Or, întru nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat nouă, oamenilor, întru care să ne mântuim. De piatra aceasta trebuie să lovim pruncii vaviloneşti. Căci cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea ea, îl va spulbera. De aceea Sf. Ioan Scărarul zice: ,,Ca numele lui Iisus Hristos, armă mai tare, în cer şi pe pământ nu este!” Cerul este mintea şi pământul inima, în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă pe mine păcătosul”, întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului. Căci Dumnezeu Tatăl I-a dat (Mântuitorului) un nume mai presus de tot numele: ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece şi al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt.

              Cuvântul acesta poate însemna tot aşa de bine, pe rând, următoarele lucruri, în înţelesul literei: Cerul sunt sfinţii, Biserica biruitoare, îngerii; pământul, locuitorii pământului, Biserica luptătoare şi cel aruncat pe pământ, având mânie mare; cele de dedesubt, cei mutaţi din viaţa aceasta, dar care nu sunt în Biserica biruitoare, ci în închisorile fărădelegilor sau iadul. Altă însemnare poate fi aceasta: cerul e mintea, pământul e inima cu poftele ei, iar cele de dedesubt ar fi cele din subconştient, de care de obicei nu ştim şi nu ne dăm seama, dar le purtăm în noi.”

              Prin urmare dacă la ceasul de război, mai bine-zis în clipa de luptă, lovim momeala cu numele lui Dumnezeu, depanând rugăciunea, vom vedea lucru minunat: pentru ostaş luptându-se împăratul – tocmai întors de cum e în războiul văzut. Căci împăratul nostru S-a luptat până la moarte, – şi încă moarte de cruce – , şi printr-însa trecând, a rupt zăvoarele şi a spart porţile iadului, biruind pentru ostaşii Săi şi slobozindu-i. Iar de atunci biruie ca un Dumnezeu, oriunde e chemat pe nume. Şi ÎI cheamă dragostea.

Iată ce ne învaţă Sf. Marcu Ascetul, privitor la această clipă de mare însemnătate a războiului: ,,Cunoaşte, deci, o, omule, că Domnul priveşte la inimile tuturor; şi celor ce urăsc prima răsărire de gând rău, îndată le vine în ajutor (le face dreptate), precum a făgăduit, şi nu lasă roiul vălmăşagului de gânduri să năpădească şi să întineze mintea şi conştiinţa lor. Iar pe cei ce nu stârpesc primele înmuguriri, prin credin­ţă şi nădejde, ci se lipesc cu dulceaţă de ele, pe motivul că vor să le cunoască bine şi să le probeze, pe aceia îi lasă – ca pe unii ce nu cred ci vreau să se ajute singuri – să fie izbiţi şi de gândurile ce urmează, pe care de aceea nu le surpă fiindcă vede că momeala lor este iubită în loc să fie urâtă de la prima ei mijire”.

*

Rugăciunea. Sfântul Ambrozie de la Optima scrie: „Copilul meu, ia seama şi nu uita să te rogi. Fiece rugăciune, dacă este pornită din inimă, mărturiseşte un simţământ nou, iar acel simţământ e, la rândul său, izvorul unei idei noi, ce nu ţi-a trecut niciodată prin minte până atunci şi care te va îmbărbăta; astfel, îţi vei da seama că rugăciunea aduce cu sine un spor de înţelepciune.

 Nu uita, deci, să spui în fiecare zi, în gând, ori de câte ori îţi stă în putinţă: „Miluieşte, Doamne, pe toţi cei ce s-au înfăţişat astăzi înaintea Ta”.

Căci nu e ceas şi nu e clipă în care mii de oameni să nu părăsească viaţa pământească, iar sufletele lor urcă în ceruri.  Şi câţi dintre ei nu se despart de lume însinguraţi şi stingheri, cu amară tristeţe şi adâncă mâhnire la gândul că nu-i nimeni care să plângă după ei, că nimeni, poate, n-are habar de mai trăiesc sau nu! Şi cine ştie dacă nu tocmai atunci, din celălalt capăt al pământului, se înalţă spre Domnul ruga ta pentru odihna sufletului lor, deşi nu i-ai cunoscut în viaţă şi nici ei nu te-au cunoscut pe tine.  Cât de înduioşat va fi sufletul singuratic ce se înfăţişează cu teamă înaintea Domnului, când va simţi că, în clipa aceea înfricoşată, mai e totuşi cineva pe lume care se roagă pentru el, o fiinţă pământeană care-l iubeşte!  Şi Dumnezeu va căta cu drag la voi amândoi, căci dacă tu te-ai îndurat de sufletul acela, cu atât mai vârtos se va îndura de el, în nemărginita Lui milă şi dragoste. Şi-l va ierta poate tocmai pentru rugăciunile tale.

