Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Vasile Bele – propune o clipă de sinceritate! Cine sunt? Din ciclul ,,Viața, viața, ce grea ești!”. Spuneți-mi unde și când am greșit?

Vasile Bele – propune o clipă de sinceritate! Cine sunt? Din ciclul ,,Viața, viața, ce grea ești!”. Spuneți-mi unde și când am greșit?

Dacă ar fi să mă descriu, cu toată modestia, aș rosti următoarele:

– sunt harnic și silitor, îmi place munca și-mi plac, la modul general vorbind, provocările – pentru că așa ne-au învățat părinții că trebuie să fim în viață;

– sunt ambițios și luptător în același timp, conștientizând că și ambiția și spiritul de luptător le-am moștenit pe linie paternă. Motto-ul ce s-ar potrivi aici, ar fi: ,,Nu mă las până nu obțin ceea ce-mi propun!”;

– cunosc valoarea vieții și-mi pare rău de fiecare timp sau vreme ce a trecut, devenind amintire, deci sunt un romantic;

– iubesc viața așa cum e ea – și cu bune și cu rele. Răul nu m-a oprit niciodată din drum, iar viața poate fi, uneori, și scurtă, deși, ,,Nu lungimea ei contează, cât trăirile ei!”;

– îmi place să mă exteriorizez, și chiar să ,,împrăștiu” cu bucurii în jurul meu.  Dorința mea supremă este de-a nu vedea în jurul meu oameni necăjiți, supărați, plângând, bolnavi, neajutorați – toate astea întristându-mă;

– sufăr alături de alții aflați în suferință și mă bucur împreună cu cei ce se bucură de viață;

– găsesc forță și energie de-a mă ridica, oricât de sleit de putere aș fi, de-aceea, nicio greutate nu-mi pare a fi prea grea;

– îmi spun cei din jurul meu că ,,împrăștiu” cu energie pozitivă! Oare așa să fie? Dacă ei zic, eu îi cred!

– simt, la prima mișcare, negativismul  dintr-o persoană, și de-asta, o resping, refuz să stau multă vreme în preajma ei. Sau, încerc să-i explic situația! Uneori reușesc, alteori, se lasă cu ceartă, dar, știți ce se spune în popor: ,,Cel mai deștept cedează întotdeauna!”;

– urăsc minciuna și nedreptatea umană. Nu încurajez astfel de comportamente, decât în anumite cazuri. Atunci când minciuna este ,,constructivă”, o susțin și-o încurajez;

– cunosc noțiunea onoarei și-a demnității umane – asta am aprofundat-o în sistemul militar, unde-am fost călit în acest spirit. Îmi plac oamenii ,,paroliști”, oamenii ,,calculați”, oamenii ,,cu picioarele pe pământ”;

– nu mă supăr când sunt criticat pe bună dreptate. În schimb, ,,explodez”, când o fac novicii, neștiutorii, răuvoitorii. Nu-mi plac astfel de jocuri, și-atunci nu răspund pentru faptele mele. Ulterior am sincere păreri de rău, dar îmi asum fapta;

– nu cred să fi fost vreodată perfid sau fățarnic! Astea sunt nonvalori care te coboară în scara valorilor morale și-a virtuților din viață;

– îmi place să cred că, în toate acestea, am și doza de curaj, necesară. Iau hotărâri ,,pe loc”, chiar dacă nu de fiecare dată sunt cele mai bune. Mi le asum și trag sau suport consecințele – nimic greșit în asta!

– nu am râs, nu râd și nu voi râde niciodată de omul necăjit, de cel ce duce lipsă, de cel ce nu are, de cel amărât. De aceea, am prieteni extrem de variați – de la persoane culte, până la … mai puțin culte. Nu mi-am făcut prietenii în funcție de anumite criterii, pe considerentul că fiecare e om în felul său și de la fiecare ai ce învăța;

– iubesc dreptatea și adevărul, deci sunt obiectiv! Nu tolerez lenea sau lipsa de acțiune. Nu suport oamenii care nu au inițiative, care nu au idei, care nu au vise. Greșesc?

– sunt un visător, deci îmi place să cred că va fi și mai bine, și foarte bine, atunci când îmi merge rău. Nu mă plâng niciodată, nici când am, nici când n-am!

– ador munca în echipă, susțin tinerețea din trup și suflet a coechipierilor. Deci, pot fi acuzat că sunt prietenos! Mult prea prietenos! Chiar peste bariera prieteniei! Ce să fac …?

– ambiția m-a însoțit mereu, altfel nu reușeam în viață. Și, chiar sunt un om norocos datorită ambiției de care dau dovadă. Mă bucur că sunt așa!

– n-am fost niciodată fățarnic, dimpotrivă! Îmi place să spun că ador sinceritatea și iubesc persoanele sincere. Cine-i sincer, consider că are ,,coloană verticală”, și că este și onest și modest;

– nu prea sunt ordonat, dar găsesc repede lucrurile în haosul din jurul meu. Nu prea sunt punctual dar mă grăbesc de fiecare dată. Sunt săritor și binevoitor cu toți cei din jurul meu. Sunt/ nu sunt prea responsabil, căci mai mint din când în când. Și-acum condamnați-mă! Judecați-mă! Dar spun adevăr …;

– sunt vorbăreț din fire! Nu am ce să fac … acest lucru l-am moștenit de la bunicul pe linie maternă. Dar nu sunt obositor. Înțeleg când sunt obositor și mă retrag sau schimb repede subiectul, tocmai pentru a nu plictisi!

