Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PASTORALA » Scrisoare pastorală, Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 309(1 – 15 Septembrie)

Scrisoare pastorală, Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 309(1 – 15 Septembrie)

Dragii mei enoriași!

Tragedia siriană. Puține am știut despre Siria în anii trecuți. Câteva amănunte reținute din școală  și apoi informații vagi, culese din presă, din reportaje televizate și de prin vreo carte. Cu ceva vreme în urmă, Domnul Ambasador Dumitru Chican ne-a încredințat lucrarea Șiragul Mărgăritarului s-o publicăm în editura parohiei noastre, ceea ce am și făcut. Era un vechi manuscris copiat din arhivele naționale siriene din Damasc, care cuprindea istoria Imperiului Bizantin de la începuturi până după cucerirea turcească. Povestiri sporadice ale românilor, care lucraseră în Siria completau cunoștințele mele despre această țară.

Iată că evenimentele din ultima vreme au adus Siria în prim-planul actualității. Aceasta a mărit interesul și curiozitatea tuturor față de acel popor și de tragedia prin care trece țara lor.

Privesc pe internet un film, care prezintă Siria de ieri. O țară modernă, cu orașe moderne, cu construcții gigantice, cu parcuri pline de verdeață și fântâni arteziene, cu străzi și autostrăzi aglomerate de mașini, cu piețe gemând sub greutatea fructelor și legumelor, a altor produse autohtone. Privesc mărețele universități siriene, în care e un furnicar de tineri dornici de cunoaștere, muzee celebre, în care-și trăiesc liniștea obiecte vechi de mii de ani, intrate demult în patrimoniul universal. Biblioteci cu sute de mii de cărți duc mai departe cunoștințele lumii, aici fiind locul unde s-a născut primul scris de pe pământ. Cetăți vechi, precum Alepul și Damascul, alături de orașe noi, care pot sta alături de orașele civilizate ale lumii. Văd spitale cu aparatură ultramodernă, plaje aglomerate și porturi cu vapoare venite de departe sau gata de-a pleca peste mări și zări. Văd teatre și opere cu săli supraaglomerate de oameni dornici de frumos și de cunoaștere. Văd peisaje mirifice, cu sate înstărite, cu munți înzăpeziți, pe care se practică sporturi de iarnă. Văd moschei și biserici creștine vechi de sute de ani, în care se slujește Creatorului în prezența unui public numeros. Văd ferme de animale, păsări, plantații de pomi fructiferi, în special de meri și măslini, sere, prin care se poate plimba o combină în voie. Magazine imense, moll-uri, în care umblă un furnicar de lume. Văd o galerie imensă de artiști, scriitori, oameni de știință, oameni politici, sportivi și oameni  celebri din Siria sau din lumea întreagă, dar de origine siriană. Parcă mâna lui Dumnezeu mângâia locurile și poporul sirian….!

Privesc, tot pe internet, un film, care ne prezintă Siria de azi. Iadul pe pământ! Orașe întregi devenite grămezi de moloz și ruine, trupuri sfârtecate de explozii, resturi de clădiri fumegânde, mașini arzând pe stradă, oameni înarmați stând la pândă ca să curme alte și alte vieți. Văd mame stropite  de sângele care țâșnește din copii împușcați, pe care-i strâng la piept; văd oameni fără picioare, fără mâini, cu fețele desfigurate de explozii. Văd femei și copii tremurând de frică prin beciuri și printre ruine, așteptându-și sfârșitul. Văd execuții de oameni prin împușcare sau spânzurare. Văd statui de mii de ani răsturnate sau transformate în cioburi, văd turle de biserici și moschei printre mormanele de dărâmături. Peste tot oameni înarmați până în dinți, care țintesc, împușcă, aruncă grenade, pun explozibil. Peste tot lacrimi, sânge, carne vie și moarte. Orice fărâmă de viață, pe care o mai vezi pâlpâind pe acele locuri apocaliptice, e  un adevărat miracol….!