Fraţilor, nu pregetaţi, cuprinşi de spaimă în faţa ticăloşiei oamenilor; iubiţi-i aşa ticăloşi cum sunt, căci astfel, iubirea voastră va fi după chipul şi asemănarea iubirii lui Dumnezeu, ridicându-se pe culmea cea mai înaltă a dragostei pământeşti.”

*

Folclor din Mehedinți(LXXIII). Redăm mai jos alte câteva cântece culese la 11 iunie 1974 de la Martinescu Grigore(62 ani) din Cracul Muntelui com. Ponoare:


   Banii nu se fac așa!

 

,,Banii nu se fac așa,

Stând în cârciumă ș-a bea!

Banii se fac la pădure,

Cu firiz și cu secure!

Vai, săracul stânjenaru,

Că cu greu câștigă banu!

Iarna ninge, viscolește,

Stânjenaru grămădește!”

 

    Frunzuliță bob mărunt

 

,,Frunzuliță bob mărunt,

Mă uitai la răsărit,

Văzui primăvara venind,

Neveste pe plai suind,

Ducând mâncare la plug,

Cum să fac să le sărut?

Frunzuliță de molotru,

Ce larmă s-aude-n codru,

Se ceartă cucu cu corbu,

Care să rămână-n codru.

Corbul are pene negre,

Intră-n codru și se vede;

Cucul are pene verzi,

Intră-n codru, nu-l mai vezi!

Toți oamenii pun la grâu,

Eu pun pistoale la brâu;

Toți oamenii pun secară,

Eu întorc la primăvară,

Când înfrunge codrul iară

Și ies mândrele pe-afară!”

Mi-aduc aminte demult

 

,,Mi-aduc aminte demult,

De traiul ce l-am trăit.

C-am umblat pe unde-am

                                     vrut

Și-am iubit ce mi-a plăcut

Și la sate și la târg;

La sate nevestele,

La oraș cocoanele,

La târg domnișoarele.

Da’ bătrân cum mă găsesc,

Câte una tot iubesc!

Câte una, câte șapte,

Să le fac voia la toate,

Până m-or băga la moarte!”

 

Frunzuliță de doi nuci

 

,,Frunzuliță de doi nuci,

Măi, neicuță, un’te duci?

Un’te duci, pe un’te-ntorci,

Să-ți țin cale, dacă poci?

Dacă pot, ori dacă nu,

Ori mai bine vino tu!

Dacă scapi de la muiere,

Vino, neică, mai devreme,

Eu de scap de la bărbat,

Îți fac, neicuță, pe plac;

Și pe plac și pe plăcere,

Pe pofta inimii tele!”

 

  Frunzuliță samulastră

 

,,Frunzuliță samulastră,

Plecai să mă duc acasă

Într-o seară-ntunecoasă,

Pe-o potec-alunecoasă,

Nimerii la altă casă,

Unde-i nevasta frumoasă

Și bărbatul nu-i acasă.

Mă făcui că cer un foc,

Ca să-i fac minciunii loc!

Mă făcui că cer și apă,

Minciuna să mi se treacă!

Și când fu la sărutat,

Veni hoțul de bărbat

C-un ciumag de păr uscat,

Poate-o sută mi-o fi dat!

Eu la fugă o rupsei

Și peste garduri dădei!”

 

    Frunzuliță de mohor

 

,,Frunzuliță de mohor,

Eu la nimeni nu-s dator;

Nu-s dator la nima-n sat,

Nici în sat și nici la bancă,

Numai la o mândră dragă!

Numai la ea sunt datori,

De gură și ochișori!”

*

          File de jurnal – 12 oct. 1981(Continuare). ,,Ieri a fost adunare generală la Malovăț, azi fu în Bârda. O droaie de domni de la comună, de la județ și de la procuratură au venit ca să prelucreze și să explice oamenilor decretul. Au spus că dacă va mai fi prins cineva că doar trece pe tarlaua cu recoltă, va fi băgat la pușcărie, căci acum a dispărut amenda și-a rămas doar pușcăria, iar pedepsele sunt drastice, fiindcă trebuie să muncească, să muncească, să muncească!

