Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » ATITUDINI » MARICICA STROIA: HALLOWEEN SAU IDENTITATE NAŢIONALĂ?

MARICICA STROIA: HALLOWEEN SAU IDENTITATE NAŢIONALĂ?

Trist. Foarte trist e faptul că nu mai ştim să deschidem ochii copiilor noştri către prea multele lucruri FRUMOASE ale acestui popor. Am început să căutăm cu ardoare şi nesaţ prin ogrăzile altora şi să acceptăm cu atât de mult entuziasm Grotescul. Tot aşa şi cu Halloween-ul care, să-mi fie cu iertare, mi se pare o sărbătoare mult prea nepotrivită şi nesănătoasă, mai ales pentru personalitatea în formare a copiilor noştri.

Ne plângem la tot pasul (părinţi, bunici sau cadre didactice) de deficitul de atenţie, de hiperactivitatea şi violenţa copiilor noştri, dar nu ne-am oprit niciodată să cercetăm şi cauza/cauzele acestui comportament. Iată una din cauzele agresivităţii copiilor noştri: credeţi că derularea imaginilor, ba mai mult, costumarea lor în schelete, monştri, moartea cu coasa în mână (fie ea şi în scop de amuzament) sunt normale şi fireşti pentru psihicul mult prea fragil al unor copii pe care AVEM DATORIA, ca şi societate, să-i formăm frumos?

Credeţi că e prea răsuflată ideea de a scoate de la naftalină tradiţiile şi obiceiurile ce ne caracterizează pe noi înşine ca şi popor. Nu am nimic personal cu această sărbătoare, dar cred că se potriveşte mai bine’ la ea acasă (fiind o sărbătoare de origine celtică, exportată în America de emigranţii irlandezi).

Aşa că mai bine ar fi să păstrăm intacte sărbătorile pur româneşti, fără a le întina semnificaţiile cu influenţe oculte ori sataniste din culturile altor popoare. DECI… HALLOWEEN SAU IDENTITATEA NAŢIONALĂ!

prof. Maricica Stroia