Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » LANSARI » ZILELE LICEULUI EMIL BOTTA, MUN. ADJUD – LANSARE DE CARTE GEORGE NICOLAE STROIA – ILUZII/ ILLUSIONS (ARMONII CULTURALE, ADJUD, 2015)

ZILELE LICEULUI EMIL BOTTA, MUN. ADJUD – LANSARE DE CARTE GEORGE NICOLAE STROIA – ILUZII/ ILLUSIONS (ARMONII CULTURALE, ADJUD, 2015)

O zi plină de emoţii pentru George Nicolae Stroia care a lansat pe 12 noiembrie 2015 cel de-al doilea titlu propriu de carte: ILUZII/ ILLUSIONS, volum bilingv (româno-englez) de poezie.

Doamna ALINA ELENA ZOLTAN – profesoara de limba română a lui George este iniţiatoarea lansării de carte în cadrul manifestărilor ZILELE LICEULUI EMIL BOTTA – 62 DE ANI DE LA ÎNFIINŢARE. Ne-a fost alături şi doamna MARIANA GRUBER – profesor de limba engleză. Am fost onoraţi cu distinse prezenţe ale scriitorilor vrânceni – poetul IONEL MARIN, umoristul ION CROITORU, scriitorul şi epigramistul GEORGICĂ PĂTRĂŞCANU, cel din urmă încântând audienţa cu un recital special de poezie şi muzică folk. Mulţumiri speciale scriitorului NĂSTASE MARIN, care a prefațat volumul, pictorului bucureştean MIHAI CĂTRUNĂ, care a asigurat ilustraţia şi coperta volumului, cuplului de traducători MARIANA ZAVATI GARDNER şi JOHN EDWARD GARDNER (Anglia), care au asigurat stilizarea în limba engleză a volumului.

Vădit emoţionat, autorul a rostit, în faţa unei audienţei formate din invitaţi, colegi de clasă, profesori, conducerea liceului, un scurt cuvânt despre sine şi despre cartea sa:

Am fost întrebat de multe ori DE CE SCRIU, iar răspunsul nu este unul simplu. Scriu datorită unei dorințe interioare, unei stări speciale ce nu poate fi explicată, dar care poate fi exprimată prin poezie. Fiecare dintre noi a trecut prin minunata perioadă a adolescenței, în care am fost stăpâniți de sentimente frumoase, sincere, dar, uneori contrarii: iubire – indiferență, prietenie – dezamăgire, ascultare – răzvrătire. Prin titlul ILUZII am vrut să transmit cât de diafană este adolescența în brațele timpului, la fel ca oricare altă perioadă din viața unui om, așa că trebuie să ne bucurăm de ea până nu vom rămâne doar cu o simplă iluzie.În primul rând, aș dori să le mulțumesc părinților mei, pentru că mă încurajează și mă susțin în tot ceea ce fac, doamnei profesoare ZOLTAN ALINA pentru încrederea acordată și pentru că ne învață să iubim cărțile și literatura, domnului diriginte STOLERU CRISTIAN și tuturor profesorilor mei. De asemenea, le mulțumesc distinșilor scriitori care mă onorează cu prezența și mă însoțesc mereu cu gânduri bune. Nu în ultimul rând, le datorez sincere mulțumiri colegilor mei, pentru că sunt astăzi alături de mine. Vă iubesc și vă prețuiesc pe fiecare în parte! Sunt mândru că sunt elev al școlii în care și părinții mei au învățat, Liceul Teoretic EMIL BOTTA, școală față de care avem cu toții responsabilitatea de a o cinsti așa cum se cuvine – prin faptele noastre, gândurile noastre, dar mai ales prin rezultatele noastre!