         Dar, iată că, nitam-nisam, când acei domni credeau că și-au atins scopul, convingând auditoriul, un ,,cetățean turmentat” s-a ridicat și, fără a întreba ,,Eu cu cine votez?”, a întrebat simplu, omenește, ca-ntr-o discuție tovărășească: ,, – Dar eu pentru ce muncesc, căci de doi ani mă spetesc pe tarlaua colectivului și nu mi-ați dat nimic?” 

             Domnii din prezidiu, vineți de furie, l-au smuls pe bietul Mucioniu Gheorghe din Linia Cocoanei și l-au scos din sală cu huiduieli, ca pe un câine hămesit, flămând și rătăcit. Gestul a produs o vie reacție în sală. Puțin a lipsit oamenilor ca să nu dea o lecție ,,domnilor” s-o țină minte(…).

            De când a apărut decretul, cântecele au amuțit, s-a coborât tristețea peste sat, peste case, peste suflete. În inima oamenilor nu este ură, e mai mult indignare și durere. E o stare foarte asemănătoare cu a bătrânului rege Lear scos în drum în fapt de iarnă de proprii săi copii!”

*

              Copilărie. O poezie excepțională dedicată copilăriei am găsit pe internet. Regret că nu am putut afla și cui aparțin versurile. Cred că majoritatea cititorilor noștri se vor recunoaște în ea. Iat-o:

,,Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini, 

Trăiau pe-atunci părinți și rude și vecini!

Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci…

Te duci, copilărie, și nu te mai întorci!

 

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist,

Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist!

S–au inventat claxoane, adio zurgălăi,

Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi!

 

Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari,

A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari!

Cu cât urcăm în vârstă, ne suntem mai străini!

Te duci, copilărie, și devenim haini!

 

Bunica și bunicul, ce mă-nveleau cântând 

Sunt două cruci de piatră și tac pe sub pământ! 

Și mai era și crângul, și-un râu, și niște tei!

Te duci, copilărie, pe toate mi le iei!

 

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea,

Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea;

Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera! 

Te duci, copilărie, cu fericirea mea!

 

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc,

Iar după bătălie mergeam să bem un suc!

Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi!

Te duci, copilărie, și devenim mai răi!

 

Mă zgâriam pe brațe urcând în corcoduș,

Iar cel mai bun prieten era un cățeluș!

Eram atât de veseli fugind prin porumbiști!

Te duci, copilărie, si devenim mai triști… !

 

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus,

Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus!

Acum la doctor mergem, plecându-ne umili!

Te duci, copilărie, și devenim fragili!

 

 Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil, 

Aș da orice pe lume să redevin copil!

*

          Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Daniela Nane din București: 450 lei; Doamna Balica Ana din Tr. Severin: 400 lei; Doamna Suciu Aurelia din Cluj-Napoca(CJ) și Doamna Filip Cornelia din Tr. Severin: câte 50 lei;

         Pentru lucrările efectuate la biserica din Malovăț, Doamna Haidamac Miroana, Doamna Paicu Mariuța și Domnul Borugă Mihai din Malovăț au achitat câte 100 lei; Domnul Meilă Nicolae din Malovăț a achitat 90 lei; Domnul Ștefu Constantin(I), Domnul Ciurel Valentin, Doamna Oprișan Elena și Doamna Paicu Domnica din Malovăț au achitat câte 50 lei.         

           Doamna Luca Nica din Bârda a mai adăugat 50 lei la contribuția de cult, totalizând până acum 160 lei;

            Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

         Lucrări la biserică. Dacă pictorul ne ceruse 1.500 lei pentru a ne repicta icoana hramului de deasupra intrării de la biserica din Bârda, am găsit o altă soluție, care nu ne-a costat nimic. În spațiul creat în zid anume pentru pictură, am fixat una din icoanele  donate de Doamna Ivanovici Florica din București, copie după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Biserica Sf. Mormânt de la Ierusalim. Domnul Rolea C. Ion din Bârda a donat materialul cuvenit și din el a construit o casetă excepțională pentru icoană. Cu acest prilej am descoperit cu toții că avem un adevărat maestru în Bârda într-ale tâmplăriei. Domnul Rolea C. Ion nu a primit nici o plată pentru lucrarea și materialul donat.

          Dumnezeu să-i răsplătească!

