A V A T A R

Mergi spre ţintă pe calea ta

Entuziast, tenace şi răbdător,

Fiecare succes te bucură

Şi-ţi dă noi aripi să zbori,

Fiecare vamă e surmontată

De dragostea şi voinţa ta

Şi, tocmai când te găseşti

Pe culmea realizărilor,

Gata s-atingi apogeul (extazia),

Un fenomen din senin

Îţi spulberă instantaneu

Întreaga minune creată

Doamne, unde-am greşit

De trebuie să sufăr atât

Şi-i musai s-o iau de la capăt ?

***

APOCALIPTICĂ

Atâta jeg şi-atâta murdărie

S-au adunat în sufletele noastre

Împresurate de bicisnicie

Şi-adânc cutremurate de dezastre

Atâtea viituri necontrolate

Şi revărsări urât mirositoare

Ne-au cotropit destinele, cu toate

Urgiile stârnite de vâltoare

Încât te miri cum lumea mai rezistă

Şi nu s-a scufundat în întregime

Şi vezi paloarea infinit de tristă

Înnegurându-i feţele sublime

Şi te cuprinde o perplexitate

Exasperantă, ce te-nnebuneşte

Şi nu mai poţi să ştii încotro bate

Nici vântul, să te mlădii omeneşte

E un vertij ca de sfârşit de lume

De-al cărui vaier nimenea nu scapă

Doar tu te amăgeşti să afli cum e

Furat şi dus de-nvolburata apă.

***

RĂZBOI STUPID ŞI GRATUIT

Mă tot războiam cu imaginea mea

Care se ascundea şi ferea

De privirea mulţimii nepregătite

Să cânte-n struna unui gogeamite

Geniul, veşnic neîmpăcat

Cu lumea în care, plângând, a intrat

Mă războiam, atacând-o dur şi frontal

De parc-ar fi fost cel mai straşnic rival

În ideea de a o fi deplin convertit

La rigorile lumii ce-n ea m-a primit.

Nu ştiam, nu vedeam cât de greu e să ţii

Sub control demonii nărăvaşei trufii

Şi, din lupta sălbatică, surdă şi grea,

Terfelită ieşea tot imaginea mea

Care, oricum ai da-o şi răsuci

N-are cum se schimba şi nicicum converti.

Ajunsesem să cred, într-atât disperat,

Că pe frontul din umbra în care-am sperat

Se dădeau bătălii ce n-aveau nici un sens

Numai riscul fiind garantat şi imens

…Când, atât de târziu, în sfârşit, m-am trezit

Din coşmarul războiului meu îndrăc(g)it

Am văzut că imaginea mea suferea

Exclusiv din tendinţa excentrică, rea

Care nu-mi folosea absolut la nimic

Sastist de acest suicid, mă ridic

Spre-a-mi susţine imaginea, cum ar fi ea,

Numai Cel Nevăzut mai putând-o vedea.

***

LEGITIM LAMENTO

N-avem noi oameni să ne reprezinte

N-avem noi oameni bravi şi inimoşi

Capabili să ne ducă înainte

Entuziaşti şi nevânzând gogoşi ?

Nu ne mirăm noi înşine de unii

Ce fac minuni cu hărăzirea lor

Şi îşi cinstesc tot neamul şi străbunii

Realizând creaţii ce nu mor ?

Şi nu vedem cu ce dezinvoltură

Se sparg tipare ce s-au învechit

Şi se propagă altfel de cultură

În arealul nou aerisit ?

De ce străinii trebuie să vină

Să ne dea lecţii, să ne râdă-n nas

Ca să vedem cât suntem noi de vină

Că n-am ştiut şi, uite, ce-a rămas ?

De ce să vină lobby să ne facă

Deştepţii din alt capăt de pământ

Ca o frumoasă ţară dar săracă

Să pară şi lipsită de avânt ?

N-avem noi oameni ? Ce enormitate,

Câtă parşivitate mai ascund

Acele combinaţii scelerate

Ce ne visează un destind imund

Dar toţi străinii trebuie să ştie

Că nu mor caii doar când câinii vor

Că, de suntem aici de-o veşnicie,

Apoi avem şi-un veşnic viitor.

***

SENTIMENTALĂ

Văzut-am ţara dintr-un cap în altul

Ce minunată ţară, ce tărâm

De vis, cum a dorit a fi Înaltul

Şi cum l-au vrut latinii de la Râm

Văzut-am ţara cu o bucurie

Dar şi cu un alean de nedescris

Când am descoperit cum poa’ să fie

Iar hoţii şi tâlharii au decis

O, Doamne, şi Tu, Maică Preacurată,

Pe care, ca atei, v-am alungat

Cruciţi-Vă cu mine deodată

Şi apăraţi-mi neamul  prea-ncercat

C-atâta jaf şi-atâta silnicie

Ce am văzut pe unde am trecut

N-au fost nicicând şi nici n-o să mai fie

Dacă prostiei nu-i mai dăm tribut

O, ţara mea de vis, îmbelşugată,

Sunt fericit dar, cu durere-n glas,

Doresc să nu mai suferi niciodată

Să ieşi din starea-n care ai rămas

Avem atâta dragoste de tine

Şi-atâţia temerari şi luptători

Că vei fi iar pe culmile divine

Cum vei fi fostă de atâtea ori

Nimic nu ne opreşte ca tâlharii

Şi hoţii să dispară în răstimp

Iar noi, înaintând peste fruntarii,

Să ne trezim cu tine în Olimp.

***

Referinţă Bibliografică

DOMINIC DIAMANT: OCTOGENARE (5) – Versuri –/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 25 august 2015