Vă mulțumesc !
George Nicolae STROIA

Redăm mai jos câteva din poeziile incluse în acest al doilea volum semnat GEORGE NICOLAE STROIA:

ILUZII

Te văd,
Apoi mă văd pe mine.
Dar nu privesc cu ochii,
Ci cu sufletul.
Văd foc în pașii tăi,
În ochii tăi, în mâinile tale,
Dar nu văd nimic pe fața ta.
Te apropii de mine; îți simt căldura,
Nu o căldură obișnuită, ceva special,
O căldură ce îmi orbește sufletul.
Nu te mai pot vedea,
Doar aștept, ars de căldura ta,
Pe dinăuntru – pe dinafară.
Cine sau ce ești?
Ești o ființă? O stea? O planetă?
Încerc să te ating…
Mă topesc încet,
Din cauza ta nu mai sunt om,
Sunt doar praf stelar…
Dar ce ești tu?
Acum pot să îmi deschid ochii și să te privesc,
Ești o cometă… o iluzie.

ILLUSIONS

I look at you,
Then I look at myself.
I don’t see with my eyes,
But with my soul.
I sense fire in your steps,
In your eyes, in your hands,
But not on your face.
You are getting closer to me; I can feel your heat,
Not an ordinary one, something special,
A heat which blinds my soul.
I am unable to see you,
I am waiting, burned by your heat,
Inside – out.
Who are you? What are you?
Are you alive? Or a star? Or a planet?
I am trying to touch you …
I am melting slowly,
Because of you I am no longer human,
I am just star dust…
But what are you?
Now I can open my eyes and gaze at you,
You are a comet…or an illusion.

REGRETE

Te-am rănit
Și-acum mi-e frig.
Îmi simt conștiința pierdută
Într-un nor de întuneric.
Simt cum lacrimile
Se prefac în picături de foc.
Aș vrea să pot opri timpul
Și să îl întorc din drum,
Dar, nu pot,
E prea târziu pentru regrete…

REGRETS

I pained you
And I feel the cold now.
I feel my lost conscience.
In a cloud of darkness.
I feel how my tears
Are turning into fire drops.
I’d like to be able to stop the time
And make it flow backwards,
But, I cannot,
It’s too late for regrets…

ROPOTE

Plouă…
Ascult cântecul picăturilor,
Ce se stinge ușor, ușor.
Un foșnet suav se distinge,
Din simfonia perfectă de ropote.
Două picături se opresc
Pe o frunză de salcâm,
Apoi cad, la unison,
Pe pământul rece.
Se aude doar ploaia…

HEAVY RAIN

It is raining…
I’m listening to the humming of the drops.
That is fading slowly, slowly…
A gentle rustle can be heard,
In this perfect symphony of patter.
Two drops fall
On the leaf of an acacia tree,
Then they fall as one
On the cold earth.
It’s just the rain…

SUSPIN

Te aștept…
În leagănul din flori de măr.
Îți zăresc făptura
Strălucind în lacul plin de vise.
Simt cum te apropii,
Îți miros parfumul îmbietor de rouă,
Mă uit la stele.
O petală cade lin pe lac.
Nu te mai văd,
Erai doar o Morgana…

SIGH

I’m waiting for you…
In the cradle made of apple blossom
I can see your body
Glowing in the lake full of dreams.
I can feel you getting closer,
I can smell your fresh scent,
I gaze at the stars.
A petal falls gently on the lake.
I cannot see you any longer,
You were just an apparition…

TĂCIUNI

E întuneric,
Văd doar focul, dansând haotic
În șemineul plin de cenușă.
Mă farmecă tainele-i nespuse.
Vreau să îl iau de mână,
Să dansăm împreună
Valsul iubirii mocnite.
Încerc să îi ating cununa,
Dar mă arde.
Mă așez din nou să îl privesc,
Acum aud numai tăciunii…

EMBERS

It’s dark,
I can see only the fire, dancing chaotically
In the fireplace full of ashes.
I am fascinated by its secrets.
I want to take it by its hand,
To dance together
The smouldered love waltz.
I try to touch its crown,
But it burns me.
I sit again to watch it,
I can hear only the embers now…

Armonii Culturale
noiembrie 2015