*

PublicațiiÎn această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Merele și birul, în ,,Datina”, Tr. Severin”, an. XXV(2015), nr. 6446(28 iul.), p. 5; Sinuciderile, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6447(29 iul.), p.4; Dărâmătorii de biserici, în ,,Națiunea”, București, 2015, 1 aug., ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Calcularea pensiei, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6448(30 iul.), p. 4; Între rugă și-mplinire, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6448(30 iul.), p. 4; nr. 6460(18 aug.), p. 4; Aflarea adevărului, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6448(30 iul.), p. 4; Lupta cu dracul, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6450(1-2 aug.), p. 5; Prima lecție de religie, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6450(1-2(aug.), p. 4; Amintiri despre Ion Vidu, în ,,Națiunea”, București, 2015, 2 aug., ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Și, totuși, ,,merge și așa!”, în ,,Națiunea”, București, 2015, 8 aug., ediție on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Scrisoare pastorală”- 306, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2015, 7 aug., ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Ticăloșii, în ,,Omniscop”, Craiova, an. 2015, 10 aug., ediție on-line (http://www.omniscop.ro); Casa părintească, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6460(18 aug.), p. 4;

*

              Emisiuni. – Miercuri, 5 aug.,  preotul Dvs. a avut o emisiune la Televiziunea ,,Datina” din Tr. Severin, între orele 21-22, pe tema postului, dar au fost abordate și alte probleme privind viața și actualitatea  bisericească;

           – Duminică, 9 aug., o echipă de la Televiziunea  Antena 1 din  București s-a deplasat la biserica de la Bârda și a filmat o parte din slujbă. Au luat apoi interviuri unor credincioși, cât și preotului. Încă nu știm, deocamdată, când va fi difuzată emisiunea pe post. A fost impresionant efortul acestei echipe. Timp de două zile înainte filmaseră la Suceava festivitățile de acolo legate de sărbătorirea Sfintei Teodora de la Sihla. În seara de 8 aug. ajunseseră la Buzău, în drum spre București. Din Buzău au făcut o deviere de 500 km(Buzău-Ploiești-Târgoviște-Pitești- Rm. Vâlcea- Tg.Jiu), pe care au străbătut-o toată noaptea, ca să fie dimineața la Bârda. După slujbă au plecat la București.

*

Zâmbete. Perle de la bacalaureat: – Poetul cântă satul de care nu te mai poți despărți odată ce l-ai părăsit.

  • O pădure virgină este o pădure în care mâna omului n-a pus niciodată piciorul.
  • După moartea părinților săi, Creangă și-a trăit viața în continuare, până în ultimii ani ai vieții lui.
  • Toma Alimoș se răzbuna pe boierul Manea, care l-a rănit mortal pe la spate cu ajutorul lașității..
  • Caragiale este autorul schițelor și nuvelelor sale, ca să nu mai vorbim de teatru.
  • Ștefan cel Mare era un bărbat bine îmbrăcat, la costum, venea de la un război, cu o mână în ghips, pentru că căzuse de pe cal.
  • Profesoara:,,- Să scrieți cu majuscule!” Eleva:,,- Dacă nu avem majuscule, putem să scriem cu pixu…?”

*

Excursii. – Pentru ziua de 29 august organizăm o excursie-pelerinaj la Mânăstirea Topolnița, cu prilejul hramului. Va sluji Prea Sfințitul Episcop Nicodim. Prețul 8 lei/persoană.

– pentru o data pe care n-am stabilit-o până acum, organizăm o excursie de o zi pe traseul: Severin – Orșova – Valea Dunării – Moldova Nouă – Bozovici – Orșova – Tr. Severin – Bârda. Prețul 45 lei/pers.

 De îndată ce vom completa numărul necesar de participanți pentru un autocar, vom stabili data.

*

Spovediri. Împărtășiri. Cu prilejul Adormirii Maicii Domnului, în zilele rânduite, la biserică și în sat, au fost spovediți și împărtășiți 21+62+61=144  enoriași. Dintre aceștia, 56 au fost copii. Lor li s-au dăruit cărticele Tatăl nostru în zece limbi. Dă, Doamne, să-l știe măcar în una!

*

Înmormântări. În ziua de 11 August, am oficiat slujba înmormântării pentru Luca Sabin(58 ani) din Bârda. Dumnezeu să-l ierte!

*

Anunțuri:  Începând cu 1 Sept., slujbele din duminici și sărbători vor începe la ora 9;

  • Cineva din Tr. Severin dorește să cumpere o casă, ori un plaț de casă în Bârda.

*

Program. În luna Septembrie avem următorul program de slujbe: 5 Sept.(Malovăț – Bârda); 6 Sept.(Bârda); 8 Sept. (pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 12 Sept.(Malovăț – Bârda); 13 Sept.(Malovăț); 14 Sept. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 19 Sept. (Malovăț-Bârda); 20 Sept.(Bârda); 26 Sept.(Malovăț – Bârda); 27 Sept.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la școală, acasă ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

                                      Pr. Al. Stănciulescu-Bârda