În urmă cu câteva luni, Europa a fost luată cu asalt de zeci de mii de refugiați din Siria și nu numai. Oameni îngroziți de nenorocirile din țara lor, cu moartea în spate și cu speranța în suflet, vin pe Marea Mediterană în ambarcațiuni supraîncărcate spre țărmurile europene. Multe din aceste ambarcațiuni se scufundă din cauza greutății și mii de oameni își pierd viața în adâncuri. Copii nevinovați devin hrana peștilor la numai câțiva ani. Convoiul nesfârșit al refugiaților ia cu asalt uscatul, barierele de tot felul și aleargă spre un loc al păcii,  al făgăduinței, spre un loc al belșugului, fericirii și democrației. Sunt înfometați, murdari, obosiți, epuizați, unii zdrențăroși. Își duc cu greu bocceaua cu ce-au putut lua cu ei în bejenie, își poartă copiii atârnați de gât și grăbesc cât pot, ca să nu-i ajungă din urmă moartea…  Aleargă peste câmpuri, pe căile ferate, urcă în trenuri, autobuze, în ce pot, numai să ajungă mai repede, nici ei nu știu unde, numai să fie cât mai departe de iadul de acasă. Dorm pe drumuri, prin păduri, prin adăposturi, sub cerul liber, mănâncă ce găsesc…!

Îi primesc țările europene, atât cât pot și ele, îngrijorate de fenomen, de ziua de mâine. Mulți se tem că printre oamenii loviți de nenorocire s-ar infiltra și mulți teroriști, care vor face un al doilea iad în Europa în curând. Multe țări se confruntă cu criza economică tot mai puternică, cu șomajul propriei populații. Alții se tem că aceste sute de mii de refugiați, adăugându-se milioanelor de islamiști care există deja în Europa, vor schimba structura demografică a continentului și se va ajunge peste câteva decenii ca bătrânul continent să nu mai fie creștin, ci musulman…

Indiferent de religia lor, indiferent de nevoile și temerile noastre, refugiații sunt oameni și trebuie tratați ca oameni. Sunt frații noștri, vecinii noștri. Le-a ars casa și toată gospodăria. Îi primim la noi. Ne străduim să stingem focul din curtea lor. Îi ajutăm să-și refacă cele pierdute, să-și refacă țara, apoi îi poftim să se întoarcă la ei acasă, în țara lor. Acolo le este locul, acolo rădăcinile, acolo hrana, apa și aerul, acolo le este cerul și pământul.

Dumnezeu să ajute acestui popor să-și recapete pacea, țara, liniștea și bucuria de-a trăi!

*

Sfaturi părintești.  Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăției, mai spicuim:

         ,,CURSELE… Toată strădania protivnicului aceasta este: să desfacă dragostea şi cunoştinţa noastră de Dumnezeu şi să le dea, prin patimi, ca obiect de preocupare nimicul şi absurdul. De aceea vicleanul nu se dă la o parte de-a reduce la nimic şi la absurd chiar şi virtuţile. Drept aceea, e destul să izbutească o mutare mai încoace, mai aici, a scopului ultim al virtuţilor, şi cu asta a redus la nimicul slavei deşarte şi la absurd toată strădania virtuţii. Iată-ne, printr-o singură întorsătură măiastră a vicleanului, deşertând virtuţile în sacul spart al patimilor şi culegând, în schimb, vorbe goale de la oameni şi rânjetul lui sinistru. Trebuie, deci, multă şi adâncă deosebire a gândurilor. Ca pildă grăitoare, în această privinţă, ne poate fi tâlcuirea Sf. Maxim Mărturisitorul al locului de la I Ezdra, IV, 1-3. Împrejurarea istorică e următoarea: întoarcerea iudeilor din robia Babilonului şi zorul de a-şi reface templul. Vrăjmaşii lor se apropie de ei şi-i roagă să primească şi ajutorul lor la ridicarea templului, pentru că la acelaşi Dumnezeu se închină. Dar căpeteniile iudeilor, Zorobabel şi Isus (Iosua), resping ajutorul lor. Refuzul acesta de neînţeles primeşte un adânc înţeles tâlcuit după sensul spiritual, pe care-1 desprinde Sf. Maxim, din faptul simplu istoric:

,,Dacă Zorobabel şi Isus (Iosua) înseamnă mintea activă şi contemplativă şi dacă vrăjmaşii lui Iuda înseamnă patimile minţii, atunci, socotind şi însemnarea numelui celor ce vrăjmăşesc mintea, găsim că slava deşartă, mândria, făţărnicia şi dorinţa de a plăcea oamenilor se apropie de mintea abia ieşită din robia babilonică a confuziei patimilor zicând: ,,Vom clădi împreună cu voi templul Domnului”. ,,Căci nici unul din aceşti draci vicleni nu împiedică vreodată râvna omului virtuos ci, înlăturând mai degrabă lipsurile virtuţilor, îndeamnă la şi mai mari silinţe, făcându-se împreună râvnitori cu cei ce se nevoiesc, ca să atragă la ei inima celui ce se străduieşte, după ce a pierdut măsura constantă a moderaţiei şi să-1 conducă pe neobservate spre altă ţintă decât cea spre care credea că merge. De aceea spun viclenii: ,,La fel cu voi ascultăm pe Domnul vostru”. Căci nu urăsc viclenii neprihănirea şi nu se scârbesc nici de împărţirea de ajutoare, sau de primirea de străini, sau de cântarea de psalmi, sau de cetanii, sau de cele mai înalte învăţături, sau de culcarea pe jos, sau de veghere, sau de toate celelalte prin care se caracterizează viaţa după Dumnezeu, până ce scopul şi cauza celor ce se săvârşesc le slujeşte lor. De aceea, pe ceilalţi draci îi observă ascetul mai repede şi scapă mai uşor de vătămarea ce vine de la ei.

            Dar pe aceştia, care au aparenţă că ajută omului să umble pe calea virtuţii şi că zidesc împreună cu el templul Domnului, ce minte înaltă i-ar putea descoperi? Nu poate mintea, fără numai prin Cuvântul viu şi lucrător, care pătrunde în toate şi străbate până la despărţitura sufletului şi a duhului, adică cunoaşte care dintre fapte şi gânduri sunt sufleteşti, sau forme şi mişcări naturale ale virtuţii şi care sunt duhovniceşti, sau forme şi mişcări mai presus de fire şi proprii lui Dumnezeu, date firii prin har… Căci ,,nu este înaintea Lui nici o făptură ascunsă” – se înţelege, în noi care credem că ne putem ascunde. ,,Fiindcă toate sunt goale şi descoperite”, nu numai cele ce s-au făcut şi s-au gândit, ci şi cele ce se vor face şi se vor gândi. Cred că despre faptele şi gândurile viitoare spune Scriptura că ,,nu este făptură ascunsă” iar nu despre cele ce s-au săvârşit. Căci acestea ne sunt cunoscute şi nouă înşine şi le sunt şi altora descoperite. Deci cu atât mai mult sunt descoperite lui Dumnezeu, Care a cunoscut de mai înainte toate veacurile nesfârşite…

            Cine, deci, neavând acest Cuvânt sălăşluit în adâncul inimii, ar fi în stare să scape de vicleşugurile ascunse ale făţărniciei dracilor împotriva noastră şi să stea de sine cu totul singur fără nici un amestec cu ei şi să zidească templul Domnului asemenea lui Zorobabel ? Căci acesta spune hotărât şi cu glas mare duhurilor amăgitoare ale mândriei, ale slavei deşarte, ale plăcerii de la oameni şi ale făţărniciei: ,,Nu vom zidi cu voi templul Domnului Dumnezeului nostru, ci vom zidi singuri Domnului lui Israil”. Numai cel ce are acest Cuvânt poate cunoaşte că amestecul dracilor pricinuieşte stricăciunea şi surparea întregii clădiri şi întinează harul şi frumuseţea străduinţelor închinate lui Dumnezeu. Căci nimenea nu poate, având ca ajutor la virtute pe vreunul din dracii pomeniţi, să o zidească pe aceasta lui Dumnezeu.”

*

                Biserica cu șerpi. În Biserica Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din satul Markopulos, din partea de miazăzi a insulei Kefalonia, la 25 km de Argostoli(Grecia), în fiecare an, de la 6 până la 15 August, se petrece un fapt minunat, pe care locuitorii l-au legat de icoana Maicii Domnului. Pe coasta dealului unde este așezat satul, cu mulți ani înainte, s-a săvârșit o minune. Odată sătenii au văzut cum un copac fusese cuprins de flăcări și au alergat înspre el, crezând că s-a aprins un foc în pădure. Când au ajuns acolo, au observat un fapt minunat. Deși copacul arsese până la rădăcină, pe ea se afla icoana Maicii Domnului pe care focul nu o atinsese. Locuitorii, plini de emoție, s-au închinat icoanei, după care au luat-o și au dus-o în biserica din satul lor, unde și ceilalți săteni au avut ocazia să se închine ei.

              A doua zi dimineața, când numărul celor ce voiau să se închine icoanei se înmulțise mult, cu toții au constatat că icoana lipsește. În cele din urmă, căutându-o, au aflat-o la locul ei de mai înainte. Era iarăși așezată pe rădăcina copacului ars. Icoana a fost adusă din nou în biserică, unde a fost încuiată. În următoarea zi, au găsit-o la același loc. După ce s-a săvârșit aceasta de trei ori, sătenii au fost convinși că voia Maicii Domnului este ca icoana să rămână acolo, pe rădăcina copacului ars. De aceea au construit o biserică deasupra rădăcinii copacului și au așezat în ea icoana.

            Mai târziu s-a zidit acolo o mânăstire de maici. Într-o zi s-au apropiat de locul acela mai multe corăbii cu pirați(hoți de mare). După ce au coborât pe uscat, pirații s-au îndreptat spre mănăstire, cu scopul de a o prăda. Atunci călugărițele s-au rugat Maicii Domnului, ca să ocrotească mânăstirea și pe ele. Îndată s-a săvârșit minunea. Mânăstirea a fost înconjurată de șerpi, care i-au pus pe fugă pe pirați. Faptul acesta a fost considerat un semn de la Maica Domnului, prin care s-au izbăvit și călugărițele și mânăstirea. De atunci, în fiecare an, se arată șerpii, chiar și în interiorul bisericii – stau agățați chiar și de icoane, de candele sau de strane, iar la 15 August pleacă.

             Dacă într-un an șerpii nu se arată, aceasta este un semn prevestitor de nenorociri pentru insulă, așa cum s-a întâmplat în 1940 și în 1953, când insula a fost zguduită de cutremur. Nimeni dintre specialiștii, care au cercetat șerpii, nu-i poate așeza într-una din cunoscutele specii de șerpi. Sunt de culoare gri, subțiri, a căror lungime nu depășește un metru. Au pielea catifelată, iar pe cap, precum și capătul limbii, formează o cruce mică. Așa cum este bine cunoscut, șerpii sunt considerați tămăduitori și neprimejdioși, de aceea și credincioșii îi ating fără frică. De altfel, ei constituie unul din cele mai însemnate motive pentru ca oricine să viziteze insula în Postul Sfintei Marii.

*

Folclor din Mehedinți(LXXV). Continuăm să prezentăm bocetul și ritualul înmormântării din nordul județului Mehedinți:

          În dimineața decesului, în Bratilov, bocitoarele cântă din pridvorul casei, cu fața către răsărit și cu lumânări aprinse în mâini((Inform. Buzatu Maria, Bratilov, născută în 1915).


,,Zorile se revărsară,

Zorilor, surorilor,

Nu pripirăți cu zoritul,

Până (N) cu gătitul.

S-a gătit, s-a despărțit,

Și de copilașii lui

Și de soțioara lui,

De părinți și de vecini,

De străini și de prietini

Și de lună și de soare

Și de vântul cu răcoare

Și de apă curgătoare,

Cu munții, cu oile,

Cu câmpul cu florile.”


          

         În  Mărășești găsim o completare a ,,Zorilor” din Bratilov(Inform. Ana I. Bârcea, Mărășești, născută în 1908):


,,S-abureze-o dată tare,

Inima s-o răcorească,

Dorul să-l mai potolească.

Trecui pe drum la vale,

Mă uitai în cimitir,

C-a-nflorit un trandafir.

-Trandafir, floare

                     gherghină,

A plecat să nu mai vină!

Trandafir, floare bujor,

A plecat cu prea mult dor.

(N) roagă pe Duhul Sfânt,

Să-ți dea cheia de argint,

Să descuie la pământ!”

         La Cracul Muntelui găsim o variantă specifică zonei montane(Inform. Martinescu Domnica, Cracul Muntelui, născută în 1907):


,,Zorilor, surorilor,

Nu pripirăți a zori,

Până (N) s-o găti

Cu turtițe calde

Și cuptoare pline,

Feluri de legume,

Acoave de țuică,

Altele de vin,

Că pleacă și nu mai vin.

Dintr-o lume-ntr-altă lume,

Unde soarele n-apune!

Zorilor, surorilor,

Nu pripirăți a zori,

Până (N) s-o găti,

Iar cu cărți în multe părți,

Răvășele-n orășele

Pe l-ale lui neamurele.

Ele ca să vină,

De merinde să-i gătească,

Merinde de cale lungă,

Lui (N) să-i ajungă.

Zorilor, surorilor,

Nu pripirăți a zori,

Până (N) s-o găti,

S-o găti, s-o despărți

Și de soțioara lui

Și de copilașii lui

Și de strini

Și de vecini,

De primăvara frumoasă,

Că e plină de miroasă.

De-nfloritul florilor,

De-n pupitul codrilor,

De hăitul plugului

Și de glasul cucului,

De zbieratul mieilor.

Voi, voi, munților, voi,

Nu vă mai rugați de noi,

Vă rugați de Sfântul Soare,

El să răsară mai tare,

Să ia ceața muntelui

Și pulberea drumului,

Că (N) este călător,

Hainele-i va spulbera,

Fața-i albă va strica.

Cocoșii negri cântară,

Zorile se revărsară!”

         La Valea Ursului am întâlnit o adevărată poezie de revoltă socială(Inform. Butariu Victoria, Valea Ursului, născută în 1894):

 


,,O pornii pe cornățel,

Mă-ntâlnii c-un tinerel.

Tinerelul ce-mi făcea,

După mumă-sa striga,

Să vină de undeva,

Să-l audă și pe el.

Din guriță că-mi grăia:

,,- O, moarte, n-o fi păcat,

C-or mai fost bătrâni în sat,

De ce pe mine m-ai luat?!”

,, – Bătrâni în sat tot mai sunt,

Dar Dumnezeu mi-o cricit,

Să iau suflețelul tău!”

Ia auzi, (N), auzi,

În mină drag-ai lucrat,

În fundul pământului!

Pământul ți l-o mâncat,

Inima ți-o-ntunecat,

Dar moartea nu vrea să știe(…),

Ea nu știe gata ești

Și te ia cum te găsești.

Lasă scaunul de hârtie

Și merge unde nu știe.

Lasă scaunul de argint

Și merge-n negru pământ!”

         În Săliștea Izvernei găsim o variantă, în care se simte din plin influența creștinismului(Inform. Cocoteanu Sevastița, Săliștea Izverei, născută în 1909):


,,L-o gătit, l-o-mpodobit,

Cu podoabe de argint,

Că pleacă de pe pământ;

Cu podoabe de mătasă,

Că pleacă și el de-acasă,

Dintr-o lume-ntr-altă lume,

Unde soarele n-apune;

Dintr-o țară-ntr-altă țară,

Să-i facă scară de ceară,

Să se suie la Hristos,

Că acolo-i loc frumos,

Că sunt tot pomi înfloriți

Și pe-alocuri rumeniți.

Soare, soare, frățioare,

Ia pulberea muntelui(…).”

*

         File de jurnal – 19 oct. 1981. ,,Azi am avut slujbă la Malovăț. N-a fost multă lume. Am avut și două cununii(Pera din Severin și Voican din Malovăț). Un cetățean din București, participant la una dintre nunți, a exclamat, văzând că nu iau bani: ,,- Așa ceva e de necrezut, părinte! Eu am cununat de 18 ori și am botezat de 86 de ori până acum. În București abia am scăpat cu 700 lei, dar târguindu-mă țigănește!”

          Sătura-ne-ar pământul să ne sature!

          Zilele trecute, fiind eu ocupat, mi-a făcut la Malovăț o înmormântare părintele I. D. Au participat și preoții S.G. și I. C. din Severin. M-au criticat că ,,am stricat legile bisericii”, că dacă vine altul după mine moare de foame, sau îl dă lumea afară din sat, dacă încearcă să reînființeze taxele la servicii. Eu voi pleca din Malovăț, ziceau dumnealor, cum voi termina biserica, fie protopop la Severin, fie profesor la Craiova, fie altceva pe cine știe unde, iar parohia va rămâne de râsul lumii, fiindcă nu va mai ocupa-o nimeni….

        Câtă grijă ,,părintească” poartă ei acestei parohii!

        Azi  a apărut în ziar un decret, care ne-a înmărmurit. Se raționalizează consumul la 150 kg de grâu și 30 kg. porumb pe cap de locuitor, anual, în mediul urban. Cei din mediul rural să-și producă singuri necesarul din lotul ajutător de 30 de ari! Satele fierb. Nu cred că vom ieși cu bine din iarnă! Se aude că și la muncitorii din Severin este cam tot aceeași stare de spirit. Zilele trecute minerii de la Motru ar fi făcut grevă. Acolo se zice că s-ar fi introdus cartele.

           Să dea Dumnezeu să fie bine!”

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnișoara Prof. Univ. Dr. Georgeta Ionașcu din București, fiică a satului Malovăț: 150 lei;  Doamna Bancă Dumitra din Tr. Severin: 50 lei;

Pentru lucrările efectuate la biserică, Domnul Crumpei Vasile din Malovăț a donat 100 lei, iar Domnul Drăghia Tudorică din Bârda a donat 50 lei.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Doamna Ivanovici Florica și Doamna Enache Maria din București au făcut o vizită parohiei noastre, prilej cu care au donat un rând de veșminte preoțești ,,de București”, o reverendă, o icoană adusă de la Ierusalim și alte lucruri necesare la slujbă.

Dumnezeu să le ajute după dărnicia de care dau dovadă și cu acest prilej!

*

Doamna Prof. Mariana Mocioiu din Tr. Severin, binefăcătoare a parohiei noastre din ultimii ani, ne-a solicitat un ajutor financiar, care-i este necesar la spital, unde nepotul său de zece ani va fi operat în această lună pe inimă. Consiliul Parohial și participanții la slujba de duminică, 13 septembrie, au hotărât să-i trimitem 1.000 lei. Atât s-a putut! Preotul a trimis banii prin poștă.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Maică Țară, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6461(19 aug.), p. 4;  ,,Scrisoare pastorală” – 308, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 2015, 7 sept., ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2015, 7 sept., ediție și on-line(http://armoniiculturale.ro); Bogății nemăsurate, în ..Omniscop”, Craiova, 2015, 8 sept., ediție on-line(http://www.omniscop.ro); Vițica viorie, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6476(9 sept.), p. 5; Târgurile disperării, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6478(11 sept.), p. 5; Taxa pe altar și trotuar, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6479(12/13 sept.), p. 5; Sinceritatea, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6480(15 sept.), p. 2; Lucrul ardelenesc și lucru oltenesc, în ,,Apollon”, Urziceni, an. IX(2015), nr. 8(aug.), p. 30, ediție și on-line(www.revista apollon.ro); Bărbatul fatal, în ,,Apollon”, Urziceni, an. IX(2015), nr. 9(sept.), p. 30, ediție și on-line(www.revista apollon.ro);

*

Parohia noastră a republicat cartea Părintelui Dumitru Bălașa, Dacii de-a lungul mileniilor(286 pag.).

