Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » VIOLETTA PETRE: Eu, sclava neiubirii şi-a durerii – POEME (1)

VIOLETTA PETRE: Eu, sclava neiubirii şi-a durerii – POEME (1)

MARIE, cu marea durere-n veşmânt

E-atâta lumină în numele-ţi sfânt,
Că nopţile pleacă cu fruntea plecată,
Să-ţi lase lumina să intre-n cuvânt
Când tu prea-curata şi nevinovată,

Cobori înspre lume să mângâi tăceri
Cu blânda-ţi dojană din ochii de mamă
Ce-adulmecă rana-necată-n dureri
Şi-n suflet, tăcerea, uşor, se destramă.

Cu tălpile goale, prin spini alergând
Cu braţele-ntinse spre dulcea povară
Tu, stânca o-nvii şi-ntre ceruri plângând
Din iarnă ne faci, când ne-atingi, primăvară.

E-atâta lumină şi-n mine pătrunzi
Cu ruga pictată-n icoane de sare;
Aşteaptă-n genunchi, în altar, muribunzi
Cu-n ort să îi treci peste sacre hotare.

Marie, cu marea durere-n veşmânt
Cernit, de o viaţă jertfită pe cruce,
Ne-nvie nădejdea, când suntem mormânt
Că tot lângă tine, spre viaţă, ne-om duce…
versuri – Violetta Petre

La mulţi ani!

 

Când se-apropie de mine, toamna asta…

Când se-apropie de mine, toamna asta fără leac
Ies din mine să mai stărui lâng-un fir de liliac
Ce-a-nflorit a doua oară, ca şi ramul de cais
Lângă frunza dezolantă, ce-a pierdut, pe ram, un vis.

Şi mă-ntreb, de ce mă doare galbenul gutuii-n geam
Când aştept să ningă fluturi peste nopţile ce le-am
Metamorfozat în albe aşteptări ce nu mai vin?
Mi s-au înecat gutuii în oceane de pelin.

Şi-i frumoasă-aşa domoală, când se-apropie de noi
Şi ne spală de păcate cu-ale ei curate ploi.
Ruginiul mă îmbracă într-o rochie de bal
Şi-o cunună de tristeţe mă închide-ntr-un opal.

Eu culeg o nuanţă vie din noianul de culori
Să nu uit că a fost vară. Toamnă-i de mai multe ori.
Orice anotimp albastru moare-n mine şi nu ştiu
Să mai înfloresc, că-mi este a deşert şi a pustiu.

Ca o frunză pe-o alee unde paşii s-au tot dus
Iar mă duce vântu-n locuri unde sunt şi unde nu-s;
Şi mă-ntreb, din nou, ce caut şi de ce nu mai găsesc
Drumul înspre mine, Doamne! Şi de ce nu mă trezesc

Să mă caut în lumină? Şi mi-e toamnă tot mai des
Şi nu-i nimenea de vină că, eu, toamnă, te-am ales
Să mă-mbraci în frunza moartă. Un cortegiu de stafii
Mă adună din băltoace şi tu vară nu-mi mai vii…

 

strigă-mă pe litere

smulge-mi inima
şi arunc-o în hăul poemului răstignit
pe crucea de lut

dezbracă-mă de neputinţă
şi creşte-mi linişti
la umbra pomului vieţii

goleşte-mi nopţile de coşmaruri
şi lasă-mi dimineţile să doarmă

poate nu vor mai plânge icoanele
când ruga mea
nu trece dincolo de sticlă

strigă-mi numele şi voi alerga
literă cu literă
să-ţi opresc fuga

şi hai să fumăm pipa păcii
sub felinarul îngerilor

 

 

Sonet în grai românesc

Cine ascultă cântec de vioară,
Oftat de nai, şi doinele străbune
În limba noastră ce nu va să moară
Se va-nchina pios, ca la minune.

E graiul românesc o floare rară,
Mai dulce decât mierea din ştiubeie;
Să o păstrăm în suflet, să nu piară
Şi grijă să avem de sfânta cheie.

