Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » MARIN IFRIM: LIVIU IOAN STOICIU sau despre despărţirea apelor literare!

MARIN IFRIM: LIVIU IOAN STOICIU sau despre despărţirea apelor literare!

De peste patru decenii tot înot în apele de ploaie ale literaturii române contemporane; în primul rând, în calitate de cititor, expus la tot felul de riscuri livreşti, şi, în ultimul rând, în calitate de scriitor aflat mai mereu  în contradicţie cu „normalitatea” socio-culturală ante sau postdecembristă – expus direct înjurăturilor  venite din partea unor sensibilităţi porceşti cu ştaif, sau doar cu belciug înmatriculat  în catacombele profesioniste ale neantului autohton.   În ambele ipostaze, nu pot înota decât în sus, în sensul invers al ploii,încercând să nu mă las sufocat  de realităţile acestor timpuri. Am propriile mele păreri indiscutabile despre tot ceea ce înseamnă literatură română „de la origini şi până în prezent”. Sunt convins că nici şcoala, nici ceilalţi scriitori şi nici criticii literari nu au reuşit vreodată să-mi manipuleze percepţia asupra literaturii române. Părea mea despre mine însumi nu are nici o importanţă, iar părerea  celorlalţi despre mine nu mă mai interesează nici dacă mi s-ar pune pe tavă efemerul Premiu Nobel. Sunt un cititor de lux şi un scriitor care mă prezint mie însumi, în calitate de pârât. Ca atare,nu văd ce m-ar putea împiedica să afirm încă o dată, cum tot afirm încă din anii `80 încoace, că „ordinea valorică” a scriitorilor contemporani stabilită „oficial”, de diverse personalităţi critice, sau de grupuri de interese, nu a coincis niciodată cu propria mea „ordine”. Nu trebuie să fii neapărat un fel de „Gică Contra” pentru a spune lucrurilor pe numele şi prenumele lor. Pe Mircea Cărtărescu îl consider un poet încremenit în faza debutului asistat,drept pentru care nici măcar nu mă mai irită tenacitatea cu care,asemenea unui dresor de porumbei, îşi tot vinde aceeaşi marfă, de decenii întregi, de fiecare dată „succesele” sale întorcându-se la proprietar din ce în ce mai obosite şi mai obositoare. Poetul respectiv a devenit un fel de împărat chior în ţara orbilor. În literatură, singura lege valabilă e cea făcută de cititorii pentru care lectura zilnică e o hrană fină. Nici în proză, domeniu în care este prezent şi Mircea Cărtărescu, lucrurile nu sunt diferite. De pe la alde Nicolae Breban şi Constantin Ţoiu încoace, nu prea am putut zăbovi cu interes asupra vreunei cărţi care să-mi îndestuleze aşteptarea. Scriu aceste rânduri cufundat, de vreo două săptămâni, zi de zi şi noapte de noapte,  în paginile a peste 100 de cărţi primite pentru jurizare la un important concurs literar. Cu câteva excepţii, care se referă exclusiv la secţiunea de publicistă a concursului, cele mai multe dintre volumele de poezie, dar şi cele de proză sunt sub limita care să poată stârni cât de cât interesul cititorului. Am făcut acest lung şi necesar ocol, pentru a mă convinge pe mine însumi că sunt treaz, că sunt viu şi că există în lume, inclusiv în cea literară: locuri, lucruri, situaţii şi oameni pe care nu le poţi ignora prefăcându-te că ele nu ar exista. În finalul acestor rânduri, mă simt obligat să menţionez că, înainte de a începe lectura volumelor mai sus amintite, am citit două cărţi rare, fiecare dintre acestea reprezentând, în viziunea mea, câte un festin literar: „Nous”, volum de versuri semnat de Liviu Ioan Stoiciu, şi „Deochiul Gorgonei”, memorialistică, de Ion Gheorghe.  Ghinion pentru majoritatea autorilor înscrişi în competiţia literară mai sus amintită! Iată, o spun fără nici o urmă de maliţiozitate, cum se despart apele de ploaie de apele de izvor. Ion Gheorghe,fostul coleg al lui Nicolae Labiş, tocmai a împlinit 80 de ani. E un clasic în viaţă. El şi opera sa arată ca un fluviu. Liviu Ioan Stoiciu, inclusiv prin noua sa carte, lansată acum, la Adjud,  deja poate fi considerat, alături de alte două-trei nume de poeţi deosebiţi, unul dintre puţinele izvoare ale literaturii române actuale, curate şi nesecate! Mai zic doar atât: Liviu Ioan Stoiciu ar trebui să fie adevăratul poet român pe care breasla să-l  desemneze măcar o dată, de probă, pentru candidatura la efemerul şi prea mult râvnitul Premiu Nobel!

                                                                                                         Marin Ifrim*

                                                                                                         Buzău, 16 sept. 2015

*Text trimis doamnei director Tatiana Valea, cu rugămintea de a fi lecturat public în cadrul manifestării ”Săptămâna bibliotecii adjudene”, ediția a XXXII-a, 18-24 septembrie 2015