– meditez pentru împăcare – chiar am un cult al acestui sentiment. Nu mă credeți? Încercați să nu va certați niciodată, mereu să aveți zâmbet pe buze. Niciodată să nu-ți dorești răzbunarea … să vedeți ce frumos se poate trăi;

– nu cred să fiu plictisitor! Plictiseala apare atunci când urăști – dar eu nu urăsc! Apare, când nu comunici – dar eu sunt o fire extrem de comunicativă! Apare, când nu iubești frumosul de lângă tine – dar eu iubesc tot din jurul meu! Apare, deodată cu banalitățile vieții – dar eu consider că viața nu-mi este o banalitate, dincontră! Apare, când ești monoton – dar eu chiar mă pot lăuda cu diversitatea din viața mea;

– am memorie distributivă, deci poate fi gălăgie în jurul meu, că nu mă împiedică să nu mă concentrez;

– urăsc singurătatea și oamenii singuri. Nu cred că o să-i înțeleg vreodată … chiar nu cred!

– nu mă laud decât cu dreptate și adevăr. Nu mă jur, niciodată!

– și-ntre toate acestea am și-o slăbiciune – iubesc femeile. Doamne, cât le iubesc! Nu m-aș sătura niciodată dacă aș putea ,,gusta” din ea, femeie.

Ce mi-ar place?

– mi-ar place să fiu mai bun creștin. Să merg mai des la biserică! Să rostesc rugăciuni mai des  decât o fac în acest moment.

– mi-ar place să cânt într-un cor bisericesc, deși nu am voce. Îmi plac pricesnele și tot ceea ce înseamnă cântare bisericească. Dacă Dumnezeu nu mi-a dat voce, mi-a dat posibilitatea de-a înțelege aceste minunății. De-a-le înțelege și de-a-le trăi!

– îi respect pe cei credincioși, indiferent de credința dumnealor! Eu, am o credință – cred că Dumnezeu a fost, este și va fi ortodox!

– nu mă deranjează apartenența la vreo religie – în afara celor ce sunt fanatici, habotnici.

– îmi place să mă rog în singurătate – atunci sunt extrem de sincer, și-mi descătușez sufletul.

– nu țin post, nu pentru că nu vreau, Doamne ferește! Nu țin, pentru că sunt un nemernic din acest punct de vedere.

– mi-ar place să mă rog pentru familia mea, pentru părinții mei, pentru frații mei, pentru surorile mele, pentru soția mea, pentru copii mei, pentru prietenii mei. Dumnezeu mi-e martor că nu fac acest lucru! De aceea vin acum, Doamne, și te rog, să-mi ierți această nesăbuință!

– deși consider că viața în rugăciune este cea adevărată, cea bineplăcută lui Dumnezeu, nu mă pot adapta ei. De ce? Și eu mai caut răspuns …

– un om credincios este și un om drept, cumpătat, cinstit sau sincer. Acestea sunt plăcute lui Dumnezeu. Întotdeauna îmi încep rugăciunea spunând o mulțumitură Maicii Domnului, cea Pururea Fecioară și-apoi, dacă mai am putere, mă rog;

– îmi doresc să construiesc o mănăstire în pustietatea munților, dar nu cred că acest vis va deveni vreodată realitate. Dar nici n-am luptat pentru a-mi/a împlini acest vis. Oare, de ce?

– îmi doresc să ridic o troiță la o răscruce de drumuri, pentru ca cel ce-și va face semnul Sfintei Cruci să fie apărat și ocrotit. Vreau acest lucru din adâncul sufletului …

– îmi recunosc păcatul, îl regret și, pe moment, îmi pare rău. Apoi, iar cad în ispită… și iar … și iar;

– cred că Dumnezeu a fost răstignit pentru păcatul meu! Cred într-unul Dumnezeu … și totuși, mă văd unul dintre cei care a strigat: ,,Răstigniți-L! Răstigniți-L!”;

Înțelegând lucrurile așa cum sunt, dacă ar fi, în viața asta, să mă întâlnesc cu ,,Drumul Crucii”, aș sări primul să-I iau lemnul și să-l duc eu, oricât de greu ar fi. Probabil trebuia să scriu toate acestea ca o eliberare, ca o spovedanie în fața tuturor.

Dar de Dumnezeu nu poți ascunde nimic! Și iar, rostesc, probabil, dacă acestea vor fi citite, pentru cititor, va fi un motiv de-a se analiza, de-a se judeca (,,el pe el”), sau de-a-și condamna un pic din viață! Este, din punctul meu de vedere, cea mai ,,aspră” judecată. Aspră, și punctuală …

Dacă am greșit, iertare, drag cititor!

Vasile Bele, septembrie, 2015