Că sunt duşmani o mie şi-ncă una
Ce vor s-o fure sau s-o-nstrăineze;
Nu vor putea, că stă de pază luna
Şi stele sunt, pe ceruri, încă treze.

Români, să nu ne-ameninţe furtuna,
Să fim mereu prezenţi pe metereze!

La mulţi ani, Limba Română!

 

Eu, sclava neiubirii şi-a durerii

Tu m-ai minţit, eu te-am minţit, noi ne-am minţit
(S-ar crede c-am trăit într-o minciună);
Ambrozie pe stihuri eu ţi-am oferit
Şi-un loc, pe-un colţ din nemiloasa lună.

Spun nemiloasă, căci letopiseţ i-am scris
În care-i evocam istorii pure,
Cu întâmplări, minciuni hrănite dintr-un vis
Iar ea, poveştile a vrut să-mi fure.

Te-a ascultat şi te-a-nţeles şi te-a iubit
Şi îi sorbeai minciunile cu sete;
Cu ce voiai să te hrăneşti, ea te-a hrănit
Servind minciunile pe îndelete.

Şi ca un drog, tot mai cereai şi mai primeai
Minciuni din ce în ce mai fulminante,
Din tot ce-a fost frumos şi bun, nu mai aveai
Decât imaginea unei bacante.

Minciuna-n straie de argint te-a captivat,
Şi ca un sclav i-ai ascultat porunca;
Strivită de minciuni şi Iad am aşteptat
Să-nchizi şi să distrugi în veci, spelunca

În care te-a ademenit doar mintea ta,
Ne-ncrederea în tainele tăcerii;
Eu te-am minţit? Aşa e firea mea?
Eu, sclava neiubirii şi-a durerii?

 

Biografie Violetta Petre

Sunt Om …în primul rând !Un om bun , care nu ştie să se certe cu nălucile verzi din codri albaştri de gentiene si toporaşi….Iubesc Cerul cu perdele de ploi şi ninsori ! Iubesc albumele cu amintiri de Românie ! Iubesc iarba verde de acasă, viaţa, astralul şi poezia…întind braţele …şi poemele mă primesc cu sfinţenia şi cuminţenia utreniilor şi a vecerniilor…
Îl iubesc pe Dumnezeu …
Iubesc marea care m-a născut acum 56 de ani …în luna lui cuptor…o am în fiecare zi în drumul meu …acelaşi în fiecare zi…Drumul înapoi nu mi se pare mai greu…pentru că mă aşteaptă sălaşul meu de linişte şi poezie…

Violetta Petre

M-am născut în anul 1953, pe 11 iulie în oraşul Constanţa.Am absolvit Liceul de cultură generală profil umanist, şcoala post-liceală de agenţi de turism de un an de la Sinaia… Scriu poezii de când mă ştiu a scrie…Sunt iubitoare a versului clasic cu rimă şi ritm… Am postat de 4 ani de zile pe diferite site-uri literare: Esenţe, Reţeaua literară pe care sunt cititoare şi comentatoare fidelă a poemelor lui Leonard Ancuţa şi Djamal Mahmoud şi nu numai…

Debutul meu literar a avut loc în decembrie 11 la Iaşi, leagănul culturii româneşti sub egida asociaţiei Universul Prieteniei, în volumul comun Iarna din ciclul ”Anotimpuri”.Alte publicaţii în care se găsesc poeziile mele sunt ”Antologia- 55 poeţi contemporani”a Valentinei Becart, , o nouă antologie care va fi gata la sfârşitul lui martie.Sunt colaboratoare la ”Radiouniversulprieteniei”. În mai îmi lansez cartea de autor ”Poeme violete” tot la Iaşi, o ediţie de lux cu 100 de poeme…

Mai am multe de învăţat după cum mi-am dat seama mai ales în acest loc special de triere a poeţilor în devenire…Vă mulţumesc pentru oportunitatea de a exista măcar, în acest loc pe treapta 0… Violetta Petre