Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: POEMUL FECIOAREI MARIA

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: POEMUL FECIOAREI MARIA

Un zâmbet apărut

lângă zenitul lumii a prins

în mlădieri visurile Tale,

cu pulberea de stele calde ale humii,

aşa s-a împodobit creştinul într-ale sale.

Dincolo de luceferi

voia Ta s-a prelungit ca o podoabă

peste univers,aşternând nostalgia

luminii primordiale, în primul cuvânt,

în primul Tău vers.

 

Dincolo de aştri,

Taina Ţi se primeneşte

rugă Pământului, în care mijesc

Zorile renaşterii sfinte,

şirag de doruri ancestrale împletite…

Iţele Iubirii din infinitul Tău,

sângerează pe cer,urzind

Întruparea Cuvântului De Sus…

Din purpuriul înstelat picură

toate năzuinţele noastre,

presărate în veşnicia Ta,

pe Calea reîntoarcerii …

Cutreierăm, basm celest

cu tălpile fierbinţi după dorul Tău.

Astrul zilei răsare în noi

cu pajişti de lumină prelinse-n sărbătoare,

ca numele Tău-MARIA,

Citim vremurile ce ne cuprind,

taină în care ne odrăsleşte Glia-ROMANIA.

 

În  părul Tău s-au împletit corolele luminii

cu psalmu-n care au răsărit ivirile genunii.

Pe fruntea Ta înmiresmată

cu rugi şi doruri vii,

stă tâmpla cerului curată…

În ochii Tăi se-oglindesc atâtea Lumi,

atâţia sori şi ceruri,

atâția îngeri heruvimi

și sfinte giuvaeruri.

 

În gând se vaită plopii,

romanţă de dincolo de tumult,

mă apropii de Aiud,

cu paşii tot mai mult,

să pot să Te-ascult,

mereu să Te-aud…

 

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU