Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TABLETA » ANGELA BURTEA: OAMENI NOI, LA VREMURI NOI

ANGELA BURTEA: OAMENI NOI, LA VREMURI NOI

Nu cred că este om care să nu fi spus măcar o dată în viaţă că n-a avut noroc şi-a fost urmărit de ghinion. Omul, cât ar fi de mic în stat, îşi doreşte ca drumurile să i se deschidă asemenea bobocului în miezul verii, după o ploaie bună, ajutoarele de tot felul să-i fie la picioare, sămânţa rodnică să se adune singură, cheagul să fie gras, iar fericirile lumeşti să-l năpădească la tot pasul.

Cine s-ar plânge  de prea mult bine? În cel mai rău caz, n-ar şti ce să facă cu el, fiindcă ar fi prea mult, iar ce e mult, strică! De prea mult bine, din prea multe fericiri, omul se pierde printre zile şi nopţi, iar anii, bătătoriţi de insomnii, omoară puţin câte puţin făptura umană. Simte? Nu simte, fiindcă e procupat de prosperitate, iar dacă ban nu e, nimic nu e!

Vecinul meu, şi-al tău, şi-al celor mulţi visează să dea tunul, să prindă trenul, să aibă şansă. De nu-i iese pasienţa, atunci spune că a avut ghinion şi priveşte cu pizmă spre capra noastră. Acum, nu mai vrea să moară şi capra mea sau a ta, cum era odată, ci să murim noi pentru a-şi însuşi el capra. După cum se vede, metoda de rezolvare pare să fie alta, deşi datele problemei sunt aceleaşi. Se vrea mai mult, într-un timp cât mai scurt.

Privind în jurul nostru, înţelegem cu uşurinţă că lumea noastră e axată pe câştig: faimă şi bani. Nu, bani şi faimă, fiindcă faima se clădeşte pe bani. Dacă ai, ai valoare! Restul nu mai contează!

Dacă spune cineva că a fost altădată altfel, nu-l cred. Dintotdeauna omul a luptat pentru a avea. Cum, prin ce mijloace? Desuetă întrebare! Şi total nepotrivită! Importantă era şansa! Şansa de-a reuşi. Care e diferenţa dintre trecut şi prezent? Nimic mai simplu. Până acum câţiva ani, şi nu prea departe, inima omului bătea altfel. Bătea mai frumos, iar secţia de cardiologie nu avea atâţia pacienţi. Omul era cutreierat mai des de emoţii, emoţii constructive, emoţii dătătoare de viaţă care înălţau, dădeau aripi, iar zborul spre plăcerea de a trăi laolaltă îl înnobila. Îl făcea să fie om. Şi nu uita el, omul acela al zilelor trecute, să-mpartă puţinul lui şi cu alţii. Şi tare se mai bucura! Atunci se simţea el mai bine, mai important în comunitatea lui. Şi-o făcea sincer, cu bucurie şi evlavie, chiar dacă nu rupea podele bisericilor. Inconştient, făcea milostenie! Cine nu-şi aminteşte de petrecerile minunate organizate în casele românilor? Vinul curgea, dar oamenii nu se omorau, bucate preparate sănătos, muzică de calitate, vestimentaţia doamnelor decentă şi cu gust, bărbaţii erau bărbati, iar buna dispoziţie rămânea pe buzele tuturora până la final.

Cât priveşte aşezarea oamenilor în scara valorilor, aceasta era cuminte, iar imboldul lăuntric de-a se căţăra, asemenea maimuţelor, părea la fel de cuminte. Întotdeauna au fost la modă năşitul, nepotismul, preacurvia, dar oala avea capacul mai bun. Acum, oala e fără capac, iar mirosurile depăşesc graniţele admise.

Aşadar, omul îşi dorea îndestulare şi-atunci, iar când o câştiga, nu uita să rămână om. Acum, lucrurile s-au schimbat. De când românul a rostit cuvântul libertate, şi-a dat foc. Singur şi-a dat foc. Tot de-atunci, el arde mocnit, iar când scânteia scânteieşte, aburii libertăţii îl împing spre tot felul de apucături! Înfiorătoare apucături!

Dintre toate relele, grandomania mă sperie cel mai tare. Obsedat de mărire şi glorie, cel care până mai ieri îşi freca mâinile a neputinţă, azi în umflă penajul, adesea obosit de vreme, şi cotcodăceşte pe limba comună a ajunşilor comunitari. Dacă n-au avut şansa, şi nici vreme nu mai au fiindcă timpul a cam expirat, să-şi adune averi monetare impresionante, atunci profită de funcţia vremelnică cu care s-au pricopsit, şi-şi scot colţii ori de câte ori au ocazia. Le place să-şi manifeste puterea jegoasă, vindecându-se astfel de frustrările suferite în anii trecuţi. Este un fapt psihologic cunoscut! Femeie sau bărbat, apucăturile sunt aceleaşi. Doar mirosurile mai diferă, pe alocuri. S-au spurcat unii la parfumuri fine, dar gura aşezată prost dărâmă aroma şi rămâne în aer urmele apucăturilor de mahala şi pretenţiilor nejustificate.

Fie-ţi milă, Doamne, de aceşti înrobiţi ai libertăţii actuale! Fă-I să înţeleagă, până nu este prea târziu, că totul este vremelnic şi cu împrumut, că nu există noroc şi ghinion, ci doar gândul obsesiv care distruge sau inima curată care luminează, linişteşte şi construieşte!

Angela Burtea