Parcurgând cărțile Părintelui Dumitru Bălașa dedicate istoriei dacilor, sesizezi cu ușurință că sunt scrise de un mare patriot și dețin ele însele o mare doză de patriotism, care te copleșește. Datorită cărților Părintelui Dumitru Bălașa, dacii își regăsesc vadul în istorie, în ciuda celor ce-au făcut tot ce le-a stat în putință să-i facă să dispară de pe scena ei. Părintele Dumitru Bălașa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creștin și de preot. Chiar dacă unele dintre tezele și ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărțile sale vor fi tipărite  și retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospețimea informațiilor  documentate, iar dacii vor reveni în conștiința acestora și datorită istoricului Dumitru Bălașa.

*

              Zâmbete. ,,– Ştii cum se cheamă un câine fără picioare?”  ,,- Nu se cheamă, că nu vine!”

          ,,- Ce au  făcut strămoşii noştri după ce-au trecut Dunărea?” ,,- Şi – au uscat hainele!”

          ,,- De ce s-a inventat ciocolata albă?”   ,,- Ca să se murdărească şi negrii la gură!”

          ,,- Când va începe foametea mondială?” ,,- Când chinezii vor începe să mănânce cu lingura!”

         ,,- Va veni un alt Război Mondial?” ,,- Nu ! Dar va fi o luptă pentru pace, de nu va mai rămâne piatră pe piatră!”

         ,, – De ce vorbesc oltenii cu perfectul simplu(fusei, fu)?”  ,,- Fiindcă sunt simpli și perfecți!”

         ,,- De ce își iau oltenii două pietre când merg la culcare?” ,,- Cu una sting becul, iar cu cealaltă verifică dacă au închis fereastra!”

         ,, – De ce au oltenii steag în fața casei?”   ,,- Fiindcă li se fâlfâie de ăia care spun bancuri despre ei!”

          – Cele cinci reguli ale vieţii liniştite: 1. Să nu gândeşti; 2. Dacă gândeşti, să nu spui; 3.      Dacă spui, să nu scrii;  4. Dacă scrii, să nu semnezi;  5.  Dacă semnezi să nu te miri…!

*

Înmormântări. În ziua de 1 Sept. am oficiat slujba înmormântării pentru Dragotă Atena(82 ani) din Malovăț, iar în ziua de 6 Sept. pentru Luca Domnica(84 ani) din Bârda.

Dumnezeu să le ierte!

*

            Anunț. Domnișoara Prof. Univ. Dr. Georgeta Ionașcu din București face cunoscut tuturor celor interesați, că nu s-a gândit niciodată să transforme curtea casei părintești din Malovăț în maidan de gunoi. Drept urmare, roagă respectuos și insistent pe cei care auziseră contrariul, să binevoiască să-și depună gunoaiele la locurile special amenajate de către primărie.

             Le mulțumește  pentru înțelegere!

*

Program. În luna Octombrie avem următorul program de slujbe: 3 Oct.(Malovăț – Bârda); 4 Oct. (Bârda); 10 Oct. (Bârda-Malovăț); 11 Oct.(Malovăț); 14 Oct.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 17 Oct. (Malovăț – Bârda); 18 Oct. (Bârda); 24 Oct. (Malovăț-Bârda); 25 Oct.(Malovăț); 26 Oct.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 31 Oct.(Malovăț-Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

                                      Pr. Al. Stănciulescu-Bârda