nu sângele șerpit e vinovat
ci toate
celulele- poame în merii omenești
de ele plin mi-e trunchiul ca sacul cu păcate
-îmi ești departe Doamne
în trupu-n care-mi ești !
singur am rămas în scoarță adunat
îmi duc norul ploii atât de negru-n spate
crengile-s pedeapsă
sub ele stau plecat cu toate miofibrele durerii
încordate
nu mă lăsa pradă demonului căzut
el
îmi poartă încă genele căderii
în cromozomi e beznă
ADN-ul e mut în cristalul vocii
în lumini vederii
DAN TIPURIȚĂ